Laura Maria Cojocaru Psihoterapeut si Trainer NLP

Bârfa este o atitudine des întâlnită, o atitudine care nu doar deranjează, dar poate produce uneori chiar un rău iremediabil.

Bârfa nu reprezintă o simplă informare, așa cum este deseori prezentată și nu este nici o conversație obișnuită deoarece, de obicei, “informația” este spusă cu intenția de a denigra și a produce un rău altei persoane. Uneori, poate să pară o remarcă binevoitoare, însă ea atacă persoana în mod indirect.

Motive pentru care oamenii manifestă interes crescut față de viața personală sau profesională a altora:
1. Lipsa de ocupație;
2. Obișnuința de a se compara cu alții;
3. Invidia și dorința de răzbunare;
4. Neputința de a rezolva sau accepta o situație;
5. Stima de sine scăzută și sentimente de inferioritate pe care persoana vrea să le „mascheze" prin punerea în inferioritate a celor din jur;
6. Mecanism de apărare emoțional, menit să mute atenția de la aspectele nerezolvate din viața lor personală;
7. Mecanism de apărare emoțional, menit să ”consoleze” persoana cu ideea că problemele ei sunt mai mici decât ale altora.

Atunci când suntem tineri - cu cât suntem mai tineri! - suntem plini de energie, avem visuri mărețe, obiective, motivație și încredere în viață, în reușită. Suntem așa deoarece încă nu suntem pe deplin ”virusați” de părerile celor din jur, de negativism, perfecționism, criticism, de modelul lor de neîncredere, indolență, delăsare ș.a.
Cu cât înaintăm în viață, cu atât riscul să devenim bârfitori (din motive de frustrări nerezolvate) crește. Ca atare, putem spune că bârfa este mai degrabă un Semn de Bătrânețe. Atunci când ”bârfitorul ”este totuși tânăr în buletin, putem lua în calcul o bătrânețe emoțională.

În opoziție, un Semn de Tinerețe ar fi construirea unor atitudini de tipul: acceptare, joc, bucurie, prietenie, colaborare, liniște interioară, renunțarea la compararea cu alte persoane, renunțarea la ”gura lumii”, asumarea responsabilității pentru propriile decizii, comportamente, respectiv rezultate obținute în viață.

Recomandări:
1. Acceptă și înțelege motivul bârfei având ca sursă, de cele mai multe ori, o rană emoțională nerezolvată.
2. Dacă ești tu cel care ești tentat să bârfești, alege să-ți ocupi timpul cu lucruri mai utile pentru creșterea ta personală și caută o cale să-ți vindeci rănile emoționale.
3. Când alții bârfesc în jurul tău, schimbă subiectul și direcționează discuția către aspecte pozitive, utile.
4. Dezvoltă recunoștință pentru toate persoanele pe care le întâlnești în viață deoarece, fiecare te ajută în felul său să crești.
5. Caută continuu să-ți crești Inteligența Emoțională.

Bullying-ul este reprezentat de orice comportament nedorit sau agresiv al unei persoane care încearcă în mod intenționat să te supere, să rănească sau să aibă putere asupra ta. Bullying-ul are loc în rândul copiilor, adolescenților și tinerilor, fie în persoană, online, fie prin intermediul rețelelor sociale.
Adulții pot fi, de asemenea, hărțuiți, atât în grupuri sociale, cât și la locul de muncă.

În primul rând, este important să recunoaștem diferența dintre bullying și luptă, deoarece uneori pot arăta foarte asemănătoare. Luptele au loc între doi oameni care au putere egală, fie că este vorba de forță, dimensiune sau intelect. Bullying-ul se întâmplă între cineva care are mai multă putere (fizică, sociala, contextuală etc.) și este mai agresiv și persoana vizată. Un bătăuș folosește această putere – indiferent dacă este puterea fizică, a fi mai popular sau a cunoaște informații jenante – pentru a răni sau a controla persoana pe care o agresează.
Persoana care este hărțuită poate avea greutăți să se apere și se poate simți din ce în ce mai neputincioasă față de persoana care o hărțuiește. Poate fi dificil pentru părinți sau persoane cu roluri de autoritate (profesori, antrenori, șefi) să identifice dacă cineva este hărțuit – sau agresează pe altcineva – pentru că deseori se întâmplă în afara vederii lor. De aceea, este util ca cei din jur să știe când și cum să ajute dacă văd că cineva este hărțuit.

Comportamentul de agresiune creează o cultură a fricii și are un impact negativ asupra tuturor celor implicați. A fi hărțuit poate afecta grav bunăstarea fizică, emoțională, academică și socială a unei persoane. Mulți dintre cei care suferă de bullying nu au încredere, se simt prost cu ei înșiși, au puțini prieteni și petrec mult timp singuri.

A fi hărțuit este dureros și stresant și este ceva despre care multor oameni le este greu să vorbească. Cei care sunt hărțuiți se întreabă continuu: “de ce eu?” S-ar putea să se simtă rușinați și jenați de ceea ce li se întâmplă, chiar să declanșeze sentimente de vinovăție.

Comportamentul de agresiune poate avea efecte devastatoare asupra unei persoane, care pot dura până la vârsta adultă. În cel mai rău caz, a fi hărțuit i-a determinat pe copii și tineri la auto-vătămare și chiar la sinucidere.

Bullying-ul ia multe forme diferite și poate afecta atât copiii, cât și adulții. De la hărțuirea fizică și verbală până la hărțuirea socială și cibernetică, această formă de comportament agresiv nedorit poate fi mai evidentă de detectat sau mai subtilă. Aceasta presupune ca o persoană să provoace în mod intenționat și în mod repetat disconfort sau răni altei persoane fără motiv. În general, o persoană agresată nu este capabilă să se apere și probabil că nu se află într-o poziție de putere. Pentru a preveni și a atenua agresiunea atunci când apare, este important să cunoașteți semnele și tipurile. Se poate întâmpla în orice moment, context sau locație, inclusiv online și prin intermediul unui telefon mobil.

Există două moduri largi de agresiune prin bullying: directă și indirectă.

Bullying-ul direct are loc între persoanele implicate într-o situație, în timp ce acțiunile indirecte implică alte persoane, cum ar fi transmiterea de insulte sau răspândirea de zvonuri.
Hărțuirea indirectă provoacă în cea mai mare parte un rău prin deteriorarea reputației sociale, a relațiilor cu semenii și a stimei de sine a altei persoane.

Tipuri de comportament de bullying

Bullying-ul implică un comportament repetat, agresiv pe o perioadă de timp și este clasificat în patru moduri principale: fizic, verbal, social și cibernetic și două moduri secundare: rasist și sexual.

Mai jos detaliem fiecare tip de bullying:

1. Bullying-ul fizic este cel mai evident tip de comportament de hărțuire de observat și implică vătămarea corpului sau a bunurilor unei persoane. Acest lucru poate lua forma lovirii, lovirii cu picioarele, împiedicarea, ciupirea, împingerea sau deteriorarea proprietății altei persoane și poate provoca vătămări fizice atât pe termen scurt, cât și pe termen lung;
2. Bullying-ul verbalpresupune rostirea sau scrierea de cuvinte răutăcioase și include insulte, tachinări, intimidare, comentarii sexuale neadecvate, remarci homofobe sau rasiste sau abuz verbal. În timp ce comportamentul de agresiune verbală poate începe inofensiv sau într-un context de glumă, poate escalada rapid, provocând suferință emoțională;
3. Bullying-ul social este adesea mai greu de recunoscut, deoarece implică afectarea reputației sau a relațiilor cuiva. Denumit uneori hărțuire relațională, acest tip de comportament de hărțuire implică excluderea sau marginalizarea cuiva în mod intenționat, a le spune oamenilor să nu fie prieteni cu acea persoană, răspândirea de zvonuri neadevărate și/sau jenarea intenționată în public.
4. Bullying-ul cibernetic poate fi deschis sau ascuns, deoarece implică comportamente de agresiune prin tehnologii digitale, cum ar fi computerele și smartphone-urile. Din cauza naturii tehnologiei, acest lucru se poate întâmpla în orice moment și poate include texte abuzive, e-mailuri sau postări pe rețelele sociale, excluderea deliberată a unei persoane online, răspândirea de zvonuri și imitarea altora prin utilizarea informațiilor lor de conectare.
5. Bullying-ul rasistpoate include toate celelalte tipuri de hărțuire, chiar și atacuri fizice. Include: batjocorirea sau intimidarea cuiva din cauza rasei sale, devalorizarea originii rasiale a cuiva, discreditarea practicilor religioase sau culturale ale cuiva, insultarea discursului unei persoane, felul în care se îmbracă sau obiceiurile sale;
6. Bullying-ul sexualinclude orice contact fizic sexual nedorit, comentarii neadecvate sau hărțuire online. Include: trimiterea sau postarea de fotografii, mesaje sau videoclipuri cu caracter sexual explicit, facerea de comentarii sexuale nepotrivite, glume sau gesturi cu mâinile, răspândirea de zvonuri sexuale, apucarea sau atingerea într-o manieră sexuală, supunerea la presiuni pentru sex sau fotografii sexual explicite.

