psiholog

Lupii, strămoșii câinilor la un anumit nivel, sunt una dintre cele mai cooperante specii canine. Această tendință de cooperare derivă din faptul că fiecare subiect are nevoie de alți membri ai grupului pentru a obține resurse și pentru a-și crește șansele de supraviețuire.

Haita funcționează ca o unitate în care fiecare individ colaborează la apărarea teritoriului, la vânătoare și la creșterea descendenților. Din acest motiv, chiar dacă între lupi există o ierarhie clară, subordonații pot oferi ajutor dominanților pentru a obține toleranță socială într-un fel de schimb de mărfuri. Lupii pot face pace după agresiune, pot consola victimele unui conflict și pot calma agresorii. Acest set de comportamente, numit și strategii post-conflict, necesită o atenție socială față de starea emoțională a celorlalți și capacitatea de a coordona reacțiile adecvate. Și lupii adulți se joacă: se angajează în lupte de joc, care seamănă foarte mult cu luptele reale, modulându-și fin acțiunile motrice și interpretând rapid intențiile colegilor de joacă, menținând astfel starea de spirit jucăușă non-serioasă. Toate aceste abilități cognitive și sociale au fost un teren fertil pentru selecția artificială operată de oameni pentru a redirecționa înclinația de cooperare a lupilor către relația afectivă câine-om.

Lupii sunt animale raționale cu care avem multe în comun. Lupii și oamenii sunt teritoriali, dar, spre deosebire de lupi, nevoia noastră umană de a revendica teritorii - respectiv de a avea tot mai mult, de multe ori, fără o necesitate reală - provoacă probleme.

Pe de altă parte, alte aspecte comune – dacă le recunoaștem – pot crea legături mai puternice între lupi și oameni sau, pur și simplu ne pot fi utile ca model sănătos de viață.

1. Structura familială

Ambele specii (om și lup) au evoluat în cadrul familial și și-au găsit puterea în grup/număr. Membrii oricărei familii sănătoase – oameni sau lupi – își asumă roluri specifice. La fel ca părinții umani, lupii alfa iau decizii și controlează haita în scopul binelui comun. Alți membri contribuie la supraviețuirea haitei. În familiile lor, lupii se joacă, arată afecțiune, își hrănesc și disciplinează puii, își respectă bătrânii și își plâng morții.

2. Abilitatea de exprimare a emoțiilor

La fel ca oamenii, lupii au personalități diferite: unii sunt singuratici; unii sunt îndrăgostiți; unii sunt lideri. Posturile și expresiile lor faciale exprimă bucurie și tristețe, agresivitate și frică, dominație și supunere. La oameni numim aceasta comunicare non-verbală.

Adesea, animalele experimentează anumite emoții la care oamenii nu sunt atenți, însă, noi putem înțelege multe dintre sentimentele lor, potrivit biologului evoluționist Marc Bekoff. În cartea sa, “Viețile emoționale ale animalelor”, Bekoff scrie că observarea este cheia. El a observat, de exemplu, că lupii “au expresii faciale mai variate și că folosesc aceste expresii pentru a comunica stările lor emoționale altora. Cozile lupilor sunt mai expresive, iar lupii folosesc mai multe poziții ale cozii decât câinii sau coioții pentru a-și exprima emoțiile.”

Bekoff descrie modul în care un astfel de limbaj al corpului a dezvăluit durerea pe care a simțit-o o haită de lupi după ce a pierdut o femelă de rang inferior. Animalele îndurerate și-au pierdut spiritul și jocul. Nu mai urlau ca grup. În schimb, cântau singuri într-un strigăt lent jalnic. Și-au ținut capul și coada jos și au mers încet atunci când au ajuns la locul în care un leu de munte le-a ucis tovarășul de haită. Este uimitor modul în care aceste schimbări sunt similare cu schimbările pe care le poate experimenta o familie umană după pierderea unei persoane dragi.

3. Structura morală

Asemănarea dintre lupi și oameni este și mai profundă. Ambele sunt creaturi morale. În urmă cu câțiva ani, un grup de oameni de știință proeminenți au semnat “Declarația de la Cambridge asupra conștiinței”. Oamenii de știință au declarat că dovezile științifice care evoluează rapid arată că multe animale sunt conștiente în același mod în care sunt oamenii și acționează cu intenție. Conștiința, conștientizarea și intenția sunt cheile de boltă ale moralității.

Abilitatea de a coexista poate determina, de fapt, dimensiunea finală a unei haite de lupi (sau de oameni). Multă vreme, oamenii de știință au crezut că hrana disponibilă reglementează dimensiunea haitei. Dar Bekoff și Pierce evidențiază cercetările realizate de expertul în lupi David Mech, care arată că dimensiunea haitei poate fi reglementată de factori sociali și nu doar de alimente. Iată o interpretarea asupra constatărilor lui Mech: ”dimensiunea haitei este guvernată de numărul de lupi din haită care pot intra într-o luptă cu o altă haită competitoare. Când acele numere sunt dezechilibrate - nu sunt suficienți membri, prea mulți concurenți - haitele se despart”.

Dacă luăm în calcul dovezile despre faptul că animalele pot acționa în mod real moral, pot experimenta emoții precum bucuria și durerea, atunci e bine să ne asigurăm că acțiunile noastre se potrivesc cu convingerile noastre (că vorba este completată de faptă). Este important să tratăm aceste alte ființe cu respect, apreciere, compasiune și dragoste. După cum scrie Bekoff: „Nu există nicio îndoială că, atunci când vine vorba de ceea ce putem și nu putem face altor animale, emoțiile lor sunt cele care ar trebui să ne informeze acțiunile în numele lor și putem întotdeauna să facem mai mult pentru ele” și pentru noi luând exemplu de ”așa da”.

4. Lucrul în echipă

Nimeni nu înțelege mai bine ce înseamnă să fii un jucător de echipă decât un lup. O haită de lupi care nu funcționează împreună ca un întreg, este o haită care nu mănâncă, nu poate crește și nu va supraviețui. Lupii vor face orice pentru a-și proteja perechea, familiile și pe cei dragi, inclusiv să-și dea viața.

Lupii înțeleg, de asemenea, că nu există loc în viața ta pentru egoism atunci când faci parte dintr-o haită, așa că fiecare individ își acceptă poziția în structura socială. El înțelege, de asemenea, că regulile haitei nu sunt acolo pentru a-i îngrădi stilul de viață. Sunt acolo pentru binele tuturor, inclusiv al lui, așa că urmează regulile naturale. De asemenea, el rămâne loial, orice ar fi, și are încredere în membrii haitei că vor face același lucru. La fel ca oamenii, lupii sunt animale sociale care de obicei se unesc și lucrează împreună în grupuri. Cu toate acestea, există și lupi singuratici care ajung separați de restul haitei. De obicei, lupii singuri sunt sortiți să eșueze. Adaptabilitatea și tenacitatea naturală a lupului îl pot ajuta însă să învețe să aibă grijă de sine și să aibă succes în mod independent. Unii lupi pot fi chiar mai potriviți la viața pe cont propriu, la fel ca unii oameni, dar cu mențiunea că nu aceasta este menirea naturală de supraviețuire și stare de bine (nici a lupului, nici a omului), ci cea de grup, haită, familie.

5. Echilibrul dintre muncă și relaxare

Lupii au dus conceptul de echilibru muncă/viață la rang de știință, iar oamenii ar putea beneficia foarte mult urmându-le exemplul. Spre deosebire de lupi, noi, oamenii, se pare că ne mândrim să ne ”îngropăm” de bunăvoie în muncă și cât mai multe responsabilități asumate (în perioada actuală este la ordinea zilei sindromul burnout). Ne distrugem sănătatea, ne distrugem starea de bine și ignorăm relațiile de neînlocuit până când acestea se destramă și mor. Apoi stăm, ne compătimim și ne întrebăm ce s-a întâmplat.

Putem învăța (reaminti) de la lupi atitudini ca: stabilirea clară a responsabilităților în ”haită”, respect pentru locul și ființa fiecărui membru al ”haitei”, creșterea prin fapte concrete a încrederii, acceptare a ceea ce este, răbdare, echilibru în asumarea obiectivelor și acțiunilor, prioritizare, eficientizare, timp de joacă/relaxare, ascultarea instinctului natural care ne spune ce ni se potrivește și unde să punem stop când este cazul.

V-ați întrebat vreodată de ce gândim și acționăm într-un anumit fel sau altul?
Ne naștem cu un anumit temperament, o structură genetică și o rețea neurologică. Factorii externi, cum ar fi cultura și statutul socio-economic, au o influență extraordinară asupra noastră.
Un alt factor care ne modelează sunt oamenii cu care am interacționat și interacționăm de-a lungul vieții. Având în vedere acest lucru, reflectând în urmă asupra celor care au influențat persoana care am devenit, putem lua o decizie mai conștientă cu privire la influențele pe care dorim să le lăsăm să ne modeleze personalitatea și luarea deciziilor în viață, de acum înainte.
Relațiile afectează modul în care relaționăm cu noi înșine, cu ceilalți și cu lumea din jurul nostru. Experiențele din copilărie, atât în nucleul familial, cât și în afara lui, sunt adesea fundamentale. De asemenea, experiențele mai recente cu ei continuă să fie adesea influente.
Alți oameni care pot avea un impact de durată sunt: colegii de școală sau job, prietenii, cei ce aparțin culturii orașului și a țării în care stăm sau chiar străinii. Pentru orice relație, influența poate fi pozitivă, negativă sau o combinație a celor două.

Ești genul de persoană care se lasă ușor influențată de alții? Ești de acord obiceiurile grupului doar pentru a păstra pacea sau doar pentru a face parte dintr-un grup?
Dacă da, asta înseamnă că nu ești cu adevărat sincer cu tine însuți. Nu permiți personalității, gândurilor și sentimentelor tale să iasă la iveală.
De multe ori este mai dificil să fii privit ca persoana deschisă sau cea care are un punct de vedere diferit. Dacă vrei să devii stăpânul propriei persoane, acesta este un pas pe care va fi nevoie să-l faci la un moment dat în viața ta. Atunci când discuți un subiect despre care ai opinii puternice, nu este nimic greșit în a-ți exprima gândurile și sentimentele pe această temă, chiar dacă alții nu sunt de acord cu părerile tale. Este sănătos să ai încredere să-ți arăți sentimentele. Nu este întotdeauna ușor, dar dacă vrei să trăiești o viață fericită și sănătoasă, este necesar să fii autentic.
Este nevoie de încredere pentru a fi cel care este în opoziție. Este mult mai ușor să taci sau să dai din cap în semn de acord. Este nevoie de curaj să vorbești, dar atunci când o faci, te vei simți atât de mândru de tine pentru că faci asta! Deși este relativ ușor să permiți altora să te influențeze, nu tot timpul este util să faci asta tot timpul.
Pentru a ieși din acest scenariu, este necesar să te înconjori de oameni care sunt deschiși, cărora le place să fie ei înșiși. Aceasta ar putea fi: să te îmbraci așa cum vrei, să ai opinii diferite sau să mănânci doar anumite alimente etc., să fumezi sau nu, să-ți placă mai mult vacanțele active etc. Nimeni nu are dreptul să te judece pentru unicitatea ta! Ar fi de preferat ca ei să aprecieze că acțiunile tale sunt doar o extensie a adevărului tău.

