NLP

  • Bârfa și Tinerețea fără bătrânețe

     

    barfa psiholog nlp inlpsi

    Bârfa este o atitudine des întâlnită, o atitudine care nu doar deranjează, dar poate produce uneori chiar un rău iremediabil.

    Bârfa nu reprezintă o simplă informare, așa cum este deseori prezentată și nu este nici o conversație obișnuită deoarece, de obicei, “informația” este spusă cu intenția de a denigra și a produce un rău altei persoane. Uneori, poate să pară o remarcă binevoitoare, însă ea atacă persoana în mod indirect.

    Motive pentru care oamenii manifestă interes crescut față de viața personală sau profesională a altora:
    1. Lipsa de ocupație;
    2. Obișnuința de a se compara cu alții;
    3. Invidia și dorința de răzbunare;
    4. Neputința de a rezolva sau accepta o situație;
    5. Stima de sine scăzută și sentimente de inferioritate pe care persoana vrea să le „mascheze" prin punerea în inferioritate a celor din jur;
    6. Mecanism de apărare emoțional, menit să mute atenția de la aspectele nerezolvate din viața lor personală;
    7. Mecanism de apărare emoțional, menit să ”consoleze” persoana cu ideea că problemele ei sunt mai mici decât ale altora.

    Atunci când suntem tineri - cu cât suntem mai tineri! - suntem plini de energie, avem visuri mărețe, obiective, motivație și încredere în viață, în reușită. Suntem așa deoarece încă nu suntem pe deplin ”virusați” de părerile celor din jur, de negativism, perfecționism, criticism, de modelul lor de neîncredere, indolență, delăsare ș.a.
    Cu cât înaintăm în viață, cu atât riscul să devenim bârfitori (din motive de frustrări nerezolvate) crește. Ca atare, putem spune că bârfa este mai degrabă un Semn de Bătrânețe. Atunci când ”bârfitorul ”este totuși tânăr în buletin, putem lua în calcul o bătrânețe emoțională.

    În opoziție, un Semn de Tinerețe ar fi construirea unor atitudini de tipul: acceptare, joc, bucurie, prietenie, colaborare, liniște interioară, renunțarea la compararea cu alte persoane, renunțarea la ”gura lumii”, asumarea responsabilității pentru propriile decizii, comportamente, respectiv rezultate obținute în viață.

    Recomandări:
    1. Acceptă și înțelege motivul bârfei având ca sursă, de cele mai multe ori, o rană emoțională nerezolvată.
    2. Dacă ești tu cel care ești tentat să bârfești, alege să-ți ocupi timpul cu lucruri mai utile pentru creșterea ta personală și caută o cale să-ți vindeci rănile emoționale.
    3. Când alții bârfesc în jurul tău, schimbă subiectul și direcționează discuția către aspecte pozitive, utile.
    4. Dezvoltă recunoștință pentru toate persoanele pe care le întâlnești în viață deoarece, fiecare te ajută în felul său să crești.
    5. Caută continuu să-ți crești Inteligența Emoțională.

     

  • Comportamentul ”prostesc” (eroarea) face parte din natura umana

     prostie eroare greseala natura umană psiholog psihoterapeut Craiova psiholog expert Laura Maria Cojocaru

    Zi de zi suntem influențați de diverse prejudecăți cognitive de care nu suntem conștienți.
    Muzica pe care o ascultăm ne influențează părerea despre vinul pe care îl bem, greutatea lingurii influențează cât de cremos găsim iaurtul și evaluarea morală a străinilor depinde de filmul pe care tocmai l-am vizionat.
    Mulți numesc această paradigmă a descoperirilor empirice paradigma „toți suntem proști”.

    Oamenii de știință și academicienii ne oferă în general explicații raționale și logice. Așa că se pot simți amenințați de acest potop de dovezi ale iraționalității noastre. Și se simt.
    Însă, chiar și ”experții” sunt foarte ușor păcăliți să facă cele mai elementare greșeli cu privire la probabilitate. De exemplu experții în vin greșesc de obicei când nu ghicesc că vinului alb i s-a adăgat colorant inodor ca să devină vin roșu.

    În loc să ne pregătim să eșuăm tot timpul, am putea să luăm ca punct de bază configurația noastră mentală plină de emoții, irațională și simplificatoare. Și doar în acele momente rare și excepționale reușim să ne depășim ”prostia” și să dobândim adevărata raționalitate.

    ”Prostia umană”/tendința către eroare este un subiect complex, complicat și controversat. Să poți discuta despre subiectul ”prostiei” în mod corect este întotdeauna o sarcină epuizantă. Deloc surprinzător, riscul de a jigni oamenii este mare, precum și posibilitatea de a fi înțeles greșit. Acesta este motivul pentru care este atât de important să ne bazăm pe studii care să ne prezinte funcționalitatea logică a tendinței către eroare, într-un mod acceptabil și utilizabil spre transformare.

    Psihologii au arătat că noi, oamenii suntem slabi judecători ai propriilor abilități, de la simțul umorului, până la gramatică. În plus, cei mai ”răi” cu judecata de sine, sunt și cei mai asprii judecători cu cei din jur.

    Ești destul de inteligent tot timpul, nu? Bineînțeles că ești, la fel ca noi toți!
    Dar nu ar fi groaznic dacă ne-am înșela? Psihologii au arătat că avem mai multe șanse să fim orbi față de propriile eșecuri decât ne dăm seama. Acest lucru ar putea explica de ce unii oameni incompetenți sunt atât de enervanți când nu văd unde au dat greș. De asemenea, persoanele incompetente (într-un domeniu specific) injectează o doză sănătoasă de umilință în propriul nostru respect de sine și, mai ales, injectează în noi o bună doză de îndoială față de ceea ce am considerat inițial bun, util, de bun simț. Aceștia ne pot îndepărta de la ceea ce numim în mod natural ”ascultarea instinctului”.

     

    Din ce motiv facem toți ”prostii” ?
    Oricât de de inteligenți suntem, inevitabil facem măcar 1 dată în viață ceva ce regretăm mai târziu.
    Într-un articol scris în “Scientific American” din 2016, psihologul Ellen Hendriksen a oferit o explicație legată de motivele pentru care facem lucruri stupide.

    1. În primul rând, oamenii experimentează două tipuri de plăcere:

    a. plăcerea derivată din satisfacție: a te bucura de o mâncare bună, a termina un antrenament greu sau a îndeplini o sarcină semnificativă;
    b. fiorul urmăririi: urmărirea unui lucru, unei senzații, entuziasm sau anticipare. A doua formă de plăcere atinge sistemul dopaminei din creier, ceea ce determină oamenii să urmeze un comportament compulsiv care duce adesea la regret.

    2. În al doilea rând, trăim într-o societate în care privarea și suprimarea plăcerii sunt comune. Vrem să scăpăm de câteva kilograme, așa că ne lipsim de zahăr și suprimăm îndemnurile rezultate. Sau poate este cofeina, sau carnea. Acest lucru funcționează pentru un timp, apoi acele îndemnuri se transformă în obsesii și revin cu ”răzbunare”. În funcție de ceea ce suprimați, asta poate duce la niște decizii foarte proaste (adică nepotrivite).