Efectele bullying-ului

Bullying-ul îi afectează toți cei implicați și nu doar persoana vizată, inclusiv pe cei care agresează și pe cei care sunt martori la acțiune. În timp ce multe cazuri raportate de agresiune afectează copiii, adulții sunt, de asemenea, susceptibili la efectele dăunătoare ale acestui comportament.
Are un impact asupra sănătății mintale a unei persoane și este legat de multe rezultate negative, inclusiv abuzul de substanțe și, în cazuri extreme, gânduri sau sentimente suicidare.

Efectele fizice și emoționale ale agresiunii pot include:

1. risc mai mare de a dezvolta depresie și anxietate
2. sentimente crescute și mai frecvente de tristețe și singurătate
3. modificări ale tiparelor de somn, inclusiv insomnie sau epuizare
4. modificări ale tiparelor alimentare și ale apetitului
5. pierderea interesului și a dorinței pentru activități
6. mai multe afecțiuni de sănătate, inclusiv bunăstarea fizică a unei persoane.

Când se întâmplă la locul de muncă, capacitatea unei persoane de a se concentra și de a performa este afectată și poate duce la un mediu toxic pe termen lung.
Agresorii pot viza indivizi care reprezintă o amenințare pentru ei, cu scopul de a face individul să se simtă mai puțin încrezător și mai inadecvat la locul de muncă. Dar chiar și a fi martor la acest tip de hărțuire poate avea un impact dăunător. Un studiu a constatat că un spectator are un risc crescut de a dezvolta simptome depresive în următoarele 18 luni după ce apare agresiunea.

Semne de agresiune prin bullying în cazul copiilor/adolescenților

Bullying-ul apare în mod intenționat în afara vederii adulților. Atunci când există semne de avertizare, acestea implică de obicei schimbări comportamentale și emoționale.
Semnele pe care este necesar să le observăm când un copil este agresat includ:

1. semne fizice precum tăieturi, vânătăi sau zgârieturi care nu sunt ușor de explicat.
2. încearcă să renunțe la școală.
3. deodată încep să se descurce prost la școală.
4. vin acasă triști, lăcrimați, deprimați sau prea obosiți.
5. își pierd pofta de mâncare sau dezvoltă o tulburare de alimentație.
6. par mai stresați sau anxioși decât de obicei.
7. acuză dureri de cap, greață, dureri de stomac sau alte simptome fizice.
8. au coșmaruri, tulburări de somn, insomnie sau probleme cu somnul.

De ce apare bullying-ul?

Un studiu indică faptul că agresorii tind să fie hărțuiți de propria lor familie, astfel încât aceștia pot observa și imita comportamentul agresiv sau furios.
Alte motive pot include faptul că acestea sunt:

1. atragerea de atenție din cauza lipsei de atenție acasă sau în altă parte
2. sunt hărțuiți de frații lor mai mari sau de adulți (părinte, profesor, antrenor etc.)
3. creșterea propriului statut social în rândul semenilor lor
4. încercarea de a se potrivi cu alții care agresează
5. nesiguranță, senzație de incompetență sau o stimă de sine slabă.

Ce faci dacă ești martor la bullying?

Adulții și tinerii care nu sunt ținta unui episod de bullying pot vedea că are loc agresiunea respectivă.
Dacă observați că cineva este agresat, există mai mulți pași pe care îi puteți lua pentru a ajuta.
Aceștia includ:

1. Păstrați-vă propriile emoții sub control și nu reacționați exagerat la situație
2. Indiferent ce faceți, nu dați vina pe persoana care este hărțuită
3. Asigurați-vă că toți cei implicați înțeleg că bullying-ul este greșit
4. Explicați aspectele nepotrivite ale situației persoanelor responsabile, cum ar fi profesorii, părinții sau antrenorii

Tinerii care suferă sau sunt martori la bullying ar trebui încurajați să raporteze incidentele profesorilor sau altor figuri de autoritate. Copiii nu trebuie încurajați să reacționeze cu violență față de agresori.

Ce să faci dacă ești agresat?

Când apare un comportament de agresiune, indiferent dacă o persoană este ținta vizată sau un spectator, există acțiuni care pot fi întreprinse pentru a ajuta la oprirea comportamentului și pentru a-l preveni în viitor.

1. Începeți prin a înregistra ceea ce se întâmplă, documentați cuvintele sau comportamentele agresorului și descrieți când și unde a avut loc. Dacă a avut loc prin e-mail, text sau rețele sociale, tipăriți acele cazuri în scopuri de documentare. Acest lucru va asigura o relatare detaliată a incidentului (incidentelor) atunci când luați măsuri.
2. În timp ce furia, retragerea și teama de un stigmat pot determina o persoană agresată să sufere singură și în tăcere, este important să raportați comportamentul de agresiune pentru a vă asigura că tiparul nu continuă să dăuneze celor din jur.
3. Ori de câte ori este posibil, păstrează distanță între tine și agresor în timp ce cauți sprijin.

Comportamentul de agresiune este supărător și poate avea un impact semnificativ asupra sănătății fizice și emoționale a unei persoane pe termen scurt și lung.
Deși poate lua multe forme, fie directă sau indirectă, fie prin comportamente fizice, verbale, sociale și cibernetice, efectele dăunătoare afectează nu doar persoana agresată, ci și pentru oricine este martor la acțiune.

Dacă te confrunți cu bullying, este important să documentezi, să raportezi și să cauți sprijin, amintindu-ți că nu ești singur în experiența ta și că ajutorul este disponibil.

Efectele psihologice și sociale ale bullying-ului
Bullying-ul poate avea o varietate de efecte pe termen scurt și lung atât pentru victimă, cât și pentru agresor.

Toți copiii sunt diferiți și sunt susceptibili să manifeste comportamente diferite în timpul sau după bullying. Având în vedere că bullying-ul relațional este în creștere și bullying-ul cibernetic este realizabil mai ușor ca niciodată, trebuie remarcat faptul că bullying-ul poate avea loc pentru perioade lungi de timp înainte ca elevii să caute ajutor.

Un studiu pe 2.300 de elevi din unsprezece școli gimnaziale a constatat că un nivel ridicat de bullying a fost asociat cu note mai mici pe parcursul a trei ani de școală gimnazială. Elevii care au fost evaluați ca fiind cei mai agresați au avut rezultate semnificativ mai slabe din punct de vedere academic decât colegii lor.

Efectele pe termen scurt asupra victimei agresate pot include:
• Izolare socială
• Sentimente de rușine
• Tulburări ale somnului
• Schimbări în obiceiurile alimentare
• Stimă de sine scazută
• Eșecul și evitarea şcolară
• Simptome de anxietate
• Umezirea patului
• Risc mai mare de îmbolnăvire
• Simptome psihosomatice (dureri de stomac, dureri de cap, dureri musculare, alte tulburări fizice fără cauză medicală cunoscută)
• Performanță școlară slabă
• Simptomele ale depresiei

Efectele pe termen scurt ale agresiunii asupra agresorului:

Deși poate fi dificil să empatizezi cu agresorul, este esențial ca părinții și oficialii școlii să recunoască faptul că agresorii se angajează în comportament de agresiune cu un motiv. Fără ajutor, comportamentul va continua și, potențial, se va agrava în timp.