Cum poți reduce influența celorlați asupra ta.
Întotdeauna vor exista momente în care alții vor avea o influență pozitivă asupra gândurilor și sentimentelor tale. Este în regulă când este util, plăcut, sănătos, dar dacă ești influențat să gândești, să spui sau să faci lucruri cu care nu ești de acord și îți alterează starea de bine, este important să acționezi.

1. Explorează-ți gândurile și sentimentele pentru a înțelege din ce motiv gândești într-un anumit mod. Când vine vorba de subiecte de care îți pasă, este imperativ să fii pe deplin conștient de propriile gânduri și sentimente. Fă-ți timp să reflectezi asupra problemelor care te preocupă.

Ca ființe umane, ne dorim în mod natural să fim pe placul oamenilor, așa că acordăm o prea mare atenție gândurilor, opiniilor și intereselor lor în detrimentul a ceea ce este specific și potrivit nouă înșine. Consecința acestui lucru este că nu acordăm suficientă atenție propriilor noastre gânduri, opinii și interese. Este ușor să fii influențat de alții atunci când nu știi ce este important pentru tine.

Odată cu creșterea continuă în media, social media, marketing și publicitate, suntem mereu bombardați cu mesaje de la alții, spunându-ne ce ar trebui să fie important pentru noi.

Dacă nu îți faci timp să te înțelegi pe tine însuți, vei fi mereu la cheremul celorlalți și vei fi influențat mereu de ceea ce vor ei să faci, să spui sau cum sa acționezi.

Cea mai importantă relație a ta, e bine să fie cu tine însuți. Când se întâmplă acest lucru, ești mai puțin vulnerabil la influența celorlalți.

2. Păstrează un jurnal. Te poate ajuta să te gândești la lucrurile care sunt cu adevărat importante pentru tine. În fiecare zi, poți scrie despre ceea ce ai în minte și despre ce simți în legătură cu asta. Când notezi aceste lucruri, te obligă să te gândești bine la ele. Nu trebuie să evaluezi și să judeci în timp ce scrii, doar scrie tot ce îți trece prin minte.

În curând vei descoperi că perspectiva ta asupra fiecărui subiect devine mai clară și, pe măsură ce se întâmplă, devine mai dificil pentru alții să-ți influențeze gândirea fără un argument coerent și convingător. Păstrarea unui jurnal este puternică, deoarece este un proces meditativ. Este nevoie să blochezi lumea exterioară și să privești în interior. Pe măsură ce o faci, obții o mai bună înțelegere despre tine însuți și ești mai capabil să te gândești la problemele și provocările cu care te confrunți. Când te-ai gândit bine la părerea ta, ești mai puțin susceptibil la influența celorlalți, deoarece ți-ai luat în considerare propriile opinii.

3. Exersează să spui „NU”. În ciuda faptului că este alcătuit din doar două litere, mulți oameni consideră că „NU” este cel mai dificil cuvânt din lume de spus. Acest lucru se întâmplă de obicei pentru că ei spun atât de rar „NU” celorlalți din teama de a nu supăra, de a nu pierde ceva, de a nu greși cumva. Dacă nu o spui atunci când este nevoie, atunci le dai altora control asupra vieții tale, asupra deciziilor tale și asupra timpului tău!

Cu cât devii mai obișnuit să rostești acest cuvânt, cu atât îți va fi ușor să te susții și să o spui atunci când apare ceva important. Ideea nu este să ignori în totalitate ce spun ceilalți și părerile lor, dar adăugarea cuvântului „NU” la vocabularul tău atunci când este depre starea ta de bine și valorile importante pentru tine, va avea un efect pozitiv asupra încrederii tale, asupra gestionării timpului și nu numai.

A spune „NU” nu înseamnă să fii nepoliticos sau egoist. Este vorba despre faptul că este necesar să realizezi că ești aici pentru a-ți trăi propria viață și este extrem de important să te pui în fruntea și în centrul propriei vieți. Este necesar să spui „NU” priorităților altora, ca să le poți spune „DA” celor personale, importante pentru tine și pentru starea ta de bine.

4. Renunță la a te scuza sau justifica atunci când: ai o nevoie, nu vrei să-ți încalci principiile și valorile, ai o opinie diferită și, mai ales când, în mod dovedibil, ai dreptate! Ar fi o lume incredibil de plictisitoare dacă am fi mereu de acord unul cu celălalt. Dacă nu ești de acord cu ceilalți, acest lucru este perfect acceptabil. Nu este logic să te scuzi sau să te justifici pentru că ai pur și simplu o opinie diferită.

Ceilalți ar fi bine să fie capabili să accepte că ești diferit și, dacă nu pot face asta, atunci problema este a lor, nu a ta. Când cineva refuză să accepte că nu ești de acord, nu este un semn al unei probleme cu tine. În general, este un semn al propriei lor nesiguranțe.

Gândește-te la asta un minut. Dacă ești în siguranță în propriile opinii; ar trebui să conteze că altcineva nu este de acord cu tine? Desigur că nu. Lumea nu este doar în alb-negru, majoritatea ”nuanțelor” vieții sunt ”griuri”. De obicei, există mai multe moduri corecte și mai multe moduri greșite cu privire la ceva. Deci, nu îți face griji pentru dezacord. În schimb, respectă faptul că tu și persoana cu care nu ești de acord aveți onestitatea și deschiderea de a vă exprima propriile opinii. Este important să îți păstrezi același standard, adică dacă cineva nu este de acord cu tine. De asemenea, nu ar fi firesc să îi ceri să-și scuze opinia diferită.

5. Alege-ți prietenii cu atenție. Există oameni în acest context care vor încerca întotdeauna să te preseze să fii de acord cu tot ce spun ei. Se vor strădui să te facă să te simți vinovat pentru că ai îndrăzneala de a exprima un punct de vedere alternativ. Acești oameni provoacă mai multe dureri de cap decât poate suporta orice persoană sănătoasă.

Ei iubesc sunetul propriei voci și au puțin, dacă este ceva, de oferit unei relații reciproc avantajoase. Chiar nu vrei ca astfel de oameni să îți fie prieteni sau colegi. Alternativ, există mulți oameni care vor fi întotdeauna încântați să îți audă părerea, chiar dacă nu sunt tot timpul de acord cu ea. Îți vor prețui gândurile, valorile și credințe și vor fi de fapt mai fericiți atunci când te ții de ceea ce crezi, mai degrabă decât să cauți un acord de dragul liniștii lor.

Nu numai că acești oameni sunt prieteni sau colegi mai buni; de asemenea, vor fi și un bun model de urmat. Nimeni nu are dreptul să te preseze sau să exercite o influență nedorită asupra ta. E bine să îndepărtezi acești oameni din viață și, în schimb, să te concentrezi asupra tuturor oamenilor grozavi care ar fi mai mult decât fericiți să facă parte din viața ta.

6. Ripostează – ia atitudine. Este inacceptabil când cineva încearcă să te preseze să-ți schimbi punctul de vedere.

Ar trebui să te simți liber să ripostezi, să iei atitudine si să le răspunzi: „Vrei doar să fiu de acord cu tine, dar în această situație nu pot face acest lucru”. Există o șansă să-și dea seama că au depășit limita și acest lucru îi va trezi la realitate. Sau nu, dar nu mai este treaba ta.

Există unii oameni care vor încerca să te preseze să fii de acord cu ei, deoarece cred sau speră că ești „ușor de influențat”. Ei cred că pot să te conducă și să te manipuleze. Când iei atitudine, vor încerca și mai asiduu să facă presiuni, însă, dacă-ți dezvolți o atitudine asertivă, nu vor avea de ales și vor aplica abordarea lor lipsită de respect în altă parte.

Poate fi foarte dificil să vorbești cu cei care te presează să fii de acord cu ei. Dar, odată ce începi să vorbești pentru tine, vei descoperi că acești oameni fie dau înapoi și te tratează cu respectul pe care îl meriți, fie dispar din viața ta.

Concluzii
Așadar, dacă simți că nu îți trăiești viața așa cum ți-a fost menit să o faci, nu mai permite altora să ia decizii pentru tine sau să te influențeze!
Ia atitudine și susține-ti propriile convingeri și păreri!
Alege-ți propria cale și fii pregătit să accepți orice consecință, bună sau rea pe care aceasta le-ar putea implica.
Poți fi persoana care îți dorești cu adevărat să fii luând măsuri, începând de astăzi. Acest lucru necesită să devii mai conștient de cine ești, de ce crezi, de convingerile și de capacitățile tale. Apoi este bine să înveți să-ți exprimi și să-ți aperi poziția.
Când o faci, ești mult mai fericit și mai concentrat pe crearea vieții pe care ți-o dorești.

Cheia pentru ca un cuplu să fie fericit și durabil se află în calitatea legăturii emoționale dintre cele două persoane.
Elemente precum buna comunicare sau empatia fac ca cuplul să crească pe zi ce trece și să devină mai puternic într-un mod important.

Această legătură constă în preocuparea reciprocă pe care ambii membri ai cuplului o manifestă unul pentru celălalt.

O relație sănătoasă se bazează pe angajamentul ambelor părți atât în a oferi cât și a primi. Pentru ca aceasta legatură să aibă loc, nu este suficientă doar dragostea celor doi, ci este necesară existența unei comunicări fluide între cei doi pentru a evita eventualele lupte sau conflicte care pot apărea în timp.

În afară de aceasta, există câteva elemente cheie care vor duce la realizarea conexiunii emoționale:
• Empatia este esențială atunci când vine vorba de a avea o legătură cu cealaltă persoană.
A fi capabil să înțelegi sentimentele și emoțiile celeilalte persoane în orice moment întărește legătura de cuplu. A simți că celălalt te înțelege, face uniunea mult mai puternică și, prin urmare, conexiunea emoțională în sine.
• Într-un partener stabil și puternic există ceva mult mai important decât iubirea însăși: complicitatea dintre ambele persoane. A putea fi complici unul cu celălalt este un lucru minunat în orice tip de relație și va face conexiunea emoțională cu adevărat reușită. Uneori nu este necesar să spui nimic, doar privirile sau gesturile sunt suficiente pentru a ști ce își dorește cuplul.
• Un alt aspect cheie pentru ca un cuplu să funcționeze sănătos și cu împlinire este existența unei bune comunicări la nivel emoțional, respectiv a-și comjunica în mod concret unul celuilalt ceea ce simt. Din păcate, multe cupluri se despart și nu se concretizează din cauza lipsei de comunicare emoțională dintre ambele persoane.
• Ultimul aspect de luat în considerare într-o relație care funcționează bine este tipul de atașament care există între cei doi. Partenerii dintr-un cuplu trebuie să aibă libertate pentru a putea face anumite lucruri, dar au nevoie și de cineva căruia îi pasă de ei și îi iubește. Atașamentul sigur și sănătos este să știi că poți conta pe partenerul tău în orice situație și că te va sprijini în momentele grele. Persoana iubită va fi mereu fericită pentru fericirea celuilalt și se va putea baza pe cineva în care se poate avea încredere fără nicio problemă.

Cum construim conexiunea emoțională în cuplu
Atingerea conexiunii emoționale dorite în cadrul cuplului nu este ușoară sau simplă. Este nevoie de mult efort și angajament de ambele părți ale relației. Este o sarcină care necesită îndeplinire zilnică și constant în timp. Micile detalii de zi cu zi se vor forma și vor crea o astfel de conexiune. Numai în acest fel conexiunea emoțională va fi reală și legătura dintre cei doi parteneri va deveni mult mai puternică.