    3. În al treilea rând, ne confruntăm cu ceea ce Hendriksen numește efectul “Ce naiba?”. Facem ceva – chiar și minor – care sparge barajul inhibiției. Faci excepție și mănânci o bucată de tort de ziua de naștere a cuiva la serviciu. Sari peste ziua în care mergi la sală. Amâni azi să lucrezi la proiectul început. Efectul deschide ”robinetul” excepțiilor, riscă să devină obicei și apare eroarea (rezultat nedorit!).

    Nu suntem imuni la ”prostie”! Oamenii pe care îi considerăm în mod normal că sunt destul de inteligenți și raționali sunt adesea mai susceptibili să ia decizii stupide. Acest lucru nu se datorează ”prostiei” ascunse, ignoranței sau chiar apatiei. De fapt, este chiar opusul. Propriul lor succes îi seduce adesea să facă lucruri stupide, să facă alegeri proaste/nepotrivite. Este bine să fii cea mai inteligentă persoană din cameră... însă de aici pot începe problemele.

     

    Cauze ale acțiunilor ”stupide” pe care le facem:

    1. Distragerea atenției. Acest lucru provoacă cel mai scăzut grad de eroare umană. Distracția îi face pe oameni să rateze obiectivele din cauza lipsei de concentrare. Neacordarea atenției sau nealocarea resurselor suficiente duce la frustrare și pierdere de timp. Persoanele distrase tind să nu cheltuiască cantitatea potrivită de energie și concentrare în timp ce îndeplinesc sarcini relevante. Așadar, se comportă prost (a se citii nepotrivit!) pentru că se luptă să atingă obiective pe care nu sunt cu adevărat dispuși să le atingă.
    2. Lipsa de control.Acest lucru duce la gradul mediu de eroare umană. Lipsa de control este tipică persoanelor impulsive. A nu avea autocontrol înseamnă a fi victima evenimentelor, acționând irațional prin urmare. Oamenii lipsiți de autocontrol se comportă prostește pentru că sunt înclinați să acționeze impulsiv, fără raționalitate.
    3. Ignoranța și excesul de încredere. Aceasta duce la cel mai înalt și mai periculos grad de eroare umană. Ignoranța și excesul de încredere îi determină pe oameni să își asume riscuri. Asta, deși nu au cunoștințele sau abilitățile necesare pentru a gestiona și a face față posibilelor consecințe dezastruoase, în cele din urmă alții trebuind să plătească pentru problemele cauzate de acești oameni. Oamenii ignoranți se comportă prostește, în consecință, de pe urma acțiunilor lor nu beneficiază nici ei înșiși, nici societatea.
    4. Nevoia de a avea dreptate. Mulți oameni inteligenți fac alegeri stupide pentru că au nevoie și vor să aibă întotdeauna dreptate. Se identifică ca fiind aceia care au întotdeauna răspunsurile corecte și cele mai bune soluții. Orice mai puțin ar fi greșit. Și ei nu pot greși!
    5. Nerăbdarea. Când ești obișnuit să ai mereu dreptate, ai tendința de a nu avea prea multă răbdare cu cei din jur. Ești ușor distras, nu acorzi timpul necesar pentru a întelege și o altă perspectivă, nevoie, nu acorzi timp pentru negociere și găsirea celei mai bune soluții.
    6. Hiperfocalizarea. Concentrarea este un lucru bun, dar fi ”prea concentrat” poate duce la probleme. “A nu vedea pădurea de copaci” este un idiom clasic pentru hiperfocusul de care suferă mulți oameni inteligenți. Te concentrezi atât de mult pe detalii, încât pierzi din vedere imaginea de ansamblu. Nu reușești să observi toate aspectele și faci greșeli stupide.
    7. Așteptări prea mari (nerealiste). Oamenii inteligenți tind să fie, de asemenea, persoane cu performanțe ridicate. Sunt obișnuiți să opereze la un nivel superior și au așteptări corespunzătoare despre ei înșiși (și uneori despre alții). Atunci când sunt combinate cu cele trei anterioare, așteptările ridicate pot transforma un mediu de lucru sănătos într-unul toxic în foarte scurt timp. Și alegerile nepotrivite încep să pară cele ușoare și cu sens.
    8. Necunoașterea.Persoanele foarte inteligente par adesea ca fiind distante sau deconectate. Unele dintre aceste stări pot fi atribuite hiperfocalizării, dar la fel de des întâlnit este un indiciu al lipsei de inteligență emoțională (EQ). Lipsa dezvoltării sociale, a empatiei, poate duce la decizii care îi afectează negativ pe alții. Acest lucru se va intoarce inevitabil împotriva celui inteligent mental (IQ).

     

    Concluzii
    În cele din urmă, putem fi cea mai inteligentă (IQ) persoană din cameră și totuși să ”reușim” cele mai stupide erori. Singurele ”remedii” sunt: o doză sănătoasă de conștientizare de sine, de acceptare, de ”haz de necaz”, de flexibilitate, de disponibilitate pentru ascultare activă și negociere.

    După cum am observat, puterea distructivă a ”prostiei” este inerentă, iar contracararea potențialului de eroare umană la nivel de societate este probabil o realizare utopică. Pe de altă parte, acțiunea individuală spre a ne îmbunătăți noi înșine, poate fi soluția.

    Cum ne putem îmbunătăți? Conștientizând capcanele celor 8 motive de mai sus și, cel mai concis mod de a face asta, este să lucrăm cu noi înșine, ați zice probabil la inteligența mentală, dar nu, exact la inteligența emoțională (EQ)!

     

  • Covid19 - panică sau relaxare?

    Covid 19 sanatate relaxare stil de viata sanatos lifestyle nlp inlpsi


    În acestă perioadă din an, cum se întâmplă de altfel de ceva ani încoace, ne confruntăm cu o nouă îngrijorare.
    Baza ”tratamentului” de prevenție și vindecare recomandat este Menținerea Stării de bine, de Relaxare Mentală, Emoțională și Fizică.

    Din ce motiv? Este simplu: în stare de stres, organismul nostru direcționează cea mai mare parte din energie către organele și procesele fiziologice care se ocupă cu instinctul de supraviețuire (exp. suprarenalele, adrenalina, cortizolul, inima, circulația sângelui, respirația, oxigenarea, musculatura). Cu cât stăm mai mult în acest proces, cu atât avem mai puțină energie pentru organele, glandele și procesele fiziologice care se ocupă cu regenerarea celulară. Rezultatul este Scăderea Sistemului Imunitar!
    Forfota mentală direcționată în acest mod, face ca energia necesară organismului pentru a se apăra de agenți periculoși pentru sănătatea noastră să fie consumată pentru apărarea împotriva unor iluzii.


    Ce este de fapt stresul?
    O stare ce ne cuprinde ființa pe toate planurile, mental, emoțional și fizic. De fapt stresul în sine nu este o ”boală”, nu este ceva ce există în mod palpabil, ci presupune în sine Reacția Noastră Mentală Interpretativă la stimulii exteriori sau interiori. Astfel, îngrijorările imaginare legate de ce s-ar putea întâmpla (în viitorul apropiat sau mediu) pe care le rulăm mental, perfecționismul și nerăbdarea, ne pot produce în mod inutil o stare de panică bazată pe mai nimic.


