psiholog

Bârfa este o atitudine des întâlnită, o atitudine care nu doar deranjează, dar poate produce uneori chiar un rău iremediabil.

Bârfa nu reprezintă o simplă informare, așa cum este deseori prezentată și nu este nici o conversație obișnuită deoarece, de obicei, “informația” este spusă cu intenția de a denigra și a produce un rău altei persoane. Uneori, poate să pară o remarcă binevoitoare, însă ea atacă persoana în mod indirect.

Motive pentru care oamenii manifestă interes crescut față de viața personală sau profesională a altora:
1. Lipsa de ocupație;
2. Obișnuința de a se compara cu alții;
3. Invidia și dorința de răzbunare;
4. Neputința de a rezolva sau accepta o situație;
5. Stima de sine scăzută și sentimente de inferioritate pe care persoana vrea să le „mascheze" prin punerea în inferioritate a celor din jur;
6. Mecanism de apărare emoțional, menit să mute atenția de la aspectele nerezolvate din viața lor personală;
7. Mecanism de apărare emoțional, menit să ”consoleze” persoana cu ideea că problemele ei sunt mai mici decât ale altora.

Atunci când suntem tineri - cu cât suntem mai tineri! - suntem plini de energie, avem visuri mărețe, obiective, motivație și încredere în viață, în reușită. Suntem așa deoarece încă nu suntem pe deplin ”virusați” de părerile celor din jur, de negativism, perfecționism, criticism, de modelul lor de neîncredere, indolență, delăsare ș.a.
Cu cât înaintăm în viață, cu atât riscul să devenim bârfitori (din motive de frustrări nerezolvate) crește. Ca atare, putem spune că bârfa este mai degrabă un Semn de Bătrânețe. Atunci când ”bârfitorul ”este totuși tânăr în buletin, putem lua în calcul o bătrânețe emoțională.

În opoziție, un Semn de Tinerețe ar fi construirea unor atitudini de tipul: acceptare, joc, bucurie, prietenie, colaborare, liniște interioară, renunțarea la compararea cu alte persoane, renunțarea la ”gura lumii”, asumarea responsabilității pentru propriile decizii, comportamente, respectiv rezultate obținute în viață.

Recomandări:
1. Acceptă și înțelege motivul bârfei având ca sursă, de cele mai multe ori, o rană emoțională nerezolvată.
2. Dacă ești tu cel care ești tentat să bârfești, alege să-ți ocupi timpul cu lucruri mai utile pentru creșterea ta personală și caută o cale să-ți vindeci rănile emoționale.
3. Când alții bârfesc în jurul tău, schimbă subiectul și direcționează discuția către aspecte pozitive, utile.
4. Dezvoltă recunoștință pentru toate persoanele pe care le întâlnești în viață deoarece, fiecare te ajută în felul său să crești.
5. Caută continuu să-ți crești Inteligența Emoțională.

Bullying-ul este reprezentat de orice comportament nedorit sau agresiv al unei persoane care încearcă în mod intenționat să te supere, să rănească sau să aibă putere asupra ta. Bullying-ul are loc în rândul copiilor, adolescenților și tinerilor, fie în persoană, online, fie prin intermediul rețelelor sociale.
Adulții pot fi, de asemenea, hărțuiți, atât în grupuri sociale, cât și la locul de muncă.

În primul rând, este important să recunoaștem diferența dintre bullying și luptă, deoarece uneori pot arăta foarte asemănătoare. Luptele au loc între doi oameni care au putere egală, fie că este vorba de forță, dimensiune sau intelect. Bullying-ul se întâmplă între cineva care are mai multă putere (fizică, sociala, contextuală etc.) și este mai agresiv și persoana vizată. Un bătăuș folosește această putere – indiferent dacă este puterea fizică, a fi mai popular sau a cunoaște informații jenante – pentru a răni sau a controla persoana pe care o agresează.
Persoana care este hărțuită poate avea greutăți să se apere și se poate simți din ce în ce mai neputincioasă față de persoana care o hărțuiește. Poate fi dificil pentru părinți sau persoane cu roluri de autoritate (profesori, antrenori, șefi) să identifice dacă cineva este hărțuit – sau agresează pe altcineva – pentru că deseori se întâmplă în afara vederii lor. De aceea, este util ca cei din jur să știe când și cum să ajute dacă văd că cineva este hărțuit.

Comportamentul de agresiune creează o cultură a fricii și are un impact negativ asupra tuturor celor implicați. A fi hărțuit poate afecta grav bunăstarea fizică, emoțională, academică și socială a unei persoane. Mulți dintre cei care suferă de bullying nu au încredere, se simt prost cu ei înșiși, au puțini prieteni și petrec mult timp singuri.

A fi hărțuit este dureros și stresant și este ceva despre care multor oameni le este greu să vorbească. Cei care sunt hărțuiți se întreabă continuu: “de ce eu?” S-ar putea să se simtă rușinați și jenați de ceea ce li se întâmplă, chiar să declanșeze sentimente de vinovăție.

Comportamentul de agresiune poate avea efecte devastatoare asupra unei persoane, care pot dura până la vârsta adultă. În cel mai rău caz, a fi hărțuit i-a determinat pe copii și tineri la auto-vătămare și chiar la sinucidere.

Bullying-ul ia multe forme diferite și poate afecta atât copiii, cât și adulții. De la hărțuirea fizică și verbală până la hărțuirea socială și cibernetică, această formă de comportament agresiv nedorit poate fi mai evidentă de detectat sau mai subtilă. Aceasta presupune ca o persoană să provoace în mod intenționat și în mod repetat disconfort sau răni altei persoane fără motiv. În general, o persoană agresată nu este capabilă să se apere și probabil că nu se află într-o poziție de putere. Pentru a preveni și a atenua agresiunea atunci când apare, este important să cunoașteți semnele și tipurile. Se poate întâmpla în orice moment, context sau locație, inclusiv online și prin intermediul unui telefon mobil.

Există două moduri largi de agresiune prin bullying: directă și indirectă.

Bullying-ul direct are loc între persoanele implicate într-o situație, în timp ce acțiunile indirecte implică alte persoane, cum ar fi transmiterea de insulte sau răspândirea de zvonuri.
Hărțuirea indirectă provoacă în cea mai mare parte un rău prin deteriorarea reputației sociale, a relațiilor cu semenii și a stimei de sine a altei persoane.

Tipuri de comportament de bullying

Bullying-ul implică un comportament repetat, agresiv pe o perioadă de timp și este clasificat în patru moduri principale: fizic, verbal, social și cibernetic și două moduri secundare: rasist și sexual.

Mai jos detaliem fiecare tip de bullying:

1. Bullying-ul fizic este cel mai evident tip de comportament de hărțuire de observat și implică vătămarea corpului sau a bunurilor unei persoane. Acest lucru poate lua forma lovirii, lovirii cu picioarele, împiedicarea, ciupirea, împingerea sau deteriorarea proprietății altei persoane și poate provoca vătămări fizice atât pe termen scurt, cât și pe termen lung;
2. Bullying-ul verbalpresupune rostirea sau scrierea de cuvinte răutăcioase și include insulte, tachinări, intimidare, comentarii sexuale neadecvate, remarci homofobe sau rasiste sau abuz verbal. În timp ce comportamentul de agresiune verbală poate începe inofensiv sau într-un context de glumă, poate escalada rapid, provocând suferință emoțională;
3. Bullying-ul social este adesea mai greu de recunoscut, deoarece implică afectarea reputației sau a relațiilor cuiva. Denumit uneori hărțuire relațională, acest tip de comportament de hărțuire implică excluderea sau marginalizarea cuiva în mod intenționat, a le spune oamenilor să nu fie prieteni cu acea persoană, răspândirea de zvonuri neadevărate și/sau jenarea intenționată în public.
4. Bullying-ul cibernetic poate fi deschis sau ascuns, deoarece implică comportamente de agresiune prin tehnologii digitale, cum ar fi computerele și smartphone-urile. Din cauza naturii tehnologiei, acest lucru se poate întâmpla în orice moment și poate include texte abuzive, e-mailuri sau postări pe rețelele sociale, excluderea deliberată a unei persoane online, răspândirea de zvonuri și imitarea altora prin utilizarea informațiilor lor de conectare.
5. Bullying-ul rasistpoate include toate celelalte tipuri de hărțuire, chiar și atacuri fizice. Include: batjocorirea sau intimidarea cuiva din cauza rasei sale, devalorizarea originii rasiale a cuiva, discreditarea practicilor religioase sau culturale ale cuiva, insultarea discursului unei persoane, felul în care se îmbracă sau obiceiurile sale;
6. Bullying-ul sexualinclude orice contact fizic sexual nedorit, comentarii neadecvate sau hărțuire online. Include: trimiterea sau postarea de fotografii, mesaje sau videoclipuri cu caracter sexual explicit, facerea de comentarii sexuale nepotrivite, glume sau gesturi cu mâinile, răspândirea de zvonuri sexuale, apucarea sau atingerea într-o manieră sexuală, supunerea la presiuni pentru sex sau fotografii sexual explicite.

Efectele bullying-ului

Bullying-ul îi afectează toți cei implicați și nu doar persoana vizată, inclusiv pe cei care agresează și pe cei care sunt martori la acțiune. În timp ce multe cazuri raportate de agresiune afectează copiii, adulții sunt, de asemenea, susceptibili la efectele dăunătoare ale acestui comportament.
Are un impact asupra sănătății mintale a unei persoane și este legat de multe rezultate negative, inclusiv abuzul de substanțe și, în cazuri extreme, gânduri sau sentimente suicidare.

Efectele fizice și emoționale ale agresiunii pot include:

1. risc mai mare de a dezvolta depresie și anxietate
2. sentimente crescute și mai frecvente de tristețe și singurătate
3. modificări ale tiparelor de somn, inclusiv insomnie sau epuizare
4. modificări ale tiparelor alimentare și ale apetitului
5. pierderea interesului și a dorinței pentru activități
6. mai multe afecțiuni de sănătate, inclusiv bunăstarea fizică a unei persoane.

Când se întâmplă la locul de muncă, capacitatea unei persoane de a se concentra și de a performa este afectată și poate duce la un mediu toxic pe termen lung.
Agresorii pot viza indivizi care reprezintă o amenințare pentru ei, cu scopul de a face individul să se simtă mai puțin încrezător și mai inadecvat la locul de muncă. Dar chiar și a fi martor la acest tip de hărțuire poate avea un impact dăunător. Un studiu a constatat că un spectator are un risc crescut de a dezvolta simptome depresive în următoarele 18 luni după ce apare agresiunea.

Semne de agresiune prin bullying în cazul copiilor/adolescenților

Bullying-ul apare în mod intenționat în afara vederii adulților. Atunci când există semne de avertizare, acestea implică de obicei schimbări comportamentale și emoționale.
Semnele pe care este necesar să le observăm când un copil este agresat includ:

1. semne fizice precum tăieturi, vânătăi sau zgârieturi care nu sunt ușor de explicat.
2. încearcă să renunțe la școală.
3. deodată încep să se descurce prost la școală.
4. vin acasă triști, lăcrimați, deprimați sau prea obosiți.
5. își pierd pofta de mâncare sau dezvoltă o tulburare de alimentație.
6. par mai stresați sau anxioși decât de obicei.
7. acuză dureri de cap, greață, dureri de stomac sau alte simptome fizice.
8. au coșmaruri, tulburări de somn, insomnie sau probleme cu somnul.

De ce apare bullying-ul?

Un studiu indică faptul că agresorii tind să fie hărțuiți de propria lor familie, astfel încât aceștia pot observa și imita comportamentul agresiv sau furios.
Alte motive pot include faptul că acestea sunt:

1. atragerea de atenție din cauza lipsei de atenție acasă sau în altă parte
2. sunt hărțuiți de frații lor mai mari sau de adulți (părinte, profesor, antrenor etc.)
3. creșterea propriului statut social în rândul semenilor lor
4. încercarea de a se potrivi cu alții care agresează
5. nesiguranță, senzație de incompetență sau o stimă de sine slabă.

Ce faci dacă ești martor la bullying?

Adulții și tinerii care nu sunt ținta unui episod de bullying pot vedea că are loc agresiunea respectivă.
Dacă observați că cineva este agresat, există mai mulți pași pe care îi puteți lua pentru a ajuta.
Aceștia includ:

1. Păstrați-vă propriile emoții sub control și nu reacționați exagerat la situație
2. Indiferent ce faceți, nu dați vina pe persoana care este hărțuită
3. Asigurați-vă că toți cei implicați înțeleg că bullying-ul este greșit
4. Explicați aspectele nepotrivite ale situației persoanelor responsabile, cum ar fi profesorii, părinții sau antrenorii

Tinerii care suferă sau sunt martori la bullying ar trebui încurajați să raporteze incidentele profesorilor sau altor figuri de autoritate. Copiii nu trebuie încurajați să reacționeze cu violență față de agresori.

Ce să faci dacă ești agresat?

Când apare un comportament de agresiune, indiferent dacă o persoană este ținta vizată sau un spectator, există acțiuni care pot fi întreprinse pentru a ajuta la oprirea comportamentului și pentru a-l preveni în viitor.

1. Începeți prin a înregistra ceea ce se întâmplă, documentați cuvintele sau comportamentele agresorului și descrieți când și unde a avut loc. Dacă a avut loc prin e-mail, text sau rețele sociale, tipăriți acele cazuri în scopuri de documentare. Acest lucru va asigura o relatare detaliată a incidentului (incidentelor) atunci când luați măsuri.
2. În timp ce furia, retragerea și teama de un stigmat pot determina o persoană agresată să sufere singură și în tăcere, este important să raportați comportamentul de agresiune pentru a vă asigura că tiparul nu continuă să dăuneze celor din jur.
3. Ori de câte ori este posibil, păstrează distanță între tine și agresor în timp ce cauți sprijin.

Comportamentul de agresiune este supărător și poate avea un impact semnificativ asupra sănătății fizice și emoționale a unei persoane pe termen scurt și lung.
Deși poate lua multe forme, fie directă sau indirectă, fie prin comportamente fizice, verbale, sociale și cibernetice, efectele dăunătoare afectează nu doar persoana agresată, ci și pentru oricine este martor la acțiune.

Dacă te confrunți cu bullying, este important să documentezi, să raportezi și să cauți sprijin, amintindu-ți că nu ești singur în experiența ta și că ajutorul este disponibil.

Efectele psihologice și sociale ale bullying-ului
Bullying-ul poate avea o varietate de efecte pe termen scurt și lung atât pentru victimă, cât și pentru agresor.

Toți copiii sunt diferiți și sunt susceptibili să manifeste comportamente diferite în timpul sau după bullying. Având în vedere că bullying-ul relațional este în creștere și bullying-ul cibernetic este realizabil mai ușor ca niciodată, trebuie remarcat faptul că bullying-ul poate avea loc pentru perioade lungi de timp înainte ca elevii să caute ajutor.

Un studiu pe 2.300 de elevi din unsprezece școli gimnaziale a constatat că un nivel ridicat de bullying a fost asociat cu note mai mici pe parcursul a trei ani de școală gimnazială. Elevii care au fost evaluați ca fiind cei mai agresați au avut rezultate semnificativ mai slabe din punct de vedere academic decât colegii lor.

Efectele pe termen scurt asupra victimei agresate pot include:
• Izolare socială
• Sentimente de rușine
• Tulburări ale somnului
• Schimbări în obiceiurile alimentare
• Stimă de sine scazută
• Eșecul și evitarea şcolară
• Simptome de anxietate
• Umezirea patului
• Risc mai mare de îmbolnăvire
• Simptome psihosomatice (dureri de stomac, dureri de cap, dureri musculare, alte tulburări fizice fără cauză medicală cunoscută)
• Performanță școlară slabă
• Simptomele ale depresiei

Efectele pe termen scurt ale agresiunii asupra agresorului:

Deși poate fi dificil să empatizezi cu agresorul, este esențial ca părinții și oficialii școlii să recunoască faptul că agresorii se angajează în comportament de agresiune cu un motiv. Fără ajutor, comportamentul va continua și, potențial, se va agrava în timp.

Efectele asupra agresorului pot include:
• Performanță școlară slabă (orele de școală pierdute din cauza suspendărilor cresc acest risc)
• Risc crescut de absentism
• Dificultate în menținerea relațiilor sociale
• Risc crescut de abuz de substanțe

Un studiu longitudinal condus de un grup de oameni de știință din Norvegia a investigat efectele psihologice pe termen lung ale adolescenților. Rezultatele studiului au indicat că toate grupurile implicate în bullying în timpul adolescenței, atât agresorii, cât și victimele, au avut rezultate negative asupra sănătății mintale la vârsta adultă. În timp ce victimele au prezentat un nivel ridicat de simptome depresive la vârsta adultă, ambele grupuri au prezentat un risc crescut de spitalizare psihiatrică din cauza tulburărilor de sănătate mintală.

Riscuri pe termen lung de agresiune pentru victimă:

Cu sisteme de asistență și tratament imediat și adecvat pentru sănătatea mintală, victimele pot evita unele dintre consecințele potențiale pe termen lung ale agresiunii. Fără intervenție, totuși, copiii sunt expuși riscului pentru următoarele:

• Depresie cronică
• Risc crescut de gânduri suicidare, planuri de sinucidere și tentative de sinucidere
• Tulburări de anxietate
• Stres post-traumatic
• Sănătate generală precară
• Comportament autodistructiv, inclusiv autovătămare
• Abuz de substanțe
• Dificultate în stabilirea de încredere, prietenii și relații reciproce

Efectele pe termen lung ale agresiunii asupra agresorului:

Fără un tratament adecvat, comportamentul de agresiune poate continua până la vârsta adultă. Fără intervenție, copiii sunt expuși riscului pentru următoarele:

• Risc de abuz conjugal sau asupra copilului
• Risc de comportament antisocial
• Abuz de substanțe
• Mai puțin probabil să fie educat sau angajat

Bullying-ul în copilărie are efecte grave atât asupra sănătății copiilor, cât și asupra sănătății pe termen lung. Intervenția imediată și urmărirea pe termen lung pot ajuta la medierea unora dintre aceste efecte.
Este imperativ ca școlile, familiile și comunitățile să lucreze împreună pentru a înțelege bullying-ul și consecințele acestuia și să găsească modalități de a reduce și, sperăm, de a eradica, bullying-ul atât în școli, cât și în comunități.

În acestă perioadă din an, cum se întâmplă de altfel de ceva ani încoace, ne confruntăm cu o nouă îngrijorare.
Baza ”tratamentului” de prevenție și vindecare recomandat este Menținerea Stării de bine, de Relaxare Mentală, Emoțională și Fizică.

Din ce motiv? Este simplu: în stare de stres, organismul nostru direcționează cea mai mare parte din energie către organele și procesele fiziologice care se ocupă cu instinctul de supraviețuire (exp. suprarenalele, adrenalina, cortizolul, inima, circulația sângelui, respirația, oxigenarea, musculatura). Cu cât stăm mai mult în acest proces, cu atât avem mai puțină energie pentru organele, glandele și procesele fiziologice care se ocupă cu regenerarea celulară. Rezultatul este Scăderea Sistemului Imunitar!
Forfota mentală direcționată în acest mod, face ca energia necesară organismului pentru a se apăra de agenți periculoși pentru sănătatea noastră să fie consumată pentru apărarea împotriva unor iluzii.

Ce este de fapt stresul?
O stare ce ne cuprinde ființa pe toate planurile, mental, emoțional și fizic. De fapt stresul în sine nu este o ”boală”, nu este ceva ce există în mod palpabil, ci presupune în sine Reacția Noastră Mentală Interpretativă la stimulii exteriori sau interiori. Astfel, îngrijorările imaginare legate de ce s-ar putea întâmpla (în viitorul apropiat sau mediu) pe care le rulăm mental, perfecționismul și nerăbdarea, ne pot produce în mod inutil o stare de panică bazată pe mai nimic.