Fără o conexiune emoțională puternică, relația nu poate continua mult timp. Pentru că aceasta ajută cuplul să creeze o legătură puternică între membrii săi. Este nevoie de timp pentru a construi un atașament emoțional sigur (sănătos, bazat pe siguranță, încredere). Este un proces gradual și cuplul trebuie să investească o doză efort și atenție pentru a dezvolta o conexiune emoțională de lungă durată.

Conștientizarea în soluționarea conflictelor
Primul pas este recunoașterea problemei existente. Când putem identifica problemele, putem lua măsuri în consecință. Este benefic să depășești orice dificultate într-o relație. Putem fi conștienți de semnele deconectării emoționale, inclusiv de a nu petrece timp împreună sau de a nu comunica în mod corespunzător. Există și alte semne precum că nu te simți în siguranță în timp ce vorbești cu celălalt și te simți singur în această relație. Este recomandat ca toate cuplurile să rămână conștiente de aceste semne pentru a preveni deconectarea emoțională.

Deconectarea emoțională și de comunicare este o problemă serioasă pentru orice relație. Așadar, este foarte important să te consulți cu partenerul. Fixați o zi și o oră convenabile și purtați o conversație. O bună comunicare ar putea fi cea mai bună modalitate de a rezolva problemele relației. Uneori, un partener este conștient de problemă, în timp ce altul nu este complet conștient și apar tensiuni. În acest caz, o bună comunicare îi poate ajuta pe amândoi să vină pe același teren. Amândoi își pot da seama că sunt deconectați emoțional.

Cum influențează inteligența emoțională (EQ) relația
Inteligența emoțională (EQ) este secretul relațiilor intime de durată, în mare parte pentru că ne face extrem de conștienți de schimbările – mari și mici – care au loc în mod constant în noi înșine și în ceilalți. Crescându-ne EQ-ul, putem dobândi sensibilitatea pe care fiecare dintre noi o caută mereu la celălalt. Vom simți automat, prin conștientizare activă și empatie, micile schimbări în dinamica relației de dragoste, care semnalează nevoia de acțiune.

Nu trebuie să alegem partenerii greșiți, să ajungem în mai multe căsătorii/relații eșuate sau să lăsăm romantismul să dispară din relațiile noastre de lungă durată. Nu trebuie să lăsăm nevoile conflictuale și dorința să intervină între doi oameni care se iubesc. Nu trebuie să ne resemnăm cu plictiseala sau cearta în viața amoroasă.

Avem potențialul de a atinge tipul de iubirea la care visăm cu toții - intimitate profundă, bunătate reciprocă, angajament real, grijă sufletească - pur și simplu datorită empatiei, abilității noastre înnăscute de a împărtăși experiența emoțională. Dar pentru a ajunge la apogeul romantismului avem nevoie de toate abilitățile unui EQ ridicat:

a. conștientizare emoțională profundă pentru a evita confundarea infatuării sau a poftei cu dragostea de durată
b. acceptarea de a experimenta emoții care ar putea dăuna unei relații dacă ar fi lăsate să se deterioreze
c. o conștientizare activă și vigilentă pentru a evalua ceea ce funcționează și ce nu.

Din fericire, EQ-ul nostru nu trebuie să fi atins apogeul înainte de a ne lansa în dragoste. De fapt, pentru mulți oameni, îndrăgostirea servește drept motivație pentru reeducarea inimii. De aceea, persoanele preocupate de continua creștere personală, descoperă că două EQ-uri ridicate se adaugă la o dragoste care nu se oprește niciodată din creștere, nu pierde niciodată entuziasmul și îi întărește întotdeauna pe amândoi, atât individual, cât și colectiv.

Căutați activ schimbarea (elementul de noutate) în relație
Când scapi de frica de schimbare, descoperi că diferit nu înseamnă neapărat mai rău. Relațiile sunt organisme în sine și, prin natura lor, trebuie să se schimbe. Orice relație care nu este înclinată spre tipul de creștere pe care ți-l dorești se va transforma, posibil, într-una pe care nu ți-o dorești.
Prin curajul de a ieși din zona de confort și cu o bună doză de optimism, putem mări capacitatea de a accepta schimbarea, transformarea, elementul de noutate, flexibilitatea în:

1. modul de gândire
2. strategii de rezolvare a conflictelor
3. calitatea comunicării
4. responsabilități asumate de fiecare partener în parte
5. modalități de petrecere a timpului liber, atât personal, cât și de cuplu
6. explorarea interesului față de noi hobby-uri personale și/sau de cuplu
7. mărirea cercului de prieteni cu persoane de la care ambii parteneri au ce învăța funcțional

Întreabă-te, are partenerul tău nevoie de ceva nou de la tine? Trebuie să vă programați ceva timp pentru a reevalua împreună? Influențele externe cer o schimbare în rolurile respective? Sunteți la fel de fericiți ca înainte? Fără EQ, astfel de întrebări sunt adesea prea înfricoșătoare pentru a fi înfruntate, așa că mulți îndrăgostiți ignoră semnalele de schimbare până când este prea târziu.

Priviți provocările pe care le întâmpinați ca oportunități și nu ca probleme
Curajul și optimismul ne permit să privim dilemele nu ca probleme, ci ca oportunități provocatoare. Cât de creativi puteți fi când nu trebuie să vă învinovățiți unul pe altul pentru emoțiile voastre, nu sunteți controlați de amintiri emoționale negative și sunteți vigilenți să nu repetați aceeași veche greșeală?
Când ai un EQ ridicat, ești eliberat de răni și resemnare și poți ajunge la rezolvarea plină de resurse. Puteți rezolva diferențele dintre voi și crizele inevitabile, ca invitații de a vă regăsi unul pe celălalt, provocări de a vă apropia și de a ieși mai puternici individual și colectiv.

Respectați toate sentimentele pe care le aveți unul față de celălalt
Nu suntem întotdeauna încântați de descoperirile pe care le facem despre persoana pe care o iubim, dar când vine vorba de emoții, este necesar să le acceptăm pe toate. A fi îndrăgostit nu înseamnă să nu te simți niciodată furios, dezamăgit, rănit sau gelos. Cum acționezi asupra emoțiilor tale depinde de tine, important este să accepți cu adevărat că le simți și să le comunici. Multe relații au fost distruse de vină și milioane de cupluri au ratat o intimitate profundă din cauza rușinii sua a fricii de a comunica direct. Ambele sunt rămășițe crude de furie, frică și anxietate nesimțite. Dacă ați depus efort de a construi EQ, veți experimenta emoțiile și veți continua viața împreună în mod calitativ.

Păstrați râsul în viața voastră amoroasă
Pentru a evita intelectualizarea emoțiilor, ai nevoie de acceptare, iar o mare parte din acceptarea ta vine din râs. Îndrăgostiții care nu pot râde împreună despre ei înșiși, probabil, nu prea acceptă relațiile lor. S-ar putea ca ei să nu poată tolera defectele unice și poticnirile inevitabile, la fel cum le pot suporta pe ale lor. De asemenea, este mai puțin probabil să fie deschiși la cele mai plăcute surprize ale unei relații. În schimb, EQ-ul ridicat înseamnă că poți să-ți îmbunătățești relația în continuare, dar nu vei fi niciodată surprins de așteptările intolerante ale perfecțiunii.

Găsirea partenerului “potrivit”
Când vă îndrăgostiți pentru prima dată, cum puteți spune dacă această persoană este cea pe care o căutați, la care visați? De unde știți dacă sunteți îndrăgostiți de o persoană reală sau doar îndrăgostiți de un vis? Dacă ați mai trecut prin relații eșuate, cum puteți evita să repetați greșelile?

1. Ascultați-vă corpul, nu mintea

Alegem un partener din motive care au de-a face mai mult cu ceea ce gândim decât cu ceea ce simțim. Ne conducem relațiile în funcție de cum ar trebui să fie sau să fi fost lucrurile. Exact aici greșim. Nu pierdem în dragoste pentru că ne lăsăm conduși de emoțiile, ci pentru că ne judecăm prea mult, cuantificăm prea mult, comparăm cu ce a fost sau nu a fost.
Oamenii cred că sunt îndrăgostiți din mai multe motive - poftă, pasiune, dorință de securitate, statut sau acceptare socială. Ei cred că au găsit dragostea adevărată pentru că perspectiva actuală le îndeplinește o anumită imagine sau așteptare. Dar dacă nu știu (conștientizează) cum se simt, alegerea lor este destinată să fie greșită.

De multe ori, visele noastre cu privire la un potențial iubit/ă iau forma unor dezbateri mentale care ne justifică alegerea. Respirați, relaxați-vă și concentrați-vă pentru a ieși ”din cap” și a vă verifica corpul. Dacă sentimentul că ceva nu este în regulă persistă sau crește (agitație la nivel corporal), probabil că alegerea este greșită (nepotrivită vouă). Dacă lăsați imaginile mentale să vă ghideze în locul senzației fizice, nu veți ști niciodată ce vreți cu adevărat, respectiv ce vi se potrivește.

Pentru majoritatea oamenilor este greu să obțină semnale clare de la întregul corp în timpul noii relați de iubire, pentru că sunt adesea înecați de dorința sexuală, motiv pentru care este important să observe alte sentimente, mai subtile.
Tensiunea musculară, migrenele, durerile de stomac sau lipsa de energie ar putea însemna că ceea ce îți dorești nu este neapărat ceea ce ai nevoie. Pe de altă parte, dacă strălucirea iubirii este însoțită de o creștere a energiei și a vivacității, acesta ar putea fi lucrul real.

Puneți-vă aceste întrebări cu EQ ridicat:
a. Această relație îmi energizează totalitatea vieții mele? De exemplu, munca mea s-a îmbunătățit? Am mai multă grijă de mine?
b. Procesez mai bine ce se întâmplă cu mine? Sunt mai concentrat, mai creativ și mai responsabil?
c. Sentimentele mele „îndrăgostite” depășesc sentimentul pozitiv de grijă pentru partenerul meu? Mă simt mai generos, mai dăruitor și mai empatic cu prietenii, colegii de muncă sau cu străini?

Dacă răspunsurile pe care le primiți de la corp nu sunt cele pe care ați vrut să le “auziți”, căutați metode de a depăși frica naturală de pierdere pe care o trăim cu toții și căutați, ori să îmbunătățiți împreună relația, ori să ieșiți din ea. Descoperirea timpurie că nu ați găsit dragostea adevărată vă poate scuti de durerea unui morman de amintiri emoționale negative – o moștenire care vă poate face să repetați aceleași greșeli.

2. Faceți primul pas

Suntem adesea în gardă când interacționăm cu cineva nou și construim automat bariere pentru a ne cunoaște. Să te lași deschis și vulnerabil în această etapă poate fi înfricoșător, dar este singura modalitate de a afla dacă iubirea adevărată este posibilă și dacă fiecare dintre voi vă îndrăgostiți de o persoană reală sau de o fațadă. Propuneți-vă să fiți primii care întind mâna — dezvăluiți o emoție, un gând sau arătați afecțiune atunci când pare cel mai înfricoșător. Reacția celuilalt vă umple de căldură și vitalitate? Dacă da, este posibil să fi găsit un suflet empatic, înrudit. Dacă nu, este posibil să fi găsit pe cineva cu un EQ scăzut și va trebui să decideți cum să răspundeți în această situație.

