Laura Maria Cojocaru Psihoterapeut si Trainer NLP

Bârfa este o atitudine des întâlnită, o atitudine care nu doar deranjează, dar poate produce uneori chiar un rău iremediabil.

Bârfa nu reprezintă o simplă informare, așa cum este deseori prezentată și nu este nici o conversație obișnuită deoarece, de obicei, “informația” este spusă cu intenția de a denigra și a produce un rău altei persoane. Uneori, poate să pară o remarcă binevoitoare, însă ea atacă persoana în mod indirect.

Motive pentru care oamenii manifestă interes crescut față de viața personală sau profesională a altora:
1. Lipsa de ocupație;
2. Obișnuința de a se compara cu alții;
3. Invidia și dorința de răzbunare;
4. Neputința de a rezolva sau accepta o situație;
5. Stima de sine scăzută și sentimente de inferioritate pe care persoana vrea să le „mascheze" prin punerea în inferioritate a celor din jur;
6. Mecanism de apărare emoțional, menit să mute atenția de la aspectele nerezolvate din viața lor personală;
7. Mecanism de apărare emoțional, menit să ”consoleze” persoana cu ideea că problemele ei sunt mai mici decât ale altora.

Atunci când suntem tineri - cu cât suntem mai tineri! - suntem plini de energie, avem visuri mărețe, obiective, motivație și încredere în viață, în reușită. Suntem așa deoarece încă nu suntem pe deplin ”virusați” de părerile celor din jur, de negativism, perfecționism, criticism, de modelul lor de neîncredere, indolență, delăsare ș.a.
Cu cât înaintăm în viață, cu atât riscul să devenim bârfitori (din motive de frustrări nerezolvate) crește. Ca atare, putem spune că bârfa este mai degrabă un Semn de Bătrânețe. Atunci când ”bârfitorul ”este totuși tânăr în buletin, putem lua în calcul o bătrânețe emoțională.

În opoziție, un Semn de Tinerețe ar fi construirea unor atitudini de tipul: acceptare, joc, bucurie, prietenie, colaborare, liniște interioară, renunțarea la compararea cu alte persoane, renunțarea la ”gura lumii”, asumarea responsabilității pentru propriile decizii, comportamente, respectiv rezultate obținute în viață.

Recomandări:
1. Acceptă și înțelege motivul bârfei având ca sursă, de cele mai multe ori, o rană emoțională nerezolvată.
2. Dacă ești tu cel care ești tentat să bârfești, alege să-ți ocupi timpul cu lucruri mai utile pentru creșterea ta personală și caută o cale să-ți vindeci rănile emoționale.
3. Când alții bârfesc în jurul tău, schimbă subiectul și direcționează discuția către aspecte pozitive, utile.
4. Dezvoltă recunoștință pentru toate persoanele pe care le întâlnești în viață deoarece, fiecare te ajută în felul său să crești.
5. Caută continuu să-ți crești Inteligența Emoțională.

Bullying-ul este reprezentat de orice comportament nedorit sau agresiv al unei persoane care încearcă în mod intenționat să te supere, să rănească sau să aibă putere asupra ta. Bullying-ul are loc în rândul copiilor, adolescenților și tinerilor, fie în persoană, online, fie prin intermediul rețelelor sociale.
Adulții pot fi, de asemenea, hărțuiți, atât în grupuri sociale, cât și la locul de muncă.

În primul rând, este important să recunoaștem diferența dintre bullying și luptă, deoarece uneori pot arăta foarte asemănătoare. Luptele au loc între doi oameni care au putere egală, fie că este vorba de forță, dimensiune sau intelect. Bullying-ul se întâmplă între cineva care are mai multă putere (fizică, sociala, contextuală etc.) și este mai agresiv și persoana vizată. Un bătăuș folosește această putere – indiferent dacă este puterea fizică, a fi mai popular sau a cunoaște informații jenante – pentru a răni sau a controla persoana pe care o agresează.
Persoana care este hărțuită poate avea greutăți să se apere și se poate simți din ce în ce mai neputincioasă față de persoana care o hărțuiește. Poate fi dificil pentru părinți sau persoane cu roluri de autoritate (profesori, antrenori, șefi) să identifice dacă cineva este hărțuit – sau agresează pe altcineva – pentru că deseori se întâmplă în afara vederii lor. De aceea, este util ca cei din jur să știe când și cum să ajute dacă văd că cineva este hărțuit.

Comportamentul de agresiune creează o cultură a fricii și are un impact negativ asupra tuturor celor implicați. A fi hărțuit poate afecta grav bunăstarea fizică, emoțională, academică și socială a unei persoane. Mulți dintre cei care suferă de bullying nu au încredere, se simt prost cu ei înșiși, au puțini prieteni și petrec mult timp singuri.

A fi hărțuit este dureros și stresant și este ceva despre care multor oameni le este greu să vorbească. Cei care sunt hărțuiți se întreabă continuu: “de ce eu?” S-ar putea să se simtă rușinați și jenați de ceea ce li se întâmplă, chiar să declanșeze sentimente de vinovăție.

Comportamentul de agresiune poate avea efecte devastatoare asupra unei persoane, care pot dura până la vârsta adultă. În cel mai rău caz, a fi hărțuit i-a determinat pe copii și tineri la auto-vătămare și chiar la sinucidere.

Bullying-ul ia multe forme diferite și poate afecta atât copiii, cât și adulții. De la hărțuirea fizică și verbală până la hărțuirea socială și cibernetică, această formă de comportament agresiv nedorit poate fi mai evidentă de detectat sau mai subtilă. Aceasta presupune ca o persoană să provoace în mod intenționat și în mod repetat disconfort sau răni altei persoane fără motiv. În general, o persoană agresată nu este capabilă să se apere și probabil că nu se află într-o poziție de putere. Pentru a preveni și a atenua agresiunea atunci când apare, este important să cunoașteți semnele și tipurile. Se poate întâmpla în orice moment, context sau locație, inclusiv online și prin intermediul unui telefon mobil.

Există două moduri largi de agresiune prin bullying: directă și indirectă.

Bullying-ul direct are loc între persoanele implicate într-o situație, în timp ce acțiunile indirecte implică alte persoane, cum ar fi transmiterea de insulte sau răspândirea de zvonuri.
Hărțuirea indirectă provoacă în cea mai mare parte un rău prin deteriorarea reputației sociale, a relațiilor cu semenii și a stimei de sine a altei persoane.

Tipuri de comportament de bullying

Bullying-ul implică un comportament repetat, agresiv pe o perioadă de timp și este clasificat în patru moduri principale: fizic, verbal, social și cibernetic și două moduri secundare: rasist și sexual.

Mai jos detaliem fiecare tip de bullying:

1. Bullying-ul fizic este cel mai evident tip de comportament de hărțuire de observat și implică vătămarea corpului sau a bunurilor unei persoane. Acest lucru poate lua forma lovirii, lovirii cu picioarele, împiedicarea, ciupirea, împingerea sau deteriorarea proprietății altei persoane și poate provoca vătămări fizice atât pe termen scurt, cât și pe termen lung;
2. Bullying-ul verbalpresupune rostirea sau scrierea de cuvinte răutăcioase și include insulte, tachinări, intimidare, comentarii sexuale neadecvate, remarci homofobe sau rasiste sau abuz verbal. În timp ce comportamentul de agresiune verbală poate începe inofensiv sau într-un context de glumă, poate escalada rapid, provocând suferință emoțională;
3. Bullying-ul social este adesea mai greu de recunoscut, deoarece implică afectarea reputației sau a relațiilor cuiva. Denumit uneori hărțuire relațională, acest tip de comportament de hărțuire implică excluderea sau marginalizarea cuiva în mod intenționat, a le spune oamenilor să nu fie prieteni cu acea persoană, răspândirea de zvonuri neadevărate și/sau jenarea intenționată în public.
4. Bullying-ul cibernetic poate fi deschis sau ascuns, deoarece implică comportamente de agresiune prin tehnologii digitale, cum ar fi computerele și smartphone-urile. Din cauza naturii tehnologiei, acest lucru se poate întâmpla în orice moment și poate include texte abuzive, e-mailuri sau postări pe rețelele sociale, excluderea deliberată a unei persoane online, răspândirea de zvonuri și imitarea altora prin utilizarea informațiilor lor de conectare.
5. Bullying-ul rasistpoate include toate celelalte tipuri de hărțuire, chiar și atacuri fizice. Include: batjocorirea sau intimidarea cuiva din cauza rasei sale, devalorizarea originii rasiale a cuiva, discreditarea practicilor religioase sau culturale ale cuiva, insultarea discursului unei persoane, felul în care se îmbracă sau obiceiurile sale;
6. Bullying-ul sexualinclude orice contact fizic sexual nedorit, comentarii neadecvate sau hărțuire online. Include: trimiterea sau postarea de fotografii, mesaje sau videoclipuri cu caracter sexual explicit, facerea de comentarii sexuale nepotrivite, glume sau gesturi cu mâinile, răspândirea de zvonuri sexuale, apucarea sau atingerea într-o manieră sexuală, supunerea la presiuni pentru sex sau fotografii sexual explicite.