Mesajul indirect dar evident al acestei situații (Covid 19) este:

1. Renunță la îngrijorări imaginare, pentru că țin de un viitor pe care nu-l cunoști!
2. Renunță la nemulțumiri mărunte și crește-ți Recunoștința pentru ceea ce Ai, Știi și Poți Deja sau Poți Căuta, Întreba și Învăța.
3. Rămâi cu atenția pe ce este cu adevărat Important: Sănătatea, Relaxarea, Recunoștința, Familia, Iubirea.
4. Menține constant un Stil de Viață Sănătos pentru a-ți susține sistemul imunitar (mod de gândire util/bazat pe prezent, realitate palpabilă, mișcare fizică, alimentație echilibrată, socializare de calitate, hobby-uri).
5. Redu consumul de carne - procesarea ei consumă mai mult din energia organismului decât procesarea vegetalelor, hormonii de stres eliminați de animalul ucis trec în corpul nostru, având ca rezultat creșterea necontrolată a stării de panică.
6. Respectă cu această ocazie Viața altor Ființe, respectă Curățenia, Mediul Înconjurător și Echilibrul Natural.
7. Petrece mai mult Timp cu Familia, Prietenii, cu tine Însuți.
8. Citește, citește, citește!
9. Abordează costant (zilnic) orice metodă de relaxare ți se potrivește: mișcare fizică, cititul unei cărți, un film bun, un hobby, meditație, respirație, trainig mental, mindfulness, psihoterapie, NLP, tehnici energetice, yoga, timp de calitate cu persoane de la care ai ceva de învățat ș.a.

       Lipsa de informatie te face sa-ti pierzi timpul, energia, banii si cel mai important, sanatatea! A te informa corect tine de dorinta ta si de cautarea ta!
       Ca sa intelegem limpede diferentele, este necesara o precizare: psiholog nu este totuna cu psihoterapeut! Psihologul este persoana care termina facultatea de psihologie si este generalist la fel ca medicul generalist! Ca sa fie psihoterapeut este nevoie de inca o scoala de specializare care dureaza intre 4 si 6 ani in functie de tipul de abordare.
       Ce este de facut? Legea prevede ca orice terapeut sa aiba in cabinet afisate diplomele care sa-i ateste studiile facute! Cititi pe pagina de prezentare a terapeutului pe care-l contactati ce studii a facut, unde si cu cine, apoi verificati in cabinet existenta acestor documente (pentru ca nici ceea ce este pe o pagina de net nu e sigur real!)!
       E drept ca nu prea este treaba voastra si nici firesc sa verificati voi specialistii la care mergeti, ci a organelor care au competenta de a-i acredita, dar este dreptul vostru! Pentru ca este vorba de sanatatea voastra!

Specialistii care va pot ajuta in mod real sa faceti o schimbare benefica vietii voastre, sa vindecati o durere sufleteasca, sa dezvoltati abilitati de comunicare, relationare s.a. sunt urmatorii:
- psihoterapeutul: are cel putin o formare intr-o abordare de psihoterapie (intre 4 si 6 ani de studiu), facuta dupa terminarea a doar 6 facultati acreditate pentru aceasta profesie: psihologie, medicina, asistenta-sociala, psiho-pedagogie speciala, teologie, filosofie
- coach-ul: are formare in coaching NLP (3 ani de studiu) facuta dupa absolvirea unei facultatii
- trainerul NLP: are formare completa NLP (3 ani de studiu) si competenta de a preda disciplina NLP, plus alte formari si/sau cursuri din domeniul psihologic
- consilierul pentru dezvoltare personala: are cursul de “consilier pentru dezv. pers.” (aprox. 7 zile), plus formari si/sau cursuri din domeniul psihologic sau NLP
- practicianul NLP: are cel putin nivelul de Master NLP, plus alte formari si/sau cursuri din domeniul psihologic
- psihiatrul: a absolvit facultatea de medicina si este persoana care recomanda partea de medicatie in procesul de schimbare

Informati-va corect inainte de a va lasa sanatatea pe mana oricui!

Nota: NLP = Neuro-Programare Lingvistica, stiinta si tototdata metoda de abordare terapeutica, de lucru personal, cu grupuri si/sau cu membrii companiilor pentru obtinerea echilibrului emotional si atingerea excelentei atat persoanale cat si profesionale

Dansul există din timpuri străvechi. Multe culturi, filozofii și religii au îmbrățișat dansul, deoarece are componente fizice, mentale, emoționale și spirituale în ritualurile zilnice.

Asistăm la dans ritmic în diverse culturi aborigene, artă contemporană (Hollywoodul american), practici spirituale precum sufismul (derviși învârtitori), Bollywood indian, dansuri sacre europene, multe dansuri asiatice precum Dunhuang, Barong, Rangda, Bharatanatyam, Joget, Tinikling, Khon, Apsara și mulți altele.

Dansul este o formă de artă unică. Este, de asemenea, o formă de mișcare distinctă și naturală folosită pentru a stimula creierul și corpul simultan, contribuind la longevitate la multe niveluri, cum ar fi fizic, mental, emoțional, social și spiritual.

Dansul oferă multe beneficii pentru sănătate și contribuie la longevitate. Tonusul muscular, forța, flexibilitatea și agilitatea cuplate cu rezistența osoasă care reduc riscul de osteoporoză sunt esențiale sănătății fizice. ”Fitness-ul aerobic” contribuie la sănătatea cardiovasculară și pulmonară.

Conștientizarea spațială, echilibrul hormonal, stimularea neurotransmițătorilor și creșterea încrederii în sine pot aduce beneficii la nivel mental și psiho-emoțional. Interacțiunile semnificative cu ceilalți pot fi benefice la nivel social, emoțional și spiritual. Dansul ne permite să ne exprimăm emoțiile într-un mod sănătos.

Nu este niciodată târziu să dansăm. Putem culege multe dintre beneficiile dansului la orice vârstă.

Efectele dansului asupra creierului și corpului

Multe studii investighează efectele dansului asupra creierului și corpului. Potrivit unui raport al Școlii de Medicină Harvard, “studiile care utilizează imagistica PET au identificat regiuni ale creierului care contribuie la învățarea și performanța dansului. Aceste regiuni includ cortexul motor, cortexul somatosenzorial, ganglionii bazali și cerebelul.” În 2008, profesorul John Krakauer (neurolog și om de știință) a scris un articol în care răspunde la întrebarea ”care sunt efectele dansului pentru creier și corp?”.

a. Din perspectiva muzicii, Krakauer a subliniat că “se știe că muzica stimulează plăcerea și recompensează zone precum cortexul orbitofrontal, situat direct în spatele ochilor, precum și o regiune a creierului mijlociu numită striatul ventral. În special, cantitatea de activare în aceste zone se potrivește cu cât de mult ne bucurăm de melodii. În plus, muzica activează cerebelul, la baza creierului, care este implicat în coordonarea și sincronizarea mișcării.”

b. Din punctul de vedere al mișcării, menționează Krakauer,“dovezile crescânde sugerează că suntem sensibili și adaptați la mișcările corpului altora, deoarece regiuni similare ale creierului sunt activate atunci când anumite mișcări sunt atât efectuate, cât și observate. De exemplu, regiunile motorii ale creierului dansatorilor profesioniști arată mai multă activate atunci când urmăresc alți dansatori în comparație cu oamenii care nu dansează. Dovezile tot mai mari sugerează că experiențele senzoriale sunt și experiențe motorii. Muzica și dansul pot fi activatori deosebit de plăcuți ai acestor circuite senzoriale și motorii.”

Într-un studiu de la Universitatea din Derby, pacienții cu depresie care au primit lecții de dans salsa și-au îmbunătățit în mod semnificativ starea de spirit până la sfârșitul terapiei de nouă săptămâni de rotire a șoldurilor. Cercetătorii citează creșterea endorfinelor din exercițiu, plus interacțiunea socială și concentrarea pe care dansul le necesită și creșterea încrederii în sine din învățarea unei noi abilități.
Într-un studiu german despre muzică și dansul cu partener, 22 de dansatori de tango au avut niveluri mai scăzute de hormoni de stres și niveluri mai ridicate de testosteron după ce dansau cu partenerii și s-au simțit mai sexy și mai relaxați.

Într-un studiu realizat la Universitatea din New England, participanții care au petrecut șase săptămâni învățând stilul de dans tango au înregistrat niveluri semnificativ mai scăzute de depresie decât un grup de control care nu a urmat cursuri și rezultate similare cu cele ale unui al treilea grup care a luat lecții de meditație. Autoarea studiului, Rosa Pinniger, scoate în evidență concentrarea extremă – sau „conștientizarea” – a dansului, care întrerupe tiparele de gândire negative care contribuie la anxietate și depresie.

Natura expresivă fizică a dansului ajută, de asemenea, oamenii să elibereze emoțiile nepotrivite și, prin urmare, să recunoască sentimentele reținute, primul pas pentru a le face față. Pacienții cu depresie au tendința de a avea spatele curbat și coboară capul astfel încât să fie cu fața spre pământ. Dansul ridică corpul la o postură deschisă, cu o valoare emoțională optimistă.

Conștientizarea de sine a mișcărilor, senzațiilor și emoțiilor este crucială pentru sănătate și bunăstare. Suprimarea acestei conștiințe de sine (de exemplu, din cauza stresului, traumei sau amenințării) poate duce la afecțiuni precum depresia, anxietatea, afectarea sistemului imunitar și endocrin, tulburări sexuale, precum și probleme cu relațiile. Practicile de întruchipare, cum ar fi dansul, care este una dintre căile străvechi de vindecare, pot ajuta la restabilirea conștiinței de sine.

Diferite tipuri de dans și beneficiile lor:

1. Bollywood: acest stil de dans este interpretat pe muzică formală și populară indiană și, de asemenea, folosește mișcări din stilurile de dans din Orientul Mijlociu. Dansul Bollywood este energic și implică un grup de dansatori. Implică mișcări destul de riguroase, care pe lângă faptul că sunt solicitante pentru sistemul cardiovascular, ajută articulațiile să rămână sănătoase.
2. Zumba:este o formă de dans de mare intensitate, axată pe fitness, care consolidează mișcările de aerobic și de dans. Zumba se face de obicei pe muzica latino, dar folosește și alte tipuri de muzică modernă, cum ar fi hip-hop. Poate reduce riscurile pentru sănătate, ajută la menținerea unei greutăți sănătoase, vă poate întări inima și vă poate stimula starea de spirit.
3. Belly Dance: este un tip de dans popular tradițional care a avut originea pentru prima dată în Orientul Mijlociu. Dansul din buric este o formă ideală de dans pentru început, din cauza tuturor părților importante ale corpului care sunt folosite: șolduri, stomac, mușchi, trunchi și brațe. Dintr-o perspectivă kinestezică, se concentrează în mod special pe mișcările complicate ale trunchiului și se învârte în jurul izolării mușchilor trunchiului.
4. Tap:este o formă de dans clasic care are origini din dansurile tribale africane și dansurile populare irlandeze. Dansul Tap are multe beneficii importante, cum ar fi îmbunătățirea memoriei musculare, coordonarea fină a mușchilor și concentrarea.
5. Hip-Hop: Este o formă liberă și brută de dans și autoexprimare care folosește întregul corp și postura. Stilurile de mișcări implică blocare, pop și rupere și este o formă fantastică de cardio!
6. Piloxing: Este un nou stil de dans care combină boxul și pilatesul. Îmbunătățește arderea grăsimilor și sculptarea corpului.
7. BodyJam:Dans pur și simplu (indiferent de stil) – este combinația supremă de dans și muzică. Este un antrenament pentru întregul corp care îți va face inima să bată și îți va arde caloriile. Este conceput astfel încât să îți ofere distracție în timp ce depui efort fizic.

Dansul ca mecanism de adaptare și echilibrare

Dansul este un mecanism eficient de a face față stresului. Se consideră că dansul duce la o mai mare conștientizare a corpului și a autoexpresiei influențate de diferite părți ale vieții și care induce transformări ce schimbă viața. Dansul a fost perceput ca metodă ce îmbunătățește sănătatea și bunăstarea, având un impact asupra expresiei și percepției sexualității și a fluxului.

Dansul oferă o modalitate naturală de a construi relații sociale, mai ales pentru cei care trăiesc singuri și se confruntă cu lipsa interacțiunii sociale. Dansul poate fi folosit ca intervenție de a face față stresului și poate ajuta la contracararea depresiei și a singurătății, reducând în același timp stigmatizarea și opiniile critice externe asupra corpului în societatea actuală.

Dansul întărește sănătatea fizică și mentală, ajutând la prevenirea căderilor, la îmbunătățirea posturii și a flexibilității, la ridicarea dispoziției și la ameliorarea anxietății. Este, de asemenea, o activitate distractivă care acutizează mintea, crește puterea și forța fizică și poate reduce durerea și rigiditatea.

Dansul crește ritmul cardiac și tonifiază mușchii. Exercițiile fizice pot ajuta la simptomele depresiei și anxietății prin eliberarea anumitor substanțe chimice în creier. De asemenea, oferă o modalitate de a scăpa de gândurile și grijile negative repetitive.

Pornografia a existat întotdeauna, într-un mod sau altul și a fost întotdeauna controversată. Unii oameni nu sunt interesați de aceasta, iar unii sunt profund ofensați de aceasta. Alții o utilizează ocazional, iar alții în mod regulat. Totul se rezumă la preferințele personale și la alegerea personală.

Dependența de pornografie se referă la o persoană care devine dependentă emoțional de pornografie până la punctul în care aceasta interferează cu viața de zi cu zi, relațiile și capacitatea de a funcționa. Este ușor de înțeles cum aceasta ar putea fi o problemă, având în vedere disponibilitatea pe scară largă a pornografiei pe internet. Acest tip de dependență poate fi destul de comună.

Ce este o dependență?

O dependență este mai mult decât un interes intens pentru ceva. Este o afecțiune care schimbă creierul și corpul și determină persoana să se simtă nevoită să continue să utilizeze o substanță sau să participe la o activitate, în mod excesiv, chiar și atunci când face acest lucru îi poate face rău. Majoritatea cercetărilor privind dependența sugerează că dependența activează regiuni din creier asociate cu motivația și recompensa. Mai exact, modifică sistemul de dopamină al organismului. Atunci când o persoană cu dependență folosește inițial substanța sau se angajează în comportament, primește o doză intensă de dopamină, care-i provoacă sentimente de plăcere și recompensă. În timp, corpul începe să producă mai puțină dopamină și să se bazeze pe substanță sau comportament pentru a suplini lipsa dopaminei.
Dependența afectează și alte aspecte ale creierului, schimbându-l constant și făcând din ce în ce mai dificilă evitarea substanței sau a comportamentului dependenței.

Pornografia creează dependență?

Sexul poate fi un comportament extrem de satisfăcător, în ceea ce privește dopamina. Utilizarea excesivă a pornografiei poate duce, de asemenea, la dependență.

Organizația Mondială a Sănătății a adăugat comportamentul sexual compulsiv ca o tulburare de sănătate mintală în 2018. Și, deși nu evidențiază dependența de pornografie, se referă la activitățile sexuale repetitive care devin un punct central al vieții unei persoane și subliniază că: „își neglijează sănătatea și îngrijirea personală sau alte interese, activități și responsabilități”.
Un studiu efectuat pe un număr de bărbați care au căutat tratament pentru utilizarea problematică a pornografiei a arătat răspunsul creierului lor la imaginile cu conotații sexuale. Experți spun că același tip de activitate cerebrală este prezentă și în dependența de droguri sau alcool - atunci când circuitele din creier asociate cu recompensa, motivația și memoria sunt pornite.

Dacă pur și simplu o persoană vizionează material pornografic, acest fapt n-o transformă neapărat într-o persoană dependentă ce necesită remediere. Dependențele sunt legate de exces care duce la lipsa de control și pot provoca probleme semnificative.

Semnele dependenței de pornografie

Indiferent dacă este o dependență instalată sau nu, cei care folosesc pornografia în mod regulat acuză o poftă intensă/de sex. Se îndreaptă spre pornografie atunci când sunt anxioși. De asemenea, tind să extindă acest obicei chiar în mediul de la locul de muncă și nu doar acasă. Unii experți cred că există o legătură între utilizarea intensă a pornografiei și o stimă de sine scăzută sau nemulțumirea în relații.

Semnele pentru un diagnostic de dependența de pornografie variază. Dar majoritatea experților sunt de acord că, dacă acest comportament împiedică activitățile de zi cu zi ale persoanei și îi scade nivelul de energie și motivație față de alte activități, putem vorbi de o dependență.

Știți că ați declanșat dependență când:

1. Pornografia devine o parte centrală a vieții voastre. Nu mai faceți lucruri care vă plac cu adevărat, astfel încât să vă puteți bucura mai mult de ele;
   2. Neglijați îngrijirea personală;
   3. Vă pierdeți interesul pentru alte activități.
   4. Deveniți mai puțin interesați de întâlnirile sociale;
   5. Descoperiți că timpul pe care îl petreceți vizionând pornografie continuă să crească;
   6. Vă simțiți ca și cum ați avea nevoie de o „remediere” pornografică - și această remediere vă oferă o mare plăcere;
   7. Vă simțiți vinovați că vizionați pornografie;
   8. Petreceți ore în șir căutând site-uri porno online, chiar dacă înseamnă neglijarea responsabilităților sau privarea de somn și odihnă;
   9. Insistați ca partenerii voștri romantici sau sexuali să vizioneze materiale pornografice sau să puneți împreună cu ei în practică fantezii inspirate din pornografie, chiar dacă nu vor;
   10. Nu vă puteți bucura de sex fără a viziona mai întâi materiale pornografice;
   11. Nu puteți rezista pornografiei, chiar dacă vă tulbură viața personală;
   12. Vă deteriorează relațiile;
   13. Ați renunțat la alte responsabilități;
   14. Vă afectează locul de muncă sau școala;
   15. Vizionați materiale pornografice în locuri care nu sunt adecvate, cum ar fi locul de muncă, școala ș.a.;
   16. Viața sexuală nu vă mai satiface;
   17. Nu puteți înceta să vă uitați la materiale pornografice, chiar și atunci când încercați;
   18. Nu puteți renunța la pornografie, chiar dacă nu vă mai provoacă la fel de multă plăcere;
   19. Vizionați intens materiale pornografice de 6 luni sau mai mult.

Cauzele dependenței de pornografie și factorii de risc:

Deoarece dependența de pornografie este controversată în comunitatea medicală/de sănătate mintală, nu există un set clar de cauze disponibile. Dar pot exista unele indicii în cauzele comportamentului sexual compulsiv. Experții care susțin existența dependenței de pornografie susțin că, la fel ca alte dependențe, aceasta este o problemă complexă cu o serie de cauze posibile.
Unele dintre aceste cauze pot include:

1. Condiții de sănătate mintală subiacente: o persoană ar putea folosi pornografia pentru a scăpa de suferința psihologică;
2. Probleme de relație: pornografia poate fi o rezolvare pentru nemulțumirea sexuală;
3. Norme culturale nesănătoase: idei despre modul în care ar trebui să arate și să se comporte oamenii în timpul sexului, tipurile de sex de care ar trebui să se bucure o persoană și norme similare pot atrage unii oameni către pornografie;
4. Cauze biologice: anumiți factori biologici, inclusiv modificări ale chimiei creierului atunci când o persoană vizionează pornografie, pot crește riscul de dependență;
5. Accesul facil la materiale pornografice: datorită internetului, accesul la pornografie este la un clic distanță;
6. Confidențialitatea: vizualizarea materialelor pornografice în privat este mai ușoară ca niciodată, astfel, comportamentele compulsive prosperă în secret.
7. Stări depresive și de anxietate
8. O imagine de sine deteriorată
9. Conflicte familiale (în relația cu părinții), copilărie cu model parental abuziv;
10. Un istoric de abuzuri fizice sau sexuale;
11. Alte dependențe deja instalate - dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc etc. pot fi favorizante pentru instalarea unora noi, inclusiv a celei de pornografie.

Complicații care rezultă din dependența de pornografie:

Respingerea ajutorului pentru o dependență de pornografie poate duce la probleme precum:
1. Apariția sau agravarea stărilor de vinovăție, rușine și stimă de sine scăzută;
2. Apariția sau agravarea depresiei, anxietății și a gândurilor suicidare;
3. Neglijarea partenerului;
4. Stabilirea de relații toxice;
5. Pierderea concentrării la locul de muncă;
6. Pierderea locului de muncă;
7. Instalarea altor probleme cu abuzul de substanțe;
8. Disfuncții sexuale.

Tratamentul dependenței de pornografie:

Puteți primi ajutor dacă simțiți că obiceiurile pornografice cauzează probleme. Principalul tip de tratament pentru comportamentul sexual compulsiv este psihoterapia și coachingul.

Persoanele care aleg să beneficieze de ajutorul unui psiholog sau coach, beneficiază de abordarea problemelor ”cauză” - relația, rușinea sexuală, depresia, modelul parental disfuncțional etc. Prin urmare, dacă o persoană optează pentru terapie, este important să aleagă un terapeut care înțelege și poate gestiona în primul rând aceste problematici.

