psihoterapie

Toți copiii au nevoie de îndrumare de la părinți pentru a învăța cum să se comporte și adapteze mai bine la viață. Chiar și copiii cu temperamente liniștite au uneori zile în care sunt agresivi, se simt furioși, frustrați sau emoționați. Dar există unii copii și adolescenți care experimentează un model persistent de furie și rebeliune împotriva figurii autorității.

Atunci când copiii se luptă cu dificultăți de comportament sau emoționale, intervenția în familie se dovedește a fi cele mai de succes forme de terapie. Toate comportamentele și emoțiile există într-un context. Pentru copii, familia și mediul școlar au un impact atât direct, cât și indirect asupra modului în care gândesc, simt și se comportă. Terapia pentru părinții care se luptă cu comportamentul copilului este o resursă eficientă care îi ajută să înțeleagă ce anume contribuie la problemele de comportament ale copilului lor. De asemenea, învață strategii care vor ajuta să scoată tot ce este mai bun în potențialul copilului lor.

Studiile arată că un expert extern care oferă îndrumări și sfaturi reprezintă o formă eficientă de tratament pentru părinții care se luptă să gestioneze comportamentul dificil. Terapia care include părinții este o parte eficientă și esențială a tratamentului pentru tulburările de conduită ale copiilor și se conturează ca un tratament eficient pentru depresie și tulburările de anxietate.

Terapia de familie este o formă de ghidaj care privește problemele psihologice și tratamentul acestora în termeni de interacțiuni între membrii familiei. Familiile sunt văzute ca o unitate integrată, interconectată, în care funcționarea psihologică este influențată de fiecare membru al familiei în mod individual și colectiv, ca un sistem întreg.

În terapia de familie, nu există o persoană unic identificată ca având nevoie de ghidaj; accentul se pune pe modelele de relație și comunicarea între membrii familiei. De exemplu, atunci când un copil are o problemă de comportament, este probabil ca un terapeut de familie să perceapă dificultățile copilului în contextul mai larg al sistemului familial, mai degrabă decât deficitele sale individuale. În timpul terapiei de familie, terapeuții evită să dea vina pe orice membru al familiei pentru problemă și, în schimb, ajută familia să interacționeze în moduri noi, diferite, care pot îmbunătăți funcționarea.

Terapia de familie poate fi benefică în tratarea unui număr de tulburări prezentate de copil/adolescent:

1. Anorexie nervoasă
2. Stări depresive
3. Stimă de sine redusă
4. Probleme de socializare și afirmare în public
5. Abuz de droguri și alcool
6. Obezitate, bulimie, anorexie
7. Tulburări somatice de orice tip
8. Diverse traume survenite în urma unor abuzuri - agresivitate (fizică, verbală, emoțională), nedreptate, viol, bullying, divorț părinți, moartea unei ființe dragi ș.a.
9. Susținere în perioada unor examene solicitante

CARE SUNT CELE MAI BENEFICE FORME DE TERAPIE DE FAMILIE?

Terapia comportamentală bazată pe întreaga familie
În tratamentul comportamental bazat pe familie, părinții dau un exemplu pozitiv schimbându-și propriul comportament pentru a-și ajuta copiii să-și schimbe comportamentul pe termen lung. O componentă importantă a acestui tip de terapie este formarea părinților în gestionarea copilului și abilitățile de rezolvare a problemelor.

Terapia comportamentală bazată pe familie – doar pentru părinți
Părinții sunt adesea o parte importantă a terapiei pentru copii, iar în terapia de familie, cercetările au arătat că în tratarea copiilor cu probleme de obezitate, cu anumite tipuri de traume sau atunci când copilul este foarte mic (sub 5 ani), poate fi adesea benefic să includem doar părinții în procesul de terapie. Adoptarea acestei abordări implică adesea ca părinții să practice modelarea, identificarea recompenselor, implementarea consecințelor și să fie mai atenți la modul în care comportamentele copiilor sunt întărite.

Tratamentul bazat numai pentru părinți s-a dovedit deosebit de eficient atunci când este adăugat la un stil de viață corect și sănătos pentru toți membrii familiei.
Notă: în prezent, tratamentul comportamental bazat doar pe prezența părinților s-a dovedit a fi bine stabilit numai în cazul copiilor, dar nu și pentru adolescenți!

Terapia funcțională de familie
Terapia funcțională de familie (TFF) este o terapie bazată pe familie care a fost dezvoltată pentru a ajuta tinerii cu probleme de comportament și s-a dovedit eficientă în tratarea tulburărilor legate de consumul de substanțe la adolescenți. Scopul terapiei funcționale de familie este de a motiva adolescenții și familiile lor să reducă negativitatea în familie și să dezvolte abilități în cadrul fiecărui membru al familiei pentru a reduce comportamentele problematice prin utilizarea comunicării, a educației eficiente parentale și a gestionării conflictelor.