Efectele bullying-ului

Bullying-ul îi afectează toți cei implicați și nu doar persoana vizată, inclusiv pe cei care agresează și pe cei care sunt martori la acțiune. În timp ce multe cazuri raportate de agresiune afectează copiii, adulții sunt, de asemenea, susceptibili la efectele dăunătoare ale acestui comportament.
Are un impact asupra sănătății mintale a unei persoane și este legat de multe rezultate negative, inclusiv abuzul de substanțe și, în cazuri extreme, gânduri sau sentimente suicidare.

Efectele fizice și emoționale ale agresiunii pot include:

1. risc mai mare de a dezvolta depresie și anxietate
2. sentimente crescute și mai frecvente de tristețe și singurătate
3. modificări ale tiparelor de somn, inclusiv insomnie sau epuizare
4. modificări ale tiparelor alimentare și ale apetitului
5. pierderea interesului și a dorinței pentru activități
6. mai multe afecțiuni de sănătate, inclusiv bunăstarea fizică a unei persoane.

Când se întâmplă la locul de muncă, capacitatea unei persoane de a se concentra și de a performa este afectată și poate duce la un mediu toxic pe termen lung.
Agresorii pot viza indivizi care reprezintă o amenințare pentru ei, cu scopul de a face individul să se simtă mai puțin încrezător și mai inadecvat la locul de muncă. Dar chiar și a fi martor la acest tip de hărțuire poate avea un impact dăunător. Un studiu a constatat că un spectator are un risc crescut de a dezvolta simptome depresive în următoarele 18 luni după ce apare agresiunea.

Semne de agresiune prin bullying în cazul copiilor/adolescenților

Bullying-ul apare în mod intenționat în afara vederii adulților. Atunci când există semne de avertizare, acestea implică de obicei schimbări comportamentale și emoționale.
Semnele pe care este necesar să le observăm când un copil este agresat includ:

1. semne fizice precum tăieturi, vânătăi sau zgârieturi care nu sunt ușor de explicat.
2. încearcă să renunțe la școală.
3. deodată încep să se descurce prost la școală.
4. vin acasă triști, lăcrimați, deprimați sau prea obosiți.
5. își pierd pofta de mâncare sau dezvoltă o tulburare de alimentație.
6. par mai stresați sau anxioși decât de obicei.
7. acuză dureri de cap, greață, dureri de stomac sau alte simptome fizice.
8. au coșmaruri, tulburări de somn, insomnie sau probleme cu somnul.

De ce apare bullying-ul?

Un studiu indică faptul că agresorii tind să fie hărțuiți de propria lor familie, astfel încât aceștia pot observa și imita comportamentul agresiv sau furios.
Alte motive pot include faptul că acestea sunt:

1. atragerea de atenție din cauza lipsei de atenție acasă sau în altă parte
2. sunt hărțuiți de frații lor mai mari sau de adulți (părinte, profesor, antrenor etc.)
3. creșterea propriului statut social în rândul semenilor lor
4. încercarea de a se potrivi cu alții care agresează
5. nesiguranță, senzație de incompetență sau o stimă de sine slabă.

Ce faci dacă ești martor la bullying?

Adulții și tinerii care nu sunt ținta unui episod de bullying pot vedea că are loc agresiunea respectivă.
Dacă observați că cineva este agresat, există mai mulți pași pe care îi puteți lua pentru a ajuta.
Aceștia includ:

1. Păstrați-vă propriile emoții sub control și nu reacționați exagerat la situație
2. Indiferent ce faceți, nu dați vina pe persoana care este hărțuită
3. Asigurați-vă că toți cei implicați înțeleg că bullying-ul este greșit
4. Explicați aspectele nepotrivite ale situației persoanelor responsabile, cum ar fi profesorii, părinții sau antrenorii

Tinerii care suferă sau sunt martori la bullying ar trebui încurajați să raporteze incidentele profesorilor sau altor figuri de autoritate. Copiii nu trebuie încurajați să reacționeze cu violență față de agresori.

Ce să faci dacă ești agresat?

Când apare un comportament de agresiune, indiferent dacă o persoană este ținta vizată sau un spectator, există acțiuni care pot fi întreprinse pentru a ajuta la oprirea comportamentului și pentru a-l preveni în viitor.

1. Începeți prin a înregistra ceea ce se întâmplă, documentați cuvintele sau comportamentele agresorului și descrieți când și unde a avut loc. Dacă a avut loc prin e-mail, text sau rețele sociale, tipăriți acele cazuri în scopuri de documentare. Acest lucru va asigura o relatare detaliată a incidentului (incidentelor) atunci când luați măsuri.
2. În timp ce furia, retragerea și teama de un stigmat pot determina o persoană agresată să sufere singură și în tăcere, este important să raportați comportamentul de agresiune pentru a vă asigura că tiparul nu continuă să dăuneze celor din jur.
3. Ori de câte ori este posibil, păstrează distanță între tine și agresor în timp ce cauți sprijin.

Comportamentul de agresiune este supărător și poate avea un impact semnificativ asupra sănătății fizice și emoționale a unei persoane pe termen scurt și lung.
Deși poate lua multe forme, fie directă sau indirectă, fie prin comportamente fizice, verbale, sociale și cibernetice, efectele dăunătoare afectează nu doar persoana agresată, ci și pentru oricine este martor la acțiune.

Dacă te confrunți cu bullying, este important să documentezi, să raportezi și să cauți sprijin, amintindu-ți că nu ești singur în experiența ta și că ajutorul este disponibil.

Efectele psihologice și sociale ale bullying-ului
Bullying-ul poate avea o varietate de efecte pe termen scurt și lung atât pentru victimă, cât și pentru agresor.

Toți copiii sunt diferiți și sunt susceptibili să manifeste comportamente diferite în timpul sau după bullying. Având în vedere că bullying-ul relațional este în creștere și bullying-ul cibernetic este realizabil mai ușor ca niciodată, trebuie remarcat faptul că bullying-ul poate avea loc pentru perioade lungi de timp înainte ca elevii să caute ajutor.

Un studiu pe 2.300 de elevi din unsprezece școli gimnaziale a constatat că un nivel ridicat de bullying a fost asociat cu note mai mici pe parcursul a trei ani de școală gimnazială. Elevii care au fost evaluați ca fiind cei mai agresați au avut rezultate semnificativ mai slabe din punct de vedere academic decât colegii lor.

Efectele pe termen scurt asupra victimei agresate pot include:
• Izolare socială
• Sentimente de rușine
• Tulburări ale somnului
• Schimbări în obiceiurile alimentare
• Stimă de sine scazută
• Eșecul și evitarea şcolară
• Simptome de anxietate
• Umezirea patului
• Risc mai mare de îmbolnăvire
• Simptome psihosomatice (dureri de stomac, dureri de cap, dureri musculare, alte tulburări fizice fără cauză medicală cunoscută)
• Performanță școlară slabă
• Simptomele ale depresiei

Efectele pe termen scurt ale agresiunii asupra agresorului:

Deși poate fi dificil să empatizezi cu agresorul, este esențial ca părinții și oficialii școlii să recunoască faptul că agresorii se angajează în comportament de agresiune cu un motiv. Fără ajutor, comportamentul va continua și, potențial, se va agrava în timp.