Cele mai directe și eficiente recomandări de abordare sunt:

1. Terapia cognitiv-comportamentală (TCC)
2. Psihoterapia integrativă
3. Neuro-Programarea Lingvistică
4. Psiho-somatoterapia

Sesiunile de consiliere vă vor ajuta să înțelegeți ce a provocat dependența de pornografie. Terapeutul vă poate ajuta să dezvoltați mecanisme eficiente de coping pentru a vă schimba relația cu materialele pornografice.

De asemenea, medicamentele pot ajuta la controlul substanțelor chimice ale creierului legate de gânduri și acțiuni obsesive. Acestea includ: antidepresive, stabilizatori de dispoziție, anti-androgeni.

Concluzie

Vizualizarea din când în când a materialelor pornografice nu înseamnă neapărat o problemă. Dar, dacă a devenit obicei zilnic (chiar de mai multe ori pe zi) și/sau ați încercat să vă opriți și ați constatat că nu puteți, luați în considerare contactarea unui terapeut cu experiență în tratarea compulsiilor, dependențelor și disfuncției sexuale. Un terapeut cu experiență vă poate ajuta să depășiți comportamentele nesănătoase și să vă îmbunătățiți calitatea vieții.

Ce este dependența?

Dependența se referă la o situație de ”intoxicație” cronică ce rezultă din administrarea repetată a ceva dăunător în sine sau devenit dăunător prin exces și nevoia de a continua această administrare. Astfel, o persoană poate deveni dependentă de:
1. o substanță
2. un comportament
3. un context
4. o persoană

Aspectele care confirmă instalarea dependenței:

1. Dificultatea persoanei în a controla cât de mult sau cât de des consumă substanţa, practică comportamentul sau agresează o persoană prin a o considera ”proprietate”, nedorind să se desprindă fizic și emoțional de aceasta.

2. Continuarea consumului sau a comportamentului, chiar dacă acest fapt are consecinţe negative asupra vieţii personale (de exp. probleme de sănătate, pierderi financiare sau conflicte repetate cu cei din jur).

”Păcăleala” care hrănește dependența:

Psihologul Bruce K. Alexander conceptualizează în jurul anului 2008 un model al dependenței ca dislocare existențială. În viziunea sa, dependența constituie un răspuns adaptativ al persoanei la percepția propriei stări de dislocare (mai mult sau mai puțin conștientizată).

Termenul de dislocare se referă în acest context la experimentarea unei stări persistente de separare, detașare sau dezangajare, eșecul dobândirii sau pierderea unei stări de integrare psiho-socială. Persoana dependentă suferă de un deficit la nivelul semnificației vieții (”pentru ce trăiesc?”, ”ce sens are viața mea?”) și/sau un deficit în a face față aspectelor de bază ale vieții (”cum să trăiesc?”).

Plecând de la acest aspect evidențiat de Bruce K. Alexander, putem observa că dependența apare inițial ca un mecanism de apărare împotriva acestei stări de dislocare, de separare. Această stare se opune nevoilor noastre naturale de apartenență, acceptare, iubire. De aceea, instinctiv, persoana caută inconștient o metodă de liniștire, de siguranță, de plăcere - de fapt își asigură pe cea mai scurtă și rapidă cale găsită declanșarea hormonilor ”fericirii”: endorfine, serotonină, dopamină, oxitocină.

Persoana își creează astfel falsa iluzie a deținerii controlului! De fapt, acel moment poate fi începutul pierderii controlului!
Luând în calcul aspectul mai general al cuvântului ”dependență”, acesta ne arată că este vorba în sine despre un raport de subordonare. Persoana dependentă devine astfel ”subordonată” mental, emoțional și comportamental unei substanțe, unui comportament, unui context sau unei persoane.

Pașii necesari ieșirii din dependență:

1. Cel mai dificil, dar și cel mai important pas: acceptarea faptului că există o problemă.
2. Solicitarea ajutorului specializat.
3. Acceptarea faptului că este nevoie de o investiție constantă de timp, energie și resurse interioare.
4. Acceptarea inerentelor eșecuri și recăderi și menținerea deciziei de a merge până la capăt în vindecare.

CE ESTE DISFUNCTIA SEXUALA?

O disfunctie sexuala este caracterizata printr -o perturbare in procesul care defineste ciclul de raspuns sexual sau prin durerea asociata cu raportul sexual.

Ciclul de raspuns sexual poate fi divizat in urmatoarele faze:

1. Dorinta:Aceasta faza consta din fantezii in legatura cu activitatea sexuala si dorinta de a avea activitate sexuala.

2. Excitatie:Aceasta faza consta din senzatia subiectiva de placere sexuala care acompaniaza modificarile fiziologice. Modificarile majore la barbat constau din tumescenta peniana si erectie . Modificarile majore la femeie constau din vasocongestia pelvisului, lubrifierea si expansiunea vaginului si turgescenta organelor genitale externe.

3. Orgasm: Fazaconsta in atingerea culmii placerii sexuale, cu relaxarea tensiunii sexuale si contractii ritmice ale muschilor perineali si ale organelor  de reproducere. La barbat, exista senzatia de inevitabilitate a ejacularii spermei.

La femeie, exista contractii (nu totdeauna experientate subiectiv ca atare) ale peretelui treimii externe a vaginului. La a mbele sexe, sfincterul anal se contracta ritmic.

4. Rezolutie: Fazaconsta din senzatia de relaxare musculara si de bine. In timpul acestei faze, barbatii sunt refractari la urmatoarea erectie si orgasm o perioada variabila de timp. Din contra, femeile pot fi capabile sa raspunda la o stimulare suplimentara aproape imediat.

DISFUNCTII SEXUALE TRATATE IN CABINET:

1.       Dorinta Sexuala Diminuata

Elementul esential al dorintei sexuale diminuate il co nstituie o deficienta sau absenta a fanteziilor sexuale si a dorintei de activitate sexuala.

2.      Aversiunea Sexuala

Elementul esential al aversiunii sexuale il constituie aversiunea fata de, si evitarea activa a contactului sexual genital cu un partener sexual.

3.      Tulburarea de Excitatie Sexuala a Femeii

Elementul esential al tulburarii de excitatie sexuala a femeii il constituie incapacitatea recurenta sau persistenta de a atinge sau de a mentine pana la realizarea activitatii sexuale, un raspuns adecvat de lubrifiere -turgescenta al excitatiei sexuale.

4.      Tulburarea de Erectie a Barbatului

Elementul esential al tulburarii de erectie a barbatului il constituie incapacitatea recurenta sau persistenta de a atinge sau de a mentine pana la realizarea activitatii sexuale o erectie adecvata.

5.      Tulburarea de Orgasm a Femeii

Elementul esential al tulburarii de orgasm a femeii il constituie intarzierea sau absenta, recurenta sau persistenta, a orgasmului, dupa o faza de excitatie sexuala normala.

6.      Tulburarea de Orgasm a Barbatului

Elementul esential al tulburarii de orgasm a barbatului il constituie o intarziere sau absenta, persistenta sau recurenta, a orgasmului, dupa o faza de excitatie sexuala normala.

7.      Ejacularea Precoce

Elementul esential al ejacularii precoce il constituie debutul recurent sau persistent al orgasmului si ejacularii la o stimulare sexuala minima, inainte, in cursul sau la scurt timp dupa penetrare si inainte ca persoana s -o doreasca.

8.      Dispareunia (Nedatorata unei Conditii Medicale Generale)

Elementul esential al dispareuniei il constituie durerea genitala asociata cu contactul sexual.

9.      Vaginismul (Nedatorat unei Conditii Medicale Generale)

Elementul esential al vaginismului il constituie contractia involuntara persistenta sau recurenta a muschilor perineali care inconjoara treimea externa a vaginului cand se incearca penetrarea vaginului cu penisul, degetul, tamponul sau speculul.

10.  Disfunctia Sexuala indusa de o Substanta

Elementul esential al disfunctiei sexuale induse de o substanta il constituie o disfunctie sexuala semnificativa clinic care duce la detresa sau la dificultate interpersonala marcata , in functie de substanta implicata, disfunctia poate comporta deteriorarea dorintei, deteriorarea excitatiei,  deteriorarea orgasmului sau durere sexuala. Disfunctia sexuala este considerata a fi explicata integral de efectele fiziologice directe ale unei substante (adica, un drog de abuz, un medicament sau expunerea la un toxic).

Disfunctiile sexuale pot surveni in asociere cu intoxicatia cu urmatoarele clase de substante: alcool; amfetamina si substante afine; cocaina; opiacee; sedative, hipnotice si anxiolitice, si alte substante sau substante necunoscute. S-a relatat ca intoxicatia  acuta sau abuzul cronic de substante de abuz scade interesul sexual si cauzeaza probleme de excitatie la ambele sexe.

Pentru programari accesati sectiunea SERVICII

Într-o perioadă ca aceasta, plină de dificultăți, îndoieli și conflicte, unii ar putea spune că tot ce putem face este să râdem sau să plângem.

Deși uneori plânsul este o reacție sănătoasă, râsul este un ajutor valoros pentru a face față situațiilor dificile. Ne ajută să ne îmbunătățim starea de spirit, să creăm relații pozitive cu ceilalți și chiar să ne îmbunătățim capacitatea de a învăța.

Este adevărat: râsul este un medicament puternic, care declanșează schimbări fizice și emoționale sănătoase în organism. Râsul ne întărește sistemul imunitar, ne stimulează starea de spirit, diminuează durerile și ne protejează de efectele dăunătoare ale stresului, eliberând un val de endorfine care îl elimină.
Nimic nu funcționează mai rapid sau mai sigur pentru a ne aduce mintea și corpul înapoi în echilibru decât un râs bun. Umorul ne ușurează poverile psihice, inspiră speranță, ne conectează cu ceilalți și ne menține ancorați în realitate, concentrați și alerți.

Cu atât de multă putere de vindecare și reînnoire, abilitatea de a râde ușor și frecvent este o resursă extraordinară pentru a depăși problemele, a îmbunătăți relațiile și a susține sănătatea atât fizică, cât și emoțională. Și mai mult, acest medicament neprețuit este distractiv, gratuit și ușor de utilizat.

În copilărie, obișnuiam să râdem de sute de ori pe zi, dar ca adulți viața tinde să fie mai serioasă și râsul apare mai rar. Dar căutând mai multe oportunități de umor și râs, ne putem îmbunătăți sănătatea emoțională, ne putem întări relațiile, putem găsi o fericire mai mare – și chiar să adaugăm ani vieții noastre.

Cercetările au arătat că beneficiile pentru sănătate ale râsului sunt de mare amploare.
Studiile de până acum au arătat că râsul poate ajuta la ameliorarea durerii, aduce o fericire mai mare și chiar crește imunitatea. Psihologia pozitivă numește tendința pentru râs și simțul umorului drept unul dintre punctele forte principale pe care le poate poseda.

Din păcate, însă, mulți oameni nu râd suficient în viața lor.De fapt, un studiu sugerează că copiii sănătoși pot râde de până la 400 de ori pe zi, dar adulții tind să râdă doar de 15 ori pe zi. Alte studii descoperă că râdem puțin mai mult decât atât, însă, practic tuturor ne-ar putea folosi puțin mai mult râs în viața noastră, având în vedere cât de benefic poate fi de fapt un râs bun pentru micșorarea nivelul nostru de stres și bunăstarea generală.

Terapia prin râs
Terapia prin râs poate fi o cheie pentru vindecarea depresiei, anxietății și a altor tulburări de sănătate mintală. De asemenea, poate ameliora bolile fizice și poate ajuta în procesul vindecării.

Cu toții am auzit axioma „râsul este cel mai bun medicament”.
În multe situații de sănătate mintală, râsul este cheia vindecării problemelor emoționale și psihologice. De asemenea, poate ameliora afecțiunile și durerile fizice, poate îmbunătăți rezultatele și simptomele unor boli și îi poate ajuta pe oameni, în special pe cei în vârstă, să rămână în stare mintală bună.
Terapia prin râs folosește umorul pentru a ajuta la îmbunătățirea sentimentului de sănătate și bunăstare al unei persoane. Râsul îi ajută pe pacienți să elibereze anxietatea, furia și plictiseala și să se înțeleagă mai bine cu ceilalți. Când este folosit adecvat, râsul poate permite pacienților să își rezolve rapid problemele.

Istoria terapiei prin râs
Terapia prin râs există de secole. În secolul al XIV-lea, un chirurg francez, Henri De Mondeville, credea că pacienții beneficiau de faptul că rudele și prietenii îi vizitează pentru a spune glume.
În secolul al XVI-lea, doi duhovnici - Robert Burton și Martin Luther - foloseau umorul atunci când lucrau cu oameni depresivi. Herbert Spencer, un sociolog, a folosit umorul pentru a ajuta la relaxare în secolul al XVII-lea. În secolul al XVIII-lea, medicul englez William Battie folosea râsul pentru a trata bolile.

În Statele Unite, terapia prin râs a început să câștige popularitate în timpul secolului al XX-lea.
În timpul epidemiei de poliomielită din anii 1930, spitalele au angajat clovni pentru a înveseli copiii bolnavi. Dr. Hunter „Patch” Adams a înființat Institutul Gesundheit în 1972, un spital dedicat răspândirii umorului și bucuriei pacienților. În 1979, Norman Cousins, un scriitor politic, a publicat o carte, “Anatomy of an Illness”, în care descria modul în care umorul l-a ajutat să lupte cu o boală potențial fatală.

Dr. William F. Fry, psihiatru de la Universitatea Stanford, a studiat efectele fiziologice ale râsului în anii 1960 și este considerat părintele gelotologiei. Gelotologia provine din cuvântul grecesc „gelos”, care înseamnă râs, și se referă la știința râsului. În studiile sale, el a descoperit că râsul poate scădea riscurile de infecții respiratorii și poate determina organismul să producă analgezice naturale cunoscute sub numele de endorfine.

În cele din urmă, în anii 1980, dr. Lee S. Berk și o echipă de cercetători de la Centrul Medical al Universității Loma Linda din California au descoperit că umorul reduce aritmiile, tensiunea arterială și hormonii de stres. În acel studiu, pacienții cu atac de cord au fost împărțiți în două grupuri. Un grup a vizionat videoclipuri amuzante timp de o jumătate de oră în fiecare zi, timp de un an. Grupul de control a primit îngrijiri medicale standard. Testul a mai constatat că cei din grupul de control au suferit mai multe atacuri de cord decât cei din grupul de râs. De fapt, 50% dintre cei din grupul de control au avut atacuri de cord recurente și doar 20% dingrupul de umor.

Umorul și râsul ca instrumente de terapie
Umorul și râsul sunt adesea folosite în mod interschimbabil, dar au definiții ușor diferite.
Umorul se referă la stimulul, cum ar fi o glumă, care stârnește râsul. Râsul este o reacție fizică caracterizată prin expresii faciale, un sunet și contracția grupelor musculare. Râsul este de cinci tipuri: autentic sau spontan, autoindus sau simulat, stimulat, indus și patologic. Râsul patologic este legat de o tulburare și nu este un instrument terapeutic.

Mișcarea creează teoria emoției (MCTE) presupune că organismul nu știe să facă diferența dintre râsul simulat și râsul spontan și că râsul simulat și râsul spontan echivalează cu aceleași beneficii. Cu toate acestea, alte studii spun că râsul simulat poate fi de fapt mai benefic pentru sănătatea generală decât râsul spontan. Alte teorii spun că beneficiile provin mai mult dintr-o dispoziție pozitivă decât din râs în sine.

Dovezile sugerează că medicii de asistență medicală primară ar putea îmbunătăți starea de bine a pacienților, având o scurtă conversație pentru a determina ce îi face să râdă și apoi să scrie o rețetă de râs adaptată pacientului. De exemplu, ar putea prescrie pacientului să urmărească un show tv de comedie preferat o dată pe săptămână, cu scopul ca pacientul să râdă. O rețetă pentru sesiunile de râs de grup, care ar putea include orice, de la participarea la un spectacol la un club de comedie până la o sesiune de yoga de râs, ar putea ajuta, de asemenea, la promovarea sănătății fizice și mentale generale a pacientului.

BENEFICIILE RÂSULUI
Terapia prin râs folosește atât râsul spontan, cât și râsul simulat. Terapia prin râs are mai multe beneficii care îmbunătățesc sănătatea fizică și mentală și calitatea vieții.

Beneficii fizice

Râsul provoacă eliberarea mai multor hormoni și substanțe chimice în organism care îmbunătățesc sănătatea.

Acestea includ:
• Eliberarea de endorfine, care sunt peptide care activează receptorii de opiacee ai organismului, provocând un efect natural de calmare a durerii.
• Stimularea neuropeptidelor bune, care transmit informații senzoriale către sistemul nervos central, poate ajuta la reducerea durerii și a inflamației și la repararea organismului după leziuni. Cercetările arată, de asemenea, că râsul continuu poate crește pragul de durere al pacientului cu până la 10%.
• Modificarea comunicatorilor chimici, care ajută la comunicarea stării noastre emoționale.
• Creșterea numărului de limfocite T prin activarea celulelor natural ucigașe. Această activare întărește sistemul imunitar.
• Creșterea flexiei musculare

Râsul scade cortizolul! O scădere a cortizolului crește aportul de oxigen, scade tensiunea arterială, reduce riscul de atac de cord și accident vascular cerebral și întărește sistemul imunitar.

Cercetările au arătat că râsul poate îmbunătăți rezultatele și simptomele mai multor boli.
În medie, aproximativ 10% din globulele albe din sânge sunt celule ucigașe naturale. Celulele ucigașe naturale ne protejează în mod regulat corpul de celulele infectate.
Cercetările au arătat că, cu cât pacienții cu cancer au râs mai des, cu atât activitatea celulelor ucigașe naturale a devenit mai puternică, ceea ce înseamnă că capacitatea organismului de a ucide celulele canceroase crește odată cu terapia prin râs.

Cercetătorii cred, de asemenea, că terapia prin râs poate ameliora simptomele bolilor neurologice, inclusiv boala Parkinson, scleroza laterală amiotrofică (ALS) și scleroza musculară. Râsul face acest lucru ajutând la întărirea mușchilor folosiți pentru a respira, la ridicarea stării de spirit și la ameliorarea durerii și a stresului.
Cercetările din Japonia au arătat, de asemenea, că râsul mamelor poate ajuta la tratarea copiilor cu eczeme. Un alt studiu japonez de la Fundația pentru Progresul Științei Internaționale a arătat că râsul a scăzut nivelul unei proteine implicate în progresia nefropatiei diabetice. Nefropatia diabetică apare ca urmare a diabetului și este cauza principală a insuficienței renale.

Sănătate mentală și intelectuală
Terapiile care induc râsul sunt aplicate mai regulat în ultimii 10 până la 15 ani pentru a trata multe boli și tulburări mintale. Aceste terapii pot fi rentabile ca terapie principală sau atunci când sunt utilizate împreună cu alte terapii.

Unele dintre beneficiile semnificative pe care râsul le oferă sănătății mentale și intelectuale sunt:
• Combaterea depresiei. Râsul crește nivelul de serotonină din organism. Un studiu din 2015 privind depresia la femeile de vârstă mijlocie a arătat că râsul a crescut nivelul serotoninei la femeile din toate cele trei grupuri - cele fără depresie, cele cu depresie ușoară și cele cu depresie severă. Serotonina a crescut cel mai mult la cele cu depresie severă. Serotonina este un neurotransmițător cunoscut sub numele de „substanța chimică a fericirii”.
• Eliberarea stresului. Râsul scade cantitatea de hormoni care produc stres, găsiți în sânge. De asemenea, are ca rezultat producerea de hormoni antistres. Un studiu din 2019 a constatat că, cultivarea simțului umorului a redus semnificativ stresul experimentat de asistentele medicale.
• Reducerea sentimentelor neplăcute, cum ar fi frustrarea, anxietatea, tristețea, ura și furia. Râsul face acest lucru declanșând producția de substanțe neurochimice, cum ar fi dopamina, care sunt calmante.
• Creșterea rezilienței
• Îmbunătățirea funcției cognitive prin creșterea frecvenței undelor gamma EEG în creier. Într-un studiu din 2014 al Universității Loma Linda, 20 de cetățeni în vârstă sănătoși au vizionat un videoclip amuzant fără distragerea atenției timp de 20 de minute, în timp ce un grup de control stătea calm, fără niciun videoclip. Ulterior, au efectuat teste de memorie. Cei care vizionaseră videoclipul amuzant au obținut rezultate mai bune la testele de memorie decât cei care stătuseră calmi.
• Îmbunătățirea somnului, în special la pacienții vârstnici. Într-un studiu din 2017, 42 de rezidenți ai unei instituții de îngrijire pe termen lung au fost împărțiți în două grupuri, dintre care unul s-a angajat în terapia prin râs timp de 40 de minute de două ori pe săptămână timp de patru săptămâni. Cei care s-au angajat în terapia prin râs au avut semnificativ mai puține probleme de somn decât cei care nu au participat la terapie.
• Ajută la recuperare în cazul dependențelor. În recuperarea timpurie, pacienții trebuie să depună foarte mult efort. Terapia prin râs îi ajută să evite să se ia prea în serios (lucru care poate distruge energia necesară pentru munca de recuperare). Umorul poate reduce, de asemenea, confruntările în terapia de grup întreprinsă pentru dependențe.
• Ameliorează simptomele schizofreniei, prin reducerea ostilității și scăderea nivelurilor de psihopatologie.
• Ajută la relaxare.

