sanatate

În acestă perioadă din an, cum se întâmplă de altfel de ceva ani încoace, ne confruntăm cu o nouă îngrijorare.
Baza ”tratamentului” de prevenție și vindecare recomandat este Menținerea Stării de bine, de Relaxare Mentală, Emoțională și Fizică.

Din ce motiv? Este simplu: în stare de stres, organismul nostru direcționează cea mai mare parte din energie către organele și procesele fiziologice care se ocupă cu instinctul de supraviețuire (exp. suprarenalele, adrenalina, cortizolul, inima, circulația sângelui, respirația, oxigenarea, musculatura). Cu cât stăm mai mult în acest proces, cu atât avem mai puțină energie pentru organele, glandele și procesele fiziologice care se ocupă cu regenerarea celulară. Rezultatul este Scăderea Sistemului Imunitar!
Forfota mentală direcționată în acest mod, face ca energia necesară organismului pentru a se apăra de agenți periculoși pentru sănătatea noastră să fie consumată pentru apărarea împotriva unor iluzii.

Ce este de fapt stresul?
O stare ce ne cuprinde ființa pe toate planurile, mental, emoțional și fizic. De fapt stresul în sine nu este o ”boală”, nu este ceva ce există în mod palpabil, ci presupune în sine Reacția Noastră Mentală Interpretativă la stimulii exteriori sau interiori. Astfel, îngrijorările imaginare legate de ce s-ar putea întâmpla (în viitorul apropiat sau mediu) pe care le rulăm mental, perfecționismul și nerăbdarea, ne pot produce în mod inutil o stare de panică bazată pe mai nimic.

Mesajul indirect dar evident al acestei situații (Covid 19) este:

1. Renunță la îngrijorări imaginare, pentru că țin de un viitor pe care nu-l cunoști!
2. Renunță la nemulțumiri mărunte și crește-ți Recunoștința pentru ceea ce Ai, Știi și Poți Deja sau Poți Căuta, Întreba și Învăța.
3. Rămâi cu atenția pe ce este cu adevărat Important: Sănătatea, Relaxarea, Recunoștința, Familia, Iubirea.
4. Menține constant un Stil de Viață Sănătos pentru a-ți susține sistemul imunitar (mod de gândire util/bazat pe prezent, realitate palpabilă, mișcare fizică, alimentație echilibrată, socializare de calitate, hobby-uri).
5. Redu consumul de carne - procesarea ei consumă mai mult din energia organismului decât procesarea vegetalelor, hormonii de stres eliminați de animalul ucis trec în corpul nostru, având ca rezultat creșterea necontrolată a stării de panică.
6. Respectă cu această ocazie Viața altor Ființe, respectă Curățenia, Mediul Înconjurător și Echilibrul Natural.
7. Petrece mai mult Timp cu Familia, Prietenii, cu tine Însuți.
8. Citește, citește, citește!
9. Abordează costant (zilnic) orice metodă de relaxare ți se potrivește: mișcare fizică, cititul unei cărți, un film bun, un hobby, meditație, respirație, trainig mental, mindfulness, psihoterapie, NLP, tehnici energetice, yoga, timp de calitate cu persoane de la care ai ceva de învățat ș.a.

Ce este dependența?

Dependența se referă la o situație de ”intoxicație” cronică ce rezultă din administrarea repetată a ceva dăunător în sine sau devenit dăunător prin exces și nevoia de a continua această administrare. Astfel, o persoană poate deveni dependentă de:
1. o substanță
2. un comportament
3. un context
4. o persoană

Aspectele care confirmă instalarea dependenței:

1. Dificultatea persoanei în a controla cât de mult sau cât de des consumă substanţa, practică comportamentul sau agresează o persoană prin a o considera ”proprietate”, nedorind să se desprindă fizic și emoțional de aceasta.

2. Continuarea consumului sau a comportamentului, chiar dacă acest fapt are consecinţe negative asupra vieţii personale (de exp. probleme de sănătate, pierderi financiare sau conflicte repetate cu cei din jur).

”Păcăleala” care hrănește dependența:

Psihologul Bruce K. Alexander conceptualizează în jurul anului 2008 un model al dependenței ca dislocare existențială. În viziunea sa, dependența constituie un răspuns adaptativ al persoanei la percepția propriei stări de dislocare (mai mult sau mai puțin conștientizată).