Efectele asupra agresorului pot include:
• Performanță școlară slabă (orele de școală pierdute din cauza suspendărilor cresc acest risc)
• Risc crescut de absentism
• Dificultate în menținerea relațiilor sociale
• Risc crescut de abuz de substanțe

Un studiu longitudinal condus de un grup de oameni de știință din Norvegia a investigat efectele psihologice pe termen lung ale adolescenților. Rezultatele studiului au indicat că toate grupurile implicate în bullying în timpul adolescenței, atât agresorii, cât și victimele, au avut rezultate negative asupra sănătății mintale la vârsta adultă. În timp ce victimele au prezentat un nivel ridicat de simptome depresive la vârsta adultă, ambele grupuri au prezentat un risc crescut de spitalizare psihiatrică din cauza tulburărilor de sănătate mintală.

Riscuri pe termen lung de agresiune pentru victimă:

Cu sisteme de asistență și tratament imediat și adecvat pentru sănătatea mintală, victimele pot evita unele dintre consecințele potențiale pe termen lung ale agresiunii. Fără intervenție, totuși, copiii sunt expuși riscului pentru următoarele:

• Depresie cronică
• Risc crescut de gânduri suicidare, planuri de sinucidere și tentative de sinucidere
• Tulburări de anxietate
• Stres post-traumatic
• Sănătate generală precară
• Comportament autodistructiv, inclusiv autovătămare
• Abuz de substanțe
• Dificultate în stabilirea de încredere, prietenii și relații reciproce

Efectele pe termen lung ale agresiunii asupra agresorului:

Fără un tratament adecvat, comportamentul de agresiune poate continua până la vârsta adultă. Fără intervenție, copiii sunt expuși riscului pentru următoarele:

• Risc de abuz conjugal sau asupra copilului
• Risc de comportament antisocial
• Abuz de substanțe
• Mai puțin probabil să fie educat sau angajat

Bullying-ul în copilărie are efecte grave atât asupra sănătății copiilor, cât și asupra sănătății pe termen lung. Intervenția imediată și urmărirea pe termen lung pot ajuta la medierea unora dintre aceste efecte.
Este imperativ ca școlile, familiile și comunitățile să lucreze împreună pentru a înțelege bullying-ul și consecințele acestuia și să găsească modalități de a reduce și, sperăm, de a eradica, bullying-ul atât în școli, cât și în comunități.

Zi de zi suntem influențați de diverse prejudecăți cognitive de care nu suntem conștienți.
Muzica pe care o ascultăm ne influențează părerea despre vinul pe care îl bem, greutatea lingurii influențează cât de cremos găsim iaurtul și evaluarea morală a străinilor depinde de filmul pe care tocmai l-am vizionat.
Mulți numesc această paradigmă a descoperirilor empirice paradigma „toți suntem proști”.

Oamenii de știință și academicienii ne oferă în general explicații raționale și logice. Așa că se pot simți amenințați de acest potop de dovezi ale iraționalității noastre. Și se simt.
Însă, chiar și ”experții” sunt foarte ușor păcăliți să facă cele mai elementare greșeli cu privire la probabilitate. De exemplu experții în vin greșesc de obicei când nu ghicesc că vinului alb i s-a adăgat colorant inodor ca să devină vin roșu.

În loc să ne pregătim să eșuăm tot timpul, am putea să luăm ca punct de bază configurația noastră mentală plină de emoții, irațională și simplificatoare. Și doar în acele momente rare și excepționale reușim să ne depășim ”prostia” și să dobândim adevărata raționalitate.

”Prostia umană”/tendința către eroare este un subiect complex, complicat și controversat. Să poți discuta despre subiectul ”prostiei” în mod corect este întotdeauna o sarcină epuizantă. Deloc surprinzător, riscul de a jigni oamenii este mare, precum și posibilitatea de a fi înțeles greșit. Acesta este motivul pentru care este atât de important să ne bazăm pe studii care să ne prezinte funcționalitatea logică a tendinței către eroare, într-un mod acceptabil și utilizabil spre transformare.

Psihologii au arătat că noi, oamenii suntem slabi judecători ai propriilor abilități, de la simțul umorului, până la gramatică. În plus, cei mai ”răi” cu judecata de sine, sunt și cei mai asprii judecători cu cei din jur.

Ești destul de inteligent tot timpul, nu? Bineînțeles că ești, la fel ca noi toți!
Dar nu ar fi groaznic dacă ne-am înșela? Psihologii au arătat că avem mai multe șanse să fim orbi față de propriile eșecuri decât ne dăm seama. Acest lucru ar putea explica de ce unii oameni incompetenți sunt atât de enervanți când nu văd unde au dat greș. De asemenea, persoanele incompetente (într-un domeniu specific) injectează o doză sănătoasă de umilință în propriul nostru respect de sine și, mai ales, injectează în noi o bună doză de îndoială față de ceea ce am considerat inițial bun, util, de bun simț. Aceștia ne pot îndepărta de la ceea ce numim în mod natural ”ascultarea instinctului”.

Din ce motiv facem toți ”prostii” ?
Oricât de de inteligenți suntem, inevitabil facem măcar 1 dată în viață ceva ce regretăm mai târziu.
Într-un articol scris în “Scientific American” din 2016, psihologul Ellen Hendriksen a oferit o explicație legată de motivele pentru care facem lucruri stupide.

1. În primul rând, oamenii experimentează două tipuri de plăcere:

a. plăcerea derivată din satisfacție: a te bucura de o mâncare bună, a termina un antrenament greu sau a îndeplini o sarcină semnificativă;
b. fiorul urmăririi: urmărirea unui lucru, unei senzații, entuziasm sau anticipare. A doua formă de plăcere atinge sistemul dopaminei din creier, ceea ce determină oamenii să urmeze un comportament compulsiv care duce adesea la regret.

2. În al doilea rând, trăim într-o societate în care privarea și suprimarea plăcerii sunt comune. Vrem să scăpăm de câteva kilograme, așa că ne lipsim de zahăr și suprimăm îndemnurile rezultate. Sau poate este cofeina, sau carnea. Acest lucru funcționează pentru un timp, apoi acele îndemnuri se transformă în obsesii și revin cu ”răzbunare”. În funcție de ceea ce suprimați, asta poate duce la niște decizii foarte proaste (adică nepotrivite).

3. În al treilea rând, ne confruntăm cu ceea ce Hendriksen numește efectul “Ce naiba?”. Facem ceva – chiar și minor – care sparge barajul inhibiției. Faci excepție și mănânci o bucată de tort de ziua de naștere a cuiva la serviciu. Sari peste ziua în care mergi la sală. Amâni azi să lucrezi la proiectul început. Efectul deschide ”robinetul” excepțiilor, riscă să devină obicei și apare eroarea (rezultat nedorit!).

Nu suntem imuni la ”prostie”! Oamenii pe care îi considerăm în mod normal că sunt destul de inteligenți și raționali sunt adesea mai susceptibili să ia decizii stupide. Acest lucru nu se datorează ”prostiei” ascunse, ignoranței sau chiar apatiei. De fapt, este chiar opusul. Propriul lor succes îi seduce adesea să facă lucruri stupide, să facă alegeri proaste/nepotrivite. Este bine să fii cea mai inteligentă persoană din cameră... însă de aici pot începe problemele.