Efectele asupra agresorului pot include:
• Performanță școlară slabă (orele de școală pierdute din cauza suspendărilor cresc acest risc)
• Risc crescut de absentism
• Dificultate în menținerea relațiilor sociale
• Risc crescut de abuz de substanțe

Un studiu longitudinal condus de un grup de oameni de știință din Norvegia a investigat efectele psihologice pe termen lung ale adolescenților. Rezultatele studiului au indicat că toate grupurile implicate în bullying în timpul adolescenței, atât agresorii, cât și victimele, au avut rezultate negative asupra sănătății mintale la vârsta adultă. În timp ce victimele au prezentat un nivel ridicat de simptome depresive la vârsta adultă, ambele grupuri au prezentat un risc crescut de spitalizare psihiatrică din cauza tulburărilor de sănătate mintală.

Riscuri pe termen lung de agresiune pentru victimă:

Cu sisteme de asistență și tratament imediat și adecvat pentru sănătatea mintală, victimele pot evita unele dintre consecințele potențiale pe termen lung ale agresiunii. Fără intervenție, totuși, copiii sunt expuși riscului pentru următoarele:

• Depresie cronică
• Risc crescut de gânduri suicidare, planuri de sinucidere și tentative de sinucidere
• Tulburări de anxietate
• Stres post-traumatic
• Sănătate generală precară
• Comportament autodistructiv, inclusiv autovătămare
• Abuz de substanțe
• Dificultate în stabilirea de încredere, prietenii și relații reciproce

Efectele pe termen lung ale agresiunii asupra agresorului:

Fără un tratament adecvat, comportamentul de agresiune poate continua până la vârsta adultă. Fără intervenție, copiii sunt expuși riscului pentru următoarele:

• Risc de abuz conjugal sau asupra copilului
• Risc de comportament antisocial
• Abuz de substanțe
• Mai puțin probabil să fie educat sau angajat

Bullying-ul în copilărie are efecte grave atât asupra sănătății copiilor, cât și asupra sănătății pe termen lung. Intervenția imediată și urmărirea pe termen lung pot ajuta la medierea unora dintre aceste efecte.
Este imperativ ca școlile, familiile și comunitățile să lucreze împreună pentru a înțelege bullying-ul și consecințele acestuia și să găsească modalități de a reduce și, sperăm, de a eradica, bullying-ul atât în școli, cât și în comunități.

Zi de zi suntem influențați de diverse prejudecăți cognitive de care nu suntem conștienți.
Muzica pe care o ascultăm ne influențează părerea despre vinul pe care îl bem, greutatea lingurii influențează cât de cremos găsim iaurtul și evaluarea morală a străinilor depinde de filmul pe care tocmai l-am vizionat.
Mulți numesc această paradigmă a descoperirilor empirice paradigma „toți suntem proști”.

Oamenii de știință și academicienii ne oferă în general explicații raționale și logice. Așa că se pot simți amenințați de acest potop de dovezi ale iraționalității noastre. Și se simt.
Însă, chiar și ”experții” sunt foarte ușor păcăliți să facă cele mai elementare greșeli cu privire la probabilitate. De exemplu experții în vin greșesc de obicei când nu ghicesc că vinului alb i s-a adăgat colorant inodor ca să devină vin roșu.

În loc să ne pregătim să eșuăm tot timpul, am putea să luăm ca punct de bază configurația noastră mentală plină de emoții, irațională și simplificatoare. Și doar în acele momente rare și excepționale reușim să ne depășim ”prostia” și să dobândim adevărata raționalitate.

”Prostia umană”/tendința către eroare este un subiect complex, complicat și controversat. Să poți discuta despre subiectul ”prostiei” în mod corect este întotdeauna o sarcină epuizantă. Deloc surprinzător, riscul de a jigni oamenii este mare, precum și posibilitatea de a fi înțeles greșit. Acesta este motivul pentru care este atât de important să ne bazăm pe studii care să ne prezinte funcționalitatea logică a tendinței către eroare, într-un mod acceptabil și utilizabil spre transformare.

Psihologii au arătat că noi, oamenii suntem slabi judecători ai propriilor abilități, de la simțul umorului, până la gramatică. În plus, cei mai ”răi” cu judecata de sine, sunt și cei mai asprii judecători cu cei din jur.

Ești destul de inteligent tot timpul, nu? Bineînțeles că ești, la fel ca noi toți!
Dar nu ar fi groaznic dacă ne-am înșela? Psihologii au arătat că avem mai multe șanse să fim orbi față de propriile eșecuri decât ne dăm seama. Acest lucru ar putea explica de ce unii oameni incompetenți sunt atât de enervanți când nu văd unde au dat greș. De asemenea, persoanele incompetente (într-un domeniu specific) injectează o doză sănătoasă de umilință în propriul nostru respect de sine și, mai ales, injectează în noi o bună doză de îndoială față de ceea ce am considerat inițial bun, util, de bun simț. Aceștia ne pot îndepărta de la ceea ce numim în mod natural ”ascultarea instinctului”.

Din ce motiv facem toți ”prostii” ?
Oricât de de inteligenți suntem, inevitabil facem măcar 1 dată în viață ceva ce regretăm mai târziu.
Într-un articol scris în “Scientific American” din 2016, psihologul Ellen Hendriksen a oferit o explicație legată de motivele pentru care facem lucruri stupide.

1. În primul rând, oamenii experimentează două tipuri de plăcere:

a. plăcerea derivată din satisfacție: a te bucura de o mâncare bună, a termina un antrenament greu sau a îndeplini o sarcină semnificativă;
b. fiorul urmăririi: urmărirea unui lucru, unei senzații, entuziasm sau anticipare. A doua formă de plăcere atinge sistemul dopaminei din creier, ceea ce determină oamenii să urmeze un comportament compulsiv care duce adesea la regret.

2. În al doilea rând, trăim într-o societate în care privarea și suprimarea plăcerii sunt comune. Vrem să scăpăm de câteva kilograme, așa că ne lipsim de zahăr și suprimăm îndemnurile rezultate. Sau poate este cofeina, sau carnea. Acest lucru funcționează pentru un timp, apoi acele îndemnuri se transformă în obsesii și revin cu ”răzbunare”. În funcție de ceea ce suprimați, asta poate duce la niște decizii foarte proaste (adică nepotrivite).

3. În al treilea rând, ne confruntăm cu ceea ce Hendriksen numește efectul “Ce naiba?”. Facem ceva – chiar și minor – care sparge barajul inhibiției. Faci excepție și mănânci o bucată de tort de ziua de naștere a cuiva la serviciu. Sari peste ziua în care mergi la sală. Amâni azi să lucrezi la proiectul început. Efectul deschide ”robinetul” excepțiilor, riscă să devină obicei și apare eroarea (rezultat nedorit!).

Nu suntem imuni la ”prostie”! Oamenii pe care îi considerăm în mod normal că sunt destul de inteligenți și raționali sunt adesea mai susceptibili să ia decizii stupide. Acest lucru nu se datorează ”prostiei” ascunse, ignoranței sau chiar apatiei. De fapt, este chiar opusul. Propriul lor succes îi seduce adesea să facă lucruri stupide, să facă alegeri proaste/nepotrivite. Este bine să fii cea mai inteligentă persoană din cameră... însă de aici pot începe problemele.