Termenul de dislocare se referă în acest context la experimentarea unei stări persistente de separare, detașare sau dezangajare, eșecul dobândirii sau pierderea unei stări de integrare psiho-socială. Persoana dependentă suferă de un deficit la nivelul semnificației vieții (”pentru ce trăiesc?”, ”ce sens are viața mea?”) și/sau un deficit în a face față aspectelor de bază ale vieții (”cum să trăiesc?”).

Plecând de la acest aspect evidențiat de Bruce K. Alexander, putem observa că dependența apare inițial ca un mecanism de apărare împotriva acestei stări de dislocare, de separare. Această stare se opune nevoilor noastre naturale de apartenență, acceptare, iubire. De aceea, instinctiv, persoana caută inconștient o metodă de liniștire, de siguranță, de plăcere - de fapt își asigură pe cea mai scurtă și rapidă cale găsită declanșarea hormonilor ”fericirii”: endorfine, serotonină, dopamină, oxitocină.

Persoana își creează astfel falsa iluzie a deținerii controlului! De fapt, acel moment poate fi începutul pierderii controlului!
Luând în calcul aspectul mai general al cuvântului ”dependență”, acesta ne arată că este vorba în sine despre un raport de subordonare. Persoana dependentă devine astfel ”subordonată” mental, emoțional și comportamental unei substanțe, unui comportament, unui context sau unei persoane.

Pașii necesari ieșirii din dependență:

1. Cel mai dificil, dar și cel mai important pas: acceptarea faptului că există o problemă.
2. Solicitarea ajutorului specializat.
3. Acceptarea faptului că este nevoie de o investiție constantă de timp, energie și resurse interioare.
4. Acceptarea inerentelor eșecuri și recăderi și menținerea deciziei de a merge până la capăt în vindecare.

Oricât de curios ar părea, copacii sunt ființe relaționale. Aceștia au nevoie de o multitudine de alte organisme vii pentru a-și continua viața, pentru a crește, pentru a se reproduce.Acestea se lipesc de rădăcinile copacilor și extind sistemele de rădăcini pentru a le ajuta să extragă apa și nutrienții din sol și să le transmită la cele mai înalte frunze.

În „Viața secretă a copacilor”, Wohlleben explorează aspecte atât de fascinante ale comunicării arboricole, cum ar fi modul în care copacii transmit înțelepciunea către generația următoare prin semințele lor, ceea ce îi face să trăiască atât de mult și să-și dezvolte modul în care ocupă teritoriile.

Relația dintre oameni și copaci este atât de specială și importantă, aceștia având mult mai multe lucruri în comun decât cunoaștem (sau dăm importanță) mulți dintre noi. Aces aspect include faptul că atât oamenii, cât și copacii conțin în mare parte apă, împărtășim caracteristici fizice similare și fiecare dintre noi este complet unic. În plus, oamenii și copacii sunt interdependenți – noi inspirăm oxigen și expirăm dioxid de carbon, în timp ce copacii iau dioxid de carbon și eliberează oxigen.

De ce sunt copacii ființe sociale? De ce împart hrana cu propria specie și, uneori, ajung chiar atât de departe încât să-și hrănească ”concurenții”?

Motivele sunt aceleași ca și pentru comunitățile umane: există avantaje în a lucra împreună. Un copac nu este o pădure. Pe cont propriu, un copac nu poate stabili un climat local consistent. Este la cheremul vântului și al vremii. Dar împreună, mulți copaci creează un ecosistem care moderează extremele de căldură și frig, stochează multă apă și generează multă umiditate. Și în acest mediu protejat, copacii pot trăi până la vârste foarte mari. Pentru a ajunge la acest punct, comunitatea trebuie să rămână intactă, indiferent de situație. Dacă fiecare copac s-ar adapta numai pentru el însuși, atunci mulți dintre ei nu ar ajunge niciodată la bătrânețe.
Uscările regulate ale unora ar duce la multe goluri mari în zona respectivă, ceea ce ar face mai ușor ca furtunile să pătrundă în pădure și să smulgă mai mulți copaci. Căldura verii ar ajunge la ”podeaua” pădurii și i-ar usca. Fiecare copac ar avea de suferit.

OAMENII ȘI COPACII - SIMILARITĂȚI

1. Caracteristici fizice

Oamenii și copacii, stau în poziție verticală, cu o coroană în vârf și membre care decurg dintr-un trunchi central. În plus, modelul de ramificare tubulară al plămânilor noștri seamănă cu sistemul radicular al multor copaci.