    Mesajul indirect dar evident al acestei situații (Covid 19) este:

    1. Renunță la îngrijorări imaginare, pentru că țin de un viitor pe care nu-l cunoști!
    2. Renunță la nemulțumiri mărunte și crește-ți Recunoștința pentru ceea ce Ai, Știi și Poți Deja sau Poți Căuta, Întreba și Învăța.
    3. Rămâi cu atenția pe ce este cu adevărat Important: Sănătatea, Relaxarea, Recunoștința, Familia, Iubirea.
    4. Menține constant un Stil de Viață Sănătos pentru a-ți susține sistemul imunitar (mod de gândire util/bazat pe prezent, realitate palpabilă, mișcare fizică, alimentație echilibrată, socializare de calitate, hobby-uri).
    5. Redu consumul de carne - procesarea ei consumă mai mult din energia organismului decât procesarea vegetalelor, hormonii de stres eliminați de animalul ucis trec în corpul nostru, având ca rezultat creșterea necontrolată a stării de panică.
    6. Respectă cu această ocazie Viața altor Ființe, respectă Curățenia, Mediul Înconjurător și Echilibrul Natural.
    7. Petrece mai mult Timp cu Familia, Prietenii, cu tine Însuți.
    8. Citește, citește, citește!
    9. Abordează costant (zilnic) orice metodă de relaxare ți se potrivește: mișcare fizică, cititul unei cărți, un film bun, un hobby, meditație, respirație, trainig mental, mindfulness, psihoterapie, NLP, tehnici energetice, yoga, timp de calitate cu persoane de la care ai ceva de învățat ș.a.

  • Cunosti diferenta dintre un psiholog si un psihoterapeut? Stii care sunt specialistii care te pot indruma in mod real?

    Cunosti diferenta dintre un psiholog si un psihoterapeut


           Lipsa de informatie te face sa-ti pierzi timpul, energia, banii si cel mai important, sanatatea! A te informa corect tine de dorinta ta si de cautarea ta!
           Ca sa intelegem limpede diferentele, este necesara o precizare: psiholog nu este totuna cu psihoterapeut! Psihologul este persoana care termina facultatea de psihologie si este generalist la fel ca medicul generalist! Ca sa fie psihoterapeut este nevoie de inca o scoala de specializare care dureaza intre 4 si 6 ani in functie de tipul de abordare.
           Ce este de facut? Legea prevede ca orice terapeut sa aiba in cabinet afisate diplomele care sa-i ateste studiile facute! Cititi pe pagina de prezentare a terapeutului pe care-l contactati ce studii a facut, unde si cu cine, apoi verificati in cabinet existenta acestor documente (pentru ca nici ceea ce este pe o pagina de net nu e sigur real!)!
           E drept ca nu prea este treaba voastra si nici firesc sa verificati voi specialistii la care mergeti, ci a organelor care au competenta de a-i acredita, dar este dreptul vostru! Pentru ca este vorba de sanatatea voastra!


    Specialistii care va pot ajuta in mod real sa faceti o schimbare benefica vietii voastre, sa vindecati o durere sufleteasca, sa dezvoltati abilitati de comunicare, relationare s.a. sunt urmatorii:
    - psihoterapeutul: are cel putin o formare intr-o abordare de psihoterapie (intre 4 si 6 ani de studiu), facuta dupa terminarea a doar 6 facultati acreditate pentru aceasta profesie: psihologie, medicina, asistenta-sociala, psiho-pedagogie speciala, teologie, filosofie
    - coach-ul: are formare in coaching NLP (3 ani de studiu) facuta dupa absolvirea unei facultatii
    - trainerul NLP: are formare completa NLP (3 ani de studiu) si competenta de a preda disciplina NLP, plus alte formari si/sau cursuri din domeniul psihologic
    - consilierul pentru dezvoltare personala: are cursul de “consilier pentru dezv. pers.” (aprox. 7 zile), plus formari si/sau cursuri din domeniul psihologic sau NLP
    - practicianul NLP: are cel putin nivelul de Master NLP, plus alte formari si/sau cursuri din domeniul psihologic
    - psihiatrul: a absolvit facultatea de medicina si este persoana care recomanda partea de medicatie in procesul de schimbare


    Informati-va corect inainte de a va lasa sanatatea pe mana oricui!

    Nota: NLP = Neuro-Programare Lingvistica, stiinta si tototdata metoda de abordare terapeutica, de lucru personal, cu grupuri si/sau cu membrii companiilor pentru obtinerea echilibrului emotional si atingerea excelentei atat persoanale cat si profesionale

     

     

  • Dansul un bun exercițiu pentru asigurarea longevității

    Dansul un bun exercițiu pentru asigurarea longevității psihoterapie NLP emotii somatizari sanatate

     

    Dansul există din timpuri străvechi. Multe culturi, filozofii și religii au îmbrățișat dansul, deoarece are componente fizice, mentale, emoționale și spirituale în ritualurile zilnice.

    Asistăm la dans ritmic în diverse culturi aborigene, artă contemporană (Hollywoodul american), practici spirituale precum sufismul (derviși învârtitori), Bollywood indian, dansuri sacre europene, multe dansuri asiatice precum Dunhuang, Barong, Rangda, Bharatanatyam, Joget, Tinikling, Khon, Apsara și mulți altele.

    Dansul este o formă de artă unică. Este, de asemenea, o formă de mișcare distinctă și naturală folosită pentru a stimula creierul și corpul simultan, contribuind la longevitate la multe niveluri, cum ar fi fizic, mental, emoțional, social și spiritual.

    Dansul oferă multe beneficii pentru sănătate și contribuie la longevitate. Tonusul muscular, forța, flexibilitatea și agilitatea cuplate cu rezistența osoasă care reduc riscul de osteoporoză sunt esențiale sănătății fizice. ”Fitness-ul aerobic” contribuie la sănătatea cardiovasculară și pulmonară.

    Conștientizarea spațială, echilibrul hormonal, stimularea neurotransmițătorilor și creșterea încrederii în sine pot aduce beneficii la nivel mental și psiho-emoțional. Interacțiunile semnificative cu ceilalți pot fi benefice la nivel social, emoțional și spiritual. Dansul ne permite să ne exprimăm emoțiile într-un mod sănătos.

    Nu este niciodată târziu să dansăm. Putem culege multe dintre beneficiile dansului la orice vârstă.