Cauze ale acțiunilor ”stupide” pe care le facem:

1. Distragerea atenției. Acest lucru provoacă cel mai scăzut grad de eroare umană. Distracția îi face pe oameni să rateze obiectivele din cauza lipsei de concentrare. Neacordarea atenției sau nealocarea resurselor suficiente duce la frustrare și pierdere de timp. Persoanele distrase tind să nu cheltuiască cantitatea potrivită de energie și concentrare în timp ce îndeplinesc sarcini relevante. Așadar, se comportă prost (a se citii nepotrivit!) pentru că se luptă să atingă obiective pe care nu sunt cu adevărat dispuși să le atingă.
2. Lipsa de control.Acest lucru duce la gradul mediu de eroare umană. Lipsa de control este tipică persoanelor impulsive. A nu avea autocontrol înseamnă a fi victima evenimentelor, acționând irațional prin urmare. Oamenii lipsiți de autocontrol se comportă prostește pentru că sunt înclinați să acționeze impulsiv, fără raționalitate.
3. Ignoranța și excesul de încredere. Aceasta duce la cel mai înalt și mai periculos grad de eroare umană. Ignoranța și excesul de încredere îi determină pe oameni să își asume riscuri. Asta, deși nu au cunoștințele sau abilitățile necesare pentru a gestiona și a face față posibilelor consecințe dezastruoase, în cele din urmă alții trebuind să plătească pentru problemele cauzate de acești oameni. Oamenii ignoranți se comportă prostește, în consecință, de pe urma acțiunilor lor nu beneficiază nici ei înșiși, nici societatea.
4. Nevoia de a avea dreptate. Mulți oameni inteligenți fac alegeri stupide pentru că au nevoie și vor să aibă întotdeauna dreptate. Se identifică ca fiind aceia care au întotdeauna răspunsurile corecte și cele mai bune soluții. Orice mai puțin ar fi greșit. Și ei nu pot greși!
5. Nerăbdarea. Când ești obișnuit să ai mereu dreptate, ai tendința de a nu avea prea multă răbdare cu cei din jur. Ești ușor distras, nu acorzi timpul necesar pentru a întelege și o altă perspectivă, nevoie, nu acorzi timp pentru negociere și găsirea celei mai bune soluții.
6. Hiperfocalizarea. Concentrarea este un lucru bun, dar fi ”prea concentrat” poate duce la probleme. “A nu vedea pădurea de copaci” este un idiom clasic pentru hiperfocusul de care suferă mulți oameni inteligenți. Te concentrezi atât de mult pe detalii, încât pierzi din vedere imaginea de ansamblu. Nu reușești să observi toate aspectele și faci greșeli stupide.
7. Așteptări prea mari (nerealiste). Oamenii inteligenți tind să fie, de asemenea, persoane cu performanțe ridicate. Sunt obișnuiți să opereze la un nivel superior și au așteptări corespunzătoare despre ei înșiși (și uneori despre alții). Atunci când sunt combinate cu cele trei anterioare, așteptările ridicate pot transforma un mediu de lucru sănătos într-unul toxic în foarte scurt timp. Și alegerile nepotrivite încep să pară cele ușoare și cu sens.
8. Necunoașterea.Persoanele foarte inteligente par adesea ca fiind distante sau deconectate. Unele dintre aceste stări pot fi atribuite hiperfocalizării, dar la fel de des întâlnit este un indiciu al lipsei de inteligență emoțională (EQ). Lipsa dezvoltării sociale, a empatiei, poate duce la decizii care îi afectează negativ pe alții. Acest lucru se va intoarce inevitabil împotriva celui inteligent mental (IQ).

Concluzii
În cele din urmă, putem fi cea mai inteligentă (IQ) persoană din cameră și totuși să ”reușim” cele mai stupide erori. Singurele ”remedii” sunt: o doză sănătoasă de conștientizare de sine, de acceptare, de ”haz de necaz”, de flexibilitate, de disponibilitate pentru ascultare activă și negociere.

După cum am observat, puterea distructivă a ”prostiei” este inerentă, iar contracararea potențialului de eroare umană la nivel de societate este probabil o realizare utopică. Pe de altă parte, acțiunea individuală spre a ne îmbunătăți noi înșine, poate fi soluția.

Cum ne putem îmbunătăți? Conștientizând capcanele celor 8 motive de mai sus și, cel mai concis mod de a face asta, este să lucrăm cu noi înșine, ați zice probabil la inteligența mentală, dar nu, exact la inteligența emoțională (EQ)!

Dansul există din timpuri străvechi. Multe culturi, filozofii și religii au îmbrățișat dansul, deoarece are componente fizice, mentale, emoționale și spirituale în ritualurile zilnice.

Asistăm la dans ritmic în diverse culturi aborigene, artă contemporană (Hollywoodul american), practici spirituale precum sufismul (derviși învârtitori), Bollywood indian, dansuri sacre europene, multe dansuri asiatice precum Dunhuang, Barong, Rangda, Bharatanatyam, Joget, Tinikling, Khon, Apsara și mulți altele.

Dansul este o formă de artă unică. Este, de asemenea, o formă de mișcare distinctă și naturală folosită pentru a stimula creierul și corpul simultan, contribuind la longevitate la multe niveluri, cum ar fi fizic, mental, emoțional, social și spiritual.

Dansul oferă multe beneficii pentru sănătate și contribuie la longevitate. Tonusul muscular, forța, flexibilitatea și agilitatea cuplate cu rezistența osoasă care reduc riscul de osteoporoză sunt esențiale sănătății fizice. ”Fitness-ul aerobic” contribuie la sănătatea cardiovasculară și pulmonară.

Conștientizarea spațială, echilibrul hormonal, stimularea neurotransmițătorilor și creșterea încrederii în sine pot aduce beneficii la nivel mental și psiho-emoțional. Interacțiunile semnificative cu ceilalți pot fi benefice la nivel social, emoțional și spiritual. Dansul ne permite să ne exprimăm emoțiile într-un mod sănătos.

Nu este niciodată târziu să dansăm. Putem culege multe dintre beneficiile dansului la orice vârstă.

Efectele dansului asupra creierului și corpului

Multe studii investighează efectele dansului asupra creierului și corpului. Potrivit unui raport al Școlii de Medicină Harvard, “studiile care utilizează imagistica PET au identificat regiuni ale creierului care contribuie la învățarea și performanța dansului. Aceste regiuni includ cortexul motor, cortexul somatosenzorial, ganglionii bazali și cerebelul.” În 2008, profesorul John Krakauer (neurolog și om de știință) a scris un articol în care răspunde la întrebarea ”care sunt efectele dansului pentru creier și corp?”.

a. Din perspectiva muzicii, Krakauer a subliniat că “se știe că muzica stimulează plăcerea și recompensează zone precum cortexul orbitofrontal, situat direct în spatele ochilor, precum și o regiune a creierului mijlociu numită striatul ventral. În special, cantitatea de activare în aceste zone se potrivește cu cât de mult ne bucurăm de melodii. În plus, muzica activează cerebelul, la baza creierului, care este implicat în coordonarea și sincronizarea mișcării.”

b. Din punctul de vedere al mișcării, menționează Krakauer,“dovezile crescânde sugerează că suntem sensibili și adaptați la mișcările corpului altora, deoarece regiuni similare ale creierului sunt activate atunci când anumite mișcări sunt atât efectuate, cât și observate. De exemplu, regiunile motorii ale creierului dansatorilor profesioniști arată mai multă activate atunci când urmăresc alți dansatori în comparație cu oamenii care nu dansează. Dovezile tot mai mari sugerează că experiențele senzoriale sunt și experiențe motorii. Muzica și dansul pot fi activatori deosebit de plăcuți ai acestor circuite senzoriale și motorii.”

Într-un studiu de la Universitatea din Derby, pacienții cu depresie care au primit lecții de dans salsa și-au îmbunătățit în mod semnificativ starea de spirit până la sfârșitul terapiei de nouă săptămâni de rotire a șoldurilor. Cercetătorii citează creșterea endorfinelor din exercițiu, plus interacțiunea socială și concentrarea pe care dansul le necesită și creșterea încrederii în sine din învățarea unei noi abilități.
Într-un studiu german despre muzică și dansul cu partener, 22 de dansatori de tango au avut niveluri mai scăzute de hormoni de stres și niveluri mai ridicate de testosteron după ce dansau cu partenerii și s-au simțit mai sexy și mai relaxați.