Terapia familială multidimensională
Terapia familială multidimensională (TFMD) este un tratament centrat pe familie care se adresează persoanelor, familiei și factorilor de mediu care influențează o varietate de probleme de comportament la tineri. Acest tratament se bazează pe ideea că problemele de comportament la adolescenți sunt cauzate de mulți factori și tratamentul ar trebui să vină dintr-un loc de respect și compasiune. În TFMD, tinerii învață abilități de adaptare, de rezolvare a problemelor și de luare a deciziilor, iar familia învață modalități de a îmbunătăți funcționarea familiei.
Prin cercetări s-a dovedit că TFMD este eficient în mod special în tratarea tulburărilor legate de consumul de substanțe la adolescenți.

Terapia multisistemică (TMS)
Terapia multisistemică (TMS) este o intervenție bazată pe dovezi, centrată pe familie, pentru tinerii cu comportamente antisociale semnificative, delincvență și probleme de consum de substanțe. TMS evaluează aceste comportamente în contextul mai larg al sistemelor multiple de influență, incluzând factori socio-ecologici multipli, cum ar fi influențele individuale, familiale, de la egal la egal, școlii și comunității. Într-un cadru rentabil, intervențiile TMS reduc aceste comportamente problematice și îmbunătățesc funcționarea tinerilor și a familiei.

Ce este important să știm/să reținem ca părinți?
În cursul tratamentului familial cu copiii, ne-am putea întâlni cu orice individ singur, cu un părinte și un copil, un părinte și mai mulți copii, ambii părinți singuri, ambii părinți cu un singur copil sau cu formulări diferite de grupuri de frați (perechi, trei, etc.). Acest lucru oferă terapeutului o serie de opțiuni legate de modalitatea în care pot fi ghidate familiile în mod specific.

Familia noastră este contextul nostru principal. Mediul de acasă pregătește scena pentru dezvoltarea emoțională, comportamentală, cognitivă și socială a copilului. Deși poate părea că participarea la terapie pentru probleme de comportament sau tulburări emoționale ale copiilor se referă la copii, este important să înțelegem că și părintele are nevoie de sprijin și de conexiune externă.

Lucrul cu un terapeut care înțelege provocările creșterii copiilor în lumea de astăzi poate fi extrem de benefic pentru sănătatea și bunăstarea părintelui. La rândul său, bunăstarea părintelui creează un mediu sănătos pentru întreaga familie. Dacă înțelegem că toată lumea contribuie, nu înseamnă că evocăm vina. Terapia de familie este concepută în mod explicit pentru a evita vina, ceea ce este deosebit de important pentru copiii mici care își pot asuma vina, chiar și atunci când nu este intenționat. În schimb, înțelegem provocările cu care se confruntă familiile ca parte a unei dinamici relaționale. Scopul urmărit este să observăm dacă doresc să repare răceala și să se apropie, să ofere spațiu pentru a identifica modul în care s-au separat și să analizeze cum trebuie să se schimbe lucrurile, astfel încât să poată înlătura barierele din calea unei relații mai apropiate.

Un alt beneficiu al terapiei de familie este acela că, intervenția terapeutică poate fi redusă ca timp și poate lua multe forme benefice deoarece, acest lucru oferă posibilitatea de a lucra în afara unui cadru restrâns.

Teama, una dintre emoțiile extrem de vehiculate de când este viață pe acest pământ, este emoția cea care, în funcție de cantitatea și motivația ei, ne potențează starea de bine.

Există 3 mari tipuri de teamă:
1. Naturală - cea care este legată de un pericol adevărat sau cea care ține de instinctul de supraviețuire. Cea din urmă include și teama de întuneric și teama de necunoscut, deoarece psihicul nostru le interpretează ca fiind aspecte despre care nu știm nimic, deci nu ne putem apăra corespunzător în caz că ar fi nevoie.
2. Imaginară - legate de ce s-ar putea întâmpla neplăcut în viitorul apropiat, mediu sau lung. Aceste temeri sunt imaginare deoarece se bazează pe aspecte legate de viitor, viitor pe care nu-l cunoaștem.
3. Insuflată – sunt de obicei insuflate de cei din jurul nostru cu intenția de a ne ține sub controlul lor și de a ne determina să facem anumite acțiuni. Aici putem exemplifica tendințele de control începând de la omul foarte apropiat de noi (părinte, copil, soț, iubit, frate, coleg etc.), continuând cu grupuri de influență diversă, politica, sistemul de sănătate și până la sistemele religioase.
Bunul simț natural al fiecăruia dintre noi ne spune că ultimele 2 sunt cele nepotrivite și de evitat/vindecat.

În articolul de față vom vorbi despre teama insuflată de sistemul religios ortodox. Și, în acest context, vom analiza 2 aspecte:

A. Definirea ”normalității” stării de teamă. Găsim de exemplu pe ro.orthodoxwiki.org, un articol în care ni se spune că teama: ”este pozitivă atunci când este vorba de 1) teama de Dumnezeu (…) 2) teama faţă de Cel Rău 3) teama survenită la întâlnirile dintre Dumnezeu sau îngerii Săi cu oamenii 4) teama (…) de conducători 5) teama femeii de bărbat 6) teama animalelor faţă de om.”