Beneficii sociale
Terapia prin râs oferă, de asemenea, beneficii sociale semnificative.

Acestea includ:
• Promovarea unui comportament inovator în rândul angajaților. Un studiu din 2020 a arătat că angajații s-au implicat mai bine și au fost capabili să gândească creativ atunci când șeful lor folosea umorul la locul de muncă.
• Promovarea muncii în echipă. S-a descoperit că râsul ajută la rezolvarea conflictelor și îmbunătățește comunicarea și colaborarea.
• Creșterea conexiunilor unu-la-unu și a legăturilor. Cercetările sugerează că râsul apare în situații sociale de zi cu zi și crește prietenia.

TIPURI DE TERAPIE PRIN RÂS
Există mai multe tipuri de terapie prin râs, inclusiv umorul, terapia cu declanșare, yoga și meditația.

Terapia cu umor
Terapia umorului implică sesiuni de grup care folosesc cărți amuzante, programe TV, povești, filme sau desene animate pentru a stimula râsul. În același timp, terapeutul încurajează participanții să discute despre experiențele lor pline de umor și să se gândească la ceea ce i-a făcut să fie amuzant pentru ei. O provocare a acestui tip de terapie este găsirea de materiale pe care toți cei din grup le consideră amuzante, deoarece gustul pentru umor este personal și poate fi, de asemenea, cultural.

Terapia cu declanșare
O altă formă de terapie este cea în care terapeutul va găsi „declanșatorii de râs” specifici pacienților. Terapeutul își construiește apoi un profil de umor și îi învață pe pacient exerciții de bază care ajută la accentuarea importanței relațiilor și a sprijinului social, folosind râsul ca instrument pentru a-i ajuta să facă față stresului emoțional.

Meditația râsului
Meditația râsului este similară cu meditația tradițională; totuși, scopul este de a obține râsul și de a se concentra asupra momentului. Procesul implică stretching, râs sau plâns împreună cu o tăcere meditativă. Pentru unii, râsul ajută la eliberarea stresului și la eliberarea minții. De asemenea, poate servi ca o punte pentru a-i ajuta să pătrundă mai în profunzime în liniștea interioară. În timp ce unii oameni consideră acest lucru util, alții se luptă să producă râs fără stimulare.

Yoga pentru râs ș.a.
Yoga pentru râs sau Hasya yoga (din sanscrită pentru râs) este similară cu omologul său tradițional și include o combinație de respirație cu yoga, stretching și râs. Exercițiile de râs durează de obicei între 30 și 45 de minute. Unul dintre aceste exerciții este un salut în care participanții se îndreaptă spre ceilalți din cameră cu mâinile apăsate în Namaste și râd, uitându-se în ochii celuilalt. Un altul este râsul leului. Practicanții scot limba, fac ochii mari și întind mâinile ca ghearele în timp ce râd. Cu râs tăcuți, practicanții deschid gura larg și râd fără să scoată niciun sunet. Apoi se uită în ochii altora și fac gesturi amuzante.
Bătăile din palme, dansul, jocurile de copii și vocalizarea sunetelor asemănătoare râsului, cum ar fi „hoho-hahaha” sunt alte modalități de a obține beneficiile râsului fără a folosi umorul.

Improvizație
Deși nu este neapărat o terapie oficială de râs, cercetările sugerează că participarea la comedii improvizate sau scenete de comedie jucate fără un scenariu este, de asemenea, terapeutic.

Pe măsură ce râsul, umorul și jocul devin integrate în viața voastră, creativitatea va înflori și noi oportunități de a râde cu prietenii, colegii de muncă, cunoștințele și cei dragi vor apărea zilnic.
Râsul vă duce într-un loc mai înalt, unde puteți privi lumea dintr-o perspectivă mai relaxată, pozitivă și mai veselă.

Dacă ați fi martori la o urgență care se întâmplă chiar în fața ochilor dvs., destul de probalil ați face un gest pentru a ajuta persoana aflată în acea situație, nu?
Când cineva este jefuit sau este supus unei hărțuirii pe stradă, cei mai mulți oameni trec pe lângă acea persoană ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Uneori, nimeni nu se oprește să ajute. De fapt, cu cât sunt mai mulți oameni prezenți, cu atât este mai puțin probabil ca vreo persoană să intervină - un fenomen cunoscut sub numele de efectul spectatorului (Bystander).
Deși tuturor ne-ar plăcea să credem că acest lucru este adevărat, psihologii sugerează că dacă interveniți sau nu ar putea depinde de numărul celorlați martori prezenți.

Cu toții ne-am trezit în situații similare: când trecem pe lângă o mașină blocată pe marginea drumului, presupunând că un alt șofer ar opri să ajute; chiar și atunci când am observat gunoi pe trotuar și l-am lăsat să-l ridice altcineva. Asistăm la o problemă, luăm în considerare un fel de acțiune pozitivă, apoi răspundem făcând... nimic. Ceva ne reține. Rămânem spectatori.

De ce nu ajutăm în aceste situații? De ce uneori ne punem în cătușe instinctele morale? Acestea sunt întrebări care apar în mintea noastră și se aplică cu mult dincolo de scenariile trecătoare descrise mai sus.
În fiecare zi, servim ca spectatori ai lumii din jurul nostru – nu doar persoanelor care au nevoie de noi, ci și problemelor sociale, politice și de mediu mai mari care ne preocupă, dar pe care ne simțim neputincioși să le soluționăm singuri.

„Spectatorul este un arhetip modern, de la Holocaust la genocidul din Rwanda la actuala criză de mediu”, spune Charles Garfield, profesor clinic de psihologie la Universitatea din California, San Francisco, Facultatea de Medicină, care scrie o carte despre diferențele psihologice dintre spectatori și oamenii care manifestă „curaj moral”.

„De ce”, a întrebat Garfield, „unii oameni răspund la aceste crize, în timp ce alții nu?”

În umbra acestor crize, cercetătorii au petrecut ultimele decenii încercând să răspundă la întrebarea lui Garfield. Descoperirile lor dezvăluie o poveste valoroasă despre natura umană: adesea, doar diferențele subtile îi separă pe spectatori de oamenii curajoși din punct de vedere moral din lume. Cei mai mulți dintre noi, se pare, au potențialul de a intra în oricare dintre categorii. Sunt detaliile ușoare, aparent nesemnificative, într-o situație care ne pot împinge într-un fel sau altul.

Cercetătorii au identificat unele dintre forțele invizibile care ne împiedică să acționăm după propriile noastre instincte morale, sugerând, de asemenea, cum am putea lupta împotriva acestor inhibitori nevăzuți ai altruismului. Luate împreună, aceste rezultate oferă o înțelegere științifică a ceea ce ne îndeamnă la altruismul de zi cu zi și viețile de activism și ceea ce ne determină să rămânem spectatori.

Inerția altruistă

Printre cei mai ”infami” spectatori se numără 38 de persoane din Queens, New York, care în 1964 au asistat la uciderea unuia dintre vecinii lor, o tânără pe nume Kitty Genovese.
Un criminal în serie a atacat-o și a înjunghiat-o pe Genovese într-o noapte târziu în fața apartamentului ei, iar acești 38 de vecini au recunoscut ulterior că i-au auzit țipetele; cel puțin trei au spus că au văzut o parte din atac. Totuși, nimeni nu a intervenit.

În timp ce uciderea lui Genovese a șocat publicul american, i-a forțat și pe mai mulți psihologi sociali să încerce să înțeleagă comportamentul unor oameni precum vecinii lui Genovese.
Unul dintre acei psihologi a fost John Darley, care locuia la New York la acea vreme. La zece zile după crima Genovese, Darley a luat prânzul cu un alt psiholog, Bibb Latané, și au discutat despre incident.

„Explicațiile din ziare s-au concentrat pe personalitățile îngrozitoare ale celor care au văzut crima, dar nu au intervenit, spunând că au fost dezumanizați de trăirea într-un mediu urban”, a spus Darley, acum profesor la Universitatea Princeton. „Am vrut să vedem dacă putem explica incidentul bazându-ne pe principiile psihologice sociale pe care le cunoșteam.”

Un obiectiv principal al cercetării lor a fost acela de a determina dacă prezența altor persoane împiedică pe cineva să intervină într-o situație de urgență, așa cum părea să fie cazul în crima Genovese. Într-unul dintre studiile lor, studenții s-au așezat într-o cabină și au fost instruiți să vorbească cu colegii prin intermediul unui interfon. Li s-a spus că vor vorbi cu unul, doi sau cinci studenți și doar o singură persoană ar putea folosi interfonul odată.

Din ce motiv efectul spectatorului ne zdrobește curajul?

Nu există niciun motiv logic pentru care oamenii privesc în altă parte atunci când cineva este atacat, hărțuit sau suferă un accident.

În mod critic, indivizii se simt mai puțin responsabili să intervină atunci când alți oameni sunt în preajmă. Ei presupun că altcineva se va ocupa de asta. Dar pentru că fiecare martor experimentează această răspândire a răspunderii, uneori nimeni nu acționează, iar victima nu primește niciun ajutor.

În mod similar, dacă un privitor vede că nimeni altcineva nu ajută pe cineva care are nevoie, poate presupune că acea persoană nu are nevoie de ajutor, spune Ervin Staub, profesor emerit de psihologie la Universitatea din Massachusetts, Amherst și autorul cărții “Rădăcinile bunătății și rezistența la rău”.

Explicație: difuzarea responsabilității

Darley și Latane (1968) raportează că cei care nu au acționat au fost departe de a nu le păsa de victima aflată în situația ce necesita ajutor din partea lor. De fapt, chiar invers, în comparație cu cei care au raportat situația de urgență, păreau a fi într-o stare de excitare mai intensă. Mulți transpirau, aveau mâinile tremurânde și păreau a fi într-un disconfort considerabil.

Cei care au facut parte din experimentul efectul spectatorului și nu au ajutat, păreau să fie prinși într-o legătură dublă care i-a blocat. O parte dintre ei au simțit rușine și vinovăție pentru că nu au ajutat. O altă parte dintre ei nu a vrut să se expună la jenă sau să strice experimentul care, li se spusese, depindea de faptul că fiecare conversant rămâne anonim față de ceilalți.

Din punct de vedere psihologic, ceea ce se întâmplă în efectul spectatorului este că oamenii simt mai puțin nevoia să intervină, cu cât sunt mai mulți oameni prezenți. Această difuzare a responsabilității are loc pentru că sunt mai mulți oameni care ar putea ajuta. Fiecare persoană crede că altcineva va face ceva în privința asta. Apoi, când nici ceilalți trecători nu reacționează, oamenii iau asta ca pe un semn că nu este nevoie să ajute.

Provocarea efectului spectatorului

Studiile moderne nu au susținut întotdeauna validitatea efectului spectatorului în lumea reală.
De exemplu, un studiu recent al luptelor publice reale surprinse de CCTV a arătat că trecătorii au intervenit 90% din situații pentru a ajuta victimele violenței (Philpot și colab., 2020).
Cele 219 lupte incluse în studiu au izbucnit pe străzile din Amsterdam, Cape Town și Leicester (în Țările de Jos, Africa de Sud și, respectiv, Marea Britanie). În nouă situații din zece, cel puțin o persoană a încercat să intervină, uneori mai mult de una. Acest lucru sugerează cu tărie că încercarea de a ajuta este norma în public, mai degrabă decât excepția, așa cum sugerează efectul spectatorului.

Pregătiți-vă în avans pentru a fi un ”spectator” mai implicat

Nu putem prezice cum vom reacționa când cineva jefuiește pe altcineva în fața noastră, dar ne putem antrena pentru a fi un spectator activ. Dacă nu te simți confortabil să te implici direct, poți totuși să ajuți. Înregistrarea incidentului poate salva informații esențiale pentru a ajuta victima mai târziu, dacă merge la poliție. De asemenea, puteți suna singuri poliția, dar fiți conștienți de faptul că aceștia pot interpreta greșit situația și pot provoca și mai mult rău. Dacă este posibil, întreabați victima dacă vrea să sunați la poliție înainte de a o face.

Alternativ, atrageți atenția celorlalți trecători și rugați-i să ajute victima. Semnalizarea indivizilor este deosebit de utilă.

Lupii, strămoșii câinilor la un anumit nivel, sunt una dintre cele mai cooperante specii canine. Această tendință de cooperare derivă din faptul că fiecare subiect are nevoie de alți membri ai grupului pentru a obține resurse și pentru a-și crește șansele de supraviețuire.

Haita funcționează ca o unitate în care fiecare individ colaborează la apărarea teritoriului, la vânătoare și la creșterea descendenților. Din acest motiv, chiar dacă între lupi există o ierarhie clară, subordonații pot oferi ajutor dominanților pentru a obține toleranță socială într-un fel de schimb de mărfuri. Lupii pot face pace după agresiune, pot consola victimele unui conflict și pot calma agresorii. Acest set de comportamente, numit și strategii post-conflict, necesită o atenție socială față de starea emoțională a celorlalți și capacitatea de a coordona reacțiile adecvate. Și lupii adulți se joacă: se angajează în lupte de joc, care seamănă foarte mult cu luptele reale, modulându-și fin acțiunile motrice și interpretând rapid intențiile colegilor de joacă, menținând astfel starea de spirit jucăușă non-serioasă. Toate aceste abilități cognitive și sociale au fost un teren fertil pentru selecția artificială operată de oameni pentru a redirecționa înclinația de cooperare a lupilor către relația afectivă câine-om.

Lupii sunt animale raționale cu care avem multe în comun. Lupii și oamenii sunt teritoriali, dar, spre deosebire de lupi, nevoia noastră umană de a revendica teritorii - respectiv de a avea tot mai mult, de multe ori, fără o necesitate reală - provoacă probleme.

Pe de altă parte, alte aspecte comune – dacă le recunoaștem – pot crea legături mai puternice între lupi și oameni sau, pur și simplu ne pot fi utile ca model sănătos de viață.

1. Structura familială

Ambele specii (om și lup) au evoluat în cadrul familial și și-au găsit puterea în grup/număr. Membrii oricărei familii sănătoase – oameni sau lupi – își asumă roluri specifice. La fel ca părinții umani, lupii alfa iau decizii și controlează haita în scopul binelui comun. Alți membri contribuie la supraviețuirea haitei. În familiile lor, lupii se joacă, arată afecțiune, își hrănesc și disciplinează puii, își respectă bătrânii și își plâng morții.

2. Abilitatea de exprimare a emoțiilor

La fel ca oamenii, lupii au personalități diferite: unii sunt singuratici; unii sunt îndrăgostiți; unii sunt lideri. Posturile și expresiile lor faciale exprimă bucurie și tristețe, agresivitate și frică, dominație și supunere. La oameni numim aceasta comunicare non-verbală.

Adesea, animalele experimentează anumite emoții la care oamenii nu sunt atenți, însă, noi putem înțelege multe dintre sentimentele lor, potrivit biologului evoluționist Marc Bekoff. În cartea sa, “Viețile emoționale ale animalelor”, Bekoff scrie că observarea este cheia. El a observat, de exemplu, că lupii “au expresii faciale mai variate și că folosesc aceste expresii pentru a comunica stările lor emoționale altora. Cozile lupilor sunt mai expresive, iar lupii folosesc mai multe poziții ale cozii decât câinii sau coioții pentru a-și exprima emoțiile.”

Bekoff descrie modul în care un astfel de limbaj al corpului a dezvăluit durerea pe care a simțit-o o haită de lupi după ce a pierdut o femelă de rang inferior. Animalele îndurerate și-au pierdut spiritul și jocul. Nu mai urlau ca grup. În schimb, cântau singuri într-un strigăt lent jalnic. Și-au ținut capul și coada jos și au mers încet atunci când au ajuns la locul în care un leu de munte le-a ucis tovarășul de haită. Este uimitor modul în care aceste schimbări sunt similare cu schimbările pe care le poate experimenta o familie umană după pierderea unei persoane dragi.

3. Structura morală

Asemănarea dintre lupi și oameni este și mai profundă. Ambele sunt creaturi morale. În urmă cu câțiva ani, un grup de oameni de știință proeminenți au semnat “Declarația de la Cambridge asupra conștiinței”. Oamenii de știință au declarat că dovezile științifice care evoluează rapid arată că multe animale sunt conștiente în același mod în care sunt oamenii și acționează cu intenție. Conștiința, conștientizarea și intenția sunt cheile de boltă ale moralității.

Abilitatea de a coexista poate determina, de fapt, dimensiunea finală a unei haite de lupi (sau de oameni). Multă vreme, oamenii de știință au crezut că hrana disponibilă reglementează dimensiunea haitei. Dar Bekoff și Pierce evidențiază cercetările realizate de expertul în lupi David Mech, care arată că dimensiunea haitei poate fi reglementată de factori sociali și nu doar de alimente. Iată o interpretarea asupra constatărilor lui Mech: ”dimensiunea haitei este guvernată de numărul de lupi din haită care pot intra într-o luptă cu o altă haită competitoare. Când acele numere sunt dezechilibrate - nu sunt suficienți membri, prea mulți concurenți - haitele se despart”.

Dacă luăm în calcul dovezile despre faptul că animalele pot acționa în mod real moral, pot experimenta emoții precum bucuria și durerea, atunci e bine să ne asigurăm că acțiunile noastre se potrivesc cu convingerile noastre (că vorba este completată de faptă). Este important să tratăm aceste alte ființe cu respect, apreciere, compasiune și dragoste. După cum scrie Bekoff: „Nu există nicio îndoială că, atunci când vine vorba de ceea ce putem și nu putem face altor animale, emoțiile lor sunt cele care ar trebui să ne informeze acțiunile în numele lor și putem întotdeauna să facem mai mult pentru ele” și pentru noi luând exemplu de ”așa da”.

4. Lucrul în echipă

Nimeni nu înțelege mai bine ce înseamnă să fii un jucător de echipă decât un lup. O haită de lupi care nu funcționează împreună ca un întreg, este o haită care nu mănâncă, nu poate crește și nu va supraviețui. Lupii vor face orice pentru a-și proteja perechea, familiile și pe cei dragi, inclusiv să-și dea viața.

Lupii înțeleg, de asemenea, că nu există loc în viața ta pentru egoism atunci când faci parte dintr-o haită, așa că fiecare individ își acceptă poziția în structura socială. El înțelege, de asemenea, că regulile haitei nu sunt acolo pentru a-i îngrădi stilul de viață. Sunt acolo pentru binele tuturor, inclusiv al lui, așa că urmează regulile naturale. De asemenea, el rămâne loial, orice ar fi, și are încredere în membrii haitei că vor face același lucru. La fel ca oamenii, lupii sunt animale sociale care de obicei se unesc și lucrează împreună în grupuri. Cu toate acestea, există și lupi singuratici care ajung separați de restul haitei. De obicei, lupii singuri sunt sortiți să eșueze. Adaptabilitatea și tenacitatea naturală a lupului îl pot ajuta însă să învețe să aibă grijă de sine și să aibă succes în mod independent. Unii lupi pot fi chiar mai potriviți la viața pe cont propriu, la fel ca unii oameni, dar cu mențiunea că nu aceasta este menirea naturală de supraviețuire și stare de bine (nici a lupului, nici a omului), ci cea de grup, haită, familie.

5. Echilibrul dintre muncă și relaxare

Lupii au dus conceptul de echilibru muncă/viață la rang de știință, iar oamenii ar putea beneficia foarte mult urmându-le exemplul. Spre deosebire de lupi, noi, oamenii, se pare că ne mândrim să ne ”îngropăm” de bunăvoie în muncă și cât mai multe responsabilități asumate (în perioada actuală este la ordinea zilei sindromul burnout). Ne distrugem sănătatea, ne distrugem starea de bine și ignorăm relațiile de neînlocuit până când acestea se destramă și mor. Apoi stăm, ne compătimim și ne întrebăm ce s-a întâmplat.