     

    Efectele dansului asupra creierului și corpului

    Multe studii investighează efectele dansului asupra creierului și corpului. Potrivit unui raport al Școlii de Medicină Harvard, “studiile care utilizează imagistica PET au identificat regiuni ale creierului care contribuie la învățarea și performanța dansului. Aceste regiuni includ cortexul motor, cortexul somatosenzorial, ganglionii bazali și cerebelul.” În 2008, profesorul John Krakauer (neurolog și om de știință) a scris un articol în care răspunde la întrebarea ”care sunt efectele dansului pentru creier și corp?”.

    a. Din perspectiva muzicii, Krakauer a subliniat că “se știe că muzica stimulează plăcerea și recompensează zone precum cortexul orbitofrontal, situat direct în spatele ochilor, precum și o regiune a creierului mijlociu numită striatul ventral. În special, cantitatea de activare în aceste zone se potrivește cu cât de mult ne bucurăm de melodii. În plus, muzica activează cerebelul, la baza creierului, care este implicat în coordonarea și sincronizarea mișcării.”

    b. Din punctul de vedere al mișcării, menționează Krakauer,“dovezile crescânde sugerează că suntem sensibili și adaptați la mișcările corpului altora, deoarece regiuni similare ale creierului sunt activate atunci când anumite mișcări sunt atât efectuate, cât și observate. De exemplu, regiunile motorii ale creierului dansatorilor profesioniști arată mai multă activate atunci când urmăresc alți dansatori în comparație cu oamenii care nu dansează. Dovezile tot mai mari sugerează că experiențele senzoriale sunt și experiențe motorii. Muzica și dansul pot fi activatori deosebit de plăcuți ai acestor circuite senzoriale și motorii.”

    Într-un studiu de la Universitatea din Derby, pacienții cu depresie care au primit lecții de dans salsa și-au îmbunătățit în mod semnificativ starea de spirit până la sfârșitul terapiei de nouă săptămâni de rotire a șoldurilor. Cercetătorii citează creșterea endorfinelor din exercițiu, plus interacțiunea socială și concentrarea pe care dansul le necesită și creșterea încrederii în sine din învățarea unei noi abilități.
    Într-un studiu german despre muzică și dansul cu partener, 22 de dansatori de tango au avut niveluri mai scăzute de hormoni de stres și niveluri mai ridicate de testosteron după ce dansau cu partenerii și s-au simțit mai sexy și mai relaxați.

    Într-un studiu realizat la Universitatea din New England, participanții care au petrecut șase săptămâni învățând stilul de dans tango au înregistrat niveluri semnificativ mai scăzute de depresie decât un grup de control care nu a urmat cursuri și rezultate similare cu cele ale unui al treilea grup care a luat lecții de meditație. Autoarea studiului, Rosa Pinniger, scoate în evidență concentrarea extremă – sau „conștientizarea” – a dansului, care întrerupe tiparele de gândire negative care contribuie la anxietate și depresie.

    Natura expresivă fizică a dansului ajută, de asemenea, oamenii să elibereze emoțiile nepotrivite și, prin urmare, să recunoască sentimentele reținute, primul pas pentru a le face față. Pacienții cu depresie au tendința de a avea spatele curbat și coboară capul astfel încât să fie cu fața spre pământ. Dansul ridică corpul la o postură deschisă, cu o valoare emoțională optimistă.

    Conștientizarea de sine a mișcărilor, senzațiilor și emoțiilor este crucială pentru sănătate și bunăstare. Suprimarea acestei conștiințe de sine (de exemplu, din cauza stresului, traumei sau amenințării) poate duce la afecțiuni precum depresia, anxietatea, afectarea sistemului imunitar și endocrin, tulburări sexuale, precum și probleme cu relațiile. Practicile de întruchipare, cum ar fi dansul, care este una dintre căile străvechi de vindecare, pot ajuta la restabilirea conștiinței de sine.

     

    Diferite tipuri de dans și beneficiile lor:

    1. Bollywood: acest stil de dans este interpretat pe muzică formală și populară indiană și, de asemenea, folosește mișcări din stilurile de dans din Orientul Mijlociu. Dansul Bollywood este energic și implică un grup de dansatori. Implică mișcări destul de riguroase, care pe lângă faptul că sunt solicitante pentru sistemul cardiovascular, ajută articulațiile să rămână sănătoase.
    2. Zumba:este o formă de dans de mare intensitate, axată pe fitness, care consolidează mișcările de aerobic și de dans. Zumba se face de obicei pe muzica latino, dar folosește și alte tipuri de muzică modernă, cum ar fi hip-hop. Poate reduce riscurile pentru sănătate, ajută la menținerea unei greutăți sănătoase, vă poate întări inima și vă poate stimula starea de spirit.
    3. Belly Dance: este un tip de dans popular tradițional care a avut originea pentru prima dată în Orientul Mijlociu. Dansul din buric este o formă ideală de dans pentru început, din cauza tuturor părților importante ale corpului care sunt folosite: șolduri, stomac, mușchi, trunchi și brațe. Dintr-o perspectivă kinestezică, se concentrează în mod special pe mișcările complicate ale trunchiului și se învârte în jurul izolării mușchilor trunchiului.
    4. Tap:este o formă de dans clasic care are origini din dansurile tribale africane și dansurile populare irlandeze. Dansul Tap are multe beneficii importante, cum ar fi îmbunătățirea memoriei musculare, coordonarea fină a mușchilor și concentrarea.
    5. Hip-Hop: Este o formă liberă și brută de dans și autoexprimare care folosește întregul corp și postura. Stilurile de mișcări implică blocare, pop și rupere și este o formă fantastică de cardio!
    6. Piloxing: Este un nou stil de dans care combină boxul și pilatesul. Îmbunătățește arderea grăsimilor și sculptarea corpului.
    7. BodyJam:Dans pur și simplu (indiferent de stil) – este combinația supremă de dans și muzică. Este un antrenament pentru întregul corp care îți va face inima să bată și îți va arde caloriile. Este conceput astfel încât să îți ofere distracție în timp ce depui efort fizic.

     

    Dansul ca mecanism de adaptare și echilibrare

    Dansul este un mecanism eficient de a face față stresului. Se consideră că dansul duce la o mai mare conștientizare a corpului și a autoexpresiei influențate de diferite părți ale vieții și care induce transformări ce schimbă viața. Dansul a fost perceput ca metodă ce îmbunătățește sănătatea și bunăstarea, având un impact asupra expresiei și percepției sexualității și a fluxului.

    Dansul oferă o modalitate naturală de a construi relații sociale, mai ales pentru cei care trăiesc singuri și se confruntă cu lipsa interacțiunii sociale. Dansul poate fi folosit ca intervenție de a face față stresului și poate ajuta la contracararea depresiei și a singurătății, reducând în același timp stigmatizarea și opiniile critice externe asupra corpului în societatea actuală.

    Dansul întărește sănătatea fizică și mentală, ajutând la prevenirea căderilor, la îmbunătățirea posturii și a flexibilității, la ridicarea dispoziției și la ameliorarea anxietății. Este, de asemenea, o activitate distractivă care acutizează mintea, crește puterea și forța fizică și poate reduce durerea și rigiditatea.

    Dansul crește ritmul cardiac și tonifiază mușchii. Exercițiile fizice pot ajuta la simptomele depresiei și anxietății prin eliberarea anumitor substanțe chimice în creier. De asemenea, oferă o modalitate de a scăpa de gândurile și grijile negative repetitive.

     

     

  • Dependenta si iluzia controlului

     

    dependenta nlp inlpsi frica sanatate iubire

    Ce este dependența?

    Dependența se referă la o situație de ”intoxicație” cronică ce rezultă din administrarea repetată a ceva dăunător în sine sau devenit dăunător prin exces și nevoia de a continua această administrare. Astfel, o persoană poate deveni dependentă de:
    1. o substanță
    2. un comportament
    3. un context
    4. o persoană

     

    Aspectele care confirmă instalarea dependenței:

    1. Dificultatea persoanei în a controla cât de mult sau cât de des consumă substanţa, practică comportamentul sau agresează o persoană prin a o considera ”proprietate”, nedorind să se desprindă fizic și emoțional de aceasta.