Într-un studiu realizat la Universitatea din New England, participanții care au petrecut șase săptămâni învățând stilul de dans tango au înregistrat niveluri semnificativ mai scăzute de depresie decât un grup de control care nu a urmat cursuri și rezultate similare cu cele ale unui al treilea grup care a luat lecții de meditație. Autoarea studiului, Rosa Pinniger, scoate în evidență concentrarea extremă – sau „conștientizarea” – a dansului, care întrerupe tiparele de gândire negative care contribuie la anxietate și depresie.

Natura expresivă fizică a dansului ajută, de asemenea, oamenii să elibereze emoțiile nepotrivite și, prin urmare, să recunoască sentimentele reținute, primul pas pentru a le face față. Pacienții cu depresie au tendința de a avea spatele curbat și coboară capul astfel încât să fie cu fața spre pământ. Dansul ridică corpul la o postură deschisă, cu o valoare emoțională optimistă.

Conștientizarea de sine a mișcărilor, senzațiilor și emoțiilor este crucială pentru sănătate și bunăstare. Suprimarea acestei conștiințe de sine (de exemplu, din cauza stresului, traumei sau amenințării) poate duce la afecțiuni precum depresia, anxietatea, afectarea sistemului imunitar și endocrin, tulburări sexuale, precum și probleme cu relațiile. Practicile de întruchipare, cum ar fi dansul, care este una dintre căile străvechi de vindecare, pot ajuta la restabilirea conștiinței de sine.

Diferite tipuri de dans și beneficiile lor:

1. Bollywood: acest stil de dans este interpretat pe muzică formală și populară indiană și, de asemenea, folosește mișcări din stilurile de dans din Orientul Mijlociu. Dansul Bollywood este energic și implică un grup de dansatori. Implică mișcări destul de riguroase, care pe lângă faptul că sunt solicitante pentru sistemul cardiovascular, ajută articulațiile să rămână sănătoase.
2. Zumba:este o formă de dans de mare intensitate, axată pe fitness, care consolidează mișcările de aerobic și de dans. Zumba se face de obicei pe muzica latino, dar folosește și alte tipuri de muzică modernă, cum ar fi hip-hop. Poate reduce riscurile pentru sănătate, ajută la menținerea unei greutăți sănătoase, vă poate întări inima și vă poate stimula starea de spirit.
3. Belly Dance: este un tip de dans popular tradițional care a avut originea pentru prima dată în Orientul Mijlociu. Dansul din buric este o formă ideală de dans pentru început, din cauza tuturor părților importante ale corpului care sunt folosite: șolduri, stomac, mușchi, trunchi și brațe. Dintr-o perspectivă kinestezică, se concentrează în mod special pe mișcările complicate ale trunchiului și se învârte în jurul izolării mușchilor trunchiului.
4. Tap:este o formă de dans clasic care are origini din dansurile tribale africane și dansurile populare irlandeze. Dansul Tap are multe beneficii importante, cum ar fi îmbunătățirea memoriei musculare, coordonarea fină a mușchilor și concentrarea.
5. Hip-Hop: Este o formă liberă și brută de dans și autoexprimare care folosește întregul corp și postura. Stilurile de mișcări implică blocare, pop și rupere și este o formă fantastică de cardio!
6. Piloxing: Este un nou stil de dans care combină boxul și pilatesul. Îmbunătățește arderea grăsimilor și sculptarea corpului.
7. BodyJam:Dans pur și simplu (indiferent de stil) – este combinația supremă de dans și muzică. Este un antrenament pentru întregul corp care îți va face inima să bată și îți va arde caloriile. Este conceput astfel încât să îți ofere distracție în timp ce depui efort fizic.

Dansul ca mecanism de adaptare și echilibrare

Dansul este un mecanism eficient de a face față stresului. Se consideră că dansul duce la o mai mare conștientizare a corpului și a autoexpresiei influențate de diferite părți ale vieții și care induce transformări ce schimbă viața. Dansul a fost perceput ca metodă ce îmbunătățește sănătatea și bunăstarea, având un impact asupra expresiei și percepției sexualității și a fluxului.

Dansul oferă o modalitate naturală de a construi relații sociale, mai ales pentru cei care trăiesc singuri și se confruntă cu lipsa interacțiunii sociale. Dansul poate fi folosit ca intervenție de a face față stresului și poate ajuta la contracararea depresiei și a singurătății, reducând în același timp stigmatizarea și opiniile critice externe asupra corpului în societatea actuală.

Dansul întărește sănătatea fizică și mentală, ajutând la prevenirea căderilor, la îmbunătățirea posturii și a flexibilității, la ridicarea dispoziției și la ameliorarea anxietății. Este, de asemenea, o activitate distractivă care acutizează mintea, crește puterea și forța fizică și poate reduce durerea și rigiditatea.

Dansul crește ritmul cardiac și tonifiază mușchii. Exercițiile fizice pot ajuta la simptomele depresiei și anxietății prin eliberarea anumitor substanțe chimice în creier. De asemenea, oferă o modalitate de a scăpa de gândurile și grijile negative repetitive.

Pornografia a existat întotdeauna, într-un mod sau altul și a fost întotdeauna controversată. Unii oameni nu sunt interesați de aceasta, iar unii sunt profund ofensați de aceasta. Alții o utilizează ocazional, iar alții în mod regulat. Totul se rezumă la preferințele personale și la alegerea personală.

Dependența de pornografie se referă la o persoană care devine dependentă emoțional de pornografie până la punctul în care aceasta interferează cu viața de zi cu zi, relațiile și capacitatea de a funcționa. Este ușor de înțeles cum aceasta ar putea fi o problemă, având în vedere disponibilitatea pe scară largă a pornografiei pe internet. Acest tip de dependență poate fi destul de comună.

Ce este o dependență?

O dependență este mai mult decât un interes intens pentru ceva. Este o afecțiune care schimbă creierul și corpul și determină persoana să se simtă nevoită să continue să utilizeze o substanță sau să participe la o activitate, în mod excesiv, chiar și atunci când face acest lucru îi poate face rău. Majoritatea cercetărilor privind dependența sugerează că dependența activează regiuni din creier asociate cu motivația și recompensa. Mai exact, modifică sistemul de dopamină al organismului. Atunci când o persoană cu dependență folosește inițial substanța sau se angajează în comportament, primește o doză intensă de dopamină, care-i provoacă sentimente de plăcere și recompensă. În timp, corpul începe să producă mai puțină dopamină și să se bazeze pe substanță sau comportament pentru a suplini lipsa dopaminei.
Dependența afectează și alte aspecte ale creierului, schimbându-l constant și făcând din ce în ce mai dificilă evitarea substanței sau a comportamentului dependenței.

Pornografia creează dependență?

Sexul poate fi un comportament extrem de satisfăcător, în ceea ce privește dopamina. Utilizarea excesivă a pornografiei poate duce, de asemenea, la dependență.

Organizația Mondială a Sănătății a adăugat comportamentul sexual compulsiv ca o tulburare de sănătate mintală în 2018. Și, deși nu evidențiază dependența de pornografie, se referă la activitățile sexuale repetitive care devin un punct central al vieții unei persoane și subliniază că: „își neglijează sănătatea și îngrijirea personală sau alte interese, activități și responsabilități”.
Un studiu efectuat pe un număr de bărbați care au căutat tratament pentru utilizarea problematică a pornografiei a arătat răspunsul creierului lor la imaginile cu conotații sexuale. Experți spun că același tip de activitate cerebrală este prezentă și în dependența de droguri sau alcool - atunci când circuitele din creier asociate cu recompensa, motivația și memoria sunt pornite.

Dacă pur și simplu o persoană vizionează material pornografic, acest fapt n-o transformă neapărat într-o persoană dependentă ce necesită remediere. Dependențele sunt legate de exces care duce la lipsa de control și pot provoca probleme semnificative.

Semnele dependenței de pornografie

Indiferent dacă este o dependență instalată sau nu, cei care folosesc pornografia în mod regulat acuză o poftă intensă/de sex. Se îndreaptă spre pornografie atunci când sunt anxioși. De asemenea, tind să extindă acest obicei chiar în mediul de la locul de muncă și nu doar acasă. Unii experți cred că există o legătură între utilizarea intensă a pornografiei și o stimă de sine scăzută sau nemulțumirea în relații.