2. Unicitate și frumusețe

Fiecare om și fiecare copac este unic și nu există doi care să fie exact la fel. La copaci culorile pot varia, ramurile pot crește și se pot îndoi în unghiuri diferite, iar mugurii și florile apar în locuri diferite.
La fel ca oamenii, copacii au rate de creștere diferite, cu variații în înălțime și volum. Unii cresc înalți, în timp ce alții sunt scunzi. Unii rămân subțiri, iar alții cresc mai groși. Unicitatea și diversitatea evidente atât la copaci, cât și la oameni ajută la transformarea lumii într-un loc mai interesant și mai frumos!

3. Dependența de apă

Atât oamenii, cât și copacii sunt formați în mare parte din apă și se bazează pe această resursă pentru a supraviețui. Majoritatea copacilor sunt formați din mai mult de 50% apă. În mod similar, o persoană adultă este formată din aproximativ 70% apă. Fără apă, viața nu ar fi posibilă nici pentru oameni, nici pentru copaci.

4. Încrederea în alții

Știați că există la fel de mulți microbi pe corpul uman ca și celule umane reale? Chiar dacă acești microbi nu fac parte din organism, ei îndeplinesc funcții importante pentru viața umană. La fel ca oamenii, copacii se bazează și ei pe alte organisme vii pentru supraviețuire și reproducere. De exemplu, mulți copaci se bazează pe anumite ciuperci pentru a se lipi de rădăcini și pentru a le permite să extragă suficientă apă din sol. În plus, mulți copaci și arbuști (inclusiv cireșul, caisul, vișinul, mărul. părul, prunul, printre alții) se bazează pe insecte polenizatoare pentru a schimba polenul din florile lor pentru a se regenera și reproduce.

5. Trăiesc în comunități

Potrivit unui articol din Smithsonian din martie 2018, cercetătorii au adunat dovezi care arată că copacii aceleiași specii sunt de fapt organisme comunale (cum ar fi oamenii) și pot chiar să formeze alianțe cu copacii din alte specii. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că arborii pădurii au evoluat pentru a trăi în relații interdependente și de cooperare care sunt susținute de comunicare și o inteligență colectivă similară unei colonii de insecte sau unui oraș.

6. Relația simbiotică dintre oameni și copaci

Copacii și oamenii au o relație interdependentă. Un exemplu este că inspirăm oxigen și expirăm dioxid de carbon. Copacii, pe de altă parte, iau dioxid de carbon și eliberează oxigen în atmosferă. Rolul pe care îl joacă copacii în ecosistem este vital pentru viața umană și a altora ființe și organisme vii de pe pământ. În plus, copacii ne sprijină prin oferirea de umbră și adăpost, prevenirea eroziunii solului, servind drept scuturi de vânt, curățând apele subterane și furnizând hrană.

7. Copaci și simțul locului

Copacii ne conectează cu locul în care trăim. Ochii noștri sunt adesea atrași de copaci când ieșim în aer liber și ne pot servi drept repere și ne pot ajuta să ne găsim drumul. Mulți oameni își amintesc conștient sau subconștient un loc pe care l-au vizitat după tipul de copaci erau prezenți și pot avea un sentiment sau o amintire care le vină în minte când văd un copac.

CE AVEM DE ÎNVĂȚAT DE LA COPACI?

1. Acceptarea

a. propriei unicități
b. a importanței propriei existențe în univers, context, comunitate și a manifestării plenare a potențialului personal
c. vulnerabilității naturale ca formă de putere
d. ritmului diferit de creștere
e. vremurilor ”ploioase” (a provocărilor) ca potențial de creștere și pentru simțirea cu adevărat a bucuriei ”soarelui” (a reușitei, a stării de bine)
f. ritmicității anotimpurilor ca necesar de ”încărcare a bateriilor” (stagnările, pauzele, relaxarea pentru oameni)
g. desprinderii de trecut, de lucruri care nu mai au sens (frunzele, fructele care cad) și a bucuriei apariției noului (regenerarea)
h. responsabilității pentru propria creștere și a celor din jur

2. Flexibilitatea și adaptarea

a. mișcarea odată cu ”bătaia vântului” și revenirea în poziția verticală
b. ”împrietenirea” cu locul, situația și alte ”specii” (sau, în context uman, luarea în calcul a unor perspective diferite de ale noastre)