De ce anume aveți nevoie pentru a vă simți iubiți vs. ceea ce vă doriți
Pentru a găsi persoana care este cu adevărat „potrivită”, este necesar să cunoașteți diferența dintre ceea ce “nu puteți trăi fără” față de “ceea ce v-ați dori”.

Următorul exercițiu vă poate ajuta:
a. Selectați cinci calități sau caracteristici în ordine descrescătoare pe care considerați cele mai importante la un viitor partener. De exemplu: îngrijit, plin de umor, aventuros, grijuliu, deschis din punct de vedere emoțional, atletic, atractiv și/sau stilat, protector, creativ, conversațional, inteligent afectuos, de succes financiar, bine cunoscut, bine respectat, popular carismatic, matern/patern, spiritual, hrănitor, creator de împuternicire etc.
b. Pe măsură ce luați în considerare fiecare caracteristică, întrebați-vă dacă vă energizează, vă calmează și vă stârnește emoțional. Experiența este plăcută, neplăcută sau neutră?
c. O dorință va fi trecătoare sau mai degrabă superficială, în timp ce o nevoie se va înregistra la un nivel de sentiment mai profund. Îndeplinește această nevoie persoana de care credeți că sunteți îndrăgostiți?

Faceți exercițiul de mai multe ori pentru a înțelege și mai clar diferențele dintre dorințele voastre și nevoile simțite în dragoste.

3. Creșterea personală continuă și susținută de celălalt

Relațiile sunt menite să fie dinamice. Dacă vrei să crești și să evoluezi ca persoană, ai nevoie ca și partenerul tău să crească și să evolueze în interior. Aceasta este o componentă cheie a inteligenței emoționale în relații. Aveți nevoie de voi înșivă și de relația în sine pentru a se schimba și a se extinde. Este necesar să credeți amândoi în creștere.
Partenerii inteligenți din punct de vedere emoțional caută mereu să descopere unde, când și cum se pot îmbunătăți. Sunt conștienți de minusurile și plusurile lor și sunt în contact cu prioritățile și valorile lor. Ei pot identifica ce părți din ei înșiși și din viața lor doresc să schimbe sau să îmbunătățească și au abilitățile necesare pentru a face aceste schimbări.
Un partener cu EQ ridicat va fi, de asemenea, mai susținător pentru evoluția voastră. Ei nu vor fi amenințați de schimbările pe care vă străduiți să le faceți. Ei se vor putea adapta pentru a vă întâlni acolo unde vă aflați și vor fi deschiși la transformarea relației voastre pentru a se potrivi cu locul în care doriți să creșteți.

Când căutați un partener, fiți atenți la semnele inteligenței emoționale. Lucrați împreună la îmbunătățirea EQ-ului, deoarece inteligența emoțională în relații este crucială. Găsind un partener cu inteligență emoțională, îi veți aprecia capacitatea de a se cunoaște și de a se lăsa descoperit. Acest lucru va duce la o relație mai intimă în care amândoi puteți comunica mai bine, puteți avea limite clare și sănătoase și puteți crește, atât ca indivizi, cât și ca un cuplu bine definit.

Liberul arbitru are la bază ideea că oamenii au capacitatea de a face propriile alegeri și de a-și determina propria soartă.
Problema liberului arbitru i-a provocat mult timp pe filosofi și pe gânditorii religioși, iar oamenii de știință au examinat problema și din perspective psihologice și neuroștiințifice.

Există liberul arbitru?
Este voința unei persoane liberă sau viețile oamenilor sunt de fapt modelate de puteri în afara controlului lor?

Oamenii de știință au investigat conceptul de gândire umană la nivelul circuitelor neuronale, iar unele descoperiri au fost luate ca dovezi că deciziile conștiente nu sunt cu adevărat „libere”. Scepticii liberului arbitru susțin că sentimentul subiectiv al liberului arbitru este o iluzie. Cu toate acestea, mulți savanți, precum și oamenii obișnuiți, mărturisesc încă o credință în liberul arbitru, chiar dacă recunosc că alegerile sunt parțial modelate de forțe aflate în afara controlului cuiva.

Care sunt motivele pentru a pune la îndoială liberul arbitru?
Știința comportamentală a arătat clar că tendințele comportamentale ale indivizilor sunt influențate de genetică, precum și de factorii din mediu care pot fi în afara controlului unei persoane. Acest lucru sugerează că există, cel puțin, unele constrângeri asupra gamei de decizii și comportamente pe care o persoană va fi înclinată să o ia (sau chiar să o ia în considerare) în orice situație dată. Cei care provoacă ideea că oamenii acționează așa cum o fac datorită unor alegeri conștiente și neconstrânse indică, de asemenea, dovezi că activitatea creierului inconștient poate prezice parțial o alegere înainte de a lua o decizie conștientă. Unii cercetători au încercat să infirme în mod logic argumentul potrivit căruia alegerile demonstrează în mod necesar liberul arbitru.

Infirmă știința liberul arbitru?
Deși există multe motive pentru a crede că voința unei persoane nu este complet liberă de influență, nu există un consens științific împotriva liberului arbitru. Unii folosesc termenul „liber arbitru” într-un sens mai liber pentru a reflecta faptul că deciziile conștiente joacă un rol în rezultatele vieții unei persoane – chiar dacă acestea sunt modelate de dispoziții înnăscute sau aleatoriu (criticii conceptului de liber arbitru ar putea numi pur și simplu acest tip de luare a deciziilor „voință”). Chiar și atunci când procesele inconștiente ajută la determinarea comportamentului conștient al unei persoane, unii susțin că astfel de procese pot fi totuși considerate ca parte a voinței individului.

Ce este determinismul?
Determinismul subliniază faptul că, fiecare eveniment, inclusiv fiecare acțiune umană, este rezultatul unor evenimente anterioare și al legilor naturii. O credință în determinism care include o respingere a liberului arbitru a fost numită „determinism dur”.
Dintr-o perspectivă deterministă, există o singură cale posibilă prin care evenimentele viitoare se pot desfășura pe baza a ceea ce s-a întâmplat deja și a regulilor care guvernează universul - deși asta nu înseamnă că astfel de evenimente pot fi neapărat prezise de oameni. Cineva care crede în liberul arbitru pentru că nu consideră determinismul de la sine înțeles este numit, în filozofie, „libertarian”.

Poți să crezi atât în liberul arbitru, cât și în determinism?
Da. Acest lucru se numește „compatibilism” sau „determinism soft”. Un compatibilist crede că, deși evenimentele sunt predeterminate, există încă o versiune a liberului arbitru la lucru în luarea deciziilor. Un incompatibilist susține că numai determinismul sau liberul arbitru pot fi adevărate.

De ce contează credințele despre liberul arbitru
Indiferent dacă liberul arbitru există sau nu, credința în liberul arbitru este foarte reală.
Contează dacă o persoană crede că alegerile personale sunt complet ale ei și că alegerile altora sunt, de asemenea, făcute în mod liber?
Psihologii au explorat conexiunile dintre credințele liberului arbitru – adesea evaluate prin acord cu afirmații precum „Sunt responsabil de acțiunile mele chiar și atunci când circumstanțele vieții mele sunt dificile” și, pur și simplu, „Am liberul arbitru” – și atitudinile oamenilor în ceea ce privește deciziile, producerea, vina și alte variabile de consecință.

Credința în liberul arbitru afectează modul în care îi judecăm pe ceilalți?
Cu cât oamenii sunt mai mult de acord cu afirmațiile liberului arbitru (sugerează unele cercetări), cu atât au tendința de a favoriza mai mult explicațiile interne decât externe pentru comportamentul altcuiva. Aceasta poate include, de exemplu, să afli despre fapta imorală a cuiva și să fii de acord că aceasta a fost un rezultat al caracterului persoanei și mai puțin că factori precum normele sociale sunt de vină totuși.
De exemplu, un studiu privind reducerea credințelor liberului arbitru în influența deciziilor de condamnare ale judecătorilor nu a arătat niciun efect.

Este credința în liberul arbitru necesară pentru comportamentul moral?
O idee propusă în filozofie este că sistemele de moralitate s-ar prăbuși fără o credință comună că fiecare persoană este responsabilă pentru acțiunile sale – și, prin urmare, merită răsplată sau pedeapsă pentru ele. Din această perspectivă, există valoare în menținerea credinței în liberul arbitru, chiar dacă un perfect liber arbitru este de fapt o iluzie. Alții susțin că moralitatea poate exista în absența credinței liberului arbitru sau că o credință în liberul arbitru promovează de fapt rezultate dăunătoare, cum ar fi intoleranța și căutarea răzbunării. Unele cercetări psihologice au fost citate ca sugerând că neîncrederea în liberul arbitru crește comportamentul necinstit, dar experimentele ulterioare au pus sub semnul întrebării această descoperire.

Sunt credințele liberului arbitru legate de bolile mintale?
Boala mintală poate fi considerată, într-un anumit sens, ca implicând constrângeri suplimentare asupra libertății voinței unei persoane (sub formă de modele de gândire rigide sau compulsii, de exemplu), dincolo de factorii obișnuiți care modelează gândirea și comportamentul. Credința în liberul arbitru poate contribui la stigmatizarea asociată bolilor mintale prin ascunderea rolului cauzelor biologice și de mediu subiacente.

Credincioșii în liberul arbitru iau decizii diferit?
Există dovezi limitate că oamenii care cred mai tare în liberul arbitru pot avea tendința de a percepe cel puțin anumite tipuri de alegeri - cum ar fi cumpărarea de electronice sau decizia ce să vizioneze la televizor - ca fiind mai ușor de făcut și că le poate plăcea mai mult să facă alegeri.

Ce concepte din psihologie sunt similare cu credința în liberul arbitru?
Două concepte din psihologie care se aseamănă cu credința în liberul arbitru sunt „locus de control” și „autoeficacitatea”.

1. Locusul de control se referă la credința unei persoane despre cât de multă putere are asupra vieții sale - cât de importante ar fi intențiile, obiectivele și munca, prin comparație cu forțele externe, cum ar fi norocul sau acțiunile altora.
2. Autoeficacitatea este simțul unei persoane cu privire la capacitatea ei de a performa la un anumit nivel, astfel încât să influențeze evenimentele care o afectează.

Deși toate aceste concepte se referă la factorii care conduc sau nu viața unei persoane, ele sunt distincte. De exemplu, se poate spune că putem pune la îndoială faptul că oamenii au un liberul arbitru absolut, dar, totuși, ei pot alege să fie încrezători în capacitatea lor de a hotări contextul, modalitatea, resursele informaționale și umane, timpul și gradul de implicare necesare atingerii obiectivelor dorite!

Perioada pandemiei, ca orice schimbare din viața oamenilor, a venit și cu plusuri și cu minusuri. Înainte de toate, în plan profund, această situație ne-a provocat și la propriu și la figurat abilitățile de supraviețuire, fie ea fizică, fie socială, financiară, de învățare ș.a.