    2. Continuarea consumului sau a comportamentului, chiar dacă acest fapt are consecinţe negative asupra vieţii personale (de exp. probleme de sănătate, pierderi financiare sau conflicte repetate cu cei din jur).

     

    ”Păcăleala” care hrănește dependența:

    Psihologul Bruce K. Alexander conceptualizează în jurul anului 2008 un model al dependenței ca dislocare existențială. În viziunea sa, dependența constituie un răspuns adaptativ al persoanei la percepția propriei stări de dislocare (mai mult sau mai puțin conștientizată).

    Termenul de dislocare se referă în acest context la experimentarea unei stări persistente de separare, detașare sau dezangajare, eșecul dobândirii sau pierderea unei stări de integrare psiho-socială. Persoana dependentă suferă de un deficit la nivelul semnificației vieții (”pentru ce trăiesc?”, ”ce sens are viața mea?”) și/sau un deficit în a face față aspectelor de bază ale vieții (”cum să trăiesc?”).

    Plecând de la acest aspect evidențiat de Bruce K. Alexander, putem observa că dependența apare inițial ca un mecanism de apărare împotriva acestei stări de dislocare, de separare. Această stare se opune nevoilor noastre naturale de apartenență, acceptare, iubire. De aceea, instinctiv, persoana caută inconștient o metodă de liniștire, de siguranță, de plăcere - de fapt își asigură pe cea mai scurtă și rapidă cale găsită declanșarea hormonilor ”fericirii”: endorfine, serotonină, dopamină, oxitocină.

    Persoana își creează astfel falsa iluzie a deținerii controlului! De fapt, acel moment poate fi începutul pierderii controlului!
    Luând în calcul aspectul mai general al cuvântului ”dependență”, acesta ne arată că este vorba în sine despre un raport de subordonare. Persoana dependentă devine astfel ”subordonată” mental, emoțional și comportamental unei substanțe, unui comportament, unui context sau unei persoane.

     

    Pașii necesari ieșirii din dependență:

    1. Cel mai dificil, dar și cel mai important pas: acceptarea faptului că există o problemă.
    2. Solicitarea ajutorului specializat.
    3. Acceptarea faptului că este nevoie de o investiție constantă de timp, energie și resurse interioare.
    4. Acceptarea inerentelor eșecuri și recăderi și menținerea deciziei de a merge până la capăt în vindecare.

     

  • Disfunctii sexuale tratate psihoterapeutic in cabinet

    CE ESTE DISFUNCTIA SEXUALA?

    O disfunctie sexuala este caracterizata printr -o perturbare in procesul care defineste ciclul de raspuns sexual sau prin durerea asociata cu raportul sexual.

    Ciclul de raspuns sexual poate fi divizat in urmatoarele faze:

    1. Dorinta:Aceasta faza consta din fantezii in legatura cu activitatea sexuala si dorinta de a avea activitate sexuala.

    2. Excitatie:Aceasta faza consta din senzatia subiectiva de placere sexuala care acompaniaza modificarile fiziologice. Modificarile majore la barbat constau din tumescenta peniana si erectie . Modificarile majore la femeie constau din vasocongestia pelvisului, lubrifierea si expansiunea vaginului si turgescenta organelor genitale externe.

    3. Orgasm: Fazaconsta in atingerea culmii placerii sexuale, cu relaxarea tensiunii sexuale si contractii ritmice ale muschilor perineali si ale organelor  de reproducere. La barbat, exista senzatia de inevitabilitate a ejacularii spermei.

    La femeie, exista contractii (nu totdeauna experientate subiectiv ca atare) ale peretelui treimii externe a vaginului. La a mbele sexe, sfincterul anal se contracta ritmic.

    4. Rezolutie: Fazaconsta din senzatia de relaxare musculara si de bine. In timpul acestei faze, barbatii sunt refractari la urmatoarea erectie si orgasm o perioada variabila de timp. Din contra, femeile pot fi capabile sa raspunda la o stimulare suplimentara aproape imediat.

    DISFUNCTII SEXUALE TRATATE IN CABINET:

    1.       Dorinta Sexuala Diminuata

    Elementul esential al dorintei sexuale diminuate il co nstituie o deficienta sau absenta a fanteziilor sexuale si a dorintei de activitate sexuala.

    2.      Aversiunea Sexuala

    Elementul esential al aversiunii sexuale il constituie aversiunea fata de, si evitarea activa a contactului sexual genital cu un partener sexual.

    3.      Tulburarea de Excitatie Sexuala a Femeii

    Elementul esential al tulburarii de excitatie sexuala a femeii il constituie incapacitatea recurenta sau persistenta de a atinge sau de a mentine pana la realizarea activitatii sexuale, un raspuns adecvat de lubrifiere -turgescenta al excitatiei sexuale.

    4.      Tulburarea de Erectie a Barbatului

    Elementul esential al tulburarii de erectie a barbatului il constituie incapacitatea recurenta sau persistenta de a atinge sau de a mentine pana la realizarea activitatii sexuale o erectie adecvata.

    5.      Tulburarea de Orgasm a Femeii

    Elementul esential al tulburarii de orgasm a femeii il constituie intarzierea sau absenta, recurenta sau persistenta, a orgasmului, dupa o faza de excitatie sexuala normala.

    6.      Tulburarea de Orgasm a Barbatului

    Elementul esential al tulburarii de orgasm a barbatului il constituie o intarziere sau absenta, persistenta sau recurenta, a orgasmului, dupa o faza de excitatie sexuala normala.

    7.      Ejacularea Precoce

    Elementul esential al ejacularii precoce il constituie debutul recurent sau persistent al orgasmului si ejacularii la o stimulare sexuala minima, inainte, in cursul sau la scurt timp dupa penetrare si inainte ca persoana s -o doreasca.

    8.      Dispareunia (Nedatorata unei Conditii Medicale Generale)

    Elementul esential al dispareuniei il constituie durerea genitala asociata cu contactul sexual.

    9.      Vaginismul (Nedatorat unei Conditii Medicale Generale)

    Elementul esential al vaginismului il constituie contractia involuntara persistenta sau recurenta a muschilor perineali care inconjoara treimea externa a vaginului cand se incearca penetrarea vaginului cu penisul, degetul, tamponul sau speculul.

    10.  Disfunctia Sexuala indusa de o Substanta

    Elementul esential al disfunctiei sexuale induse de o substanta il constituie o disfunctie sexuala semnificativa clinic care duce la detresa sau la dificultate interpersonala marcata , in functie de substanta implicata, disfunctia poate comporta deteriorarea dorintei, deteriorarea excitatiei,  deteriorarea orgasmului sau durere sexuala. Disfunctia sexuala este considerata a fi explicata integral de efectele fiziologice directe ale unei substante (adica, un drog de abuz, un medicament sau expunerea la un toxic).

    Disfunctiile sexuale pot surveni in asociere cu intoxicatia cu urmatoarele clase de substante: alcool; amfetamina si substante afine; cocaina; opiacee; sedative, hipnotice si anxiolitice, si alte substante sau substante necunoscute. S-a relatat ca intoxicatia  acuta sau abuzul cronic de substante de abuz scade interesul sexual si cauzeaza probleme de excitatie la ambele sexe.