Cauze ale acțiunilor ”stupide” pe care le facem:

1. Distragerea atenției. Acest lucru provoacă cel mai scăzut grad de eroare umană. Distracția îi face pe oameni să rateze obiectivele din cauza lipsei de concentrare. Neacordarea atenției sau nealocarea resurselor suficiente duce la frustrare și pierdere de timp. Persoanele distrase tind să nu cheltuiască cantitatea potrivită de energie și concentrare în timp ce îndeplinesc sarcini relevante. Așadar, se comportă prost (a se citii nepotrivit!) pentru că se luptă să atingă obiective pe care nu sunt cu adevărat dispuși să le atingă.
2. Lipsa de control.Acest lucru duce la gradul mediu de eroare umană. Lipsa de control este tipică persoanelor impulsive. A nu avea autocontrol înseamnă a fi victima evenimentelor, acționând irațional prin urmare. Oamenii lipsiți de autocontrol se comportă prostește pentru că sunt înclinați să acționeze impulsiv, fără raționalitate.
3. Ignoranța și excesul de încredere. Aceasta duce la cel mai înalt și mai periculos grad de eroare umană. Ignoranța și excesul de încredere îi determină pe oameni să își asume riscuri. Asta, deși nu au cunoștințele sau abilitățile necesare pentru a gestiona și a face față posibilelor consecințe dezastruoase, în cele din urmă alții trebuind să plătească pentru problemele cauzate de acești oameni. Oamenii ignoranți se comportă prostește, în consecință, de pe urma acțiunilor lor nu beneficiază nici ei înșiși, nici societatea.
4. Nevoia de a avea dreptate. Mulți oameni inteligenți fac alegeri stupide pentru că au nevoie și vor să aibă întotdeauna dreptate. Se identifică ca fiind aceia care au întotdeauna răspunsurile corecte și cele mai bune soluții. Orice mai puțin ar fi greșit. Și ei nu pot greși!
5. Nerăbdarea. Când ești obișnuit să ai mereu dreptate, ai tendința de a nu avea prea multă răbdare cu cei din jur. Ești ușor distras, nu acorzi timpul necesar pentru a întelege și o altă perspectivă, nevoie, nu acorzi timp pentru negociere și găsirea celei mai bune soluții.
6. Hiperfocalizarea. Concentrarea este un lucru bun, dar fi ”prea concentrat” poate duce la probleme. “A nu vedea pădurea de copaci” este un idiom clasic pentru hiperfocusul de care suferă mulți oameni inteligenți. Te concentrezi atât de mult pe detalii, încât pierzi din vedere imaginea de ansamblu. Nu reușești să observi toate aspectele și faci greșeli stupide.
7. Așteptări prea mari (nerealiste). Oamenii inteligenți tind să fie, de asemenea, persoane cu performanțe ridicate. Sunt obișnuiți să opereze la un nivel superior și au așteptări corespunzătoare despre ei înșiși (și uneori despre alții). Atunci când sunt combinate cu cele trei anterioare, așteptările ridicate pot transforma un mediu de lucru sănătos într-unul toxic în foarte scurt timp. Și alegerile nepotrivite încep să pară cele ușoare și cu sens.
8. Necunoașterea.Persoanele foarte inteligente par adesea ca fiind distante sau deconectate. Unele dintre aceste stări pot fi atribuite hiperfocalizării, dar la fel de des întâlnit este un indiciu al lipsei de inteligență emoțională (EQ). Lipsa dezvoltării sociale, a empatiei, poate duce la decizii care îi afectează negativ pe alții. Acest lucru se va intoarce inevitabil împotriva celui inteligent mental (IQ).

Concluzii
În cele din urmă, putem fi cea mai inteligentă (IQ) persoană din cameră și totuși să ”reușim” cele mai stupide erori. Singurele ”remedii” sunt: o doză sănătoasă de conștientizare de sine, de acceptare, de ”haz de necaz”, de flexibilitate, de disponibilitate pentru ascultare activă și negociere.

După cum am observat, puterea distructivă a ”prostiei” este inerentă, iar contracararea potențialului de eroare umană la nivel de societate este probabil o realizare utopică. Pe de altă parte, acțiunea individuală spre a ne îmbunătăți noi înșine, poate fi soluția.

Cum ne putem îmbunătăți? Conștientizând capcanele celor 8 motive de mai sus și, cel mai concis mod de a face asta, este să lucrăm cu noi înșine, ați zice probabil la inteligența mentală, dar nu, exact la inteligența emoțională (EQ)!

Dansul există din timpuri străvechi. Multe culturi, filozofii și religii au îmbrățișat dansul, deoarece are componente fizice, mentale, emoționale și spirituale în ritualurile zilnice.

Asistăm la dans ritmic în diverse culturi aborigene, artă contemporană (Hollywoodul american), practici spirituale precum sufismul (derviși învârtitori), Bollywood indian, dansuri sacre europene, multe dansuri asiatice precum Dunhuang, Barong, Rangda, Bharatanatyam, Joget, Tinikling, Khon, Apsara și mulți altele.

Dansul este o formă de artă unică. Este, de asemenea, o formă de mișcare distinctă și naturală folosită pentru a stimula creierul și corpul simultan, contribuind la longevitate la multe niveluri, cum ar fi fizic, mental, emoțional, social și spiritual.

Dansul oferă multe beneficii pentru sănătate și contribuie la longevitate. Tonusul muscular, forța, flexibilitatea și agilitatea cuplate cu rezistența osoasă care reduc riscul de osteoporoză sunt esențiale sănătății fizice. ”Fitness-ul aerobic” contribuie la sănătatea cardiovasculară și pulmonară.

Conștientizarea spațială, echilibrul hormonal, stimularea neurotransmițătorilor și creșterea încrederii în sine pot aduce beneficii la nivel mental și psiho-emoțional. Interacțiunile semnificative cu ceilalți pot fi benefice la nivel social, emoțional și spiritual. Dansul ne permite să ne exprimăm emoțiile într-un mod sănătos.

Nu este niciodată târziu să dansăm. Putem culege multe dintre beneficiile dansului la orice vârstă.

Efectele dansului asupra creierului și corpului

Multe studii investighează efectele dansului asupra creierului și corpului. Potrivit unui raport al Școlii de Medicină Harvard, “studiile care utilizează imagistica PET au identificat regiuni ale creierului care contribuie la învățarea și performanța dansului. Aceste regiuni includ cortexul motor, cortexul somatosenzorial, ganglionii bazali și cerebelul.” În 2008, profesorul John Krakauer (neurolog și om de știință) a scris un articol în care răspunde la întrebarea ”care sunt efectele dansului pentru creier și corp?”.

a. Din perspectiva muzicii, Krakauer a subliniat că “se știe că muzica stimulează plăcerea și recompensează zone precum cortexul orbitofrontal, situat direct în spatele ochilor, precum și o regiune a creierului mijlociu numită striatul ventral. În special, cantitatea de activare în aceste zone se potrivește cu cât de mult ne bucurăm de melodii. În plus, muzica activează cerebelul, la baza creierului, care este implicat în coordonarea și sincronizarea mișcării.”

b. Din punctul de vedere al mișcării, menționează Krakauer,“dovezile crescânde sugerează că suntem sensibili și adaptați la mișcările corpului altora, deoarece regiuni similare ale creierului sunt activate atunci când anumite mișcări sunt atât efectuate, cât și observate. De exemplu, regiunile motorii ale creierului dansatorilor profesioniști arată mai multă activate atunci când urmăresc alți dansatori în comparație cu oamenii care nu dansează. Dovezile tot mai mari sugerează că experiențele senzoriale sunt și experiențe motorii. Muzica și dansul pot fi activatori deosebit de plăcuți ai acestor circuite senzoriale și motorii.”

Într-un studiu de la Universitatea din Derby, pacienții cu depresie care au primit lecții de dans salsa și-au îmbunătățit în mod semnificativ starea de spirit până la sfârșitul terapiei de nouă săptămâni de rotire a șoldurilor. Cercetătorii citează creșterea endorfinelor din exercițiu, plus interacțiunea socială și concentrarea pe care dansul le necesită și creșterea încrederii în sine din învățarea unei noi abilități.
Într-un studiu german despre muzică și dansul cu partener, 22 de dansatori de tango au avut niveluri mai scăzute de hormoni de stres și niveluri mai ridicate de testosteron după ce dansau cu partenerii și s-au simțit mai sexy și mai relaxați.

Într-un studiu realizat la Universitatea din New England, participanții care au petrecut șase săptămâni învățând stilul de dans tango au înregistrat niveluri semnificativ mai scăzute de depresie decât un grup de control care nu a urmat cursuri și rezultate similare cu cele ale unui al treilea grup care a luat lecții de meditație. Autoarea studiului, Rosa Pinniger, scoate în evidență concentrarea extremă – sau „conștientizarea” – a dansului, care întrerupe tiparele de gândire negative care contribuie la anxietate și depresie.

Natura expresivă fizică a dansului ajută, de asemenea, oamenii să elibereze emoțiile nepotrivite și, prin urmare, să recunoască sentimentele reținute, primul pas pentru a le face față. Pacienții cu depresie au tendința de a avea spatele curbat și coboară capul astfel încât să fie cu fața spre pământ. Dansul ridică corpul la o postură deschisă, cu o valoare emoțională optimistă.