Cine a fost deschis la schimbare în această perioadă a înțeles și apreciat:

1. importanța legăturii cu natura și cu alte ființe;
2. importanța socializării;
3. importanța redefinirii constante a valorilor și priorităților în viață;
4. importanța creșterii capacităților de adaptare;
5. importanța creșterii flexibilității în decizii, acțiuni, strategii;
6. necesitatea respectului față de starea de sănătate a planetei, a ecosistemului, a altor ființe și, nu în ultimul rând, a respectului față de sănătatea oamenilor de lângă noi;
7. importanța recunoștinței față de ce avem, înțelegând că toate lucrurile față de care suntem mofturoși și nemulțumiți, ne pot fi luate într-o clipă.

Astfel, aceste persoane au putut beneficia în continuare de relaxare, socializare, acces la informație, creștere personală, profesională, financiară ș.a., chiar dacă le-au accesat într-o formă diferită.
La polul opus, persoanele care au refuzat să se adapteze, care au refuzat să facă lucruri noi, diferite de tiparele cu care erau obișnuite, persoanele care au așteptat "să treacă totul" ca să redevină lumea și lucrurile asa cum au fost înainte, au ales să creadă într-o iluzie, să se mintă, să se auto-păcălească, considerând că viața și cei din jur au datoria să funcționeze după bunul lor plac.

Contextul a scos la iveală atitudini ca:

1. nerăbdare
2. iritabilitate
3. furie
4. dezamăgire
5. revoltă
6. indisciplină
7. lene
8. perfecționism
9. conservatorism
10. lipsa de respect față de cei din prima categorie (față de munca lor, față de strategiile, adaptabilitatea, creativitatea și flexibilitatea lor)
11. pretenții și așteptări nejustificate de la viață sau de la cei din jur.

Atât abilitățile manifestate natural, cât și cele pe care ne-am permis a le căpăta sau dezvolta în această perioadă, sunt abilități care ne arată cine are șanse să "rămână în picioare" și cine nu într-un context mai simplu de viață sau într-unul mai grav.
Făcând o paralelă, dacă am fi puși într-o situație extremă, de luptă reală pentru supraviețuire, unii ar supraviețui, alții nu. Și, acest lucru s-ar întâmpla doar pentru că unii ar face tot ce ține de ei pentru asta, alții ar aștepta probabil să fie serviți.
Dacă pentru unele persoane acest virus a fost și este în continuare prilej de reinventare, alții au fost surprinși să constate că viața a trecut pe lângă ei și, ceea ce așteptau să se întâmple, deja s-a întâmplat fără ei.

Recomandări:

Nu suntem obligați să învățăm ceva din asta. Este opțiunea noastră dacă vrem să înțelegem și să învățăm ceva din această experiență sau nu - lucru pe care-l facem în viață de fapt cu orice experiență – decidem dacă ne ține pe loc, ne regresează în atitudine și mod de gândire sau ne crește. Avem însă ocazia de a deveni mai conștienți, mai atenți la ce este în jurul nostru, mai recunoscători, mai buni.

Primul pas important de făcut este acceptarea mentală și emoțională a necesității schimbării, mai precis a adaptării la nou.

Al doilea pas este accesarea și exersarea de metode și strategii care ne pot ajuta la creșterea Inteligenței Emoționale, respectiv însușirea următoarelor abilități: acceptare, flexibilitate, creativitate și, mai ales, răbdare și responsabilitatea acțiunilor proprii și a consecințelor lor.

Celor care nu cred că există coronavirus:

Realitatea este că oamenii mor oricum cândva, de ceva. Dacă motivul este Covid sau nu, este până la urmă irelevant. Ceea ce este cu adevărat relevant, este că, e bine să acordăm o șansă corectă și reală vieții și sănătății. Și, în definitiv, dacă nu există Covid și ne protejăm, nu am pierdut mare lucru spălându-ne mai des pe mâini și purtând o mască, dar, dacă există totuși Covid și nu ne-am protejat, atunci avem cu siguranță ceva important de pierdut!

Resursele sunt deja în noi, doar să vrem să le utilizăm! Încă mai este timp pentru toți să alegem să trăim în prezent!

Oamenii sunt ființe sociale și caută să aibă legături interpersonale pe termen lung, stabile și puternice. Ne străduim să aparținem.
Iubirea este una dintre cele mai profunde emoții cunoscute ființelor umane. Există multe feluri de iubire, dar mulți oameni caută exprimarea ei într-o relație romantică cu un partener compatibil. Pentru aceste persoane, relațiile romantice cuprind unul dintre cele mai semnificative aspecte ale vieții și sunt o sursă de împlinire profundă.
În timp ce nevoia de conexiune umană pare a fi înnăscută, capacitatea de a forma relații sănătoase și iubitoare este învățată. Unele dovezi sugerează că capacitatea de a forma o relație stabilă începe să se formeze în copilărie, în primele experiențe ale unui copil cu un îngrijitor care satisface în mod fiabil nevoile copilului de hrană, îngrijire, căldură, protecție, stimulare și contact social.
Astfel de relații nu țin neapărat de destin, dar sunt teoretizate pentru a stabili modele profund înrădăcinate de relaționare cu ceilalți. Sfârșitul unei relații este însă adesea o sursă de mare angoasă psihologică.

Poate una dintre cele mai misterioase părți ale existenței umane, dragostea romantică are aproape toate efectele pozitive asupra oamenilor. Deși cei mai mulți dintre noi o experimentăm, cântăreții și poeții s-au chinuit să o pună în cuvinte, iar dacă suntem sinceri cu noi înșine, cei mai mulți dintre noi nu o putem explica. Psihologii, însă, au multe de spus pe această temă și le place să explice frumusețea creierului îndrăgostit.

Creierul uman și iubirea
Prima parte a iubirii romantice, după cum mulți dintre noi știm, este atracția inițială. Știm cu toții că este un moment puternic când întâlnim pe cineva de care suntem atrași. Inimile ne bat cu putere, pielea noastră începe să se înroșească, devenim energici și entuziasmați de toate posibilitățile. În timp ce cei mai mulți dintre noi își pot aminti această experiență, puțini înțeleg ce se întâmplă cu adevărat în creierul uman.
În acest moment, neurotransmițători specifici, sau mesageri chimici din creier, sunt eliberați. Aceste substanțe, oxitocina, fenetilamina și dopamina grăbesc creierul, provocând sentimentele pe care le asociem cu toții cu dragostea și atracția romantică. Se comportă foarte mult ca amfetamina, ceea ce ne dă dorința de a forma relații, de a ne apropia.

În cartea „Creierul îndrăgostit: 12 lecții pentru a vă îmbunătăți viața amoroasă”, dr. Daniel G. Amen afirmă că „dragostea romantică și pasiunea nu sunt atât de mult o emoție, ci sunt impulsuri motivaționale care fac parte din creierul. sistem de recompensare." Cu alte cuvinte, dragostea este mult mai biologică decât pasională. Creierul nostru ne răsplătește în cele din urmă pentru că am ales să procreăm și să continuăm specia.

Înțelegerea psihologiei din spatele îndrăgostirii poate ajuta, de asemenea, terapeuții să trateze persoane care se confruntă cu dureri de inimă.
Atunci când un terapeut înțelege semnificația pe care o are dragostea romantică în viața cuiva și efectele traumatice ale sfârșitului brusc și uneori neașteptat al unei relații, poate aborda capacitatea clientului său de a merge mai departe și poate întări reziliența.

Creierul nostru este pregătit să se îndrăgostească - să simțim beatitudinea și euforia romantismului, să nu bucurăm de plăcere, să relaționăm și să procreăm. Neurochimicele care ne fac să ne simțim bine inundă creierul în fiecare etapă de poftă, atracție și atașament. În special, dopamina oferă sentimente naturale de extaz care pot crea un fel de dependență. Sentimentele mai profunde sunt asistate de oxitocină, „hormonul de iubire”, eliberat în timpul orgasmului. Este direct legată de relaționare și crește încrederea și loialitatea în atașamentele romantice.

Este natura noastră umană să ne dorim ca aceste sentimente euforice să continue.
Potrivit lui Robert Sternberg, celebrul psiholog al dragostei și creatorul teoriei triunghiulare a iubirii, trei componente sunt necesare pentru a menține focul aprins.
1. Prima, intimitatea, include atașamentul sănătos și un sentiment de conexiune.
2. A doua, pasiunea, este acel „ceva” la care se aspiră mulți atunci când se gândesc la dragoste și romantism. Aceasta este atracția sexuală și dorința de a urmări intimitatea fizică cu altul.
3. A treia componentă a triunghiului lui Sternberg este angajamentul. Angajamentul ajunge mult dincolo de alegerea de a rămâne împreună. Este vorba despre împărtășirea obiectivelor, viselor, realizărilor și realizărilor cu o altă persoană. Fără aceste trei lucruri, Sternberg credea, împreună cu multe altele, că menținerea romantismului și a iubirii pe termen lung ar fi imposibilă.

Deși mulți ar fi de acord că toate cele trei componente sunt importante pentru o relație, multe relații de dragoste nu constau din toate trei.

Să ne uităm la alte posibilități:

• Iubire: În această relație, intimitatea sau cunoașterea celuilalt și un sentiment de apropiere sunt prezente. Pasiunea și angajamentul, însă, nu sunt. Partenerii se simt liberi să fie ei înșiși și să dezvăluie informații personale. Ei pot simți că cealaltă persoană îi cunoaște bine și pot fi sinceri cu ei și îi anunță dacă consideră că persoana greșește. Acești parteneri sunt prieteni. Cu toate acestea, să ți se spună că partenerul tău „se gândește la tine ca la un prieten” poate fi o lovitură devastatoare dacă ești atras de el și cauți o implicare romantică.
• Infatuare: Poate că aceasta este versiunea lui Sternberg despre „dragoste la prima vedere”. Infatuarea constă într-o atracție fizică imediată și intensă față de cineva. O persoană care este îndrăgostită îi este greu să se gândească la altceva decât la cealaltă persoană. Întâlnirile scurte sunt derulate iar și iar în capul cuiva; poate fi dificil de digerat și poate exista o stare de excitare destul de constantă. Îndrăgostirea este de scurtă durată, și totuși, durează poate doar câteva luni sau până la un an și ceva. Tinde să se bazeze pe atracția chimică și pe o imagine a ceea ce cred unul despre cealalt.
• Dragoste fatuoasă: Cu toate acestea, unii oameni care au o atracție fizică puternică solicită angajament la începutul relației. Pasiunea și angajamentul sunt aspecte ale iubirii fatuoase. Nu există intimitate și angajamentul este prematur. Partenerii vorbesc rar în serios sau își împărtășesc ideile. Ei se concentrează pe atracția lor fizică intensă și totuși unul, sau ambii, vorbesc și despre asumarea unui angajament de durată. Uneori, acest lucru se datorează unui sentiment de nesiguranță și din dorința de a se asigura că partenerul este blocat în relație.
• Dragoste goală: Acest tip de iubire poate fi găsit mai târziu într-o relație sau într-o relație care a fost formată pentru a satisface alte nevoi decât intimitatea sau pasiunea (bani, creșterea copiilor, statut). Aici partenerii se angajează să rămână în relație (pentru copii, din cauza unei convingeri religioase, sau pentru că poate nu există alternative), dar nu împărtășesc idei sau sentimente unul cu celălalt și nu există atracție fizică între ei.
• Dragoste romantică: intimitatea și pasiunea sunt componente ale iubirii romantice, dar nu există niciun angajament. Partenerii petrec mult timp unul cu celălalt și se bucură de apropiere, dar nu și-au făcut planuri să continue „indiferent de ceea ce va fi”. Acest lucru poate fi adevărat pentru că nu sunt în măsură să își asume astfel de angajamente sau pentru că caută pasiune și apropiere și se tem că dragostea se va stinge dacă se angajează unul față de celălalt și încep să se concentreze pe alte tipuri de obligații.
• Iubire însoțită: intimitatea și angajamentul sunt semnele distinctive ale iubirii însoțite. Partenerii se iubesc și se respectă unul pe altul și se angajează să rămână împreună. Dar atracția lor fizică poate să nu fi fost niciodată puternică sau să se fi stins. Acest lucru poate fi interpretat ca „așa este viața”după atât de mult timp împreună sau poate exista un sentiment de regret și pierdere. Cu toate acestea, partenerii sunt prieteni buni dedicați unul față de celălalt.
• Dragoste desăvârșită: intimitatea, pasiunea și angajamentul sunt prezente în iubirea desăvârșită. Acesta este adesea tipul ideal de iubire. Cuplul împărtășește pasiunea; scânteia nu a murit, iar apropierea este acolo. Se simt ca cei mai buni prieteni, precum și iubiți și se angajează să rămână împreună.