    Pentru programari accesati sectiunea SERVICII

  • Dogmele și ideile preconcepute versus libertatea de A Fi

    dogma idei preconcepute succes nlp somatizare inlpsi

    Dogma (din gr. Δόγμα = "părere") reprezintă d.p.d.v. religios, un postulat care este considerat drept adevăr absolut, infailibil, ce nu poate fi pus sub semnul întrebării.

    Preconcepție = idee sau părere admisă, adoptată dinainte, fără o cercetare sau o experimentare prealabilă (pre + conceput).

    Atât dogmele cât și ideile preconcepute se manifestă pentru psihicul uman ca niște închisori conceptuale limitative. Nimic nu a provocat mai multă suferință ființei umane decât dogmele și ideile preconcepute după care s-a ghidat fără să se raporteze și la adevărul celuilalt. Deoarece, astfel de idei înseamnă în substrat un mod de gândire de tipul: ”eu am dreptate, tu nu ai și adevărul meu este singurul valabil”.

    Deși, în timp, atât dogmele, dar mai ales ideile preconcepute își dovedesc lipsa de bază logică și tangibilă și își arată în mod inevitabil falsitatea, oamenii au tendința să se cramponeze de acestea, uneori toată viața. Acest lucru se întâmplă deoarece, în mod paradoxal, oamenii își iubesc închisoarea, fiindcă aceasta le oferă sentimentul de siguranță al lucrului cunoscut, al zonei de confort, al lui “eu știu, deci am dreptate”. Mai pe scurt spus, le oferă iluzia că sunt în control asupra vieții lor. Realitatea este de fapt exact pe dos: abia atunci când ne atârnăm cu tot dinadinsul de ”dreptatea noastră”, am pierdut cu adevărat controlul asupra abilităților noastre de a ne adapta, evolua, accesa mai multe perspective, deci mai multe soluții, de a eficientiza timpul și resursele ș.a.

    Rezultatul concret al acestei atitudini este că oamenii nu obțin în viață ceea ce-și doresc. Ghidatul acțiunilor după aceste reguli interne fixe, ne influențează modul în care ne gestionăm timpul, energia și resursele, abordăm relațiile, acționăm în profesie, acordăm atenție creșterii personale.

    În general convingerile/ideile preconcepute care ne pot ține pe loc sunt formulate în mintea noastră sub forma ”cauză-efect”. Iată câteva exemple:

    1. „Ca să am viața pe care mi-o doresc, trebuie să am grijă să am totul în control”.
    2. „Ce spun ceilalți nu este valabil, pentru că eu am dreptate”.
    3. „Dacă nu fac lucrurile așa cum știu eu (a se citi: ”așa cum am preluat de bun de la alții”), nu e bine!”
    4. „Dacă cineva a făcut o anumită acțiune, înseamnă că … (nu există altă variantă decât cea în care cred eu)”
    5. „Nu pot trăi fără … (persoană, ființă, obiect, context)”.

    Reformulări mentale recomandate:

    1. „Ca să am viața pe care mi-o doresc, renunț la control și găsesc modalități de adaptare a.î. să-mi mențin starea de bine și rezultatele dorite”.
      2. „Fiecare om are dreptatea sa deoarece a avut experiențe de viață diferite și pot învăța și eu ceva din aceste perspective noi”.
      3. „Nu tot ce am învățat de la cei din jur se potrivește cu nevoile mele, chiar dacă este funcțional. Deci, este bine să explorez și variante noi pentru a găsi ceea ce mi se potrivește mai bine!”
      4. „Orice acțiune poate avea și altă însemnătate dacă am răbdare și atenție să înțeleg tot contextul”.
      5. „Cum am trăit înainte fără persoana, ființa, obiectul, contextul …, pot trăi și de acum înainte, dacă-mi dau voie să-mi accesez resursele interioare, să mă adaptez și să cresc”.

  • Efectul BYSTANDER -spectatorul - și difuzarea responsabilității

    Efectul BYSTANDER spectatorul ajutor umanitate psihologie personalitate efect turma Psihoterapie si NLP Craiova Dolj Romania.jpg

     

    Dacă ați fi martori la o urgență care se întâmplă chiar în fața ochilor dvs., destul de probalil ați face un gest pentru a ajuta persoana aflată în acea situație, nu?
    Când cineva este jefuit sau este supus unei hărțuirii pe stradă, cei mai mulți oameni trec pe lângă acea persoană ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Uneori, nimeni nu se oprește să ajute. De fapt, cu cât sunt mai mulți oameni prezenți, cu atât este mai puțin probabil ca vreo persoană să intervină - un fenomen cunoscut sub numele de efectul spectatorului (Bystander).
    Deși tuturor ne-ar plăcea să credem că acest lucru este adevărat, psihologii sugerează că dacă interveniți sau nu ar putea depinde de numărul celorlați martori prezenți.

    Cu toții ne-am trezit în situații similare: când trecem pe lângă o mașină blocată pe marginea drumului, presupunând că un alt șofer ar opri să ajute; chiar și atunci când am observat gunoi pe trotuar și l-am lăsat să-l ridice altcineva. Asistăm la o problemă, luăm în considerare un fel de acțiune pozitivă, apoi răspundem făcând... nimic. Ceva ne reține. Rămânem spectatori.

    De ce nu ajutăm în aceste situații? De ce uneori ne punem în cătușe instinctele morale? Acestea sunt întrebări care apar în mintea noastră și se aplică cu mult dincolo de scenariile trecătoare descrise mai sus.
    În fiecare zi, servim ca spectatori ai lumii din jurul nostru – nu doar persoanelor care au nevoie de noi, ci și problemelor sociale, politice și de mediu mai mari care ne preocupă, dar pe care ne simțim neputincioși să le soluționăm singuri.

    „Spectatorul este un arhetip modern, de la Holocaust la genocidul din Rwanda la actuala criză de mediu”, spune Charles Garfield, profesor clinic de psihologie la Universitatea din California, San Francisco, Facultatea de Medicină, care scrie o carte despre diferențele psihologice dintre spectatori și oamenii care manifestă „curaj moral”.

    „De ce”, a întrebat Garfield, „unii oameni răspund la aceste crize, în timp ce alții nu?”

    În umbra acestor crize, cercetătorii au petrecut ultimele decenii încercând să răspundă la întrebarea lui Garfield. Descoperirile lor dezvăluie o poveste valoroasă despre natura umană: adesea, doar diferențele subtile îi separă pe spectatori de oamenii curajoși din punct de vedere moral din lume. Cei mai mulți dintre noi, se pare, au potențialul de a intra în oricare dintre categorii. Sunt detaliile ușoare, aparent nesemnificative, într-o situație care ne pot împinge într-un fel sau altul.

    Cercetătorii au identificat unele dintre forțele invizibile care ne împiedică să acționăm după propriile noastre instincte morale, sugerând, de asemenea, cum am putea lupta împotriva acestor inhibitori nevăzuți ai altruismului. Luate împreună, aceste rezultate oferă o înțelegere științifică a ceea ce ne îndeamnă la altruismul de zi cu zi și viețile de activism și ceea ce ne determină să rămânem spectatori.

