psihoterapie

  • Teama și religia

     teama si religia psihoterapie sanatate nlp Laura Maria Cojocaru

     

    Teama, una dintre emoțiile extrem de vehiculate de când este viață pe acest pământ, este emoția cea care, în funcție de cantitatea și motivația ei, ne potențează starea de bine.

    Există 3 mari tipuri de teamă:
    1. Naturală - cea care este legată de un pericol adevărat sau cea care ține de instinctul de supraviețuire. Cea din urmă include și teama de întuneric și teama de necunoscut, deoarece psihicul nostru le interpretează ca fiind aspecte despre care nu știm nimic, deci nu ne putem apăra corespunzător în caz că ar fi nevoie.
    2. Imaginară - legate de ce s-ar putea întâmpla neplăcut în viitorul apropiat, mediu sau lung. Aceste temeri sunt imaginare deoarece se bazează pe aspecte legate de viitor, viitor pe care nu-l cunoaștem.
    3. Insuflată – sunt de obicei insuflate de cei din jurul nostru cu intenția de a ne ține sub controlul lor și de a ne determina să facem anumite acțiuni. Aici putem exemplifica tendințele de control începând de la omul foarte apropiat de noi (părinte, copil, soț, iubit, frate, coleg etc.), continuând cu grupuri de influență diversă, politica, sistemul de sănătate și până la sistemele religioase.
    Bunul simț natural al fiecăruia dintre noi ne spune că ultimele 2 sunt cele nepotrivite și de evitat/vindecat.

     

    În articolul de față vom vorbi despre teama insuflată de sistemul religios ortodox. Și, în acest context, vom analiza 2 aspecte:

    A. Definirea ”normalității” stării de teamă. Găsim de exemplu pe ro.orthodoxwiki.org, un articol în care ni se spune că teama: ”este pozitivă atunci când este vorba de 1) teama de Dumnezeu (…) 2) teama faţă de Cel Rău 3) teama survenită la întâlnirile dintre Dumnezeu sau îngerii Săi cu oamenii 4) teama (…) de conducători 5) teama femeii de bărbat 6) teama animalelor faţă de om.”

    Să observăm unde pot duce aceste afirmații:

    1) Dacă vom percepe continuu divinitatea prin prisma fricii, vom fi tentați să-l interpretăm pe Dumnezeu ca fiind nedrept, chiar rău și să dăm astfel naștere unor sentimente de revoltă, nepăsare față de responsabilități, agresivitate, ură, chiar suicid.
    Dumnezeu nu este frică, Dumnezeu este Iubire - vezi Noul Testament în care Iisus spune că a venit să schimbe legea veche a fricii/jertfei, cu cea a iubirii!

    2) Se creează un conflict emoțional interior, declanșat de oscilarea între puterea lui Dumnezeu în care trebuie să credem necondiționat și posibilitatea ca noi să ne apărăm singuri de rău, pentru că Dumnezeu are alte treburi mai importante de făcut. Dăm astfel naștere sentimentelor de: abandon, lipsă de speranță, dezamăgire, lipsă de motivație, inutilitate, convingeri de tipul ”nu merit”.
    În Biblie spune că nu trebuie să ne temem de ”cel rău” (adică de diavol) atâta timp cât credem în Dumnezeu și în puterea lui.

    3) Este anulată puterea iertării și a acceptării imperfecțiunii umane. Va crește astfel în oameni starea de nemulțumire față de reușitele proprii și de ale celor din jur. De asemenea, va crește perfecționismul, respectiv consumul inutil de timp și energie.
    Dumnezeu nu este pedeapsă, Dumnezeu este iertare (vezi ”pilda fiului risipitor” și ”pilda oii rătăcite” din Noul Testament).

    4) Frica de conducători poate naște acceptarea implicită a aspectelor nepotrivite, poate naște servilism, lașitate, minciună. Sau, din contră, poate naște revoltă, agresivitate, crimă.
    De regulă, un conducător este ales de mulțime să fie conducător, deci este ales să reprezinte interesele și starea de bine a alegătorilor - cel ce se proclamă singur conducător, acela se numește tiran! Conducătorii au rolul să ne îndrume, să ne ghideze, nu să ne sperie, altfel nu se justifică alegerea lor.

    5) Frica într-o relație de cuplu este total nepotrivită, indiferent care dintre parteneri ar simți-o! Ea poate duce la: pierderea iubirii, despărțire, înșelat, minciună, furt, chiar suicid. Mai grav, această afirmație interpretativă a unor preoți este o instigare directă la violență domestică!
    Atât femeia, cât și bărbatul au datoria să se respecte și să se iubească unul pe altul, nu să le fie teamă (teama este opusul iubirii!)

    6) Interacțiunea omului cu animalele, încă din fragedă copilărie, este menită să-i dezvolte și exerseze inteligența emoțională, abilitățile de relaționare, iertare, acceptare, responsabilitatea, grija de celălalt și dăruirea, imaginația și creativitatea, abilitățile de gestionare a emoțiilor. Afirmația preoților poate fi din păcate, foarte ușor luată ca motivație pentru uciderea din plăcere (vezi vânatul de exp.!) și reprezintă de asemenea o instigare directă la violență! Ea poate duce la: lipsă de empatie și lipsă de iubire față de oameni, perceperea actului violent ca fiind firesc, deci extinderea lui și la ființele umane, tendința de a obține cele necesare prin violență, constrângere.
    A stăpâni animalele nu înseamnă a le maltrata sau ucide din plăcere, deci este nejustificată frica pe care ar trebui s-o aibă animalul.

     

    B. Pedepsele emoționale. Biserica Ortodoxă are reguli extrem de riguroase în ceea ce privește noțiunea de păcat, astfel că anumiți preoți au găsit de cuviință să întocmească liste ale celor mai comune și importante păcate din religia ortodoxă (177 în unele variante, aproape de 200 în altele). Aceștia publică această listă, numind-o ”Îndreptar de spovedanie”. De fapt, această cărțulie conține sute de motive pentru care tu, păcătosul, nu vei mai beneficia de Sf. Împărtășanie pentru o perioadă bine definită de timp (de la câteva zile, până la zeci de ani). Și, dacă ai făcut mai multe păcate din listă, ”pedepsele” se adună, astfel o persoană poate ajunge să nu se mai spovedească (adică să fie pedepsită) pentru 30 de ani, 50 sau pe viață.

    În același timp, Biserica definește Sf. Împărtășanie ca fiind cea mai importantă taină a credinciosului, de căpătâi chiar, fără de care nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu.

    Rezultatul? Un credincios care citește această carte sau merge la spovedanie și adună (extrem de ușor, de altfel) un număr considerabil de ani de interdicție a accesului la Împărăția lui Dumnezeu, își va declanșa frica de iad (poate moare neîmpărtășit!) sau/și frica de alte tipuri de pedeapsă divină, deci va dezvolta anxietate, atacuri de panică, depresii și episoade psihotice, pentru care va apela la psihoterapie și, de multe ori în paralel, și la pastilele recomandate de psihiatru!

     

    Concluzii?
    1. Singura frică sănătoasă și justificată este cea legată de reacția instinctului de apărare în momentul unui pericol real, concret, palpabil!
    2. Singurul sentiment sănătos și justificat față de Divinitate este Iubirea!

     

     

Go to top