Mai recent, mulți psihologi au conceput modalități de a menține dragostea vie în creier, precum și în inimă. În timp ce mulți cred că este posibil să nu se îndrăgostească pur și simplu, este imperativ să continuați să investiți timp și energie pentru a menține pasiunea aprinsă. Relațiile sănătoase pe termen lung necesită abilități excelente de comunicare și, atunci când este posibil, spontaneitate. Previzibilitatea poate dăuna unei relații în timp, așa că este important să-ți ții partenerul romantic atent.

Psihologia dragostei romantice - pe cine găsim atrăgător
Psihologia joacă și ea un rol. Stima noastră de sine, sănătate mentală și emoțională, experiențele de viață și relații de familie - ne influențează de cine suntem atrași. Experiențele, atât pozitive, cât și negative, ne influențează alegerile și fac pe cineva să pară mai mult sau mai puțin atractiv. De exemplu, am putea găsi comunitatea atractivă, dar evităm pe cineva care a înșelat într-o relație. Suntem atrași de atributele fizice subtile, deși inconștient.

Etapa ideală a romantismului
E adevărat că suntem orbiți de iubire.
Idealizarea sănătoasă este normală și ne ajută să ne îndrăgostim. Ne admirăm iubitul/a, suntem dispuși să explorăm interesele partenerului nostru și să acceptăm idiosincraziile sale. Dragostea scoate în evidență și părți ale personalității noastre care erau latente. Ne-am putea simți mai masculini sau mai feminini, mai empatici, generoși, plini de speranță și mai dispuși să ne asumăm riscuri și să încercăm lucruri noi. În acest fel, ne simțim mai vii, pentru că avem acces la alte aspecte ale personalității noastre obișnuite sau restrânse. În plus, la întâlnirile timpurii, suntem de obicei mai cinstiți decât pe parcurs atunci când investim în relație și ne temem că dacă spunem adevărul… ar putea precipita o despărțire.

Deși, idealizarea sănătoasă nu ne orbește la semnele de avertizare serioase ale problemelor, dacă suntem deprimați sau avem o stimă de sine scăzută, avem mai multe șanse să idealizăm un potențial partener și să trecem cu vederea semnele de probleme, cum ar fi lipsa de încredere sau dependența, sau să acceptăm un comportament lipsit de respect sau abuziv. Neurochimicele romantismului ne pot ridica starea de spirit depresivă și pot alimenta codependența și dependența de dragoste atunci când căutăm o relație pentru a pune capăt singurătății. Când ne lipsește un sistem de sprijin sau suntem nefericiți, s-ar putea să ne grăbim să intrăm într-o relație și să ne atașăm rapid înainte de a ne cunoaște cu adevărat partenerul. Aceasta este denumită și „dragoste de recuperare” sau „relație de tranziție” în urma unei despărțiri sau a divorțului. Este mult mai bine să vă recuperați după o despărțire – înainte să intrați într-o relație.

Etapa de ”încercare”a iubirii romantice
După etapa ideală inițială, care începe de obicei după șase luni, intrăm în etapa de calvar pe măsură ce aflăm mai multe lucruri despre partenerul nostru care ne nemulțumesc.
Descoperim obiceiuri și defecte care ne plac și atitudini pe care le credem a fi ignorante sau dezagreabile. De fapt, unele dintre aceleași trăsături care ne-au atras, acum ne enervează.
Ne-a plăcut că partenerul nostru era cald și prietenos, dar acum ne simțim ignorați în anumite situații. Am admirat îndrăzneala și hotărârea, dar acum aflăm că partenerul este nepoliticos.
Am fost captivați de expresiile sale neîngrădite de dragoste și de viitorul promis, dar descoperim că acesta nu este adevărul.
În plus, pe măsură ce euforia dispare, începem să revenim la personalitatea noastră obișnuită, la fel și partenerul nostru. Nu ne simțim la fel de expansivi, iubitori și altruişti. La început, poate că am făcut tot posibilul să ne acceptăm partenerul, acum ne plângem că nevoile noastre nu sunt satisfăcute. Ne-am schimbat și nu ne simțim la fel de minunat, dar ne dorim să revină acele sentimente fericite.

În continuare se întâmplă două lucruri care pot deteriora relațiile.
În primul rând, acum că suntem atașați și ne temem să ne pierdem sau să ne supărăm partenerul, ne reținem sentimentele, dorințele și nevoile. Acest lucru ridică ziduri intimității, ingredientul secret care menține dragostea vie. În locul ei ne interiorizăm și naștem resentimente. Sentimentele noastre pot derivă în sarcasm sau agresivitate pasivă.
Pe măsură ce romantismul și idealizarea se estompează, a doua greșeală fatală este să ne plângem și să încercăm să ne transformăm partenerul în “idealul” la care am visat.
Ne simțim înșelați și dezamăgiți că partenerul nostru se comportă acum diferit decât la începutul relației. El sau ea, de asemenea, revine la personalitatea lor obișnuită, care poate include mai puțin efort pentru a vă câștiga și pentru a vă satisface nevoile. Partenerul nostru se va simți controlat și plin de resentimente și se poate retrage.
În unele cazuri, am putea descoperi probleme grave - că partenerul nostru are o dependență, o boală mintală, este abuziv sau necinstit. Acestea sunt probleme care necesită un angajament serios de schimbare și adesea ani de terapie pentru a fi depășite. Mulți codependenți, care se implică rapid din motivele expuse mai sus, își vor sacrifica propria fericire și vor continua o relație ani de zile încercând să-și schimbe, să ajute și să-și “repare partenerul”.
Dinamica familială disfuncțională a copilăriei se repetă adesea în căsniciile și relațiile lor. Ei pot contribui inconștient la problemă, deoarece reacționează la un părinte abuziv sau obsedat de control. Schimbarea necesită vindecarea trecutului nostru și depășirea rușinii și a stimei de sine scăzute pentru a ne simți îndreptățit la iubire și apreciere.
Pași pe care îi putem face pentru a face dragostea să dureze
Vom atrage pe cineva care ne tratează așa cum ne așteptăm să fim tratați.

Pe măsură ce ne prețuim mai mult, cei de care suntem atrași se vor schimba și, în mod natural, vom evita pe cineva care nu ne tratează bine sau nu ne satisface nevoile.

De aceea este necesar să urmăm câteva reguli:

1. Să ne cunoaștem mai bine, pe noi, nevoile, dorințele și limitele noastre.
2. Să ne alocăm timp să cunoaștem persoana cu care ne întâlnim. Să aflăm cine este cu adevărat și cum să rezolvăm eventualele conflicte.
3. Să ne amintim că sexul eliberează oxitocină și crește legătura (deși poate apărea și fără ea).
4. Să fim sinceri de la început. Să nu ascundem cine suntem, inclusiv nevoile noastre. Fii clar și vorbește când nu-ți place ceva.
5. Să vorbim sincer despre ceea ce vrem și despre așteptările noastre într-o relație. Dacă cealaltă persoană nu vrea aceleași lucruri, este impetuos să încheiem relația. Acest lucru poate să nu fie ușor, dar relația oricum nu ar fi funcționat.
6. Cercetările arată că rezultatele relației sunt previzibile pe baza stimei de sine a partenerilor. Valoarea de sine este esențială pentru relații sănătoase. De asemenea, ne permite să primim dragoste și să respingem abuzurile.
7. Granițele și intimitatea sunt esențiale pentru relații. Este necesar să învățăm să fim asertivi pentru a ne exprima sentimentele, nevoile și dorințele și să stabilim limite.

Poate că cel mai bun mod de a menține dragostea vie este să facem tot ce putem pentru ca partenerul să știe că îl/o iubim.
Distrați-vă și nu uitați niciodată că o relație este ceea ce facem noi din ea!
Mai mult efort vă va duce aproape întotdeauna la o existență plină de pasiune și bucurie.

Atunci când constatăm că ceva nu merge cum ne dorim în viața noastră, sănătatea, relațiile, timpul liber, finanțele ș.a., începem, mai mult sau mai puțin ghidat, un proces de vindecare/transformare. Pentru buna finalizare a acestui proces, este important să știm, să înțelegem și să acceptăm că recăderea este un aspect firesc, care face parte din procesul de vindecare/ transformare.

Acest fapt nu înseamnă că este obligatoriu ca toți cei care sunt într-un proces de recuperare să aibă recăderi. Însă, dacă se întâmplă, este important să știm că procesul de vindecare/schimbare poate fi reluat.

Recăderea poate fi de durată mai lungă (reluarea obiceiului pentru câteva săptămâni, luni sau chiar ani de zile), sau de scurtă durată (o zi, un weekend).

Riscurile de a nu lua în calcul posibilitatea recăderii sunt: instalarea unor blocaje mentale, emoționale și/sau atitudinale, întârzierea vindecării/schimbării, amânarea acesteia sau chiar renunțarea la procesul necesar atingerii obiectivului propus.

Semne ale recăderii:

1. Recăderea psiho-emoțională
- apariția gândurilor, a stărilor sufletești și emoțiilor care fac persoana vulnerabilă la a repeta vechiul comportament sau vechea cale, de a recrea vechiul context, vechile relații ș.a. aspecte care au dus la problematică
- teama că nu poate duce procesul schimbării până la capăt
- apariția unei stări de neîncredere în schimbare sau în propriile forțe
- pierderea temporară a răbdării necesare parcurgerii fiecărui pas
- delăsarea în a face constant pași către obiectivul propus

2. Recăderea atitudinală – comportamentul propriu-zis

Metode de a face față recăderii psihice și a micșora din ce în ce mai mult riscul apariției acesteia:

1. Acceptă că te afli într-o fază de recădere și decide de a continua procesul de recuperare în ciuda acesteia;
2. Menține legătura, pe toată durata procesului de vindecare/transformare, cu specialistul care te îndrumă;
3. Menține legătura cu o persoană apropiată pentru a vorbi cu ea atunci când simți nevoia de a repeta ceea ce este nepotrivit;
4. Fă-ți o listă cu ocupații plăcute, relaxante (un sport, un hobby etc.) care să-ți țină mintea ocupată și să-ți distragă atenția de la tentație și aplică-le.
5. Rămâi cu atenția doar la ziua parcursă, evitând astfel presiunea mentală a duratei procesului.