Semnele pentru un diagnostic de dependența de pornografie variază. Dar majoritatea experților sunt de acord că, dacă acest comportament împiedică activitățile de zi cu zi ale persoanei și îi scade nivelul de energie și motivație față de alte activități, putem vorbi de o dependență.

Știți că ați declanșat dependență când:

1. Pornografia devine o parte centrală a vieții voastre. Nu mai faceți lucruri care vă plac cu adevărat, astfel încât să vă puteți bucura mai mult de ele;
   2. Neglijați îngrijirea personală;
   3. Vă pierdeți interesul pentru alte activități.
   4. Deveniți mai puțin interesați de întâlnirile sociale;
   5. Descoperiți că timpul pe care îl petreceți vizionând pornografie continuă să crească;
   6. Vă simțiți ca și cum ați avea nevoie de o „remediere” pornografică - și această remediere vă oferă o mare plăcere;
   7. Vă simțiți vinovați că vizionați pornografie;
   8. Petreceți ore în șir căutând site-uri porno online, chiar dacă înseamnă neglijarea responsabilităților sau privarea de somn și odihnă;
   9. Insistați ca partenerii voștri romantici sau sexuali să vizioneze materiale pornografice sau să puneți împreună cu ei în practică fantezii inspirate din pornografie, chiar dacă nu vor;
   10. Nu vă puteți bucura de sex fără a viziona mai întâi materiale pornografice;
   11. Nu puteți rezista pornografiei, chiar dacă vă tulbură viața personală;
   12. Vă deteriorează relațiile;
   13. Ați renunțat la alte responsabilități;
   14. Vă afectează locul de muncă sau școala;
   15. Vizionați materiale pornografice în locuri care nu sunt adecvate, cum ar fi locul de muncă, școala ș.a.;
   16. Viața sexuală nu vă mai satiface;
   17. Nu puteți înceta să vă uitați la materiale pornografice, chiar și atunci când încercați;
   18. Nu puteți renunța la pornografie, chiar dacă nu vă mai provoacă la fel de multă plăcere;
   19. Vizionați intens materiale pornografice de 6 luni sau mai mult.

Cauzele dependenței de pornografie și factorii de risc:

Deoarece dependența de pornografie este controversată în comunitatea medicală/de sănătate mintală, nu există un set clar de cauze disponibile. Dar pot exista unele indicii în cauzele comportamentului sexual compulsiv. Experții care susțin existența dependenței de pornografie susțin că, la fel ca alte dependențe, aceasta este o problemă complexă cu o serie de cauze posibile.
Unele dintre aceste cauze pot include:

1. Condiții de sănătate mintală subiacente: o persoană ar putea folosi pornografia pentru a scăpa de suferința psihologică;
2. Probleme de relație: pornografia poate fi o rezolvare pentru nemulțumirea sexuală;
3. Norme culturale nesănătoase: idei despre modul în care ar trebui să arate și să se comporte oamenii în timpul sexului, tipurile de sex de care ar trebui să se bucure o persoană și norme similare pot atrage unii oameni către pornografie;
4. Cauze biologice: anumiți factori biologici, inclusiv modificări ale chimiei creierului atunci când o persoană vizionează pornografie, pot crește riscul de dependență;
5. Accesul facil la materiale pornografice: datorită internetului, accesul la pornografie este la un clic distanță;
6. Confidențialitatea: vizualizarea materialelor pornografice în privat este mai ușoară ca niciodată, astfel, comportamentele compulsive prosperă în secret.
7. Stări depresive și de anxietate
8. O imagine de sine deteriorată
9. Conflicte familiale (în relația cu părinții), copilărie cu model parental abuziv;
10. Un istoric de abuzuri fizice sau sexuale;
11. Alte dependențe deja instalate - dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc etc. pot fi favorizante pentru instalarea unora noi, inclusiv a celei de pornografie.

Complicații care rezultă din dependența de pornografie:

Respingerea ajutorului pentru o dependență de pornografie poate duce la probleme precum:
1. Apariția sau agravarea stărilor de vinovăție, rușine și stimă de sine scăzută;
2. Apariția sau agravarea depresiei, anxietății și a gândurilor suicidare;
3. Neglijarea partenerului;
4. Stabilirea de relații toxice;
5. Pierderea concentrării la locul de muncă;
6. Pierderea locului de muncă;
7. Instalarea altor probleme cu abuzul de substanțe;
8. Disfuncții sexuale.

Tratamentul dependenței de pornografie:

Puteți primi ajutor dacă simțiți că obiceiurile pornografice cauzează probleme. Principalul tip de tratament pentru comportamentul sexual compulsiv este psihoterapia și coachingul.

Persoanele care aleg să beneficieze de ajutorul unui psiholog sau coach, beneficiază de abordarea problemelor ”cauză” - relația, rușinea sexuală, depresia, modelul parental disfuncțional etc. Prin urmare, dacă o persoană optează pentru terapie, este important să aleagă un terapeut care înțelege și poate gestiona în primul rând aceste problematici.

Cele mai directe și eficiente recomandări de abordare sunt:

1. Terapia cognitiv-comportamentală (TCC)
2. Psihoterapia integrativă
3. Neuro-Programarea Lingvistică
4. Psiho-somatoterapia

Sesiunile de consiliere vă vor ajuta să înțelegeți ce a provocat dependența de pornografie. Terapeutul vă poate ajuta să dezvoltați mecanisme eficiente de coping pentru a vă schimba relația cu materialele pornografice.

De asemenea, medicamentele pot ajuta la controlul substanțelor chimice ale creierului legate de gânduri și acțiuni obsesive. Acestea includ: antidepresive, stabilizatori de dispoziție, anti-androgeni.

Concluzie

Vizualizarea din când în când a materialelor pornografice nu înseamnă neapărat o problemă. Dar, dacă a devenit obicei zilnic (chiar de mai multe ori pe zi) și/sau ați încercat să vă opriți și ați constatat că nu puteți, luați în considerare contactarea unui terapeut cu experiență în tratarea compulsiilor, dependențelor și disfuncției sexuale. Un terapeut cu experiență vă poate ajuta să depășiți comportamentele nesănătoase și să vă îmbunătățiți calitatea vieții.

Ce este dependența?

Dependența se referă la o situație de ”intoxicație” cronică ce rezultă din administrarea repetată a ceva dăunător în sine sau devenit dăunător prin exces și nevoia de a continua această administrare. Astfel, o persoană poate deveni dependentă de:
1. o substanță
2. un comportament
3. un context
4. o persoană

Aspectele care confirmă instalarea dependenței:

1. Dificultatea persoanei în a controla cât de mult sau cât de des consumă substanţa, practică comportamentul sau agresează o persoană prin a o considera ”proprietate”, nedorind să se desprindă fizic și emoțional de aceasta.

2. Continuarea consumului sau a comportamentului, chiar dacă acest fapt are consecinţe negative asupra vieţii personale (de exp. probleme de sănătate, pierderi financiare sau conflicte repetate cu cei din jur).

”Păcăleala” care hrănește dependența:

Psihologul Bruce K. Alexander conceptualizează în jurul anului 2008 un model al dependenței ca dislocare existențială. În viziunea sa, dependența constituie un răspuns adaptativ al persoanei la percepția propriei stări de dislocare (mai mult sau mai puțin conștientizată).

Termenul de dislocare se referă în acest context la experimentarea unei stări persistente de separare, detașare sau dezangajare, eșecul dobândirii sau pierderea unei stări de integrare psiho-socială. Persoana dependentă suferă de un deficit la nivelul semnificației vieții (”pentru ce trăiesc?”, ”ce sens are viața mea?”) și/sau un deficit în a face față aspectelor de bază ale vieții (”cum să trăiesc?”).