Putem învăța (reaminti) de la lupi atitudini ca: stabilirea clară a responsabilităților în ”haită”, respect pentru locul și ființa fiecărui membru al ”haitei”, creșterea prin fapte concrete a încrederii, acceptare a ceea ce este, răbdare, echilibru în asumarea obiectivelor și acțiunilor, prioritizare, eficientizare, timp de joacă/relaxare, ascultarea instinctului natural care ne spune ce ni se potrivește și unde să punem stop când este cazul.

V-ați întrebat vreodată de ce gândim și acționăm într-un anumit fel sau altul?
Ne naștem cu un anumit temperament, o structură genetică și o rețea neurologică. Factorii externi, cum ar fi cultura și statutul socio-economic, au o influență extraordinară asupra noastră.
Un alt factor care ne modelează sunt oamenii cu care am interacționat și interacționăm de-a lungul vieții. Având în vedere acest lucru, reflectând în urmă asupra celor care au influențat persoana care am devenit, putem lua o decizie mai conștientă cu privire la influențele pe care dorim să le lăsăm să ne modeleze personalitatea și luarea deciziilor în viață, de acum înainte.
Relațiile afectează modul în care relaționăm cu noi înșine, cu ceilalți și cu lumea din jurul nostru. Experiențele din copilărie, atât în nucleul familial, cât și în afara lui, sunt adesea fundamentale. De asemenea, experiențele mai recente cu ei continuă să fie adesea influente.
Alți oameni care pot avea un impact de durată sunt: colegii de școală sau job, prietenii, cei ce aparțin culturii orașului și a țării în care stăm sau chiar străinii. Pentru orice relație, influența poate fi pozitivă, negativă sau o combinație a celor două.

Ești genul de persoană care se lasă ușor influențată de alții? Ești de acord obiceiurile grupului doar pentru a păstra pacea sau doar pentru a face parte dintr-un grup?
Dacă da, asta înseamnă că nu ești cu adevărat sincer cu tine însuți. Nu permiți personalității, gândurilor și sentimentelor tale să iasă la iveală.
De multe ori este mai dificil să fii privit ca persoana deschisă sau cea care are un punct de vedere diferit. Dacă vrei să devii stăpânul propriei persoane, acesta este un pas pe care va fi nevoie să-l faci la un moment dat în viața ta. Atunci când discuți un subiect despre care ai opinii puternice, nu este nimic greșit în a-ți exprima gândurile și sentimentele pe această temă, chiar dacă alții nu sunt de acord cu părerile tale. Este sănătos să ai încredere să-ți arăți sentimentele. Nu este întotdeauna ușor, dar dacă vrei să trăiești o viață fericită și sănătoasă, este necesar să fii autentic.
Este nevoie de încredere pentru a fi cel care este în opoziție. Este mult mai ușor să taci sau să dai din cap în semn de acord. Este nevoie de curaj să vorbești, dar atunci când o faci, te vei simți atât de mândru de tine pentru că faci asta! Deși este relativ ușor să permiți altora să te influențeze, nu tot timpul este util să faci asta tot timpul.
Pentru a ieși din acest scenariu, este necesar să te înconjori de oameni care sunt deschiși, cărora le place să fie ei înșiși. Aceasta ar putea fi: să te îmbraci așa cum vrei, să ai opinii diferite sau să mănânci doar anumite alimente etc., să fumezi sau nu, să-ți placă mai mult vacanțele active etc. Nimeni nu are dreptul să te judece pentru unicitatea ta! Ar fi de preferat ca ei să aprecieze că acțiunile tale sunt doar o extensie a adevărului tău.

Cum poți reduce influența celorlați asupra ta.
Întotdeauna vor exista momente în care alții vor avea o influență pozitivă asupra gândurilor și sentimentelor tale. Este în regulă când este util, plăcut, sănătos, dar dacă ești influențat să gândești, să spui sau să faci lucruri cu care nu ești de acord și îți alterează starea de bine, este important să acționezi.

1. Explorează-ți gândurile și sentimentele pentru a înțelege din ce motiv gândești într-un anumit mod. Când vine vorba de subiecte de care îți pasă, este imperativ să fii pe deplin conștient de propriile gânduri și sentimente. Fă-ți timp să reflectezi asupra problemelor care te preocupă.

Ca ființe umane, ne dorim în mod natural să fim pe placul oamenilor, așa că acordăm o prea mare atenție gândurilor, opiniilor și intereselor lor în detrimentul a ceea ce este specific și potrivit nouă înșine. Consecința acestui lucru este că nu acordăm suficientă atenție propriilor noastre gânduri, opinii și interese. Este ușor să fii influențat de alții atunci când nu știi ce este important pentru tine.

Odată cu creșterea continuă în media, social media, marketing și publicitate, suntem mereu bombardați cu mesaje de la alții, spunându-ne ce ar trebui să fie important pentru noi.

Dacă nu îți faci timp să te înțelegi pe tine însuți, vei fi mereu la cheremul celorlalți și vei fi influențat mereu de ceea ce vor ei să faci, să spui sau cum sa acționezi.

Cea mai importantă relație a ta, e bine să fie cu tine însuți. Când se întâmplă acest lucru, ești mai puțin vulnerabil la influența celorlalți.

2. Păstrează un jurnal. Te poate ajuta să te gândești la lucrurile care sunt cu adevărat importante pentru tine. În fiecare zi, poți scrie despre ceea ce ai în minte și despre ce simți în legătură cu asta. Când notezi aceste lucruri, te obligă să te gândești bine la ele. Nu trebuie să evaluezi și să judeci în timp ce scrii, doar scrie tot ce îți trece prin minte.

În curând vei descoperi că perspectiva ta asupra fiecărui subiect devine mai clară și, pe măsură ce se întâmplă, devine mai dificil pentru alții să-ți influențeze gândirea fără un argument coerent și convingător. Păstrarea unui jurnal este puternică, deoarece este un proces meditativ. Este nevoie să blochezi lumea exterioară și să privești în interior. Pe măsură ce o faci, obții o mai bună înțelegere despre tine însuți și ești mai capabil să te gândești la problemele și provocările cu care te confrunți. Când te-ai gândit bine la părerea ta, ești mai puțin susceptibil la influența celorlalți, deoarece ți-ai luat în considerare propriile opinii.

3. Exersează să spui „NU”. În ciuda faptului că este alcătuit din doar două litere, mulți oameni consideră că „NU” este cel mai dificil cuvânt din lume de spus. Acest lucru se întâmplă de obicei pentru că ei spun atât de rar „NU” celorlalți din teama de a nu supăra, de a nu pierde ceva, de a nu greși cumva. Dacă nu o spui atunci când este nevoie, atunci le dai altora control asupra vieții tale, asupra deciziilor tale și asupra timpului tău!

Cu cât devii mai obișnuit să rostești acest cuvânt, cu atât îți va fi ușor să te susții și să o spui atunci când apare ceva important. Ideea nu este să ignori în totalitate ce spun ceilalți și părerile lor, dar adăugarea cuvântului „NU” la vocabularul tău atunci când este depre starea ta de bine și valorile importante pentru tine, va avea un efect pozitiv asupra încrederii tale, asupra gestionării timpului și nu numai.

A spune „NU” nu înseamnă să fii nepoliticos sau egoist. Este vorba despre faptul că este necesar să realizezi că ești aici pentru a-ți trăi propria viață și este extrem de important să te pui în fruntea și în centrul propriei vieți. Este necesar să spui „NU” priorităților altora, ca să le poți spune „DA” celor personale, importante pentru tine și pentru starea ta de bine.

4. Renunță la a te scuza sau justifica atunci când: ai o nevoie, nu vrei să-ți încalci principiile și valorile, ai o opinie diferită și, mai ales când, în mod dovedibil, ai dreptate! Ar fi o lume incredibil de plictisitoare dacă am fi mereu de acord unul cu celălalt. Dacă nu ești de acord cu ceilalți, acest lucru este perfect acceptabil. Nu este logic să te scuzi sau să te justifici pentru că ai pur și simplu o opinie diferită.

Ceilalți ar fi bine să fie capabili să accepte că ești diferit și, dacă nu pot face asta, atunci problema este a lor, nu a ta. Când cineva refuză să accepte că nu ești de acord, nu este un semn al unei probleme cu tine. În general, este un semn al propriei lor nesiguranțe.

Gândește-te la asta un minut. Dacă ești în siguranță în propriile opinii; ar trebui să conteze că altcineva nu este de acord cu tine? Desigur că nu. Lumea nu este doar în alb-negru, majoritatea ”nuanțelor” vieții sunt ”griuri”. De obicei, există mai multe moduri corecte și mai multe moduri greșite cu privire la ceva. Deci, nu îți face griji pentru dezacord. În schimb, respectă faptul că tu și persoana cu care nu ești de acord aveți onestitatea și deschiderea de a vă exprima propriile opinii. Este important să îți păstrezi același standard, adică dacă cineva nu este de acord cu tine. De asemenea, nu ar fi firesc să îi ceri să-și scuze opinia diferită.

5. Alege-ți prietenii cu atenție. Există oameni în acest context care vor încerca întotdeauna să te preseze să fii de acord cu tot ce spun ei. Se vor strădui să te facă să te simți vinovat pentru că ai îndrăzneala de a exprima un punct de vedere alternativ. Acești oameni provoacă mai multe dureri de cap decât poate suporta orice persoană sănătoasă.

Ei iubesc sunetul propriei voci și au puțin, dacă este ceva, de oferit unei relații reciproc avantajoase. Chiar nu vrei ca astfel de oameni să îți fie prieteni sau colegi. Alternativ, există mulți oameni care vor fi întotdeauna încântați să îți audă părerea, chiar dacă nu sunt tot timpul de acord cu ea. Îți vor prețui gândurile, valorile și credințe și vor fi de fapt mai fericiți atunci când te ții de ceea ce crezi, mai degrabă decât să cauți un acord de dragul liniștii lor.

Nu numai că acești oameni sunt prieteni sau colegi mai buni; de asemenea, vor fi și un bun model de urmat. Nimeni nu are dreptul să te preseze sau să exercite o influență nedorită asupra ta. E bine să îndepărtezi acești oameni din viață și, în schimb, să te concentrezi asupra tuturor oamenilor grozavi care ar fi mai mult decât fericiți să facă parte din viața ta.

6. Ripostează – ia atitudine. Este inacceptabil când cineva încearcă să te preseze să-ți schimbi punctul de vedere.

Ar trebui să te simți liber să ripostezi, să iei atitudine si să le răspunzi: „Vrei doar să fiu de acord cu tine, dar în această situație nu pot face acest lucru”. Există o șansă să-și dea seama că au depășit limita și acest lucru îi va trezi la realitate. Sau nu, dar nu mai este treaba ta.

Există unii oameni care vor încerca să te preseze să fii de acord cu ei, deoarece cred sau speră că ești „ușor de influențat”. Ei cred că pot să te conducă și să te manipuleze. Când iei atitudine, vor încerca și mai asiduu să facă presiuni, însă, dacă-ți dezvolți o atitudine asertivă, nu vor avea de ales și vor aplica abordarea lor lipsită de respect în altă parte.

Poate fi foarte dificil să vorbești cu cei care te presează să fii de acord cu ei. Dar, odată ce începi să vorbești pentru tine, vei descoperi că acești oameni fie dau înapoi și te tratează cu respectul pe care îl meriți, fie dispar din viața ta.

Concluzii
Așadar, dacă simți că nu îți trăiești viața așa cum ți-a fost menit să o faci, nu mai permite altora să ia decizii pentru tine sau să te influențeze!
Ia atitudine și susține-ti propriile convingeri și păreri!
Alege-ți propria cale și fii pregătit să accepți orice consecință, bună sau rea pe care aceasta le-ar putea implica.
Poți fi persoana care îți dorești cu adevărat să fii luând măsuri, începând de astăzi. Acest lucru necesită să devii mai conștient de cine ești, de ce crezi, de convingerile și de capacitățile tale. Apoi este bine să înveți să-ți exprimi și să-ți aperi poziția.
Când o faci, ești mult mai fericit și mai concentrat pe crearea vieții pe care ți-o dorești.

Cheia pentru ca un cuplu să fie fericit și durabil se află în calitatea legăturii emoționale dintre cele două persoane.
Elemente precum buna comunicare sau empatia fac ca cuplul să crească pe zi ce trece și să devină mai puternic într-un mod important.

Această legătură constă în preocuparea reciprocă pe care ambii membri ai cuplului o manifestă unul pentru celălalt.

O relație sănătoasă se bazează pe angajamentul ambelor părți atât în a oferi cât și a primi. Pentru ca aceasta legatură să aibă loc, nu este suficientă doar dragostea celor doi, ci este necesară existența unei comunicări fluide între cei doi pentru a evita eventualele lupte sau conflicte care pot apărea în timp.

În afară de aceasta, există câteva elemente cheie care vor duce la realizarea conexiunii emoționale:
• Empatia este esențială atunci când vine vorba de a avea o legătură cu cealaltă persoană.
A fi capabil să înțelegi sentimentele și emoțiile celeilalte persoane în orice moment întărește legătura de cuplu. A simți că celălalt te înțelege, face uniunea mult mai puternică și, prin urmare, conexiunea emoțională în sine.
• Într-un partener stabil și puternic există ceva mult mai important decât iubirea însăși: complicitatea dintre ambele persoane. A putea fi complici unul cu celălalt este un lucru minunat în orice tip de relație și va face conexiunea emoțională cu adevărat reușită. Uneori nu este necesar să spui nimic, doar privirile sau gesturile sunt suficiente pentru a ști ce își dorește cuplul.
• Un alt aspect cheie pentru ca un cuplu să funcționeze sănătos și cu împlinire este existența unei bune comunicări la nivel emoțional, respectiv a-și comjunica în mod concret unul celuilalt ceea ce simt. Din păcate, multe cupluri se despart și nu se concretizează din cauza lipsei de comunicare emoțională dintre ambele persoane.
• Ultimul aspect de luat în considerare într-o relație care funcționează bine este tipul de atașament care există între cei doi. Partenerii dintr-un cuplu trebuie să aibă libertate pentru a putea face anumite lucruri, dar au nevoie și de cineva căruia îi pasă de ei și îi iubește. Atașamentul sigur și sănătos este să știi că poți conta pe partenerul tău în orice situație și că te va sprijini în momentele grele. Persoana iubită va fi mereu fericită pentru fericirea celuilalt și se va putea baza pe cineva în care se poate avea încredere fără nicio problemă.

Cum construim conexiunea emoțională în cuplu
Atingerea conexiunii emoționale dorite în cadrul cuplului nu este ușoară sau simplă. Este nevoie de mult efort și angajament de ambele părți ale relației. Este o sarcină care necesită îndeplinire zilnică și constant în timp. Micile detalii de zi cu zi se vor forma și vor crea o astfel de conexiune. Numai în acest fel conexiunea emoțională va fi reală și legătura dintre cei doi parteneri va deveni mult mai puternică.

Fără o conexiune emoțională puternică, relația nu poate continua mult timp. Pentru că aceasta ajută cuplul să creeze o legătură puternică între membrii săi. Este nevoie de timp pentru a construi un atașament emoțional sigur (sănătos, bazat pe siguranță, încredere). Este un proces gradual și cuplul trebuie să investească o doză efort și atenție pentru a dezvolta o conexiune emoțională de lungă durată.

Conștientizarea în soluționarea conflictelor
Primul pas este recunoașterea problemei existente. Când putem identifica problemele, putem lua măsuri în consecință. Este benefic să depășești orice dificultate într-o relație. Putem fi conștienți de semnele deconectării emoționale, inclusiv de a nu petrece timp împreună sau de a nu comunica în mod corespunzător. Există și alte semne precum că nu te simți în siguranță în timp ce vorbești cu celălalt și te simți singur în această relație. Este recomandat ca toate cuplurile să rămână conștiente de aceste semne pentru a preveni deconectarea emoțională.

Deconectarea emoțională și de comunicare este o problemă serioasă pentru orice relație. Așadar, este foarte important să te consulți cu partenerul. Fixați o zi și o oră convenabile și purtați o conversație. O bună comunicare ar putea fi cea mai bună modalitate de a rezolva problemele relației. Uneori, un partener este conștient de problemă, în timp ce altul nu este complet conștient și apar tensiuni. În acest caz, o bună comunicare îi poate ajuta pe amândoi să vină pe același teren. Amândoi își pot da seama că sunt deconectați emoțional.

Cum influențează inteligența emoțională (EQ) relația
Inteligența emoțională (EQ) este secretul relațiilor intime de durată, în mare parte pentru că ne face extrem de conștienți de schimbările – mari și mici – care au loc în mod constant în noi înșine și în ceilalți. Crescându-ne EQ-ul, putem dobândi sensibilitatea pe care fiecare dintre noi o caută mereu la celălalt. Vom simți automat, prin conștientizare activă și empatie, micile schimbări în dinamica relației de dragoste, care semnalează nevoia de acțiune.

Nu trebuie să alegem partenerii greșiți, să ajungem în mai multe căsătorii/relații eșuate sau să lăsăm romantismul să dispară din relațiile noastre de lungă durată. Nu trebuie să lăsăm nevoile conflictuale și dorința să intervină între doi oameni care se iubesc. Nu trebuie să ne resemnăm cu plictiseala sau cearta în viața amoroasă.

Avem potențialul de a atinge tipul de iubirea la care visăm cu toții - intimitate profundă, bunătate reciprocă, angajament real, grijă sufletească - pur și simplu datorită empatiei, abilității noastre înnăscute de a împărtăși experiența emoțională. Dar pentru a ajunge la apogeul romantismului avem nevoie de toate abilitățile unui EQ ridicat:

a. conștientizare emoțională profundă pentru a evita confundarea infatuării sau a poftei cu dragostea de durată
b. acceptarea de a experimenta emoții care ar putea dăuna unei relații dacă ar fi lăsate să se deterioreze
c. o conștientizare activă și vigilentă pentru a evalua ceea ce funcționează și ce nu.

Din fericire, EQ-ul nostru nu trebuie să fi atins apogeul înainte de a ne lansa în dragoste. De fapt, pentru mulți oameni, îndrăgostirea servește drept motivație pentru reeducarea inimii. De aceea, persoanele preocupate de continua creștere personală, descoperă că două EQ-uri ridicate se adaugă la o dragoste care nu se oprește niciodată din creștere, nu pierde niciodată entuziasmul și îi întărește întotdeauna pe amândoi, atât individual, cât și colectiv.

Căutați activ schimbarea (elementul de noutate) în relație
Când scapi de frica de schimbare, descoperi că diferit nu înseamnă neapărat mai rău. Relațiile sunt organisme în sine și, prin natura lor, trebuie să se schimbe. Orice relație care nu este înclinată spre tipul de creștere pe care ți-l dorești se va transforma, posibil, într-una pe care nu ți-o dorești.
Prin curajul de a ieși din zona de confort și cu o bună doză de optimism, putem mări capacitatea de a accepta schimbarea, transformarea, elementul de noutate, flexibilitatea în:

1. modul de gândire
2. strategii de rezolvare a conflictelor
3. calitatea comunicării
4. responsabilități asumate de fiecare partener în parte
5. modalități de petrecere a timpului liber, atât personal, cât și de cuplu
6. explorarea interesului față de noi hobby-uri personale și/sau de cuplu
7. mărirea cercului de prieteni cu persoane de la care ambii parteneri au ce învăța funcțional

Întreabă-te, are partenerul tău nevoie de ceva nou de la tine? Trebuie să vă programați ceva timp pentru a reevalua împreună? Influențele externe cer o schimbare în rolurile respective? Sunteți la fel de fericiți ca înainte? Fără EQ, astfel de întrebări sunt adesea prea înfricoșătoare pentru a fi înfruntate, așa că mulți îndrăgostiți ignoră semnalele de schimbare până când este prea târziu.

Priviți provocările pe care le întâmpinați ca oportunități și nu ca probleme
Curajul și optimismul ne permit să privim dilemele nu ca probleme, ci ca oportunități provocatoare. Cât de creativi puteți fi când nu trebuie să vă învinovățiți unul pe altul pentru emoțiile voastre, nu sunteți controlați de amintiri emoționale negative și sunteți vigilenți să nu repetați aceeași veche greșeală?
Când ai un EQ ridicat, ești eliberat de răni și resemnare și poți ajunge la rezolvarea plină de resurse. Puteți rezolva diferențele dintre voi și crizele inevitabile, ca invitații de a vă regăsi unul pe celălalt, provocări de a vă apropia și de a ieși mai puternici individual și colectiv.