Conștientizarea de sine a mișcărilor, senzațiilor și emoțiilor este crucială pentru sănătate și bunăstare. Suprimarea acestei conștiințe de sine (de exemplu, din cauza stresului, traumei sau amenințării) poate duce la afecțiuni precum depresia, anxietatea, afectarea sistemului imunitar și endocrin, tulburări sexuale, precum și probleme cu relațiile. Practicile de întruchipare, cum ar fi dansul, care este una dintre căile străvechi de vindecare, pot ajuta la restabilirea conștiinței de sine.

Diferite tipuri de dans și beneficiile lor:

1. Bollywood: acest stil de dans este interpretat pe muzică formală și populară indiană și, de asemenea, folosește mișcări din stilurile de dans din Orientul Mijlociu. Dansul Bollywood este energic și implică un grup de dansatori. Implică mișcări destul de riguroase, care pe lângă faptul că sunt solicitante pentru sistemul cardiovascular, ajută articulațiile să rămână sănătoase.
2. Zumba:este o formă de dans de mare intensitate, axată pe fitness, care consolidează mișcările de aerobic și de dans. Zumba se face de obicei pe muzica latino, dar folosește și alte tipuri de muzică modernă, cum ar fi hip-hop. Poate reduce riscurile pentru sănătate, ajută la menținerea unei greutăți sănătoase, vă poate întări inima și vă poate stimula starea de spirit.
3. Belly Dance: este un tip de dans popular tradițional care a avut originea pentru prima dată în Orientul Mijlociu. Dansul din buric este o formă ideală de dans pentru început, din cauza tuturor părților importante ale corpului care sunt folosite: șolduri, stomac, mușchi, trunchi și brațe. Dintr-o perspectivă kinestezică, se concentrează în mod special pe mișcările complicate ale trunchiului și se învârte în jurul izolării mușchilor trunchiului.
4. Tap:este o formă de dans clasic care are origini din dansurile tribale africane și dansurile populare irlandeze. Dansul Tap are multe beneficii importante, cum ar fi îmbunătățirea memoriei musculare, coordonarea fină a mușchilor și concentrarea.
5. Hip-Hop: Este o formă liberă și brută de dans și autoexprimare care folosește întregul corp și postura. Stilurile de mișcări implică blocare, pop și rupere și este o formă fantastică de cardio!
6. Piloxing: Este un nou stil de dans care combină boxul și pilatesul. Îmbunătățește arderea grăsimilor și sculptarea corpului.
7. BodyJam:Dans pur și simplu (indiferent de stil) – este combinația supremă de dans și muzică. Este un antrenament pentru întregul corp care îți va face inima să bată și îți va arde caloriile. Este conceput astfel încât să îți ofere distracție în timp ce depui efort fizic.

Dansul ca mecanism de adaptare și echilibrare

Dansul este un mecanism eficient de a face față stresului. Se consideră că dansul duce la o mai mare conștientizare a corpului și a autoexpresiei influențate de diferite părți ale vieții și care induce transformări ce schimbă viața. Dansul a fost perceput ca metodă ce îmbunătățește sănătatea și bunăstarea, având un impact asupra expresiei și percepției sexualității și a fluxului.

Dansul oferă o modalitate naturală de a construi relații sociale, mai ales pentru cei care trăiesc singuri și se confruntă cu lipsa interacțiunii sociale. Dansul poate fi folosit ca intervenție de a face față stresului și poate ajuta la contracararea depresiei și a singurătății, reducând în același timp stigmatizarea și opiniile critice externe asupra corpului în societatea actuală.

Dansul întărește sănătatea fizică și mentală, ajutând la prevenirea căderilor, la îmbunătățirea posturii și a flexibilității, la ridicarea dispoziției și la ameliorarea anxietății. Este, de asemenea, o activitate distractivă care acutizează mintea, crește puterea și forța fizică și poate reduce durerea și rigiditatea.

Dansul crește ritmul cardiac și tonifiază mușchii. Exercițiile fizice pot ajuta la simptomele depresiei și anxietății prin eliberarea anumitor substanțe chimice în creier. De asemenea, oferă o modalitate de a scăpa de gândurile și grijile negative repetitive.

Pornografia a existat întotdeauna, într-un mod sau altul și a fost întotdeauna controversată. Unii oameni nu sunt interesați de aceasta, iar unii sunt profund ofensați de aceasta. Alții o utilizează ocazional, iar alții în mod regulat. Totul se rezumă la preferințele personale și la alegerea personală.

Dependența de pornografie se referă la o persoană care devine dependentă emoțional de pornografie până la punctul în care aceasta interferează cu viața de zi cu zi, relațiile și capacitatea de a funcționa. Este ușor de înțeles cum aceasta ar putea fi o problemă, având în vedere disponibilitatea pe scară largă a pornografiei pe internet. Acest tip de dependență poate fi destul de comună.

Ce este o dependență?

O dependență este mai mult decât un interes intens pentru ceva. Este o afecțiune care schimbă creierul și corpul și determină persoana să se simtă nevoită să continue să utilizeze o substanță sau să participe la o activitate, în mod excesiv, chiar și atunci când face acest lucru îi poate face rău. Majoritatea cercetărilor privind dependența sugerează că dependența activează regiuni din creier asociate cu motivația și recompensa. Mai exact, modifică sistemul de dopamină al organismului. Atunci când o persoană cu dependență folosește inițial substanța sau se angajează în comportament, primește o doză intensă de dopamină, care-i provoacă sentimente de plăcere și recompensă. În timp, corpul începe să producă mai puțină dopamină și să se bazeze pe substanță sau comportament pentru a suplini lipsa dopaminei.
Dependența afectează și alte aspecte ale creierului, schimbându-l constant și făcând din ce în ce mai dificilă evitarea substanței sau a comportamentului dependenței.

Pornografia creează dependență?

Sexul poate fi un comportament extrem de satisfăcător, în ceea ce privește dopamina. Utilizarea excesivă a pornografiei poate duce, de asemenea, la dependență.

Organizația Mondială a Sănătății a adăugat comportamentul sexual compulsiv ca o tulburare de sănătate mintală în 2018. Și, deși nu evidențiază dependența de pornografie, se referă la activitățile sexuale repetitive care devin un punct central al vieții unei persoane și subliniază că: „își neglijează sănătatea și îngrijirea personală sau alte interese, activități și responsabilități”.
Un studiu efectuat pe un număr de bărbați care au căutat tratament pentru utilizarea problematică a pornografiei a arătat răspunsul creierului lor la imaginile cu conotații sexuale. Experți spun că același tip de activitate cerebrală este prezentă și în dependența de droguri sau alcool - atunci când circuitele din creier asociate cu recompensa, motivația și memoria sunt pornite.

Dacă pur și simplu o persoană vizionează material pornografic, acest fapt n-o transformă neapărat într-o persoană dependentă ce necesită remediere. Dependențele sunt legate de exces care duce la lipsa de control și pot provoca probleme semnificative.

Semnele dependenței de pornografie

Indiferent dacă este o dependență instalată sau nu, cei care folosesc pornografia în mod regulat acuză o poftă intensă/de sex. Se îndreaptă spre pornografie atunci când sunt anxioși. De asemenea, tind să extindă acest obicei chiar în mediul de la locul de muncă și nu doar acasă. Unii experți cred că există o legătură între utilizarea intensă a pornografiei și o stimă de sine scăzută sau nemulțumirea în relații.

Semnele pentru un diagnostic de dependența de pornografie variază. Dar majoritatea experților sunt de acord că, dacă acest comportament împiedică activitățile de zi cu zi ale persoanei și îi scade nivelul de energie și motivație față de alte activități, putem vorbi de o dependență.