Plecând de la acest aspect evidențiat de Bruce K. Alexander, putem observa că dependența apare inițial ca un mecanism de apărare împotriva acestei stări de dislocare, de separare. Această stare se opune nevoilor noastre naturale de apartenență, acceptare, iubire. De aceea, instinctiv, persoana caută inconștient o metodă de liniștire, de siguranță, de plăcere - de fapt își asigură pe cea mai scurtă și rapidă cale găsită declanșarea hormonilor ”fericirii”: endorfine, serotonină, dopamină, oxitocină.

Persoana își creează astfel falsa iluzie a deținerii controlului! De fapt, acel moment poate fi începutul pierderii controlului!
Luând în calcul aspectul mai general al cuvântului ”dependență”, acesta ne arată că este vorba în sine despre un raport de subordonare. Persoana dependentă devine astfel ”subordonată” mental, emoțional și comportamental unei substanțe, unui comportament, unui context sau unei persoane.

Pașii necesari ieșirii din dependență:

1. Cel mai dificil, dar și cel mai important pas: acceptarea faptului că există o problemă.
2. Solicitarea ajutorului specializat.
3. Acceptarea faptului că este nevoie de o investiție constantă de timp, energie și resurse interioare.
4. Acceptarea inerentelor eșecuri și recăderi și menținerea deciziei de a merge până la capăt în vindecare.

CE ESTE DISFUNCTIA SEXUALA?

O disfunctie sexuala este caracterizata printr -o perturbare in procesul care defineste ciclul de raspuns sexual sau prin durerea asociata cu raportul sexual.

Ciclul de raspuns sexual poate fi divizat in urmatoarele faze:

1. Dorinta:Aceasta faza consta din fantezii in legatura cu activitatea sexuala si dorinta de a avea activitate sexuala.

2. Excitatie:Aceasta faza consta din senzatia subiectiva de placere sexuala care acompaniaza modificarile fiziologice. Modificarile majore la barbat constau din tumescenta peniana si erectie . Modificarile majore la femeie constau din vasocongestia pelvisului, lubrifierea si expansiunea vaginului si turgescenta organelor genitale externe.

3. Orgasm: Fazaconsta in atingerea culmii placerii sexuale, cu relaxarea tensiunii sexuale si contractii ritmice ale muschilor perineali si ale organelor  de reproducere. La barbat, exista senzatia de inevitabilitate a ejacularii spermei.

La femeie, exista contractii (nu totdeauna experientate subiectiv ca atare) ale peretelui treimii externe a vaginului. La a mbele sexe, sfincterul anal se contracta ritmic.

4. Rezolutie: Fazaconsta din senzatia de relaxare musculara si de bine. In timpul acestei faze, barbatii sunt refractari la urmatoarea erectie si orgasm o perioada variabila de timp. Din contra, femeile pot fi capabile sa raspunda la o stimulare suplimentara aproape imediat.

DISFUNCTII SEXUALE TRATATE IN CABINET:

1.       Dorinta Sexuala Diminuata

Elementul esential al dorintei sexuale diminuate il co nstituie o deficienta sau absenta a fanteziilor sexuale si a dorintei de activitate sexuala.

2.      Aversiunea Sexuala

Elementul esential al aversiunii sexuale il constituie aversiunea fata de, si evitarea activa a contactului sexual genital cu un partener sexual.

3.      Tulburarea de Excitatie Sexuala a Femeii

Elementul esential al tulburarii de excitatie sexuala a femeii il constituie incapacitatea recurenta sau persistenta de a atinge sau de a mentine pana la realizarea activitatii sexuale, un raspuns adecvat de lubrifiere -turgescenta al excitatiei sexuale.

4.      Tulburarea de Erectie a Barbatului

Elementul esential al tulburarii de erectie a barbatului il constituie incapacitatea recurenta sau persistenta de a atinge sau de a mentine pana la realizarea activitatii sexuale o erectie adecvata.

5.      Tulburarea de Orgasm a Femeii

Elementul esential al tulburarii de orgasm a femeii il constituie intarzierea sau absenta, recurenta sau persistenta, a orgasmului, dupa o faza de excitatie sexuala normala.

6.      Tulburarea de Orgasm a Barbatului

Elementul esential al tulburarii de orgasm a barbatului il constituie o intarziere sau absenta, persistenta sau recurenta, a orgasmului, dupa o faza de excitatie sexuala normala.

7.      Ejacularea Precoce

Elementul esential al ejacularii precoce il constituie debutul recurent sau persistent al orgasmului si ejacularii la o stimulare sexuala minima, inainte, in cursul sau la scurt timp dupa penetrare si inainte ca persoana s -o doreasca.

8.      Dispareunia (Nedatorata unei Conditii Medicale Generale)

Elementul esential al dispareuniei il constituie durerea genitala asociata cu contactul sexual.

9.      Vaginismul (Nedatorat unei Conditii Medicale Generale)

Elementul esential al vaginismului il constituie contractia involuntara persistenta sau recurenta a muschilor perineali care inconjoara treimea externa a vaginului cand se incearca penetrarea vaginului cu penisul, degetul, tamponul sau speculul.

10.  Disfunctia Sexuala indusa de o Substanta

Elementul esential al disfunctiei sexuale induse de o substanta il constituie o disfunctie sexuala semnificativa clinic care duce la detresa sau la dificultate interpersonala marcata , in functie de substanta implicata, disfunctia poate comporta deteriorarea dorintei, deteriorarea excitatiei,  deteriorarea orgasmului sau durere sexuala. Disfunctia sexuala este considerata a fi explicata integral de efectele fiziologice directe ale unei substante (adica, un drog de abuz, un medicament sau expunerea la un toxic).

Disfunctiile sexuale pot surveni in asociere cu intoxicatia cu urmatoarele clase de substante: alcool; amfetamina si substante afine; cocaina; opiacee; sedative, hipnotice si anxiolitice, si alte substante sau substante necunoscute. S-a relatat ca intoxicatia  acuta sau abuzul cronic de substante de abuz scade interesul sexual si cauzeaza probleme de excitatie la ambele sexe.

Pentru programari accesati sectiunea SERVICII

Dogma (din gr. Δόγμα = "părere") reprezintă d.p.d.v. religios, un postulat care este considerat drept adevăr absolut, infailibil, ce nu poate fi pus sub semnul întrebării.

Preconcepție = idee sau părere admisă, adoptată dinainte, fără o cercetare sau o experimentare prealabilă (pre + conceput).

Atât dogmele cât și ideile preconcepute se manifestă pentru psihicul uman ca niște închisori conceptuale limitative. Nimic nu a provocat mai multă suferință ființei umane decât dogmele și ideile preconcepute după care s-a ghidat fără să se raporteze și la adevărul celuilalt. Deoarece, astfel de idei înseamnă în substrat un mod de gândire de tipul: ”eu am dreptate, tu nu ai și adevărul meu este singurul valabil”.

Deși, în timp, atât dogmele, dar mai ales ideile preconcepute își dovedesc lipsa de bază logică și tangibilă și își arată în mod inevitabil falsitatea, oamenii au tendința să se cramponeze de acestea, uneori toată viața. Acest lucru se întâmplă deoarece, în mod paradoxal, oamenii își iubesc închisoarea, fiindcă aceasta le oferă sentimentul de siguranță al lucrului cunoscut, al zonei de confort, al lui “eu știu, deci am dreptate”. Mai pe scurt spus, le oferă iluzia că sunt în control asupra vieții lor. Realitatea este de fapt exact pe dos: abia atunci când ne atârnăm cu tot dinadinsul de ”dreptatea noastră”, am pierdut cu adevărat controlul asupra abilităților noastre de a ne adapta, evolua, accesa mai multe perspective, deci mai multe soluții, de a eficientiza timpul și resursele ș.a.

Rezultatul concret al acestei atitudini este că oamenii nu obțin în viață ceea ce-și doresc. Ghidatul acțiunilor după aceste reguli interne fixe, ne influențează modul în care ne gestionăm timpul, energia și resursele, abordăm relațiile, acționăm în profesie, acordăm atenție creșterii personale.