3. Lucrul în echipă și dăruirea/împărtășirea

a. ajutarea la nevoie a celor din jur, întelegând că, pe termen lung, acel ajutor se va întoarce la tine
b. aducerea de valoare în viețile celor din jur prin a fi ceea ce ești
c. înfrumusețarea vieților altora fără a aștepta nimic în schimb
d. îmbrățișarea (la propriu sau la figurat) pentru a dărui un strop de energie și iubire

4. Învățarea

a. răbdării de a crește
b. continuă pentru a ajunge mai mare, mai puternic, mai frumos
c. importanței trăirii clipei prezente
d. păstrării unei rezerve de energie în interiorul nostru, pe care s-o folosim ”iarna” (în situații mai dificile, mai solicitante)
e. privitului continuu către ”stele”, către creștere, către obiective mărețe
f. ieșirii din zona de confort, chiar și atunci când este ”soare” (copacul continuă să crească!)

5. Transformarea și creația

a. ia o parte din grijile, pesimismul, contextele neplăcute ție sau altora și transform-le în ”oxigen” (lecții de viață, energie pozitivă) și dăruiește-l mai departe
b. continuă să înflorești, să dai rod
c. compară-te doar cu tine însuți, cu propria ta creștere față de tine, cel de ieri

6. Recunoștința

a. amintește-ți de ”rădăcinile” tale și de ceea ce te-a format, crescut, hrănește în continuare – apa, soarele, pământul, comunitatea (părinții, strămoșii, vecinii, prietenii, profesorii etc., lecțiile învățate pe parcursul creșterii tale)
b. amintește-ți că, periodic, oricât de greu ar părea, al un moment dat, răsare din nou soarele

Teama, una dintre emoțiile extrem de vehiculate de când este viață pe acest pământ, este emoția cea care, în funcție de cantitatea și motivația ei, ne potențează starea de bine.

Există 3 mari tipuri de teamă:
1. Naturală - cea care este legată de un pericol adevărat sau cea care ține de instinctul de supraviețuire. Cea din urmă include și teama de întuneric și teama de necunoscut, deoarece psihicul nostru le interpretează ca fiind aspecte despre care nu știm nimic, deci nu ne putem apăra corespunzător în caz că ar fi nevoie.
2. Imaginară - legate de ce s-ar putea întâmpla neplăcut în viitorul apropiat, mediu sau lung. Aceste temeri sunt imaginare deoarece se bazează pe aspecte legate de viitor, viitor pe care nu-l cunoaștem.
3. Insuflată – sunt de obicei insuflate de cei din jurul nostru cu intenția de a ne ține sub controlul lor și de a ne determina să facem anumite acțiuni. Aici putem exemplifica tendințele de control începând de la omul foarte apropiat de noi (părinte, copil, soț, iubit, frate, coleg etc.), continuând cu grupuri de influență diversă, politica, sistemul de sănătate și până la sistemele religioase.
Bunul simț natural al fiecăruia dintre noi ne spune că ultimele 2 sunt cele nepotrivite și de evitat/vindecat.

În articolul de față vom vorbi despre teama insuflată de sistemul religios ortodox. Și, în acest context, vom analiza 2 aspecte:

A. Definirea ”normalității” stării de teamă. Găsim de exemplu pe ro.orthodoxwiki.org, un articol în care ni se spune că teama: ”este pozitivă atunci când este vorba de 1) teama de Dumnezeu (…) 2) teama faţă de Cel Rău 3) teama survenită la întâlnirile dintre Dumnezeu sau îngerii Săi cu oamenii 4) teama (…) de conducători 5) teama femeii de bărbat 6) teama animalelor faţă de om.”

Să observăm unde pot duce aceste afirmații:

1) Dacă vom percepe continuu divinitatea prin prisma fricii, vom fi tentați să-l interpretăm pe Dumnezeu ca fiind nedrept, chiar rău și să dăm astfel naștere unor sentimente de revoltă, nepăsare față de responsabilități, agresivitate, ură, chiar suicid.
Dumnezeu nu este frică, Dumnezeu este Iubire - vezi Noul Testament în care Iisus spune că a venit să schimbe legea veche a fricii/jertfei, cu cea a iubirii!