Știți că ați declanșat dependență când:

1. Pornografia devine o parte centrală a vieții voastre. Nu mai faceți lucruri care vă plac cu adevărat, astfel încât să vă puteți bucura mai mult de ele;
   2. Neglijați îngrijirea personală;
   3. Vă pierdeți interesul pentru alte activități.
   4. Deveniți mai puțin interesați de întâlnirile sociale;
   5. Descoperiți că timpul pe care îl petreceți vizionând pornografie continuă să crească;
   6. Vă simțiți ca și cum ați avea nevoie de o „remediere” pornografică - și această remediere vă oferă o mare plăcere;
   7. Vă simțiți vinovați că vizionați pornografie;
   8. Petreceți ore în șir căutând site-uri porno online, chiar dacă înseamnă neglijarea responsabilităților sau privarea de somn și odihnă;
   9. Insistați ca partenerii voștri romantici sau sexuali să vizioneze materiale pornografice sau să puneți împreună cu ei în practică fantezii inspirate din pornografie, chiar dacă nu vor;
   10. Nu vă puteți bucura de sex fără a viziona mai întâi materiale pornografice;
   11. Nu puteți rezista pornografiei, chiar dacă vă tulbură viața personală;
   12. Vă deteriorează relațiile;
   13. Ați renunțat la alte responsabilități;
   14. Vă afectează locul de muncă sau școala;
   15. Vizionați materiale pornografice în locuri care nu sunt adecvate, cum ar fi locul de muncă, școala ș.a.;
   16. Viața sexuală nu vă mai satiface;
   17. Nu puteți înceta să vă uitați la materiale pornografice, chiar și atunci când încercați;
   18. Nu puteți renunța la pornografie, chiar dacă nu vă mai provoacă la fel de multă plăcere;
   19. Vizionați intens materiale pornografice de 6 luni sau mai mult.

Cauzele dependenței de pornografie și factorii de risc:

Deoarece dependența de pornografie este controversată în comunitatea medicală/de sănătate mintală, nu există un set clar de cauze disponibile. Dar pot exista unele indicii în cauzele comportamentului sexual compulsiv. Experții care susțin existența dependenței de pornografie susțin că, la fel ca alte dependențe, aceasta este o problemă complexă cu o serie de cauze posibile.
Unele dintre aceste cauze pot include:

1. Condiții de sănătate mintală subiacente: o persoană ar putea folosi pornografia pentru a scăpa de suferința psihologică;
2. Probleme de relație: pornografia poate fi o rezolvare pentru nemulțumirea sexuală;
3. Norme culturale nesănătoase: idei despre modul în care ar trebui să arate și să se comporte oamenii în timpul sexului, tipurile de sex de care ar trebui să se bucure o persoană și norme similare pot atrage unii oameni către pornografie;
4. Cauze biologice: anumiți factori biologici, inclusiv modificări ale chimiei creierului atunci când o persoană vizionează pornografie, pot crește riscul de dependență;
5. Accesul facil la materiale pornografice: datorită internetului, accesul la pornografie este la un clic distanță;
6. Confidențialitatea: vizualizarea materialelor pornografice în privat este mai ușoară ca niciodată, astfel, comportamentele compulsive prosperă în secret.
7. Stări depresive și de anxietate
8. O imagine de sine deteriorată
9. Conflicte familiale (în relația cu părinții), copilărie cu model parental abuziv;
10. Un istoric de abuzuri fizice sau sexuale;
11. Alte dependențe deja instalate - dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc etc. pot fi favorizante pentru instalarea unora noi, inclusiv a celei de pornografie.

Complicații care rezultă din dependența de pornografie:

Respingerea ajutorului pentru o dependență de pornografie poate duce la probleme precum:
1. Apariția sau agravarea stărilor de vinovăție, rușine și stimă de sine scăzută;
2. Apariția sau agravarea depresiei, anxietății și a gândurilor suicidare;
3. Neglijarea partenerului;
4. Stabilirea de relații toxice;
5. Pierderea concentrării la locul de muncă;
6. Pierderea locului de muncă;
7. Instalarea altor probleme cu abuzul de substanțe;
8. Disfuncții sexuale.

Tratamentul dependenței de pornografie:

Puteți primi ajutor dacă simțiți că obiceiurile pornografice cauzează probleme. Principalul tip de tratament pentru comportamentul sexual compulsiv este psihoterapia și coachingul.

Persoanele care aleg să beneficieze de ajutorul unui psiholog sau coach, beneficiază de abordarea problemelor ”cauză” - relația, rușinea sexuală, depresia, modelul parental disfuncțional etc. Prin urmare, dacă o persoană optează pentru terapie, este important să aleagă un terapeut care înțelege și poate gestiona în primul rând aceste problematici.

Cele mai directe și eficiente recomandări de abordare sunt:

1. Terapia cognitiv-comportamentală (TCC)
2. Psihoterapia integrativă
3. Neuro-Programarea Lingvistică
4. Psiho-somatoterapia

Sesiunile de consiliere vă vor ajuta să înțelegeți ce a provocat dependența de pornografie. Terapeutul vă poate ajuta să dezvoltați mecanisme eficiente de coping pentru a vă schimba relația cu materialele pornografice.

De asemenea, medicamentele pot ajuta la controlul substanțelor chimice ale creierului legate de gânduri și acțiuni obsesive. Acestea includ: antidepresive, stabilizatori de dispoziție, anti-androgeni.

Concluzie

Vizualizarea din când în când a materialelor pornografice nu înseamnă neapărat o problemă. Dar, dacă a devenit obicei zilnic (chiar de mai multe ori pe zi) și/sau ați încercat să vă opriți și ați constatat că nu puteți, luați în considerare contactarea unui terapeut cu experiență în tratarea compulsiilor, dependențelor și disfuncției sexuale. Un terapeut cu experiență vă poate ajuta să depășiți comportamentele nesănătoase și să vă îmbunătățiți calitatea vieții.

Ce este dependența?

Dependența se referă la o situație de ”intoxicație” cronică ce rezultă din administrarea repetată a ceva dăunător în sine sau devenit dăunător prin exces și nevoia de a continua această administrare. Astfel, o persoană poate deveni dependentă de:
1. o substanță
2. un comportament
3. un context
4. o persoană

Aspectele care confirmă instalarea dependenței:

1. Dificultatea persoanei în a controla cât de mult sau cât de des consumă substanţa, practică comportamentul sau agresează o persoană prin a o considera ”proprietate”, nedorind să se desprindă fizic și emoțional de aceasta.

2. Continuarea consumului sau a comportamentului, chiar dacă acest fapt are consecinţe negative asupra vieţii personale (de exp. probleme de sănătate, pierderi financiare sau conflicte repetate cu cei din jur).

”Păcăleala” care hrănește dependența:

Psihologul Bruce K. Alexander conceptualizează în jurul anului 2008 un model al dependenței ca dislocare existențială. În viziunea sa, dependența constituie un răspuns adaptativ al persoanei la percepția propriei stări de dislocare (mai mult sau mai puțin conștientizată).

Termenul de dislocare se referă în acest context la experimentarea unei stări persistente de separare, detașare sau dezangajare, eșecul dobândirii sau pierderea unei stări de integrare psiho-socială. Persoana dependentă suferă de un deficit la nivelul semnificației vieții (”pentru ce trăiesc?”, ”ce sens are viața mea?”) și/sau un deficit în a face față aspectelor de bază ale vieții (”cum să trăiesc?”).

Plecând de la acest aspect evidențiat de Bruce K. Alexander, putem observa că dependența apare inițial ca un mecanism de apărare împotriva acestei stări de dislocare, de separare. Această stare se opune nevoilor noastre naturale de apartenență, acceptare, iubire. De aceea, instinctiv, persoana caută inconștient o metodă de liniștire, de siguranță, de plăcere - de fapt își asigură pe cea mai scurtă și rapidă cale găsită declanșarea hormonilor ”fericirii”: endorfine, serotonină, dopamină, oxitocină.

Persoana își creează astfel falsa iluzie a deținerii controlului! De fapt, acel moment poate fi începutul pierderii controlului!
Luând în calcul aspectul mai general al cuvântului ”dependență”, acesta ne arată că este vorba în sine despre un raport de subordonare. Persoana dependentă devine astfel ”subordonată” mental, emoțional și comportamental unei substanțe, unui comportament, unui context sau unei persoane.

Pașii necesari ieșirii din dependență:

1. Cel mai dificil, dar și cel mai important pas: acceptarea faptului că există o problemă.
2. Solicitarea ajutorului specializat.
3. Acceptarea faptului că este nevoie de o investiție constantă de timp, energie și resurse interioare.
4. Acceptarea inerentelor eșecuri și recăderi și menținerea deciziei de a merge până la capăt în vindecare.

CE ESTE DISFUNCTIA SEXUALA?

O disfunctie sexuala este caracterizata printr -o perturbare in procesul care defineste ciclul de raspuns sexual sau prin durerea asociata cu raportul sexual.