    Inerția altruistă

    Printre cei mai ”infami” spectatori se numără 38 de persoane din Queens, New York, care în 1964 au asistat la uciderea unuia dintre vecinii lor, o tânără pe nume Kitty Genovese.
    Un criminal în serie a atacat-o și a înjunghiat-o pe Genovese într-o noapte târziu în fața apartamentului ei, iar acești 38 de vecini au recunoscut ulterior că i-au auzit țipetele; cel puțin trei au spus că au văzut o parte din atac. Totuși, nimeni nu a intervenit.

    În timp ce uciderea lui Genovese a șocat publicul american, i-a forțat și pe mai mulți psihologi sociali să încerce să înțeleagă comportamentul unor oameni precum vecinii lui Genovese.
    Unul dintre acei psihologi a fost John Darley, care locuia la New York la acea vreme. La zece zile după crima Genovese, Darley a luat prânzul cu un alt psiholog, Bibb Latané, și au discutat despre incident.

    „Explicațiile din ziare s-au concentrat pe personalitățile îngrozitoare ale celor care au văzut crima, dar nu au intervenit, spunând că au fost dezumanizați de trăirea într-un mediu urban”, a spus Darley, acum profesor la Universitatea Princeton. „Am vrut să vedem dacă putem explica incidentul bazându-ne pe principiile psihologice sociale pe care le cunoșteam.”

    Un obiectiv principal al cercetării lor a fost acela de a determina dacă prezența altor persoane împiedică pe cineva să intervină într-o situație de urgență, așa cum părea să fie cazul în crima Genovese. Într-unul dintre studiile lor, studenții s-au așezat într-o cabină și au fost instruiți să vorbească cu colegii prin intermediul unui interfon. Li s-a spus că vor vorbi cu unul, doi sau cinci studenți și doar o singură persoană ar putea folosi interfonul odată.

    Din ce motiv efectul spectatorului ne zdrobește curajul?

    Nu există niciun motiv logic pentru care oamenii privesc în altă parte atunci când cineva este atacat, hărțuit sau suferă un accident.

    În mod critic, indivizii se simt mai puțin responsabili să intervină atunci când alți oameni sunt în preajmă. Ei presupun că altcineva se va ocupa de asta. Dar pentru că fiecare martor experimentează această răspândire a răspunderii, uneori nimeni nu acționează, iar victima nu primește niciun ajutor.

    În mod similar, dacă un privitor vede că nimeni altcineva nu ajută pe cineva care are nevoie, poate presupune că acea persoană nu are nevoie de ajutor, spune Ervin Staub, profesor emerit de psihologie la Universitatea din Massachusetts, Amherst și autorul cărții “Rădăcinile bunătății și rezistența la rău”.

    Explicație: difuzarea responsabilității

    Darley și Latane (1968) raportează că cei care nu au acționat au fost departe de a nu le păsa de victima aflată în situația ce necesita ajutor din partea lor. De fapt, chiar invers, în comparație cu cei care au raportat situația de urgență, păreau a fi într-o stare de excitare mai intensă. Mulți transpirau, aveau mâinile tremurânde și păreau a fi într-un disconfort considerabil.

    Cei care au facut parte din experimentul efectul spectatorului și nu au ajutat, păreau să fie prinși într-o legătură dublă care i-a blocat. O parte dintre ei au simțit rușine și vinovăție pentru că nu au ajutat. O altă parte dintre ei nu a vrut să se expună la jenă sau să strice experimentul care, li se spusese, depindea de faptul că fiecare conversant rămâne anonim față de ceilalți.

    Din punct de vedere psihologic, ceea ce se întâmplă în efectul spectatorului este că oamenii simt mai puțin nevoia să intervină, cu cât sunt mai mulți oameni prezenți. Această difuzare a responsabilității are loc pentru că sunt mai mulți oameni care ar putea ajuta. Fiecare persoană crede că altcineva va face ceva în privința asta. Apoi, când nici ceilalți trecători nu reacționează, oamenii iau asta ca pe un semn că nu este nevoie să ajute.

    Provocarea efectului spectatorului

    Studiile moderne nu au susținut întotdeauna validitatea efectului spectatorului în lumea reală.
    De exemplu, un studiu recent al luptelor publice reale surprinse de CCTV a arătat că trecătorii au intervenit 90% din situații pentru a ajuta victimele violenței (Philpot și colab., 2020).
    Cele 219 lupte incluse în studiu au izbucnit pe străzile din Amsterdam, Cape Town și Leicester (în Țările de Jos, Africa de Sud și, respectiv, Marea Britanie). În nouă situații din zece, cel puțin o persoană a încercat să intervină, uneori mai mult de una. Acest lucru sugerează cu tărie că încercarea de a ajuta este norma în public, mai degrabă decât excepția, așa cum sugerează efectul spectatorului.

    Pregătiți-vă în avans pentru a fi un ”spectator” mai implicat

    Nu putem prezice cum vom reacționa când cineva jefuiește pe altcineva în fața noastră, dar ne putem antrena pentru a fi un spectator activ. Dacă nu te simți confortabil să te implici direct, poți totuși să ajuți. Înregistrarea incidentului poate salva informații esențiale pentru a ajuta victima mai târziu, dacă merge la poliție. De asemenea, puteți suna singuri poliția, dar fiți conștienți de faptul că aceștia pot interpreta greșit situația și pot provoca și mai mult rău. Dacă este posibil, întreabați victima dacă vrea să sunați la poliție înainte de a o face.

    Alternativ, atrageți atenția celorlalți trecători și rugați-i să ajute victima. Semnalizarea indivizilor este deosebit de utilă.

  • FAMILIA – lupi si oameni, asocieri psihologice si lectii de viata

    FAMILIE lupi și oameni asocieri psihologice și lecții de viață om si lup psihoterapie NLP somatoterapie sanatate vindecare Laura Maria Cojocaru Craiova

     

    Lupii, strămoșii câinilor la un anumit nivel, sunt una dintre cele mai cooperante specii canine. Această tendință de cooperare derivă din faptul că fiecare subiect are nevoie de alți membri ai grupului pentru a obține resurse și pentru a-și crește șansele de supraviețuire.

    Haita funcționează ca o unitate în care fiecare individ colaborează la apărarea teritoriului, la vânătoare și la creșterea descendenților. Din acest motiv, chiar dacă între lupi există o ierarhie clară, subordonații pot oferi ajutor dominanților pentru a obține toleranță socială într-un fel de schimb de mărfuri. Lupii pot face pace după agresiune, pot consola victimele unui conflict și pot calma agresorii. Acest set de comportamente, numit și strategii post-conflict, necesită o atenție socială față de starea emoțională a celorlalți și capacitatea de a coordona reacțiile adecvate. Și lupii adulți se joacă: se angajează în lupte de joc, care seamănă foarte mult cu luptele reale, modulându-și fin acțiunile motrice și interpretând rapid intențiile colegilor de joacă, menținând astfel starea de spirit jucăușă non-serioasă. Toate aceste abilități cognitive și sociale au fost un teren fertil pentru selecția artificială operată de oameni pentru a redirecționa înclinația de cooperare a lupilor către relația afectivă câine-om.