Respectați toate sentimentele pe care le aveți unul față de celălalt
Nu suntem întotdeauna încântați de descoperirile pe care le facem despre persoana pe care o iubim, dar când vine vorba de emoții, este necesar să le acceptăm pe toate. A fi îndrăgostit nu înseamnă să nu te simți niciodată furios, dezamăgit, rănit sau gelos. Cum acționezi asupra emoțiilor tale depinde de tine, important este să accepți cu adevărat că le simți și să le comunici. Multe relații au fost distruse de vină și milioane de cupluri au ratat o intimitate profundă din cauza rușinii sua a fricii de a comunica direct. Ambele sunt rămășițe crude de furie, frică și anxietate nesimțite. Dacă ați depus efort de a construi EQ, veți experimenta emoțiile și veți continua viața împreună în mod calitativ.

Păstrați râsul în viața voastră amoroasă
Pentru a evita intelectualizarea emoțiilor, ai nevoie de acceptare, iar o mare parte din acceptarea ta vine din râs. Îndrăgostiții care nu pot râde împreună despre ei înșiși, probabil, nu prea acceptă relațiile lor. S-ar putea ca ei să nu poată tolera defectele unice și poticnirile inevitabile, la fel cum le pot suporta pe ale lor. De asemenea, este mai puțin probabil să fie deschiși la cele mai plăcute surprize ale unei relații. În schimb, EQ-ul ridicat înseamnă că poți să-ți îmbunătățești relația în continuare, dar nu vei fi niciodată surprins de așteptările intolerante ale perfecțiunii.

Găsirea partenerului “potrivit”
Când vă îndrăgostiți pentru prima dată, cum puteți spune dacă această persoană este cea pe care o căutați, la care visați? De unde știți dacă sunteți îndrăgostiți de o persoană reală sau doar îndrăgostiți de un vis? Dacă ați mai trecut prin relații eșuate, cum puteți evita să repetați greșelile?

1. Ascultați-vă corpul, nu mintea

Alegem un partener din motive care au de-a face mai mult cu ceea ce gândim decât cu ceea ce simțim. Ne conducem relațiile în funcție de cum ar trebui să fie sau să fi fost lucrurile. Exact aici greșim. Nu pierdem în dragoste pentru că ne lăsăm conduși de emoțiile, ci pentru că ne judecăm prea mult, cuantificăm prea mult, comparăm cu ce a fost sau nu a fost.
Oamenii cred că sunt îndrăgostiți din mai multe motive - poftă, pasiune, dorință de securitate, statut sau acceptare socială. Ei cred că au găsit dragostea adevărată pentru că perspectiva actuală le îndeplinește o anumită imagine sau așteptare. Dar dacă nu știu (conștientizează) cum se simt, alegerea lor este destinată să fie greșită.

De multe ori, visele noastre cu privire la un potențial iubit/ă iau forma unor dezbateri mentale care ne justifică alegerea. Respirați, relaxați-vă și concentrați-vă pentru a ieși ”din cap” și a vă verifica corpul. Dacă sentimentul că ceva nu este în regulă persistă sau crește (agitație la nivel corporal), probabil că alegerea este greșită (nepotrivită vouă). Dacă lăsați imaginile mentale să vă ghideze în locul senzației fizice, nu veți ști niciodată ce vreți cu adevărat, respectiv ce vi se potrivește.

Pentru majoritatea oamenilor este greu să obțină semnale clare de la întregul corp în timpul noii relați de iubire, pentru că sunt adesea înecați de dorința sexuală, motiv pentru care este important să observe alte sentimente, mai subtile.
Tensiunea musculară, migrenele, durerile de stomac sau lipsa de energie ar putea însemna că ceea ce îți dorești nu este neapărat ceea ce ai nevoie. Pe de altă parte, dacă strălucirea iubirii este însoțită de o creștere a energiei și a vivacității, acesta ar putea fi lucrul real.

Puneți-vă aceste întrebări cu EQ ridicat:
a. Această relație îmi energizează totalitatea vieții mele? De exemplu, munca mea s-a îmbunătățit? Am mai multă grijă de mine?
b. Procesez mai bine ce se întâmplă cu mine? Sunt mai concentrat, mai creativ și mai responsabil?
c. Sentimentele mele „îndrăgostite” depășesc sentimentul pozitiv de grijă pentru partenerul meu? Mă simt mai generos, mai dăruitor și mai empatic cu prietenii, colegii de muncă sau cu străini?

Dacă răspunsurile pe care le primiți de la corp nu sunt cele pe care ați vrut să le “auziți”, căutați metode de a depăși frica naturală de pierdere pe care o trăim cu toții și căutați, ori să îmbunătățiți împreună relația, ori să ieșiți din ea. Descoperirea timpurie că nu ați găsit dragostea adevărată vă poate scuti de durerea unui morman de amintiri emoționale negative – o moștenire care vă poate face să repetați aceleași greșeli.

2. Faceți primul pas

Suntem adesea în gardă când interacționăm cu cineva nou și construim automat bariere pentru a ne cunoaște. Să te lași deschis și vulnerabil în această etapă poate fi înfricoșător, dar este singura modalitate de a afla dacă iubirea adevărată este posibilă și dacă fiecare dintre voi vă îndrăgostiți de o persoană reală sau de o fațadă. Propuneți-vă să fiți primii care întind mâna — dezvăluiți o emoție, un gând sau arătați afecțiune atunci când pare cel mai înfricoșător. Reacția celuilalt vă umple de căldură și vitalitate? Dacă da, este posibil să fi găsit un suflet empatic, înrudit. Dacă nu, este posibil să fi găsit pe cineva cu un EQ scăzut și va trebui să decideți cum să răspundeți în această situație.

De ce anume aveți nevoie pentru a vă simți iubiți vs. ceea ce vă doriți
Pentru a găsi persoana care este cu adevărat „potrivită”, este necesar să cunoașteți diferența dintre ceea ce “nu puteți trăi fără” față de “ceea ce v-ați dori”.

Următorul exercițiu vă poate ajuta:
a. Selectați cinci calități sau caracteristici în ordine descrescătoare pe care considerați cele mai importante la un viitor partener. De exemplu: îngrijit, plin de umor, aventuros, grijuliu, deschis din punct de vedere emoțional, atletic, atractiv și/sau stilat, protector, creativ, conversațional, inteligent afectuos, de succes financiar, bine cunoscut, bine respectat, popular carismatic, matern/patern, spiritual, hrănitor, creator de împuternicire etc.
b. Pe măsură ce luați în considerare fiecare caracteristică, întrebați-vă dacă vă energizează, vă calmează și vă stârnește emoțional. Experiența este plăcută, neplăcută sau neutră?
c. O dorință va fi trecătoare sau mai degrabă superficială, în timp ce o nevoie se va înregistra la un nivel de sentiment mai profund. Îndeplinește această nevoie persoana de care credeți că sunteți îndrăgostiți?

Faceți exercițiul de mai multe ori pentru a înțelege și mai clar diferențele dintre dorințele voastre și nevoile simțite în dragoste.

3. Creșterea personală continuă și susținută de celălalt

Relațiile sunt menite să fie dinamice. Dacă vrei să crești și să evoluezi ca persoană, ai nevoie ca și partenerul tău să crească și să evolueze în interior. Aceasta este o componentă cheie a inteligenței emoționale în relații. Aveți nevoie de voi înșivă și de relația în sine pentru a se schimba și a se extinde. Este necesar să credeți amândoi în creștere.
Partenerii inteligenți din punct de vedere emoțional caută mereu să descopere unde, când și cum se pot îmbunătăți. Sunt conștienți de minusurile și plusurile lor și sunt în contact cu prioritățile și valorile lor. Ei pot identifica ce părți din ei înșiși și din viața lor doresc să schimbe sau să îmbunătățească și au abilitățile necesare pentru a face aceste schimbări.
Un partener cu EQ ridicat va fi, de asemenea, mai susținător pentru evoluția voastră. Ei nu vor fi amenințați de schimbările pe care vă străduiți să le faceți. Ei se vor putea adapta pentru a vă întâlni acolo unde vă aflați și vor fi deschiși la transformarea relației voastre pentru a se potrivi cu locul în care doriți să creșteți.

Când căutați un partener, fiți atenți la semnele inteligenței emoționale. Lucrați împreună la îmbunătățirea EQ-ului, deoarece inteligența emoțională în relații este crucială. Găsind un partener cu inteligență emoțională, îi veți aprecia capacitatea de a se cunoaște și de a se lăsa descoperit. Acest lucru va duce la o relație mai intimă în care amândoi puteți comunica mai bine, puteți avea limite clare și sănătoase și puteți crește, atât ca indivizi, cât și ca un cuplu bine definit.

Liberul arbitru are la bază ideea că oamenii au capacitatea de a face propriile alegeri și de a-și determina propria soartă.
Problema liberului arbitru i-a provocat mult timp pe filosofi și pe gânditorii religioși, iar oamenii de știință au examinat problema și din perspective psihologice și neuroștiințifice.

Există liberul arbitru?
Este voința unei persoane liberă sau viețile oamenilor sunt de fapt modelate de puteri în afara controlului lor?

Oamenii de știință au investigat conceptul de gândire umană la nivelul circuitelor neuronale, iar unele descoperiri au fost luate ca dovezi că deciziile conștiente nu sunt cu adevărat „libere”. Scepticii liberului arbitru susțin că sentimentul subiectiv al liberului arbitru este o iluzie. Cu toate acestea, mulți savanți, precum și oamenii obișnuiți, mărturisesc încă o credință în liberul arbitru, chiar dacă recunosc că alegerile sunt parțial modelate de forțe aflate în afara controlului cuiva.

Care sunt motivele pentru a pune la îndoială liberul arbitru?
Știința comportamentală a arătat clar că tendințele comportamentale ale indivizilor sunt influențate de genetică, precum și de factorii din mediu care pot fi în afara controlului unei persoane. Acest lucru sugerează că există, cel puțin, unele constrângeri asupra gamei de decizii și comportamente pe care o persoană va fi înclinată să o ia (sau chiar să o ia în considerare) în orice situație dată. Cei care provoacă ideea că oamenii acționează așa cum o fac datorită unor alegeri conștiente și neconstrânse indică, de asemenea, dovezi că activitatea creierului inconștient poate prezice parțial o alegere înainte de a lua o decizie conștientă. Unii cercetători au încercat să infirme în mod logic argumentul potrivit căruia alegerile demonstrează în mod necesar liberul arbitru.

Infirmă știința liberul arbitru?
Deși există multe motive pentru a crede că voința unei persoane nu este complet liberă de influență, nu există un consens științific împotriva liberului arbitru. Unii folosesc termenul „liber arbitru” într-un sens mai liber pentru a reflecta faptul că deciziile conștiente joacă un rol în rezultatele vieții unei persoane – chiar dacă acestea sunt modelate de dispoziții înnăscute sau aleatoriu (criticii conceptului de liber arbitru ar putea numi pur și simplu acest tip de luare a deciziilor „voință”). Chiar și atunci când procesele inconștiente ajută la determinarea comportamentului conștient al unei persoane, unii susțin că astfel de procese pot fi totuși considerate ca parte a voinței individului.

Ce este determinismul?
Determinismul subliniază faptul că, fiecare eveniment, inclusiv fiecare acțiune umană, este rezultatul unor evenimente anterioare și al legilor naturii. O credință în determinism care include o respingere a liberului arbitru a fost numită „determinism dur”.
Dintr-o perspectivă deterministă, există o singură cale posibilă prin care evenimentele viitoare se pot desfășura pe baza a ceea ce s-a întâmplat deja și a regulilor care guvernează universul - deși asta nu înseamnă că astfel de evenimente pot fi neapărat prezise de oameni. Cineva care crede în liberul arbitru pentru că nu consideră determinismul de la sine înțeles este numit, în filozofie, „libertarian”.

Poți să crezi atât în liberul arbitru, cât și în determinism?
Da. Acest lucru se numește „compatibilism” sau „determinism soft”. Un compatibilist crede că, deși evenimentele sunt predeterminate, există încă o versiune a liberului arbitru la lucru în luarea deciziilor. Un incompatibilist susține că numai determinismul sau liberul arbitru pot fi adevărate.

De ce contează credințele despre liberul arbitru
Indiferent dacă liberul arbitru există sau nu, credința în liberul arbitru este foarte reală.
Contează dacă o persoană crede că alegerile personale sunt complet ale ei și că alegerile altora sunt, de asemenea, făcute în mod liber?
Psihologii au explorat conexiunile dintre credințele liberului arbitru – adesea evaluate prin acord cu afirmații precum „Sunt responsabil de acțiunile mele chiar și atunci când circumstanțele vieții mele sunt dificile” și, pur și simplu, „Am liberul arbitru” – și atitudinile oamenilor în ceea ce privește deciziile, producerea, vina și alte variabile de consecință.

Credința în liberul arbitru afectează modul în care îi judecăm pe ceilalți?
Cu cât oamenii sunt mai mult de acord cu afirmațiile liberului arbitru (sugerează unele cercetări), cu atât au tendința de a favoriza mai mult explicațiile interne decât externe pentru comportamentul altcuiva. Aceasta poate include, de exemplu, să afli despre fapta imorală a cuiva și să fii de acord că aceasta a fost un rezultat al caracterului persoanei și mai puțin că factori precum normele sociale sunt de vină totuși.
De exemplu, un studiu privind reducerea credințelor liberului arbitru în influența deciziilor de condamnare ale judecătorilor nu a arătat niciun efect.

Este credința în liberul arbitru necesară pentru comportamentul moral?
O idee propusă în filozofie este că sistemele de moralitate s-ar prăbuși fără o credință comună că fiecare persoană este responsabilă pentru acțiunile sale – și, prin urmare, merită răsplată sau pedeapsă pentru ele. Din această perspectivă, există valoare în menținerea credinței în liberul arbitru, chiar dacă un perfect liber arbitru este de fapt o iluzie. Alții susțin că moralitatea poate exista în absența credinței liberului arbitru sau că o credință în liberul arbitru promovează de fapt rezultate dăunătoare, cum ar fi intoleranța și căutarea răzbunării. Unele cercetări psihologice au fost citate ca sugerând că neîncrederea în liberul arbitru crește comportamentul necinstit, dar experimentele ulterioare au pus sub semnul întrebării această descoperire.

Sunt credințele liberului arbitru legate de bolile mintale?
Boala mintală poate fi considerată, într-un anumit sens, ca implicând constrângeri suplimentare asupra libertății voinței unei persoane (sub formă de modele de gândire rigide sau compulsii, de exemplu), dincolo de factorii obișnuiți care modelează gândirea și comportamentul. Credința în liberul arbitru poate contribui la stigmatizarea asociată bolilor mintale prin ascunderea rolului cauzelor biologice și de mediu subiacente.

Credincioșii în liberul arbitru iau decizii diferit?
Există dovezi limitate că oamenii care cred mai tare în liberul arbitru pot avea tendința de a percepe cel puțin anumite tipuri de alegeri - cum ar fi cumpărarea de electronice sau decizia ce să vizioneze la televizor - ca fiind mai ușor de făcut și că le poate plăcea mai mult să facă alegeri.

Ce concepte din psihologie sunt similare cu credința în liberul arbitru?
Două concepte din psihologie care se aseamănă cu credința în liberul arbitru sunt „locus de control” și „autoeficacitatea”.

1. Locusul de control se referă la credința unei persoane despre cât de multă putere are asupra vieții sale - cât de importante ar fi intențiile, obiectivele și munca, prin comparație cu forțele externe, cum ar fi norocul sau acțiunile altora.
2. Autoeficacitatea este simțul unei persoane cu privire la capacitatea ei de a performa la un anumit nivel, astfel încât să influențeze evenimentele care o afectează.

Deși toate aceste concepte se referă la factorii care conduc sau nu viața unei persoane, ele sunt distincte. De exemplu, se poate spune că putem pune la îndoială faptul că oamenii au un liberul arbitru absolut, dar, totuși, ei pot alege să fie încrezători în capacitatea lor de a hotări contextul, modalitatea, resursele informaționale și umane, timpul și gradul de implicare necesare atingerii obiectivelor dorite!

Perioada pandemiei, ca orice schimbare din viața oamenilor, a venit și cu plusuri și cu minusuri. Înainte de toate, în plan profund, această situație ne-a provocat și la propriu și la figurat abilitățile de supraviețuire, fie ea fizică, fie socială, financiară, de învățare ș.a.

Cine a fost deschis la schimbare în această perioadă a înțeles și apreciat:

1. importanța legăturii cu natura și cu alte ființe;
2. importanța socializării;
3. importanța redefinirii constante a valorilor și priorităților în viață;
4. importanța creșterii capacităților de adaptare;
5. importanța creșterii flexibilității în decizii, acțiuni, strategii;
6. necesitatea respectului față de starea de sănătate a planetei, a ecosistemului, a altor ființe și, nu în ultimul rând, a respectului față de sănătatea oamenilor de lângă noi;
7. importanța recunoștinței față de ce avem, înțelegând că toate lucrurile față de care suntem mofturoși și nemulțumiți, ne pot fi luate într-o clipă.

Astfel, aceste persoane au putut beneficia în continuare de relaxare, socializare, acces la informație, creștere personală, profesională, financiară ș.a., chiar dacă le-au accesat într-o formă diferită.
La polul opus, persoanele care au refuzat să se adapteze, care au refuzat să facă lucruri noi, diferite de tiparele cu care erau obișnuite, persoanele care au așteptat "să treacă totul" ca să redevină lumea și lucrurile asa cum au fost înainte, au ales să creadă într-o iluzie, să se mintă, să se auto-păcălească, considerând că viața și cei din jur au datoria să funcționeze după bunul lor plac.

Contextul a scos la iveală atitudini ca:

1. nerăbdare
2. iritabilitate
3. furie
4. dezamăgire
5. revoltă
6. indisciplină
7. lene
8. perfecționism
9. conservatorism
10. lipsa de respect față de cei din prima categorie (față de munca lor, față de strategiile, adaptabilitatea, creativitatea și flexibilitatea lor)
11. pretenții și așteptări nejustificate de la viață sau de la cei din jur.

Atât abilitățile manifestate natural, cât și cele pe care ne-am permis a le căpăta sau dezvolta în această perioadă, sunt abilități care ne arată cine are șanse să "rămână în picioare" și cine nu într-un context mai simplu de viață sau într-unul mai grav.
Făcând o paralelă, dacă am fi puși într-o situație extremă, de luptă reală pentru supraviețuire, unii ar supraviețui, alții nu. Și, acest lucru s-ar întâmpla doar pentru că unii ar face tot ce ține de ei pentru asta, alții ar aștepta probabil să fie serviți.
Dacă pentru unele persoane acest virus a fost și este în continuare prilej de reinventare, alții au fost surprinși să constate că viața a trecut pe lângă ei și, ceea ce așteptau să se întâmple, deja s-a întâmplat fără ei.

Recomandări:

Nu suntem obligați să învățăm ceva din asta. Este opțiunea noastră dacă vrem să înțelegem și să învățăm ceva din această experiență sau nu - lucru pe care-l facem în viață de fapt cu orice experiență – decidem dacă ne ține pe loc, ne regresează în atitudine și mod de gândire sau ne crește. Avem însă ocazia de a deveni mai conștienți, mai atenți la ce este în jurul nostru, mai recunoscători, mai buni.

Primul pas important de făcut este acceptarea mentală și emoțională a necesității schimbării, mai precis a adaptării la nou.

Al doilea pas este accesarea și exersarea de metode și strategii care ne pot ajuta la creșterea Inteligenței Emoționale, respectiv însușirea următoarelor abilități: acceptare, flexibilitate, creativitate și, mai ales, răbdare și responsabilitatea acțiunilor proprii și a consecințelor lor.

Celor care nu cred că există coronavirus:

Realitatea este că oamenii mor oricum cândva, de ceva. Dacă motivul este Covid sau nu, este până la urmă irelevant. Ceea ce este cu adevărat relevant, este că, e bine să acordăm o șansă corectă și reală vieții și sănătății. Și, în definitiv, dacă nu există Covid și ne protejăm, nu am pierdut mare lucru spălându-ne mai des pe mâini și purtând o mască, dar, dacă există totuși Covid și nu ne-am protejat, atunci avem cu siguranță ceva important de pierdut!

Resursele sunt deja în noi, doar să vrem să le utilizăm! Încă mai este timp pentru toți să alegem să trăim în prezent!