Ciclul de raspuns sexual poate fi divizat in urmatoarele faze:

1. Dorinta:Aceasta faza consta din fantezii in legatura cu activitatea sexuala si dorinta de a avea activitate sexuala.

2. Excitatie:Aceasta faza consta din senzatia subiectiva de placere sexuala care acompaniaza modificarile fiziologice. Modificarile majore la barbat constau din tumescenta peniana si erectie . Modificarile majore la femeie constau din vasocongestia pelvisului, lubrifierea si expansiunea vaginului si turgescenta organelor genitale externe.

3. Orgasm: Fazaconsta in atingerea culmii placerii sexuale, cu relaxarea tensiunii sexuale si contractii ritmice ale muschilor perineali si ale organelor  de reproducere. La barbat, exista senzatia de inevitabilitate a ejacularii spermei.

La femeie, exista contractii (nu totdeauna experientate subiectiv ca atare) ale peretelui treimii externe a vaginului. La a mbele sexe, sfincterul anal se contracta ritmic.

4. Rezolutie: Fazaconsta din senzatia de relaxare musculara si de bine. In timpul acestei faze, barbatii sunt refractari la urmatoarea erectie si orgasm o perioada variabila de timp. Din contra, femeile pot fi capabile sa raspunda la o stimulare suplimentara aproape imediat.

DISFUNCTII SEXUALE TRATATE IN CABINET:

1.       Dorinta Sexuala Diminuata

Elementul esential al dorintei sexuale diminuate il co nstituie o deficienta sau absenta a fanteziilor sexuale si a dorintei de activitate sexuala.

2.      Aversiunea Sexuala

Elementul esential al aversiunii sexuale il constituie aversiunea fata de, si evitarea activa a contactului sexual genital cu un partener sexual.

3.      Tulburarea de Excitatie Sexuala a Femeii

Elementul esential al tulburarii de excitatie sexuala a femeii il constituie incapacitatea recurenta sau persistenta de a atinge sau de a mentine pana la realizarea activitatii sexuale, un raspuns adecvat de lubrifiere -turgescenta al excitatiei sexuale.

4.      Tulburarea de Erectie a Barbatului

Elementul esential al tulburarii de erectie a barbatului il constituie incapacitatea recurenta sau persistenta de a atinge sau de a mentine pana la realizarea activitatii sexuale o erectie adecvata.

5.      Tulburarea de Orgasm a Femeii

Elementul esential al tulburarii de orgasm a femeii il constituie intarzierea sau absenta, recurenta sau persistenta, a orgasmului, dupa o faza de excitatie sexuala normala.

6.      Tulburarea de Orgasm a Barbatului

Elementul esential al tulburarii de orgasm a barbatului il constituie o intarziere sau absenta, persistenta sau recurenta, a orgasmului, dupa o faza de excitatie sexuala normala.

7.      Ejacularea Precoce

Elementul esential al ejacularii precoce il constituie debutul recurent sau persistent al orgasmului si ejacularii la o stimulare sexuala minima, inainte, in cursul sau la scurt timp dupa penetrare si inainte ca persoana s -o doreasca.

8.      Dispareunia (Nedatorata unei Conditii Medicale Generale)

Elementul esential al dispareuniei il constituie durerea genitala asociata cu contactul sexual.

9.      Vaginismul (Nedatorat unei Conditii Medicale Generale)

Elementul esential al vaginismului il constituie contractia involuntara persistenta sau recurenta a muschilor perineali care inconjoara treimea externa a vaginului cand se incearca penetrarea vaginului cu penisul, degetul, tamponul sau speculul.

10.  Disfunctia Sexuala indusa de o Substanta

Elementul esential al disfunctiei sexuale induse de o substanta il constituie o disfunctie sexuala semnificativa clinic care duce la detresa sau la dificultate interpersonala marcata , in functie de substanta implicata, disfunctia poate comporta deteriorarea dorintei, deteriorarea excitatiei,  deteriorarea orgasmului sau durere sexuala. Disfunctia sexuala este considerata a fi explicata integral de efectele fiziologice directe ale unei substante (adica, un drog de abuz, un medicament sau expunerea la un toxic).

Disfunctiile sexuale pot surveni in asociere cu intoxicatia cu urmatoarele clase de substante: alcool; amfetamina si substante afine; cocaina; opiacee; sedative, hipnotice si anxiolitice, si alte substante sau substante necunoscute. S-a relatat ca intoxicatia  acuta sau abuzul cronic de substante de abuz scade interesul sexual si cauzeaza probleme de excitatie la ambele sexe.

Pentru programari accesati sectiunea SERVICII

Dogma (din gr. Δόγμα = "părere") reprezintă d.p.d.v. religios, un postulat care este considerat drept adevăr absolut, infailibil, ce nu poate fi pus sub semnul întrebării.

Preconcepție = idee sau părere admisă, adoptată dinainte, fără o cercetare sau o experimentare prealabilă (pre + conceput).

Atât dogmele cât și ideile preconcepute se manifestă pentru psihicul uman ca niște închisori conceptuale limitative. Nimic nu a provocat mai multă suferință ființei umane decât dogmele și ideile preconcepute după care s-a ghidat fără să se raporteze și la adevărul celuilalt. Deoarece, astfel de idei înseamnă în substrat un mod de gândire de tipul: ”eu am dreptate, tu nu ai și adevărul meu este singurul valabil”.

Deși, în timp, atât dogmele, dar mai ales ideile preconcepute își dovedesc lipsa de bază logică și tangibilă și își arată în mod inevitabil falsitatea, oamenii au tendința să se cramponeze de acestea, uneori toată viața. Acest lucru se întâmplă deoarece, în mod paradoxal, oamenii își iubesc închisoarea, fiindcă aceasta le oferă sentimentul de siguranță al lucrului cunoscut, al zonei de confort, al lui “eu știu, deci am dreptate”. Mai pe scurt spus, le oferă iluzia că sunt în control asupra vieții lor. Realitatea este de fapt exact pe dos: abia atunci când ne atârnăm cu tot dinadinsul de ”dreptatea noastră”, am pierdut cu adevărat controlul asupra abilităților noastre de a ne adapta, evolua, accesa mai multe perspective, deci mai multe soluții, de a eficientiza timpul și resursele ș.a.

Rezultatul concret al acestei atitudini este că oamenii nu obțin în viață ceea ce-și doresc. Ghidatul acțiunilor după aceste reguli interne fixe, ne influențează modul în care ne gestionăm timpul, energia și resursele, abordăm relațiile, acționăm în profesie, acordăm atenție creșterii personale.

În general convingerile/ideile preconcepute care ne pot ține pe loc sunt formulate în mintea noastră sub forma ”cauză-efect”. Iată câteva exemple:

1. „Ca să am viața pe care mi-o doresc, trebuie să am grijă să am totul în control”.
2. „Ce spun ceilalți nu este valabil, pentru că eu am dreptate”.
3. „Dacă nu fac lucrurile așa cum știu eu (a se citi: ”așa cum am preluat de bun de la alții”), nu e bine!”
4. „Dacă cineva a făcut o anumită acțiune, înseamnă că … (nu există altă variantă decât cea în care cred eu)”
5. „Nu pot trăi fără … (persoană, ființă, obiect, context)”.

Reformulări mentale recomandate:

1. „Ca să am viața pe care mi-o doresc, renunț la control și găsesc modalități de adaptare a.î. să-mi mențin starea de bine și rezultatele dorite”.
   2. „Fiecare om are dreptatea sa deoarece a avut experiențe de viață diferite și pot învăța și eu ceva din aceste perspective noi”.
   3. „Nu tot ce am învățat de la cei din jur se potrivește cu nevoile mele, chiar dacă este funcțional. Deci, este bine să explorez și variante noi pentru a găsi ceea ce mi se potrivește mai bine!”
   4. „Orice acțiune poate avea și altă însemnătate dacă am răbdare și atenție să înțeleg tot contextul”.
   5. „Cum am trăit înainte fără persoana, ființa, obiectul, contextul …, pot trăi și de acum înainte, dacă-mi dau voie să-mi accesez resursele interioare, să mă adaptez și să cresc”.