    Lupii sunt animale raționale cu care avem multe în comun. Lupii și oamenii sunt teritoriali, dar, spre deosebire de lupi, nevoia noastră umană de a revendica teritorii - respectiv de a avea tot mai mult, de multe ori, fără o necesitate reală - provoacă probleme.

    Pe de altă parte, alte aspecte comune – dacă le recunoaștem – pot crea legături mai puternice între lupi și oameni sau, pur și simplu ne pot fi utile ca model sănătos de viață.

     

    1. Structura familială

    Ambele specii (om și lup) au evoluat în cadrul familial și și-au găsit puterea în grup/număr. Membrii oricărei familii sănătoase – oameni sau lupi – își asumă roluri specifice. La fel ca părinții umani, lupii alfa iau decizii și controlează haita în scopul binelui comun. Alți membri contribuie la supraviețuirea haitei. În familiile lor, lupii se joacă, arată afecțiune, își hrănesc și disciplinează puii, își respectă bătrânii și își plâng morții.

     

    2. Abilitatea de exprimare a emoțiilor

    La fel ca oamenii, lupii au personalități diferite: unii sunt singuratici; unii sunt îndrăgostiți; unii sunt lideri. Posturile și expresiile lor faciale exprimă bucurie și tristețe, agresivitate și frică, dominație și supunere. La oameni numim aceasta comunicare non-verbală.

    Adesea, animalele experimentează anumite emoții la care oamenii nu sunt atenți, însă, noi putem înțelege multe dintre sentimentele lor, potrivit biologului evoluționist Marc Bekoff. În cartea sa, “Viețile emoționale ale animalelor”, Bekoff scrie că observarea este cheia. El a observat, de exemplu, că lupii “au expresii faciale mai variate și că folosesc aceste expresii pentru a comunica stările lor emoționale altora. Cozile lupilor sunt mai expresive, iar lupii folosesc mai multe poziții ale cozii decât câinii sau coioții pentru a-și exprima emoțiile.”

    Bekoff descrie modul în care un astfel de limbaj al corpului a dezvăluit durerea pe care a simțit-o o haită de lupi după ce a pierdut o femelă de rang inferior. Animalele îndurerate și-au pierdut spiritul și jocul. Nu mai urlau ca grup. În schimb, cântau singuri într-un strigăt lent jalnic. Și-au ținut capul și coada jos și au mers încet atunci când au ajuns la locul în care un leu de munte le-a ucis tovarășul de haită. Este uimitor modul în care aceste schimbări sunt similare cu schimbările pe care le poate experimenta o familie umană după pierderea unei persoane dragi.

     

    3. Structura morală

    Asemănarea dintre lupi și oameni este și mai profundă. Ambele sunt creaturi morale. În urmă cu câțiva ani, un grup de oameni de știință proeminenți au semnat “Declarația de la Cambridge asupra conștiinței”. Oamenii de știință au declarat că dovezile științifice care evoluează rapid arată că multe animale sunt conștiente în același mod în care sunt oamenii și acționează cu intenție. Conștiința, conștientizarea și intenția sunt cheile de boltă ale moralității.

    Abilitatea de a coexista poate determina, de fapt, dimensiunea finală a unei haite de lupi (sau de oameni). Multă vreme, oamenii de știință au crezut că hrana disponibilă reglementează dimensiunea haitei. Dar Bekoff și Pierce evidențiază cercetările realizate de expertul în lupi David Mech, care arată că dimensiunea haitei poate fi reglementată de factori sociali și nu doar de alimente. Iată o interpretarea asupra constatărilor lui Mech: ”dimensiunea haitei este guvernată de numărul de lupi din haită care pot intra într-o luptă cu o altă haită competitoare. Când acele numere sunt dezechilibrate - nu sunt suficienți membri, prea mulți concurenți - haitele se despart”.

    Dacă luăm în calcul dovezile despre faptul că animalele pot acționa în mod real moral, pot experimenta emoții precum bucuria și durerea, atunci e bine să ne asigurăm că acțiunile noastre se potrivesc cu convingerile noastre (că vorba este completată de faptă). Este important să tratăm aceste alte ființe cu respect, apreciere, compasiune și dragoste. După cum scrie Bekoff: „Nu există nicio îndoială că, atunci când vine vorba de ceea ce putem și nu putem face altor animale, emoțiile lor sunt cele care ar trebui să ne informeze acțiunile în numele lor și putem întotdeauna să facem mai mult pentru ele” și pentru noi luând exemplu de ”așa da”.

     

    4. Lucrul în echipă

    Nimeni nu înțelege mai bine ce înseamnă să fii un jucător de echipă decât un lup. O haită de lupi care nu funcționează împreună ca un întreg, este o haită care nu mănâncă, nu poate crește și nu va supraviețui. Lupii vor face orice pentru a-și proteja perechea, familiile și pe cei dragi, inclusiv să-și dea viața.

    Lupii înțeleg, de asemenea, că nu există loc în viața ta pentru egoism atunci când faci parte dintr-o haită, așa că fiecare individ își acceptă poziția în structura socială. El înțelege, de asemenea, că regulile haitei nu sunt acolo pentru a-i îngrădi stilul de viață. Sunt acolo pentru binele tuturor, inclusiv al lui, așa că urmează regulile naturale. De asemenea, el rămâne loial, orice ar fi, și are încredere în membrii haitei că vor face același lucru. La fel ca oamenii, lupii sunt animale sociale care de obicei se unesc și lucrează împreună în grupuri. Cu toate acestea, există și lupi singuratici care ajung separați de restul haitei. De obicei, lupii singuri sunt sortiți să eșueze. Adaptabilitatea și tenacitatea naturală a lupului îl pot ajuta însă să învețe să aibă grijă de sine și să aibă succes în mod independent. Unii lupi pot fi chiar mai potriviți la viața pe cont propriu, la fel ca unii oameni, dar cu mențiunea că nu aceasta este menirea naturală de supraviețuire și stare de bine (nici a lupului, nici a omului), ci cea de grup, haită, familie.

     

    5. Echilibrul dintre muncă și relaxare

    Lupii au dus conceptul de echilibru muncă/viață la rang de știință, iar oamenii ar putea beneficia foarte mult urmându-le exemplul. Spre deosebire de lupi, noi, oamenii, se pare că ne mândrim să ne ”îngropăm” de bunăvoie în muncă și cât mai multe responsabilități asumate (în perioada actuală este la ordinea zilei sindromul burnout). Ne distrugem sănătatea, ne distrugem starea de bine și ignorăm relațiile de neînlocuit până când acestea se destramă și mor. Apoi stăm, ne compătimim și ne întrebăm ce s-a întâmplat.

    Putem învăța (reaminti) de la lupi atitudini ca: stabilirea clară a responsabilităților în ”haită”, respect pentru locul și ființa fiecărui membru al ”haitei”, creșterea prin fapte concrete a încrederii, acceptare a ceea ce este, răbdare, echilibru în asumarea obiectivelor și acțiunilor, prioritizare, eficientizare, timp de joacă/relaxare, ascultarea instinctului natural care ne spune ce ni se potrivește și unde să punem stop când este cazul.

     

Go to top