Oamenii sunt ființe sociale și caută să aibă legături interpersonale pe termen lung, stabile și puternice. Ne străduim să aparținem.
Iubirea este una dintre cele mai profunde emoții cunoscute ființelor umane. Există multe feluri de iubire, dar mulți oameni caută exprimarea ei într-o relație romantică cu un partener compatibil. Pentru aceste persoane, relațiile romantice cuprind unul dintre cele mai semnificative aspecte ale vieții și sunt o sursă de împlinire profundă.
În timp ce nevoia de conexiune umană pare a fi înnăscută, capacitatea de a forma relații sănătoase și iubitoare este învățată. Unele dovezi sugerează că capacitatea de a forma o relație stabilă începe să se formeze în copilărie, în primele experiențe ale unui copil cu un îngrijitor care satisface în mod fiabil nevoile copilului de hrană, îngrijire, căldură, protecție, stimulare și contact social.
Astfel de relații nu țin neapărat de destin, dar sunt teoretizate pentru a stabili modele profund înrădăcinate de relaționare cu ceilalți. Sfârșitul unei relații este însă adesea o sursă de mare angoasă psihologică.

Poate una dintre cele mai misterioase părți ale existenței umane, dragostea romantică are aproape toate efectele pozitive asupra oamenilor. Deși cei mai mulți dintre noi o experimentăm, cântăreții și poeții s-au chinuit să o pună în cuvinte, iar dacă suntem sinceri cu noi înșine, cei mai mulți dintre noi nu o putem explica. Psihologii, însă, au multe de spus pe această temă și le place să explice frumusețea creierului îndrăgostit.

Creierul uman și iubirea
Prima parte a iubirii romantice, după cum mulți dintre noi știm, este atracția inițială. Știm cu toții că este un moment puternic când întâlnim pe cineva de care suntem atrași. Inimile ne bat cu putere, pielea noastră începe să se înroșească, devenim energici și entuziasmați de toate posibilitățile. În timp ce cei mai mulți dintre noi își pot aminti această experiență, puțini înțeleg ce se întâmplă cu adevărat în creierul uman.
În acest moment, neurotransmițători specifici, sau mesageri chimici din creier, sunt eliberați. Aceste substanțe, oxitocina, fenetilamina și dopamina grăbesc creierul, provocând sentimentele pe care le asociem cu toții cu dragostea și atracția romantică. Se comportă foarte mult ca amfetamina, ceea ce ne dă dorința de a forma relații, de a ne apropia.

În cartea „Creierul îndrăgostit: 12 lecții pentru a vă îmbunătăți viața amoroasă”, dr. Daniel G. Amen afirmă că „dragostea romantică și pasiunea nu sunt atât de mult o emoție, ci sunt impulsuri motivaționale care fac parte din creierul. sistem de recompensare." Cu alte cuvinte, dragostea este mult mai biologică decât pasională. Creierul nostru ne răsplătește în cele din urmă pentru că am ales să procreăm și să continuăm specia.

Înțelegerea psihologiei din spatele îndrăgostirii poate ajuta, de asemenea, terapeuții să trateze persoane care se confruntă cu dureri de inimă.
Atunci când un terapeut înțelege semnificația pe care o are dragostea romantică în viața cuiva și efectele traumatice ale sfârșitului brusc și uneori neașteptat al unei relații, poate aborda capacitatea clientului său de a merge mai departe și poate întări reziliența.

Creierul nostru este pregătit să se îndrăgostească - să simțim beatitudinea și euforia romantismului, să nu bucurăm de plăcere, să relaționăm și să procreăm. Neurochimicele care ne fac să ne simțim bine inundă creierul în fiecare etapă de poftă, atracție și atașament. În special, dopamina oferă sentimente naturale de extaz care pot crea un fel de dependență. Sentimentele mai profunde sunt asistate de oxitocină, „hormonul de iubire”, eliberat în timpul orgasmului. Este direct legată de relaționare și crește încrederea și loialitatea în atașamentele romantice.

Este natura noastră umană să ne dorim ca aceste sentimente euforice să continue.
Potrivit lui Robert Sternberg, celebrul psiholog al dragostei și creatorul teoriei triunghiulare a iubirii, trei componente sunt necesare pentru a menține focul aprins.
1. Prima, intimitatea, include atașamentul sănătos și un sentiment de conexiune.
2. A doua, pasiunea, este acel „ceva” la care se aspiră mulți atunci când se gândesc la dragoste și romantism. Aceasta este atracția sexuală și dorința de a urmări intimitatea fizică cu altul.
3. A treia componentă a triunghiului lui Sternberg este angajamentul. Angajamentul ajunge mult dincolo de alegerea de a rămâne împreună. Este vorba despre împărtășirea obiectivelor, viselor, realizărilor și realizărilor cu o altă persoană. Fără aceste trei lucruri, Sternberg credea, împreună cu multe altele, că menținerea romantismului și a iubirii pe termen lung ar fi imposibilă.

Deși mulți ar fi de acord că toate cele trei componente sunt importante pentru o relație, multe relații de dragoste nu constau din toate trei.

Să ne uităm la alte posibilități:

• Iubire: În această relație, intimitatea sau cunoașterea celuilalt și un sentiment de apropiere sunt prezente. Pasiunea și angajamentul, însă, nu sunt. Partenerii se simt liberi să fie ei înșiși și să dezvăluie informații personale. Ei pot simți că cealaltă persoană îi cunoaște bine și pot fi sinceri cu ei și îi anunță dacă consideră că persoana greșește. Acești parteneri sunt prieteni. Cu toate acestea, să ți se spună că partenerul tău „se gândește la tine ca la un prieten” poate fi o lovitură devastatoare dacă ești atras de el și cauți o implicare romantică.
• Infatuare: Poate că aceasta este versiunea lui Sternberg despre „dragoste la prima vedere”. Infatuarea constă într-o atracție fizică imediată și intensă față de cineva. O persoană care este îndrăgostită îi este greu să se gândească la altceva decât la cealaltă persoană. Întâlnirile scurte sunt derulate iar și iar în capul cuiva; poate fi dificil de digerat și poate exista o stare de excitare destul de constantă. Îndrăgostirea este de scurtă durată, și totuși, durează poate doar câteva luni sau până la un an și ceva. Tinde să se bazeze pe atracția chimică și pe o imagine a ceea ce cred unul despre cealalt.
• Dragoste fatuoasă: Cu toate acestea, unii oameni care au o atracție fizică puternică solicită angajament la începutul relației. Pasiunea și angajamentul sunt aspecte ale iubirii fatuoase. Nu există intimitate și angajamentul este prematur. Partenerii vorbesc rar în serios sau își împărtășesc ideile. Ei se concentrează pe atracția lor fizică intensă și totuși unul, sau ambii, vorbesc și despre asumarea unui angajament de durată. Uneori, acest lucru se datorează unui sentiment de nesiguranță și din dorința de a se asigura că partenerul este blocat în relație.
• Dragoste goală: Acest tip de iubire poate fi găsit mai târziu într-o relație sau într-o relație care a fost formată pentru a satisface alte nevoi decât intimitatea sau pasiunea (bani, creșterea copiilor, statut). Aici partenerii se angajează să rămână în relație (pentru copii, din cauza unei convingeri religioase, sau pentru că poate nu există alternative), dar nu împărtășesc idei sau sentimente unul cu celălalt și nu există atracție fizică între ei.
• Dragoste romantică: intimitatea și pasiunea sunt componente ale iubirii romantice, dar nu există niciun angajament. Partenerii petrec mult timp unul cu celălalt și se bucură de apropiere, dar nu și-au făcut planuri să continue „indiferent de ceea ce va fi”. Acest lucru poate fi adevărat pentru că nu sunt în măsură să își asume astfel de angajamente sau pentru că caută pasiune și apropiere și se tem că dragostea se va stinge dacă se angajează unul față de celălalt și încep să se concentreze pe alte tipuri de obligații.
• Iubire însoțită: intimitatea și angajamentul sunt semnele distinctive ale iubirii însoțite. Partenerii se iubesc și se respectă unul pe altul și se angajează să rămână împreună. Dar atracția lor fizică poate să nu fi fost niciodată puternică sau să se fi stins. Acest lucru poate fi interpretat ca „așa este viața”după atât de mult timp împreună sau poate exista un sentiment de regret și pierdere. Cu toate acestea, partenerii sunt prieteni buni dedicați unul față de celălalt.
• Dragoste desăvârșită: intimitatea, pasiunea și angajamentul sunt prezente în iubirea desăvârșită. Acesta este adesea tipul ideal de iubire. Cuplul împărtășește pasiunea; scânteia nu a murit, iar apropierea este acolo. Se simt ca cei mai buni prieteni, precum și iubiți și se angajează să rămână împreună.

Mai recent, mulți psihologi au conceput modalități de a menține dragostea vie în creier, precum și în inimă. În timp ce mulți cred că este posibil să nu se îndrăgostească pur și simplu, este imperativ să continuați să investiți timp și energie pentru a menține pasiunea aprinsă. Relațiile sănătoase pe termen lung necesită abilități excelente de comunicare și, atunci când este posibil, spontaneitate. Previzibilitatea poate dăuna unei relații în timp, așa că este important să-ți ții partenerul romantic atent.

Psihologia dragostei romantice - pe cine găsim atrăgător
Psihologia joacă și ea un rol. Stima noastră de sine, sănătate mentală și emoțională, experiențele de viață și relații de familie - ne influențează de cine suntem atrași. Experiențele, atât pozitive, cât și negative, ne influențează alegerile și fac pe cineva să pară mai mult sau mai puțin atractiv. De exemplu, am putea găsi comunitatea atractivă, dar evităm pe cineva care a înșelat într-o relație. Suntem atrași de atributele fizice subtile, deși inconștient.

Etapa ideală a romantismului
E adevărat că suntem orbiți de iubire.
Idealizarea sănătoasă este normală și ne ajută să ne îndrăgostim. Ne admirăm iubitul/a, suntem dispuși să explorăm interesele partenerului nostru și să acceptăm idiosincraziile sale. Dragostea scoate în evidență și părți ale personalității noastre care erau latente. Ne-am putea simți mai masculini sau mai feminini, mai empatici, generoși, plini de speranță și mai dispuși să ne asumăm riscuri și să încercăm lucruri noi. În acest fel, ne simțim mai vii, pentru că avem acces la alte aspecte ale personalității noastre obișnuite sau restrânse. În plus, la întâlnirile timpurii, suntem de obicei mai cinstiți decât pe parcurs atunci când investim în relație și ne temem că dacă spunem adevărul… ar putea precipita o despărțire.

Deși, idealizarea sănătoasă nu ne orbește la semnele de avertizare serioase ale problemelor, dacă suntem deprimați sau avem o stimă de sine scăzută, avem mai multe șanse să idealizăm un potențial partener și să trecem cu vederea semnele de probleme, cum ar fi lipsa de încredere sau dependența, sau să acceptăm un comportament lipsit de respect sau abuziv. Neurochimicele romantismului ne pot ridica starea de spirit depresivă și pot alimenta codependența și dependența de dragoste atunci când căutăm o relație pentru a pune capăt singurătății. Când ne lipsește un sistem de sprijin sau suntem nefericiți, s-ar putea să ne grăbim să intrăm într-o relație și să ne atașăm rapid înainte de a ne cunoaște cu adevărat partenerul. Aceasta este denumită și „dragoste de recuperare” sau „relație de tranziție” în urma unei despărțiri sau a divorțului. Este mult mai bine să vă recuperați după o despărțire – înainte să intrați într-o relație.

Etapa de ”încercare”a iubirii romantice
După etapa ideală inițială, care începe de obicei după șase luni, intrăm în etapa de calvar pe măsură ce aflăm mai multe lucruri despre partenerul nostru care ne nemulțumesc.
Descoperim obiceiuri și defecte care ne plac și atitudini pe care le credem a fi ignorante sau dezagreabile. De fapt, unele dintre aceleași trăsături care ne-au atras, acum ne enervează.
Ne-a plăcut că partenerul nostru era cald și prietenos, dar acum ne simțim ignorați în anumite situații. Am admirat îndrăzneala și hotărârea, dar acum aflăm că partenerul este nepoliticos.
Am fost captivați de expresiile sale neîngrădite de dragoste și de viitorul promis, dar descoperim că acesta nu este adevărul.
În plus, pe măsură ce euforia dispare, începem să revenim la personalitatea noastră obișnuită, la fel și partenerul nostru. Nu ne simțim la fel de expansivi, iubitori și altruişti. La început, poate că am făcut tot posibilul să ne acceptăm partenerul, acum ne plângem că nevoile noastre nu sunt satisfăcute. Ne-am schimbat și nu ne simțim la fel de minunat, dar ne dorim să revină acele sentimente fericite.

În continuare se întâmplă două lucruri care pot deteriora relațiile.
În primul rând, acum că suntem atașați și ne temem să ne pierdem sau să ne supărăm partenerul, ne reținem sentimentele, dorințele și nevoile. Acest lucru ridică ziduri intimității, ingredientul secret care menține dragostea vie. În locul ei ne interiorizăm și naștem resentimente. Sentimentele noastre pot derivă în sarcasm sau agresivitate pasivă.
Pe măsură ce romantismul și idealizarea se estompează, a doua greșeală fatală este să ne plângem și să încercăm să ne transformăm partenerul în “idealul” la care am visat.
Ne simțim înșelați și dezamăgiți că partenerul nostru se comportă acum diferit decât la începutul relației. El sau ea, de asemenea, revine la personalitatea lor obișnuită, care poate include mai puțin efort pentru a vă câștiga și pentru a vă satisface nevoile. Partenerul nostru se va simți controlat și plin de resentimente și se poate retrage.
În unele cazuri, am putea descoperi probleme grave - că partenerul nostru are o dependență, o boală mintală, este abuziv sau necinstit. Acestea sunt probleme care necesită un angajament serios de schimbare și adesea ani de terapie pentru a fi depășite. Mulți codependenți, care se implică rapid din motivele expuse mai sus, își vor sacrifica propria fericire și vor continua o relație ani de zile încercând să-și schimbe, să ajute și să-și “repare partenerul”.
Dinamica familială disfuncțională a copilăriei se repetă adesea în căsniciile și relațiile lor. Ei pot contribui inconștient la problemă, deoarece reacționează la un părinte abuziv sau obsedat de control. Schimbarea necesită vindecarea trecutului nostru și depășirea rușinii și a stimei de sine scăzute pentru a ne simți îndreptățit la iubire și apreciere.
Pași pe care îi putem face pentru a face dragostea să dureze
Vom atrage pe cineva care ne tratează așa cum ne așteptăm să fim tratați.

Pe măsură ce ne prețuim mai mult, cei de care suntem atrași se vor schimba și, în mod natural, vom evita pe cineva care nu ne tratează bine sau nu ne satisface nevoile.

De aceea este necesar să urmăm câteva reguli:

1. Să ne cunoaștem mai bine, pe noi, nevoile, dorințele și limitele noastre.
2. Să ne alocăm timp să cunoaștem persoana cu care ne întâlnim. Să aflăm cine este cu adevărat și cum să rezolvăm eventualele conflicte.
3. Să ne amintim că sexul eliberează oxitocină și crește legătura (deși poate apărea și fără ea).
4. Să fim sinceri de la început. Să nu ascundem cine suntem, inclusiv nevoile noastre. Fii clar și vorbește când nu-ți place ceva.
5. Să vorbim sincer despre ceea ce vrem și despre așteptările noastre într-o relație. Dacă cealaltă persoană nu vrea aceleași lucruri, este impetuos să încheiem relația. Acest lucru poate să nu fie ușor, dar relația oricum nu ar fi funcționat.
6. Cercetările arată că rezultatele relației sunt previzibile pe baza stimei de sine a partenerilor. Valoarea de sine este esențială pentru relații sănătoase. De asemenea, ne permite să primim dragoste și să respingem abuzurile.
7. Granițele și intimitatea sunt esențiale pentru relații. Este necesar să învățăm să fim asertivi pentru a ne exprima sentimentele, nevoile și dorințele și să stabilim limite.

Poate că cel mai bun mod de a menține dragostea vie este să facem tot ce putem pentru ca partenerul să știe că îl/o iubim.
Distrați-vă și nu uitați niciodată că o relație este ceea ce facem noi din ea!
Mai mult efort vă va duce aproape întotdeauna la o existență plină de pasiune și bucurie.

Atunci când constatăm că ceva nu merge cum ne dorim în viața noastră, sănătatea, relațiile, timpul liber, finanțele ș.a., începem, mai mult sau mai puțin ghidat, un proces de vindecare/transformare. Pentru buna finalizare a acestui proces, este important să știm, să înțelegem și să acceptăm că recăderea este un aspect firesc, care face parte din procesul de vindecare/ transformare.

Acest fapt nu înseamnă că este obligatoriu ca toți cei care sunt într-un proces de recuperare să aibă recăderi. Însă, dacă se întâmplă, este important să știm că procesul de vindecare/schimbare poate fi reluat.

Recăderea poate fi de durată mai lungă (reluarea obiceiului pentru câteva săptămâni, luni sau chiar ani de zile), sau de scurtă durată (o zi, un weekend).

Riscurile de a nu lua în calcul posibilitatea recăderii sunt: instalarea unor blocaje mentale, emoționale și/sau atitudinale, întârzierea vindecării/schimbării, amânarea acesteia sau chiar renunțarea la procesul necesar atingerii obiectivului propus.

Semne ale recăderii:

1. Recăderea psiho-emoțională
- apariția gândurilor, a stărilor sufletești și emoțiilor care fac persoana vulnerabilă la a repeta vechiul comportament sau vechea cale, de a recrea vechiul context, vechile relații ș.a. aspecte care au dus la problematică
- teama că nu poate duce procesul schimbării până la capăt
- apariția unei stări de neîncredere în schimbare sau în propriile forțe
- pierderea temporară a răbdării necesare parcurgerii fiecărui pas
- delăsarea în a face constant pași către obiectivul propus

2. Recăderea atitudinală – comportamentul propriu-zis

Metode de a face față recăderii psihice și a micșora din ce în ce mai mult riscul apariției acesteia:

1. Acceptă că te afli într-o fază de recădere și decide de a continua procesul de recuperare în ciuda acesteia;
2. Menține legătura, pe toată durata procesului de vindecare/transformare, cu specialistul care te îndrumă;
3. Menține legătura cu o persoană apropiată pentru a vorbi cu ea atunci când simți nevoia de a repeta ceea ce este nepotrivit;
4. Fă-ți o listă cu ocupații plăcute, relaxante (un sport, un hobby etc.) care să-ți țină mintea ocupată și să-ți distragă atenția de la tentație și aplică-le.
5. Rămâi cu atenția doar la ziua parcursă, evitând astfel presiunea mentală a duratei procesului.

Persoanele care ne înconjoară joacă un rol foarte important în viața noastră. Partea bună rezidă din faptul că nu suntem toți la fel și, astfel, ne putem îmbunătăți continuu învățând unii de la alții. În fiecare etapă a vieții, fiecare dintre noi avem câte un dar de oferit celor din jur, fie el conștient sau nu. Unii oameni care trec prin viața noastră ne pot fi mentori, alții pot fi îndrumați de noi. Pe unii îi numim prieteni pentru că petrecem mult timp împreună și ne împărtășim secretele, alții au alte roluri față de noi: membrii familiei, partenerul/a de viață, colegul/a de școală sau de serviciu ș.a.m.d.

Când suntem copii credem că toți cei care intră în viața noastră vor rămâne pentru totdeauna și, o parte din noi, continuă mereu să-și dorească asta. Este firesc să ne dorim continuu feeedback-ul celorlalți legat de faptul că suntem bine așa cum suntem. Acest feedback înseamnă atenție, acceptare, iubire, prietenie, iertare, recunoștință, susținere emoțională. Acceptarea faptului că, totul în viață se schimbă, deci și noi și ceilalți, duce la o adaptare mai ușoară la transformări și la a înțelege că viața este o bucurie, o binecuvântare.