2) Se creează un conflict emoțional interior, declanșat de oscilarea între puterea lui Dumnezeu în care trebuie să credem necondiționat și posibilitatea ca noi să ne apărăm singuri de rău, pentru că Dumnezeu are alte treburi mai importante de făcut. Dăm astfel naștere sentimentelor de: abandon, lipsă de speranță, dezamăgire, lipsă de motivație, inutilitate, convingeri de tipul ”nu merit”.
În Biblie spune că nu trebuie să ne temem de ”cel rău” (adică de diavol) atâta timp cât credem în Dumnezeu și în puterea lui.

3) Este anulată puterea iertării și a acceptării imperfecțiunii umane. Va crește astfel în oameni starea de nemulțumire față de reușitele proprii și de ale celor din jur. De asemenea, va crește perfecționismul, respectiv consumul inutil de timp și energie.
Dumnezeu nu este pedeapsă, Dumnezeu este iertare (vezi ”pilda fiului risipitor” și ”pilda oii rătăcite” din Noul Testament).

4) Frica de conducători poate naște acceptarea implicită a aspectelor nepotrivite, poate naște servilism, lașitate, minciună. Sau, din contră, poate naște revoltă, agresivitate, crimă.
De regulă, un conducător este ales de mulțime să fie conducător, deci este ales să reprezinte interesele și starea de bine a alegătorilor - cel ce se proclamă singur conducător, acela se numește tiran! Conducătorii au rolul să ne îndrume, să ne ghideze, nu să ne sperie, altfel nu se justifică alegerea lor.

5) Frica într-o relație de cuplu este total nepotrivită, indiferent care dintre parteneri ar simți-o! Ea poate duce la: pierderea iubirii, despărțire, înșelat, minciună, furt, chiar suicid. Mai grav, această afirmație interpretativă a unor preoți este o instigare directă la violență domestică!
Atât femeia, cât și bărbatul au datoria să se respecte și să se iubească unul pe altul, nu să le fie teamă (teama este opusul iubirii!)

6) Interacțiunea omului cu animalele, încă din fragedă copilărie, este menită să-i dezvolte și exerseze inteligența emoțională, abilitățile de relaționare, iertare, acceptare, responsabilitatea, grija de celălalt și dăruirea, imaginația și creativitatea, abilitățile de gestionare a emoțiilor. Afirmația preoților poate fi din păcate, foarte ușor luată ca motivație pentru uciderea din plăcere (vezi vânatul de exp.!) și reprezintă de asemenea o instigare directă la violență! Ea poate duce la: lipsă de empatie și lipsă de iubire față de oameni, perceperea actului violent ca fiind firesc, deci extinderea lui și la ființele umane, tendința de a obține cele necesare prin violență, constrângere.
A stăpâni animalele nu înseamnă a le maltrata sau ucide din plăcere, deci este nejustificată frica pe care ar trebui s-o aibă animalul.

B. Pedepsele emoționale. Biserica Ortodoxă are reguli extrem de riguroase în ceea ce privește noțiunea de păcat, astfel că anumiți preoți au găsit de cuviință să întocmească liste ale celor mai comune și importante păcate din religia ortodoxă (177 în unele variante, aproape de 200 în altele). Aceștia publică această listă, numind-o ”Îndreptar de spovedanie”. De fapt, această cărțulie conține sute de motive pentru care tu, păcătosul, nu vei mai beneficia de Sf. Împărtășanie pentru o perioadă bine definită de timp (de la câteva zile, până la zeci de ani). Și, dacă ai făcut mai multe păcate din listă, ”pedepsele” se adună, astfel o persoană poate ajunge să nu se mai spovedească (adică să fie pedepsită) pentru 30 de ani, 50 sau pe viață.

În același timp, Biserica definește Sf. Împărtășanie ca fiind cea mai importantă taină a credinciosului, de căpătâi chiar, fără de care nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu.

Rezultatul? Un credincios care citește această carte sau merge la spovedanie și adună (extrem de ușor, de altfel) un număr considerabil de ani de interdicție a accesului la Împărăția lui Dumnezeu, își va declanșa frica de iad (poate moare neîmpărtășit!) sau/și frica de alte tipuri de pedeapsă divină, deci va dezvolta anxietate, atacuri de panică, depresii și episoade psihotice, pentru care va apela la psihoterapie și, de multe ori în paralel, și la pastilele recomandate de psihiatru!

Concluzii?
1. Singura frică sănătoasă și justificată este cea legată de reacția instinctului de apărare în momentul unui pericol real, concret, palpabil!
2. Singurul sentiment sănătos și justificat față de Divinitate este Iubirea!