Dacă ați fi martori la o urgență care se întâmplă chiar în fața ochilor dvs., destul de probalil ați face un gest pentru a ajuta persoana aflată în acea situație, nu?
Când cineva este jefuit sau este supus unei hărțuirii pe stradă, cei mai mulți oameni trec pe lângă acea persoană ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Uneori, nimeni nu se oprește să ajute. De fapt, cu cât sunt mai mulți oameni prezenți, cu atât este mai puțin probabil ca vreo persoană să intervină - un fenomen cunoscut sub numele de efectul spectatorului (Bystander).
Deși tuturor ne-ar plăcea să credem că acest lucru este adevărat, psihologii sugerează că dacă interveniți sau nu ar putea depinde de numărul celorlați martori prezenți.

Cu toții ne-am trezit în situații similare: când trecem pe lângă o mașină blocată pe marginea drumului, presupunând că un alt șofer ar opri să ajute; chiar și atunci când am observat gunoi pe trotuar și l-am lăsat să-l ridice altcineva. Asistăm la o problemă, luăm în considerare un fel de acțiune pozitivă, apoi răspundem făcând... nimic. Ceva ne reține. Rămânem spectatori.

De ce nu ajutăm în aceste situații? De ce uneori ne punem în cătușe instinctele morale? Acestea sunt întrebări care apar în mintea noastră și se aplică cu mult dincolo de scenariile trecătoare descrise mai sus.
În fiecare zi, servim ca spectatori ai lumii din jurul nostru – nu doar persoanelor care au nevoie de noi, ci și problemelor sociale, politice și de mediu mai mari care ne preocupă, dar pe care ne simțim neputincioși să le soluționăm singuri.

„Spectatorul este un arhetip modern, de la Holocaust la genocidul din Rwanda la actuala criză de mediu”, spune Charles Garfield, profesor clinic de psihologie la Universitatea din California, San Francisco, Facultatea de Medicină, care scrie o carte despre diferențele psihologice dintre spectatori și oamenii care manifestă „curaj moral”.

„De ce”, a întrebat Garfield, „unii oameni răspund la aceste crize, în timp ce alții nu?”

În umbra acestor crize, cercetătorii au petrecut ultimele decenii încercând să răspundă la întrebarea lui Garfield. Descoperirile lor dezvăluie o poveste valoroasă despre natura umană: adesea, doar diferențele subtile îi separă pe spectatori de oamenii curajoși din punct de vedere moral din lume. Cei mai mulți dintre noi, se pare, au potențialul de a intra în oricare dintre categorii. Sunt detaliile ușoare, aparent nesemnificative, într-o situație care ne pot împinge într-un fel sau altul.

Cercetătorii au identificat unele dintre forțele invizibile care ne împiedică să acționăm după propriile noastre instincte morale, sugerând, de asemenea, cum am putea lupta împotriva acestor inhibitori nevăzuți ai altruismului. Luate împreună, aceste rezultate oferă o înțelegere științifică a ceea ce ne îndeamnă la altruismul de zi cu zi și viețile de activism și ceea ce ne determină să rămânem spectatori.

Inerția altruistă

Printre cei mai ”infami” spectatori se numără 38 de persoane din Queens, New York, care în 1964 au asistat la uciderea unuia dintre vecinii lor, o tânără pe nume Kitty Genovese.
Un criminal în serie a atacat-o și a înjunghiat-o pe Genovese într-o noapte târziu în fața apartamentului ei, iar acești 38 de vecini au recunoscut ulterior că i-au auzit țipetele; cel puțin trei au spus că au văzut o parte din atac. Totuși, nimeni nu a intervenit.

În timp ce uciderea lui Genovese a șocat publicul american, i-a forțat și pe mai mulți psihologi sociali să încerce să înțeleagă comportamentul unor oameni precum vecinii lui Genovese.
Unul dintre acei psihologi a fost John Darley, care locuia la New York la acea vreme. La zece zile după crima Genovese, Darley a luat prânzul cu un alt psiholog, Bibb Latané, și au discutat despre incident.

„Explicațiile din ziare s-au concentrat pe personalitățile îngrozitoare ale celor care au văzut crima, dar nu au intervenit, spunând că au fost dezumanizați de trăirea într-un mediu urban”, a spus Darley, acum profesor la Universitatea Princeton. „Am vrut să vedem dacă putem explica incidentul bazându-ne pe principiile psihologice sociale pe care le cunoșteam.”

Un obiectiv principal al cercetării lor a fost acela de a determina dacă prezența altor persoane împiedică pe cineva să intervină într-o situație de urgență, așa cum părea să fie cazul în crima Genovese. Într-unul dintre studiile lor, studenții s-au așezat într-o cabină și au fost instruiți să vorbească cu colegii prin intermediul unui interfon. Li s-a spus că vor vorbi cu unul, doi sau cinci studenți și doar o singură persoană ar putea folosi interfonul odată.

Din ce motiv efectul spectatorului ne zdrobește curajul?

Nu există niciun motiv logic pentru care oamenii privesc în altă parte atunci când cineva este atacat, hărțuit sau suferă un accident.

În mod critic, indivizii se simt mai puțin responsabili să intervină atunci când alți oameni sunt în preajmă. Ei presupun că altcineva se va ocupa de asta. Dar pentru că fiecare martor experimentează această răspândire a răspunderii, uneori nimeni nu acționează, iar victima nu primește niciun ajutor.

În mod similar, dacă un privitor vede că nimeni altcineva nu ajută pe cineva care are nevoie, poate presupune că acea persoană nu are nevoie de ajutor, spune Ervin Staub, profesor emerit de psihologie la Universitatea din Massachusetts, Amherst și autorul cărții “Rădăcinile bunătății și rezistența la rău”.

Explicație: difuzarea responsabilității

Darley și Latane (1968) raportează că cei care nu au acționat au fost departe de a nu le păsa de victima aflată în situația ce necesita ajutor din partea lor. De fapt, chiar invers, în comparație cu cei care au raportat situația de urgență, păreau a fi într-o stare de excitare mai intensă. Mulți transpirau, aveau mâinile tremurânde și păreau a fi într-un disconfort considerabil.

Cei care au facut parte din experimentul efectul spectatorului și nu au ajutat, păreau să fie prinși într-o legătură dublă care i-a blocat. O parte dintre ei au simțit rușine și vinovăție pentru că nu au ajutat. O altă parte dintre ei nu a vrut să se expună la jenă sau să strice experimentul care, li se spusese, depindea de faptul că fiecare conversant rămâne anonim față de ceilalți.

Din punct de vedere psihologic, ceea ce se întâmplă în efectul spectatorului este că oamenii simt mai puțin nevoia să intervină, cu cât sunt mai mulți oameni prezenți. Această difuzare a responsabilității are loc pentru că sunt mai mulți oameni care ar putea ajuta. Fiecare persoană crede că altcineva va face ceva în privința asta. Apoi, când nici ceilalți trecători nu reacționează, oamenii iau asta ca pe un semn că nu este nevoie să ajute.

Provocarea efectului spectatorului

Studiile moderne nu au susținut întotdeauna validitatea efectului spectatorului în lumea reală.
De exemplu, un studiu recent al luptelor publice reale surprinse de CCTV a arătat că trecătorii au intervenit 90% din situații pentru a ajuta victimele violenței (Philpot și colab., 2020).
Cele 219 lupte incluse în studiu au izbucnit pe străzile din Amsterdam, Cape Town și Leicester (în Țările de Jos, Africa de Sud și, respectiv, Marea Britanie). În nouă situații din zece, cel puțin o persoană a încercat să intervină, uneori mai mult de una. Acest lucru sugerează cu tărie că încercarea de a ajuta este norma în public, mai degrabă decât excepția, așa cum sugerează efectul spectatorului.

Pregătiți-vă în avans pentru a fi un ”spectator” mai implicat

Nu putem prezice cum vom reacționa când cineva jefuiește pe altcineva în fața noastră, dar ne putem antrena pentru a fi un spectator activ. Dacă nu te simți confortabil să te implici direct, poți totuși să ajuți. Înregistrarea incidentului poate salva informații esențiale pentru a ajuta victima mai târziu, dacă merge la poliție. De asemenea, puteți suna singuri poliția, dar fiți conștienți de faptul că aceștia pot interpreta greșit situația și pot provoca și mai mult rău. Dacă este posibil, întreabați victima dacă vrea să sunați la poliție înainte de a o face.

Alternativ, atrageți atenția celorlalți trecători și rugați-i să ajute victima. Semnalizarea indivizilor este deosebit de utilă.