Roluri majore ale oamenilor în viața noastră:

1. Rolul convenabil
Rolul convenabil este ceva care funcționează bine pentru toți membrii unui grup și are ca scop socializarea pe același subiect de interes. Implicarea variază de la plăcerea momentului, până la o legătură mai profundă emoțional și situațional. Cei cu acest rol sunt cei pe care îi suni pentru un festival de muzică, cei pe care-i mobilizezi pentru a merge într-o excursie sau pentru o cafea în oraș. Este persoana pe o suni la orice oră din zi și din noapte pentru că știi că te va asculta/ajuta necondiționat, chiar dacă nu ați mai vorbit de o perioadă mare de timp. În general, ai deja în minte anumite persoane pe care le soliciți pentru anumite activități și socializezi cu aceiași oameni pentru anumite tipuri de evenimente.
Aceasta este o strategie funcțională și sănătoasă a inconștientului de a fi eficienți, de a ne conserva energia și de a ne odihni și încărca ”bateriile” interioare în mod rapid și sigur. Este ceva care funcționează în mod natural și reciproc.
Este posibil ca modelul de educație primit să ne condiționeze la a încerca să solicităm aceeași persoană pentru toate tipurile de contexte ale vieții. De aceea, recomandarea este să ne lărgim intenționat și conștient cercul de persoane a.î. să nu epuizăm pe nimeni ca energie și timp și, astfel, să avem acces la cât mai multe lucruri noi de învățat.

2. Rolul situațional
Rolul situațional este jucat de obicei de un coleg de școală sau de serviciu, o persoană prezentă ocazional într-un grup de prieteni etc. Unii oameni sunt prezenți în viața noastră doar la anumite ore din săptămână sau doar o singură dată. Este posibil să nu ne placă foarte mult să fim în preajma lor, însă contextul ne cere să petrecem ceva timp împreună. În plus, acea persoană poate deține niște răspunsuri legate de context sau poate aduce ceva nou. Situația poate fi reciproc benefică.

3. Rolul obligatoriu
Nu ne putem alege familia, iar acest tip de relație este ”obligatorie”, deoarece nu ne putem schimba legăturile de sânge. Poate că nu ți-ai alege părinții ca prieteni dacă nu ai fi rudă cu ei, poate nu ai vrea să-l vezi pe fratele tău la fiecare Crăciun dacă nu ar fi fratele tău, poate nu ai ieși cu sora ta la cumpărături ca să-și aleagă rochia de mireasă, dacă nu ar fi sora ta etc. Relațiile pe care le stabilim cu familiile noastre sunt unice și individuale. Dacă te simți presat să te înțelegi și să interacționezi cu cineva, ar putea fi o relație ”obligatorie”.
Situația poate fi benefică pentru toți cei implicați, dacă există suficientă iubire, iertare, acceptare, flexibilitate, comunicare, recunoștință, susținere emoțională. Dacă nu, situația poate deveni benefică acceptând - și de-o parte și de alta - că ne este mai bine să renunțăm la forțări.

4. Rolul “îmi permite să fiu EU”
Aceste persoane reprezintă ceea ce numim ”suflete pereche”. Sunt persoanele pe care noi le alegem și care ne aleg. Aceștia sunt cei cu care alegem să petrecem timp pentru că ne dorim cu adevărat, pentru că, alături de ei, simțim că putem să fim noi înșine. Poate fi un prieten, un coleg, ar putea fi desigur și un membru al familiei.
Fie că realizăm sau nu, devenim treptat ca cei cu care petrecem cel mai mult timp. Începem să ne comportăm ca ei, să gândim ca ei, să arătăm ca ei, chiar să luăm decizii pe baza a ceea ce observăm la ei. Responsabili de acest lucru sunt neuronii oglindă, un set de neuroni ai creierului nostru care ne permit să învățăm prin imitare în mod inconștient, fără să percepem vreun efort. De aceea, este indicat ca aceste persoane ”de suflet” să fie persoane cu un mod de gândire pozitiv și motivant, să aibă exersate strategii de succes cel puțin într-un domeniu de viață sau, măcar, să aibă deschiderea și dorința de a învăța, de a evolua.

5. Rolul “am nevoie”
Oamenii sunt în viața noastră din diferite motive. Relațiile cu ei pot fi frustrante sau uimitoare. Realizarea și acceptarea faptului că, toată lumea joacă un rol diferit în creșterea personală poate fi extrem de benefică, mai ales atunci când oamenii nu acționează în felul în care dorim. Propune-ți să observi, să înțelegi și să accepți rolul acestora în viața ta și ceea ce înseamnă ei pentru tine la nivel de lecții de viață. Caută să rămâi centrat pe felul în care, interacțiunea cu acea persoană te-a provocat să te descurci singur, să-ți asumi responsabilități, să dobândești noi cunoștințe, noi abilități, să te exprimi mai liber și mai sigur pe tine. Oamenii ”deranjanți” te mai pot învăța curajul de a îndepărta oamenii negativi din viața ta și renunțarea la relațiile care nu servesc creșterii tale.

Modul în care răspunzi la comportamentul celorlalți se află în controlul tău! Poți alege să te plângi sau poți alege să crești!

Amintește-ți constant că oamenii din jurul tău au o influență critică asupra energiei, creșterii și probabilității tale de succes!

Culoarea este oriunde ne uităm și oriunde nu ne uităm. Ne bucurăm de minunile sale în mod conștient și subconștient. Vedem culoarea tot timpul, dar cât de des ne gândim la originile și efectele ei?

Terapia și vindecarea prin culoare (cunoscută și sub denumirea de cromoterapie sau terapie cu lumină) este un tip de vindecare holistică care utilizează spectrul vizibil de lumină și culoare pentru a influența starea de spirit și sănătatea fizică sau mentală a unei persoane. Fiecare culoare se încadrează într-o anumită frecvență și vibrație, despre care mulți cred că contribuie la proprietăți specifice care pot fi folosite pentru a afecta energia și frecvențele din corpul nostru.

Baza terapiei prin culoare este faptul că aceste culori diferite evocă răspunsuri diferite de la fiecare individ. Oamenii consideră că anumite culori sunt terapeutice sau stimulatoare. Experții care cred în această teorie consideră culorile ca având un impact pozitiv în mai multe moduri și putând ajuta într-o serie de situații.

La un moment dat, toți am experimentat premisa terapiei prin culoare. Pentru unii oameni, a vedea verdele din natură este un stimulent instantaneu al dispoziției sau se simt instantaneu puțin mai bine purtând o rochie galbenă preferată, de exemplu.

Practica terapiei prin culoare își găsește loc și în aspectele filozofiei indiene, cele șapte culori principale de pe roata culorilor putând îmbunătății centrii energetici (chakrele) ai corpului nostru și aducându-ne starea de sănătate în echilibrul dorit.

Tipuri de terapie prin culoare
În terapia prin culoare, se crede că diferite culori pot trata diverse afecțiuni. Terapeuții în culoare cred că lipsa unei anumite culori în corpul tău ar putea fi responsabilă pentru starea ta de sănătate și vitalitate.

Iată o listă cu cele mai frecvente culori utilizate în timpul terapiei prin culoare și cum le putem folosi:

Roșu: Roșul este folosit pentru a energiza sau a revigora o persoană care s-ar putea simți obosită sau defavorizată. Cu toate acestea, roșul poate stimula și oameni care ar putea fi deja tensionați, motiv pentru care este folosit cu atenție în terapia culorilor.

Albastru: Cromaterapeuții folosesc albastrul pentru a trata depresia și durerea. Se crede că nuanțele mai închise de albastru au proprietăți sedative și pot fi utile persoanelor care suferă de insomnie sau alte tulburări de somn.

Verde: Verdele este culoarea naturii și, potrivit cromaterapeuților, poate ajuta la ameliorarea stresului și la relaxare.

Galben: Galbenul poate fi folosit pentru a ne îmbunătăți starea de spirit și pentru a ne face să fim fericiți și optimiști.

Portocaliu: Portocaliu, la fel ca și galbenul, poate fi folosit pentru a stimula emoții pozitive.. Culoarea caldă strălucitoare este, de asemenea, considerată a fi capabilă să stimuleze apetitul și activitatea mentală.

Tehnici
Există două tehnici majore de terapie prin culoare:

1. Prin expunerea privirii la o anumită culoare
2. Prin reflectarea directă a anumitor culori pe părți ale corpului

Fiecare frecvență unică are un efect diferit asupra oamenilor și este folosită în scopuri diferite. Culorile calde sunt folosite de obicei pentru efecte stimulatoare, în timp ce culorile reci sunt folosite pentru efecte calmante.

Beneficiile terapiei prin culoare
Eficacitatea cromoterapiei ca sistem de medicină alternativă a fost dezbătută de-a lungul anilor. Unii cercetători cred că poate trata atât condițiile mentale, cât și fizice. De-a lungul deceniilor, s-a dovedit că terapia prin culoare are mai multe beneficii, de la fizice la mentale.

Într-un studiu din 2015 despre eficacitatea cromoterapiei ca opțiune de tratament, cercetătorii au descoperit că abordarea cromoterapiei a avut efecte pozitive asupra afecțiunilor precum cancerul, hipertensiunea arterială, infecțiile pielii și depresia.Într-un mic studiu din 2019 privind eficacitatea terapiei prin culoare ca tratament alternativ pentru anxietate la studenți, cercetătorii au descoperit că aceasta a putut să îi relaxeze și să reducă anxietatea în rândul celor care au participat la studiu.

Terapia prin culoare are o serie de utilizări. Există unele dovezi care sugerează că poate ajuta cu unele dintre următoarele afecțiuni:

• Stări de stres
• Stări de depresie
• Agresivitate
• Tensiune arterială crescută
• Tulburări de somn
• Anxietate
• Anumite tipuri de cancer
• Infecții ale pielii

Evident, este important de menționat că acest tip de terapie nu înlocuiește abordările alopate și psihologice, ci este utilă ca rapidizare a procesului de vindecare!

Unele beneficii rapide pe care le-am putea primi de la terapia prin culoare includ:
1. Reducerea stresului: Anumite culori precum albastrul și verdele pot avea efecte liniștitoare asupra persoanelor stresate sau anxioase.
2. Creșterea apetitului: culorile calde și stimulatoare ne pot stimula apetitul atunci când ne luptăm cu dorința de a mânca.
3. Atenuarea tulburărilor afective sezoniere: Oamenii suferă în principal de tulburări afective sezoniere pe vreme mai rece din cauza lipsei de lumină solară și trebuie să petreacă perioade mai lungi în interior. Culorile calde precum galbenul și portocaliul ar putea ajuta la ameliorarea simptomelor acestor afecțiuni.
4. Stimularea energiei: S-a dovedit că culorile precum roșul și galbenul ne sporesc energia și neajută să ne simțim mai motivați.

Pe lângă aceste beneficii, terapia prin culoare poate îmbunătăți gradul de conștientizare și poate ajuta oamenii să înțeleagă necesitatea includerii anumitor culori în viața lor de zi cu zi. De asemenea, poate ajuta la vindecarea naturală a corpului, permițând bunăstarea generală.

Cum putem experimenta simplu terapia prin culoare:
1. Discutia cu un cromoterapeut autorizat., care ne va ajuta să ne dăm seama ce culori ne echilibrează bunăstarea fizică și mentală.
2. Evitarea device-urilor: cercetările arată că lumina albastră din laptopuri, telefoane și televizoare ne poate afecta ritmul circadian, ceea ce ne afectează calitatea somnului. Purtarea ochelarilor anti-albastru sau schimbarea setărilor gadgeturilor la tonuri galbene mai calde va fi de ajutor.
3. Relaxarea în natură: studiile arată că verdeața frunzelor și a ierbii din natură ne relaxează și încarcă cu energie.
4. Alegerea culorilor: atunci când alegem culori pentru orice, de la culoarea pereților din camera până la culoarea hainelor pe care le purtăm, este indicat să alegem culori care stimulante, relaxante sau care trezesc emoții pozitive., în funcție de context.

Terapia prin culoare este propusă ca metodă pentru echilibrarea emoțională și fizică. Indiferent dacă alegeți să urmați terapia prin culoare sau o altă terapie, cel mai important lucru pe care îl puteți face este să discutați cu un terapeut avizat pentru a vă stabili cursul spre sănătate mintală și fericire.

Terapia prin joc și artă este un tip de terapie similară consilierii. Este o formă de psihoterapie care folosește jocul și artele creative ca metodă de exprimare. Sesiunea are loc într-un mediu sigur și limitat, în care copilul (sau adultul) își va rezolva propriile conflicte și provocări alături de terapeut. Terapeutul poate obține o perspectivă asupra lumii copilului sau tânărului observând temele lor de joc și semnificația simbolică a jocului copilului prin metaforă.

Jocul este distractiv, plăcut și ne ridică spiritul, desigur. Dar face mult mai mult. Îndepărtează stresul și plictiseala și ne conectează cu oamenii în moduri pozitive. În plus, reglează emoțiile, inspiră gândirea creativă și explorarea și ne stimulează ego-ul. Jocul este terapeutic. De aceea, acest tip de cadru poate fi folosit și în terapia copilului – se numește Terapie prin Joc și Artă.

Originile terapiei prin joc și artă

Practica formală a terapiei prin artă își are originile în Europa de la mijlocul secolului al XX-lea, inventarea termenului fiind atribuită artistului britanic Adrian Hill în 1942.
Într-o perioadă în care mii de oameni sufereau în sanatorii de tuberculoză, s-a observat că desenul și pictura erau o ieșire creativă pentru pacienți, care le oferea libertatea pe care nu o aveau limitele lor.
Practicile în terapia prin artă s-au răspândit curând în spitalele mintale prin munca lui Edward Adamson, care a observat și a studiat în continuare legătura dintre expresia artistică și eliberarea emoțională.

Utilizarea jocului în terapie a fost elucidată pentru prima dată de pionierii Psihoterapiei Copilului. Anna Freud (1928, 1964, 1965), Margaret Lowenfeld (1935, 1970) și Melanie Klein (1961, 1987) au postulat premisa teoretică pentru utilizarea jocului, de exemplu, Klein (1961, 1987) a stipulat că jocul spontan al unui copil a fost un substitut pentru asocierea liberă folosită în psihanaliza adulților.

Teoriile și practica în jurul jocului diferă în cadrul fiecărei tradiții de Psihoterapie a Copilului. Cu toate acestea, fiecare tradiție este legată de propunerea centrală că jocul transmite și comunică experiențele inconștiente, dorințele, gândurile și emoțiile copilului.

Terapia prin joc a apărut din elementele Psihoterapiei Copilului cu fundamentele teoretice specifice care reies din tradiția Psihologiei Umaniste și teoria atașamentului.

În anii 1940, Carl Rogers (1951, 1955) a stabilit un nou model de psihoterapie – terapia centrată pe client (denumită mai târziu terapie centrată pe persoană). Această nouă tradiție a luat naștere ca un protest împotriva perspectivelor diagnostice, prescriptive ale acelei vremuri. Accentul a fost pus pe o relație între terapeut și client bazată pe autenticitate, acceptare și încredere. Ca atare, abordarea centrată pe persoană a postulat o perspectivă teoretică nouă și originală a structurii personalității, a sănătății psihologice, a dobândirii dificultății psihologice și a procesului de schimbare în cadrul terapiei.

Ce este terapia prin artă și joc?

Copiii – în special cei mici – nu au întotdeauna capacitatea de a exprima ceea ce îi deranjează. Poate că le lipsesc abilitățile verbale de a-și descrie sentimentele sau nu știu exact ce simt. Sau pur și simplu se simt nesiguri vorbind despre emoțiile lor cele mai adânc înrădăcinate.

Oricare ar fi cazul, terapia prin joc și artă pot depăși aceste obstacole, deoarece se bazează pe modul natural în care copiii învață și se exprimă – jucându-se și fiind creativi. Oferă o distanță emoțională sigură față de problemele lor și poate ajuta să scoată la suprafață sentimentele suprimate. Acest lucru permite terapeutului și părinților să obțină înțelegere în lumea interioară a copilului.

În timpul sesiunilor de terapie prin joc și artă, un terapeut și un copil lucrează împreună într-o cameră de joacă. Fiecare jucărie și material de artă din cameră este ales în mod special pentru a simboliza potențial diferite părți ale experienței interioare a copilului. Pot exista lucruri precum o cutie de nisip mică, păpuși, jucării de pluș, îmbrăcăminte, jucării de construcție, jocuri de interior și markere. Toate aceste articole încurajează copilul să exploreze sentimentele, problemele și relațiile într-un cadru relaxat și imaginativ.

Rolul unui părinte în timpul sesiunilor de terapie prin artă și joc

Relația părinte-copil este cea mai primară relație, iar un părinte este primul profesor al copilului. Onorăm această relație importantă și lucrăm pentru a rezolva conflictele din interior prin repararea sau îmbunătățirea conexiunii dintre un părinte și un copil. În situații de stres și conflict, nu este neobișnuit ca tiparele de comunicare să fi devenit tensionate între părinți și copii atunci când pot fi anticipate așteptări continue pentru conflicte sau comportament problematic. Sprijinim părinții să aibă instrumentele pentru a-și susține copiii și nevoile familiei lor. În unele cazuri, lucrăm cu întreaga familie pentru a îmbunătăți conexiunea și sprijinul sănătos al familiei.

Prima sesiune pentru copii sau tineri este o sesiune numai pentru părinți și le permite părinților să discute despre dezvoltarea copilului lor și preocupările curente aduse la terapie. Ambii părinți sunt încurajați să participe, deoarece ambii părinți au propria lor perspectivă și rutine cu copilul lor. Fiecare părinte este important în înțelegerea de către terapeut a copilului dumneavoastră.
Ședințele durează în mod normal între 30-50 de minute. Implicarea activă a părintelui este crucială pentru obținerea celor mai pozitive efecte ale tratamentului. De asemenea, percepția și înțelegerea pe care părinții le obțin despre structura interioară unică a copilului lor, gama lor de abilități de adaptare și nivelul de dezvoltare specific îi pot ajuta să se individualizeze și să-și maximizeze sprijinul.

Cum poate arta și terapia prin joc să ajute copilul?

Copiii arată prin comportamentul lor că se confruntă cu anumite probleme. În plus, atunci când un copil încearcă să-și rezolve propriile probleme, dar nu poate face acest lucru, poate începe să se afișeze un comportament nervos, izbucniri de furie sau să devină anxios și retras. Confruntându-și problemele în terapia prin joc și artă, ei pot învăța să facă față emoțiilor dificile și să găsească soluții viabile. Prin urmare, ei pot repeta, stăpâni și adapta aceste strategii pentru utilizare pe tot parcursul vieții.

Acest tip de abordare poate ajuta copilul să:

1. să se vindece în urma experiențelor stresante și traumatice din trecut – terapia ajută la înțelegerea evenimentelor; îmbunătățește adaptarea și adaptarea la situația lor actuală; dezvoltă soluții noi și creative la problemele lor;
2. experimenteze și să își exprime sentimentele – terapia sprijină dezvoltarea unei perspective adaptative la o anumită situație; reglează intensitatea emoțiilor; crește respectul și acceptarea față de ei înșiși;
3. învețe noi abilități sociale și relaționale – terapia dezvoltă empatia și respectul pentru sentimentele și gândurile celorlalți prin jocul de rol;
4. dezvolte bune abilități de luare a deciziilor (simțul intern de autocontrol) – terapia încurajează asumarea responsabilității pentru acțiunile lor; observă consecințele; dezvoltă strategii de succes pentru a lua decizii mai bune.

Terapia prin și joc artă este eficientă pentru copiii cu o mare varietate de probleme emoționale, sociale, comportamentale și de învățare. Acestea includ probleme legate de experiențe atât de dificile și traumatizante, cum ar fi divorțul părinților, moartea unei persoane iubite, violența domestică, abuzul fizic și sexual, bolile cronice sau dezastrele naturale. În plus, ajută la gestionarea furiei, dizabilități fizice și de învățare și o varietate de afecțiuni de sănătate mintală - cum ar fi anxietatea, depresia, ADHD sau autismul.
Acest tip de terapie este benefic și pentru tineri, mai ales că ședința este nedirectivă și este alegerea clientului să se exprime în modul ales, de exemplu, autoexprimarea verbală. Nu există nicio judecată din partea terapeutului, astfel încât copilul sau tânărul să poată lucra prin procesul într-un mod în care să se simtă confortabil la orice vârstă, indiferent dacă este tânăr sau mai în vârstă.

Numeroși părinți au raportat că, după ce copilul lor a participat la sesiuni de terapie prin joc și artă, au observat că copilul lor demonstrează mai puțină anxietate, izbucniri de furie, o concentrare mai mare, o vorbire de sine pozitivă, obiceiuri îmbunătățite de somn și relații cu colegii și membrii familiei. Rezultatele variază și sunt unice pentru fiecare situație; cu toate acestea, aceste rezultate reflectă reglarea emoțională și abilitățile inter-relaționale care pot fi obținute prin artă, joc, modalități expresive și terapie cognitiv-comportamentală cu copii și tineri.