Persoanele care ne înconjoară joacă un rol foarte important în viața noastră. Partea bună rezidă din faptul că nu suntem toți la fel și, astfel, ne putem îmbunătăți continuu învățând unii de la alții. În fiecare etapă a vieții, fiecare dintre noi avem câte un dar de oferit celor din jur, fie el conștient sau nu. Unii oameni care trec prin viața noastră ne pot fi mentori, alții pot fi îndrumați de noi. Pe unii îi numim prieteni pentru că petrecem mult timp împreună și ne împărtășim secretele, alții au alte roluri față de noi: membrii familiei, partenerul/a de viață, colegul/a de școală sau de serviciu ș.a.m.d.

Când suntem copii credem că toți cei care intră în viața noastră vor rămâne pentru totdeauna și, o parte din noi, continuă mereu să-și dorească asta. Este firesc să ne dorim continuu feeedback-ul celorlalți legat de faptul că suntem bine așa cum suntem. Acest feedback înseamnă atenție, acceptare, iubire, prietenie, iertare, recunoștință, susținere emoțională. Acceptarea faptului că, totul în viață se schimbă, deci și noi și ceilalți, duce la o adaptare mai ușoară la transformări și la a înțelege că viața este o bucurie, o binecuvântare.

Roluri majore ale oamenilor în viața noastră:

1. Rolul convenabil
Rolul convenabil este ceva care funcționează bine pentru toți membrii unui grup și are ca scop socializarea pe același subiect de interes. Implicarea variază de la plăcerea momentului, până la o legătură mai profundă emoțional și situațional. Cei cu acest rol sunt cei pe care îi suni pentru un festival de muzică, cei pe care-i mobilizezi pentru a merge într-o excursie sau pentru o cafea în oraș. Este persoana pe o suni la orice oră din zi și din noapte pentru că știi că te va asculta/ajuta necondiționat, chiar dacă nu ați mai vorbit de o perioadă mare de timp. În general, ai deja în minte anumite persoane pe care le soliciți pentru anumite activități și socializezi cu aceiași oameni pentru anumite tipuri de evenimente.
Aceasta este o strategie funcțională și sănătoasă a inconștientului de a fi eficienți, de a ne conserva energia și de a ne odihni și încărca ”bateriile” interioare în mod rapid și sigur. Este ceva care funcționează în mod natural și reciproc.
Este posibil ca modelul de educație primit să ne condiționeze la a încerca să solicităm aceeași persoană pentru toate tipurile de contexte ale vieții. De aceea, recomandarea este să ne lărgim intenționat și conștient cercul de persoane a.î. să nu epuizăm pe nimeni ca energie și timp și, astfel, să avem acces la cât mai multe lucruri noi de învățat.

2. Rolul situațional
Rolul situațional este jucat de obicei de un coleg de școală sau de serviciu, o persoană prezentă ocazional într-un grup de prieteni etc. Unii oameni sunt prezenți în viața noastră doar la anumite ore din săptămână sau doar o singură dată. Este posibil să nu ne placă foarte mult să fim în preajma lor, însă contextul ne cere să petrecem ceva timp împreună. În plus, acea persoană poate deține niște răspunsuri legate de context sau poate aduce ceva nou. Situația poate fi reciproc benefică.

3. Rolul obligatoriu
Nu ne putem alege familia, iar acest tip de relație este ”obligatorie”, deoarece nu ne putem schimba legăturile de sânge. Poate că nu ți-ai alege părinții ca prieteni dacă nu ai fi rudă cu ei, poate nu ai vrea să-l vezi pe fratele tău la fiecare Crăciun dacă nu ar fi fratele tău, poate nu ai ieși cu sora ta la cumpărături ca să-și aleagă rochia de mireasă, dacă nu ar fi sora ta etc. Relațiile pe care le stabilim cu familiile noastre sunt unice și individuale. Dacă te simți presat să te înțelegi și să interacționezi cu cineva, ar putea fi o relație ”obligatorie”.
Situația poate fi benefică pentru toți cei implicați, dacă există suficientă iubire, iertare, acceptare, flexibilitate, comunicare, recunoștință, susținere emoțională. Dacă nu, situația poate deveni benefică acceptând - și de-o parte și de alta - că ne este mai bine să renunțăm la forțări.

4. Rolul “îmi permite să fiu EU”
Aceste persoane reprezintă ceea ce numim ”suflete pereche”. Sunt persoanele pe care noi le alegem și care ne aleg. Aceștia sunt cei cu care alegem să petrecem timp pentru că ne dorim cu adevărat, pentru că, alături de ei, simțim că putem să fim noi înșine. Poate fi un prieten, un coleg, ar putea fi desigur și un membru al familiei.
Fie că realizăm sau nu, devenim treptat ca cei cu care petrecem cel mai mult timp. Începem să ne comportăm ca ei, să gândim ca ei, să arătăm ca ei, chiar să luăm decizii pe baza a ceea ce observăm la ei. Responsabili de acest lucru sunt neuronii oglindă, un set de neuroni ai creierului nostru care ne permit să învățăm prin imitare în mod inconștient, fără să percepem vreun efort. De aceea, este indicat ca aceste persoane ”de suflet” să fie persoane cu un mod de gândire pozitiv și motivant, să aibă exersate strategii de succes cel puțin într-un domeniu de viață sau, măcar, să aibă deschiderea și dorința de a învăța, de a evolua.

5. Rolul “am nevoie”
Oamenii sunt în viața noastră din diferite motive. Relațiile cu ei pot fi frustrante sau uimitoare. Realizarea și acceptarea faptului că, toată lumea joacă un rol diferit în creșterea personală poate fi extrem de benefică, mai ales atunci când oamenii nu acționează în felul în care dorim. Propune-ți să observi, să înțelegi și să accepți rolul acestora în viața ta și ceea ce înseamnă ei pentru tine la nivel de lecții de viață. Caută să rămâi centrat pe felul în care, interacțiunea cu acea persoană te-a provocat să te descurci singur, să-ți asumi responsabilități, să dobândești noi cunoștințe, noi abilități, să te exprimi mai liber și mai sigur pe tine. Oamenii ”deranjanți” te mai pot învăța curajul de a îndepărta oamenii negativi din viața ta și renunțarea la relațiile care nu servesc creșterii tale.

Modul în care răspunzi la comportamentul celorlalți se află în controlul tău! Poți alege să te plângi sau poți alege să crești!

Amintește-ți constant că oamenii din jurul tău au o influență critică asupra energiei, creșterii și probabilității tale de succes!

Culoarea este oriunde ne uităm și oriunde nu ne uităm. Ne bucurăm de minunile sale în mod conștient și subconștient. Vedem culoarea tot timpul, dar cât de des ne gândim la originile și efectele ei?

Terapia și vindecarea prin culoare (cunoscută și sub denumirea de cromoterapie sau terapie cu lumină) este un tip de vindecare holistică care utilizează spectrul vizibil de lumină și culoare pentru a influența starea de spirit și sănătatea fizică sau mentală a unei persoane. Fiecare culoare se încadrează într-o anumită frecvență și vibrație, despre care mulți cred că contribuie la proprietăți specifice care pot fi folosite pentru a afecta energia și frecvențele din corpul nostru.

Baza terapiei prin culoare este faptul că aceste culori diferite evocă răspunsuri diferite de la fiecare individ. Oamenii consideră că anumite culori sunt terapeutice sau stimulatoare. Experții care cred în această teorie consideră culorile ca având un impact pozitiv în mai multe moduri și putând ajuta într-o serie de situații.

La un moment dat, toți am experimentat premisa terapiei prin culoare. Pentru unii oameni, a vedea verdele din natură este un stimulent instantaneu al dispoziției sau se simt instantaneu puțin mai bine purtând o rochie galbenă preferată, de exemplu.

Practica terapiei prin culoare își găsește loc și în aspectele filozofiei indiene, cele șapte culori principale de pe roata culorilor putând îmbunătății centrii energetici (chakrele) ai corpului nostru și aducându-ne starea de sănătate în echilibrul dorit.

Tipuri de terapie prin culoare
În terapia prin culoare, se crede că diferite culori pot trata diverse afecțiuni. Terapeuții în culoare cred că lipsa unei anumite culori în corpul tău ar putea fi responsabilă pentru starea ta de sănătate și vitalitate.

Iată o listă cu cele mai frecvente culori utilizate în timpul terapiei prin culoare și cum le putem folosi:

Roșu: Roșul este folosit pentru a energiza sau a revigora o persoană care s-ar putea simți obosită sau defavorizată. Cu toate acestea, roșul poate stimula și oameni care ar putea fi deja tensionați, motiv pentru care este folosit cu atenție în terapia culorilor.

Albastru: Cromaterapeuții folosesc albastrul pentru a trata depresia și durerea. Se crede că nuanțele mai închise de albastru au proprietăți sedative și pot fi utile persoanelor care suferă de insomnie sau alte tulburări de somn.

Verde: Verdele este culoarea naturii și, potrivit cromaterapeuților, poate ajuta la ameliorarea stresului și la relaxare.

Galben: Galbenul poate fi folosit pentru a ne îmbunătăți starea de spirit și pentru a ne face să fim fericiți și optimiști.

Portocaliu: Portocaliu, la fel ca și galbenul, poate fi folosit pentru a stimula emoții pozitive.. Culoarea caldă strălucitoare este, de asemenea, considerată a fi capabilă să stimuleze apetitul și activitatea mentală.

Tehnici
Există două tehnici majore de terapie prin culoare:

1. Prin expunerea privirii la o anumită culoare
2. Prin reflectarea directă a anumitor culori pe părți ale corpului

Fiecare frecvență unică are un efect diferit asupra oamenilor și este folosită în scopuri diferite. Culorile calde sunt folosite de obicei pentru efecte stimulatoare, în timp ce culorile reci sunt folosite pentru efecte calmante.

Beneficiile terapiei prin culoare
Eficacitatea cromoterapiei ca sistem de medicină alternativă a fost dezbătută de-a lungul anilor. Unii cercetători cred că poate trata atât condițiile mentale, cât și fizice. De-a lungul deceniilor, s-a dovedit că terapia prin culoare are mai multe beneficii, de la fizice la mentale.

Într-un studiu din 2015 despre eficacitatea cromoterapiei ca opțiune de tratament, cercetătorii au descoperit că abordarea cromoterapiei a avut efecte pozitive asupra afecțiunilor precum cancerul, hipertensiunea arterială, infecțiile pielii și depresia.Într-un mic studiu din 2019 privind eficacitatea terapiei prin culoare ca tratament alternativ pentru anxietate la studenți, cercetătorii au descoperit că aceasta a putut să îi relaxeze și să reducă anxietatea în rândul celor care au participat la studiu.

Terapia prin culoare are o serie de utilizări. Există unele dovezi care sugerează că poate ajuta cu unele dintre următoarele afecțiuni:

• Stări de stres
• Stări de depresie
• Agresivitate
• Tensiune arterială crescută
• Tulburări de somn
• Anxietate
• Anumite tipuri de cancer
• Infecții ale pielii

Evident, este important de menționat că acest tip de terapie nu înlocuiește abordările alopate și psihologice, ci este utilă ca rapidizare a procesului de vindecare!