Să observăm unde pot duce aceste afirmații:

1) Dacă vom percepe continuu divinitatea prin prisma fricii, vom fi tentați să-l interpretăm pe Dumnezeu ca fiind nedrept, chiar rău și să dăm astfel naștere unor sentimente de revoltă, nepăsare față de responsabilități, agresivitate, ură, chiar suicid.
Dumnezeu nu este frică, Dumnezeu este Iubire - vezi Noul Testament în care Iisus spune că a venit să schimbe legea veche a fricii/jertfei, cu cea a iubirii!

2) Se creează un conflict emoțional interior, declanșat de oscilarea între puterea lui Dumnezeu în care trebuie să credem necondiționat și posibilitatea ca noi să ne apărăm singuri de rău, pentru că Dumnezeu are alte treburi mai importante de făcut. Dăm astfel naștere sentimentelor de: abandon, lipsă de speranță, dezamăgire, lipsă de motivație, inutilitate, convingeri de tipul ”nu merit”.
În Biblie spune că nu trebuie să ne temem de ”cel rău” (adică de diavol) atâta timp cât credem în Dumnezeu și în puterea lui.

3) Este anulată puterea iertării și a acceptării imperfecțiunii umane. Va crește astfel în oameni starea de nemulțumire față de reușitele proprii și de ale celor din jur. De asemenea, va crește perfecționismul, respectiv consumul inutil de timp și energie.
Dumnezeu nu este pedeapsă, Dumnezeu este iertare (vezi ”pilda fiului risipitor” și ”pilda oii rătăcite” din Noul Testament).

4) Frica de conducători poate naște acceptarea implicită a aspectelor nepotrivite, poate naște servilism, lașitate, minciună. Sau, din contră, poate naște revoltă, agresivitate, crimă.
De regulă, un conducător este ales de mulțime să fie conducător, deci este ales să reprezinte interesele și starea de bine a alegătorilor - cel ce se proclamă singur conducător, acela se numește tiran! Conducătorii au rolul să ne îndrume, să ne ghideze, nu să ne sperie, altfel nu se justifică alegerea lor.

5) Frica într-o relație de cuplu este total nepotrivită, indiferent care dintre parteneri ar simți-o! Ea poate duce la: pierderea iubirii, despărțire, înșelat, minciună, furt, chiar suicid. Mai grav, această afirmație interpretativă a unor preoți este o instigare directă la violență domestică!
Atât femeia, cât și bărbatul au datoria să se respecte și să se iubească unul pe altul, nu să le fie teamă (teama este opusul iubirii!)

6) Interacțiunea omului cu animalele, încă din fragedă copilărie, este menită să-i dezvolte și exerseze inteligența emoțională, abilitățile de relaționare, iertare, acceptare, responsabilitatea, grija de celălalt și dăruirea, imaginația și creativitatea, abilitățile de gestionare a emoțiilor. Afirmația preoților poate fi din păcate, foarte ușor luată ca motivație pentru uciderea din plăcere (vezi vânatul de exp.!) și reprezintă de asemenea o instigare directă la violență! Ea poate duce la: lipsă de empatie și lipsă de iubire față de oameni, perceperea actului violent ca fiind firesc, deci extinderea lui și la ființele umane, tendința de a obține cele necesare prin violență, constrângere.
A stăpâni animalele nu înseamnă a le maltrata sau ucide din plăcere, deci este nejustificată frica pe care ar trebui s-o aibă animalul.

B. Pedepsele emoționale. Biserica Ortodoxă are reguli extrem de riguroase în ceea ce privește noțiunea de păcat, astfel că anumiți preoți au găsit de cuviință să întocmească liste ale celor mai comune și importante păcate din religia ortodoxă (177 în unele variante, aproape de 200 în altele). Aceștia publică această listă, numind-o ”Îndreptar de spovedanie”. De fapt, această cărțulie conține sute de motive pentru care tu, păcătosul, nu vei mai beneficia de Sf. Împărtășanie pentru o perioadă bine definită de timp (de la câteva zile, până la zeci de ani). Și, dacă ai făcut mai multe păcate din listă, ”pedepsele” se adună, astfel o persoană poate ajunge să nu se mai spovedească (adică să fie pedepsită) pentru 30 de ani, 50 sau pe viață.

În același timp, Biserica definește Sf. Împărtășanie ca fiind cea mai importantă taină a credinciosului, de căpătâi chiar, fără de care nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu.

Rezultatul? Un credincios care citește această carte sau merge la spovedanie și adună (extrem de ușor, de altfel) un număr considerabil de ani de interdicție a accesului la Împărăția lui Dumnezeu, își va declanșa frica de iad (poate moare neîmpărtășit!) sau/și frica de alte tipuri de pedeapsă divină, deci va dezvolta anxietate, atacuri de panică, depresii și episoade psihotice, pentru care va apela la psihoterapie și, de multe ori în paralel, și la pastilele recomandate de psihiatru!

Concluzii?
1. Singura frică sănătoasă și justificată este cea legată de reacția instinctului de apărare în momentul unui pericol real, concret, palpabil!
2. Singurul sentiment sănătos și justificat față de Divinitate este Iubirea!