Unele beneficii rapide pe care le-am putea primi de la terapia prin culoare includ:
1. Reducerea stresului: Anumite culori precum albastrul și verdele pot avea efecte liniștitoare asupra persoanelor stresate sau anxioase.
2. Creșterea apetitului: culorile calde și stimulatoare ne pot stimula apetitul atunci când ne luptăm cu dorința de a mânca.
3. Atenuarea tulburărilor afective sezoniere: Oamenii suferă în principal de tulburări afective sezoniere pe vreme mai rece din cauza lipsei de lumină solară și trebuie să petreacă perioade mai lungi în interior. Culorile calde precum galbenul și portocaliul ar putea ajuta la ameliorarea simptomelor acestor afecțiuni.
4. Stimularea energiei: S-a dovedit că culorile precum roșul și galbenul ne sporesc energia și neajută să ne simțim mai motivați.

Pe lângă aceste beneficii, terapia prin culoare poate îmbunătăți gradul de conștientizare și poate ajuta oamenii să înțeleagă necesitatea includerii anumitor culori în viața lor de zi cu zi. De asemenea, poate ajuta la vindecarea naturală a corpului, permițând bunăstarea generală.

Cum putem experimenta simplu terapia prin culoare:
1. Discutia cu un cromoterapeut autorizat., care ne va ajuta să ne dăm seama ce culori ne echilibrează bunăstarea fizică și mentală.
2. Evitarea device-urilor: cercetările arată că lumina albastră din laptopuri, telefoane și televizoare ne poate afecta ritmul circadian, ceea ce ne afectează calitatea somnului. Purtarea ochelarilor anti-albastru sau schimbarea setărilor gadgeturilor la tonuri galbene mai calde va fi de ajutor.
3. Relaxarea în natură: studiile arată că verdeața frunzelor și a ierbii din natură ne relaxează și încarcă cu energie.
4. Alegerea culorilor: atunci când alegem culori pentru orice, de la culoarea pereților din camera până la culoarea hainelor pe care le purtăm, este indicat să alegem culori care stimulante, relaxante sau care trezesc emoții pozitive., în funcție de context.

Terapia prin culoare este propusă ca metodă pentru echilibrarea emoțională și fizică. Indiferent dacă alegeți să urmați terapia prin culoare sau o altă terapie, cel mai important lucru pe care îl puteți face este să discutați cu un terapeut avizat pentru a vă stabili cursul spre sănătate mintală și fericire.

Terapia prin joc și artă este un tip de terapie similară consilierii. Este o formă de psihoterapie care folosește jocul și artele creative ca metodă de exprimare. Sesiunea are loc într-un mediu sigur și limitat, în care copilul (sau adultul) își va rezolva propriile conflicte și provocări alături de terapeut. Terapeutul poate obține o perspectivă asupra lumii copilului sau tânărului observând temele lor de joc și semnificația simbolică a jocului copilului prin metaforă.

Jocul este distractiv, plăcut și ne ridică spiritul, desigur. Dar face mult mai mult. Îndepărtează stresul și plictiseala și ne conectează cu oamenii în moduri pozitive. În plus, reglează emoțiile, inspiră gândirea creativă și explorarea și ne stimulează ego-ul. Jocul este terapeutic. De aceea, acest tip de cadru poate fi folosit și în terapia copilului – se numește Terapie prin Joc și Artă.

Originile terapiei prin joc și artă

Practica formală a terapiei prin artă își are originile în Europa de la mijlocul secolului al XX-lea, inventarea termenului fiind atribuită artistului britanic Adrian Hill în 1942.
Într-o perioadă în care mii de oameni sufereau în sanatorii de tuberculoză, s-a observat că desenul și pictura erau o ieșire creativă pentru pacienți, care le oferea libertatea pe care nu o aveau limitele lor.
Practicile în terapia prin artă s-au răspândit curând în spitalele mintale prin munca lui Edward Adamson, care a observat și a studiat în continuare legătura dintre expresia artistică și eliberarea emoțională.

Utilizarea jocului în terapie a fost elucidată pentru prima dată de pionierii Psihoterapiei Copilului. Anna Freud (1928, 1964, 1965), Margaret Lowenfeld (1935, 1970) și Melanie Klein (1961, 1987) au postulat premisa teoretică pentru utilizarea jocului, de exemplu, Klein (1961, 1987) a stipulat că jocul spontan al unui copil a fost un substitut pentru asocierea liberă folosită în psihanaliza adulților.

Teoriile și practica în jurul jocului diferă în cadrul fiecărei tradiții de Psihoterapie a Copilului. Cu toate acestea, fiecare tradiție este legată de propunerea centrală că jocul transmite și comunică experiențele inconștiente, dorințele, gândurile și emoțiile copilului.

Terapia prin joc a apărut din elementele Psihoterapiei Copilului cu fundamentele teoretice specifice care reies din tradiția Psihologiei Umaniste și teoria atașamentului.

În anii 1940, Carl Rogers (1951, 1955) a stabilit un nou model de psihoterapie – terapia centrată pe client (denumită mai târziu terapie centrată pe persoană). Această nouă tradiție a luat naștere ca un protest împotriva perspectivelor diagnostice, prescriptive ale acelei vremuri. Accentul a fost pus pe o relație între terapeut și client bazată pe autenticitate, acceptare și încredere. Ca atare, abordarea centrată pe persoană a postulat o perspectivă teoretică nouă și originală a structurii personalității, a sănătății psihologice, a dobândirii dificultății psihologice și a procesului de schimbare în cadrul terapiei.

Ce este terapia prin artă și joc?

Copiii – în special cei mici – nu au întotdeauna capacitatea de a exprima ceea ce îi deranjează. Poate că le lipsesc abilitățile verbale de a-și descrie sentimentele sau nu știu exact ce simt. Sau pur și simplu se simt nesiguri vorbind despre emoțiile lor cele mai adânc înrădăcinate.

Oricare ar fi cazul, terapia prin joc și artă pot depăși aceste obstacole, deoarece se bazează pe modul natural în care copiii învață și se exprimă – jucându-se și fiind creativi. Oferă o distanță emoțională sigură față de problemele lor și poate ajuta să scoată la suprafață sentimentele suprimate. Acest lucru permite terapeutului și părinților să obțină înțelegere în lumea interioară a copilului.

În timpul sesiunilor de terapie prin joc și artă, un terapeut și un copil lucrează împreună într-o cameră de joacă. Fiecare jucărie și material de artă din cameră este ales în mod special pentru a simboliza potențial diferite părți ale experienței interioare a copilului. Pot exista lucruri precum o cutie de nisip mică, păpuși, jucării de pluș, îmbrăcăminte, jucării de construcție, jocuri de interior și markere. Toate aceste articole încurajează copilul să exploreze sentimentele, problemele și relațiile într-un cadru relaxat și imaginativ.

Rolul unui părinte în timpul sesiunilor de terapie prin artă și joc

Relația părinte-copil este cea mai primară relație, iar un părinte este primul profesor al copilului. Onorăm această relație importantă și lucrăm pentru a rezolva conflictele din interior prin repararea sau îmbunătățirea conexiunii dintre un părinte și un copil. În situații de stres și conflict, nu este neobișnuit ca tiparele de comunicare să fi devenit tensionate între părinți și copii atunci când pot fi anticipate așteptări continue pentru conflicte sau comportament problematic. Sprijinim părinții să aibă instrumentele pentru a-și susține copiii și nevoile familiei lor. În unele cazuri, lucrăm cu întreaga familie pentru a îmbunătăți conexiunea și sprijinul sănătos al familiei.

Prima sesiune pentru copii sau tineri este o sesiune numai pentru părinți și le permite părinților să discute despre dezvoltarea copilului lor și preocupările curente aduse la terapie. Ambii părinți sunt încurajați să participe, deoarece ambii părinți au propria lor perspectivă și rutine cu copilul lor. Fiecare părinte este important în înțelegerea de către terapeut a copilului dumneavoastră.
Ședințele durează în mod normal între 30-50 de minute. Implicarea activă a părintelui este crucială pentru obținerea celor mai pozitive efecte ale tratamentului. De asemenea, percepția și înțelegerea pe care părinții le obțin despre structura interioară unică a copilului lor, gama lor de abilități de adaptare și nivelul de dezvoltare specific îi pot ajuta să se individualizeze și să-și maximizeze sprijinul.

Cum poate arta și terapia prin joc să ajute copilul?

Copiii arată prin comportamentul lor că se confruntă cu anumite probleme. În plus, atunci când un copil încearcă să-și rezolve propriile probleme, dar nu poate face acest lucru, poate începe să se afișeze un comportament nervos, izbucniri de furie sau să devină anxios și retras. Confruntându-și problemele în terapia prin joc și artă, ei pot învăța să facă față emoțiilor dificile și să găsească soluții viabile. Prin urmare, ei pot repeta, stăpâni și adapta aceste strategii pentru utilizare pe tot parcursul vieții.

Acest tip de abordare poate ajuta copilul să:

1. să se vindece în urma experiențelor stresante și traumatice din trecut – terapia ajută la înțelegerea evenimentelor; îmbunătățește adaptarea și adaptarea la situația lor actuală; dezvoltă soluții noi și creative la problemele lor;
2. experimenteze și să își exprime sentimentele – terapia sprijină dezvoltarea unei perspective adaptative la o anumită situație; reglează intensitatea emoțiilor; crește respectul și acceptarea față de ei înșiși;
3. învețe noi abilități sociale și relaționale – terapia dezvoltă empatia și respectul pentru sentimentele și gândurile celorlalți prin jocul de rol;
4. dezvolte bune abilități de luare a deciziilor (simțul intern de autocontrol) – terapia încurajează asumarea responsabilității pentru acțiunile lor; observă consecințele; dezvoltă strategii de succes pentru a lua decizii mai bune.

Terapia prin și joc artă este eficientă pentru copiii cu o mare varietate de probleme emoționale, sociale, comportamentale și de învățare. Acestea includ probleme legate de experiențe atât de dificile și traumatizante, cum ar fi divorțul părinților, moartea unei persoane iubite, violența domestică, abuzul fizic și sexual, bolile cronice sau dezastrele naturale. În plus, ajută la gestionarea furiei, dizabilități fizice și de învățare și o varietate de afecțiuni de sănătate mintală - cum ar fi anxietatea, depresia, ADHD sau autismul.
Acest tip de terapie este benefic și pentru tineri, mai ales că ședința este nedirectivă și este alegerea clientului să se exprime în modul ales, de exemplu, autoexprimarea verbală. Nu există nicio judecată din partea terapeutului, astfel încât copilul sau tânărul să poată lucra prin procesul într-un mod în care să se simtă confortabil la orice vârstă, indiferent dacă este tânăr sau mai în vârstă.

Numeroși părinți au raportat că, după ce copilul lor a participat la sesiuni de terapie prin joc și artă, au observat că copilul lor demonstrează mai puțină anxietate, izbucniri de furie, o concentrare mai mare, o vorbire de sine pozitivă, obiceiuri îmbunătățite de somn și relații cu colegii și membrii familiei. Rezultatele variază și sunt unice pentru fiecare situație; cu toate acestea, aceste rezultate reflectă reglarea emoțională și abilitățile inter-relaționale care pot fi obținute prin artă, joc, modalități expresive și terapie cognitiv-comportamentală cu copii și tineri.