În general convingerile/ideile preconcepute care ne pot ține pe loc sunt formulate în mintea noastră sub forma ”cauză-efect”. Iată câteva exemple:

1. „Ca să am viața pe care mi-o doresc, trebuie să am grijă să am totul în control”.
2. „Ce spun ceilalți nu este valabil, pentru că eu am dreptate”.
3. „Dacă nu fac lucrurile așa cum știu eu (a se citi: ”așa cum am preluat de bun de la alții”), nu e bine!”
4. „Dacă cineva a făcut o anumită acțiune, înseamnă că … (nu există altă variantă decât cea în care cred eu)”
5. „Nu pot trăi fără … (persoană, ființă, obiect, context)”.

Reformulări mentale recomandate:

1. „Ca să am viața pe care mi-o doresc, renunț la control și găsesc modalități de adaptare a.î. să-mi mențin starea de bine și rezultatele dorite”.
   2. „Fiecare om are dreptatea sa deoarece a avut experiențe de viață diferite și pot învăța și eu ceva din aceste perspective noi”.
   3. „Nu tot ce am învățat de la cei din jur se potrivește cu nevoile mele, chiar dacă este funcțional. Deci, este bine să explorez și variante noi pentru a găsi ceea ce mi se potrivește mai bine!”
   4. „Orice acțiune poate avea și altă însemnătate dacă am răbdare și atenție să înțeleg tot contextul”.
   5. „Cum am trăit înainte fără persoana, ființa, obiectul, contextul …, pot trăi și de acum înainte, dacă-mi dau voie să-mi accesez resursele interioare, să mă adaptez și să cresc”.

Dacă ați fi martori la o urgență care se întâmplă chiar în fața ochilor dvs., destul de probalil ați face un gest pentru a ajuta persoana aflată în acea situație, nu?
Când cineva este jefuit sau este supus unei hărțuirii pe stradă, cei mai mulți oameni trec pe lângă acea persoană ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Uneori, nimeni nu se oprește să ajute. De fapt, cu cât sunt mai mulți oameni prezenți, cu atât este mai puțin probabil ca vreo persoană să intervină - un fenomen cunoscut sub numele de efectul spectatorului (Bystander).
Deși tuturor ne-ar plăcea să credem că acest lucru este adevărat, psihologii sugerează că dacă interveniți sau nu ar putea depinde de numărul celorlați martori prezenți.

Cu toții ne-am trezit în situații similare: când trecem pe lângă o mașină blocată pe marginea drumului, presupunând că un alt șofer ar opri să ajute; chiar și atunci când am observat gunoi pe trotuar și l-am lăsat să-l ridice altcineva. Asistăm la o problemă, luăm în considerare un fel de acțiune pozitivă, apoi răspundem făcând... nimic. Ceva ne reține. Rămânem spectatori.

De ce nu ajutăm în aceste situații? De ce uneori ne punem în cătușe instinctele morale? Acestea sunt întrebări care apar în mintea noastră și se aplică cu mult dincolo de scenariile trecătoare descrise mai sus.
În fiecare zi, servim ca spectatori ai lumii din jurul nostru – nu doar persoanelor care au nevoie de noi, ci și problemelor sociale, politice și de mediu mai mari care ne preocupă, dar pe care ne simțim neputincioși să le soluționăm singuri.

„Spectatorul este un arhetip modern, de la Holocaust la genocidul din Rwanda la actuala criză de mediu”, spune Charles Garfield, profesor clinic de psihologie la Universitatea din California, San Francisco, Facultatea de Medicină, care scrie o carte despre diferențele psihologice dintre spectatori și oamenii care manifestă „curaj moral”.

„De ce”, a întrebat Garfield, „unii oameni răspund la aceste crize, în timp ce alții nu?”

În umbra acestor crize, cercetătorii au petrecut ultimele decenii încercând să răspundă la întrebarea lui Garfield. Descoperirile lor dezvăluie o poveste valoroasă despre natura umană: adesea, doar diferențele subtile îi separă pe spectatori de oamenii curajoși din punct de vedere moral din lume. Cei mai mulți dintre noi, se pare, au potențialul de a intra în oricare dintre categorii. Sunt detaliile ușoare, aparent nesemnificative, într-o situație care ne pot împinge într-un fel sau altul.

Cercetătorii au identificat unele dintre forțele invizibile care ne împiedică să acționăm după propriile noastre instincte morale, sugerând, de asemenea, cum am putea lupta împotriva acestor inhibitori nevăzuți ai altruismului. Luate împreună, aceste rezultate oferă o înțelegere științifică a ceea ce ne îndeamnă la altruismul de zi cu zi și viețile de activism și ceea ce ne determină să rămânem spectatori.

Inerția altruistă

Printre cei mai ”infami” spectatori se numără 38 de persoane din Queens, New York, care în 1964 au asistat la uciderea unuia dintre vecinii lor, o tânără pe nume Kitty Genovese.
Un criminal în serie a atacat-o și a înjunghiat-o pe Genovese într-o noapte târziu în fața apartamentului ei, iar acești 38 de vecini au recunoscut ulterior că i-au auzit țipetele; cel puțin trei au spus că au văzut o parte din atac. Totuși, nimeni nu a intervenit.

În timp ce uciderea lui Genovese a șocat publicul american, i-a forțat și pe mai mulți psihologi sociali să încerce să înțeleagă comportamentul unor oameni precum vecinii lui Genovese.
Unul dintre acei psihologi a fost John Darley, care locuia la New York la acea vreme. La zece zile după crima Genovese, Darley a luat prânzul cu un alt psiholog, Bibb Latané, și au discutat despre incident.

„Explicațiile din ziare s-au concentrat pe personalitățile îngrozitoare ale celor care au văzut crima, dar nu au intervenit, spunând că au fost dezumanizați de trăirea într-un mediu urban”, a spus Darley, acum profesor la Universitatea Princeton. „Am vrut să vedem dacă putem explica incidentul bazându-ne pe principiile psihologice sociale pe care le cunoșteam.”

Un obiectiv principal al cercetării lor a fost acela de a determina dacă prezența altor persoane împiedică pe cineva să intervină într-o situație de urgență, așa cum părea să fie cazul în crima Genovese. Într-unul dintre studiile lor, studenții s-au așezat într-o cabină și au fost instruiți să vorbească cu colegii prin intermediul unui interfon. Li s-a spus că vor vorbi cu unul, doi sau cinci studenți și doar o singură persoană ar putea folosi interfonul odată.

Din ce motiv efectul spectatorului ne zdrobește curajul?

Nu există niciun motiv logic pentru care oamenii privesc în altă parte atunci când cineva este atacat, hărțuit sau suferă un accident.

În mod critic, indivizii se simt mai puțin responsabili să intervină atunci când alți oameni sunt în preajmă. Ei presupun că altcineva se va ocupa de asta. Dar pentru că fiecare martor experimentează această răspândire a răspunderii, uneori nimeni nu acționează, iar victima nu primește niciun ajutor.

În mod similar, dacă un privitor vede că nimeni altcineva nu ajută pe cineva care are nevoie, poate presupune că acea persoană nu are nevoie de ajutor, spune Ervin Staub, profesor emerit de psihologie la Universitatea din Massachusetts, Amherst și autorul cărții “Rădăcinile bunătății și rezistența la rău”.

Explicație: difuzarea responsabilității

Darley și Latane (1968) raportează că cei care nu au acționat au fost departe de a nu le păsa de victima aflată în situația ce necesita ajutor din partea lor. De fapt, chiar invers, în comparație cu cei care au raportat situația de urgență, păreau a fi într-o stare de excitare mai intensă. Mulți transpirau, aveau mâinile tremurânde și păreau a fi într-un disconfort considerabil.

Cei care au facut parte din experimentul efectul spectatorului și nu au ajutat, păreau să fie prinși într-o legătură dublă care i-a blocat. O parte dintre ei au simțit rușine și vinovăție pentru că nu au ajutat. O altă parte dintre ei nu a vrut să se expună la jenă sau să strice experimentul care, li se spusese, depindea de faptul că fiecare conversant rămâne anonim față de ceilalți.

Din punct de vedere psihologic, ceea ce se întâmplă în efectul spectatorului este că oamenii simt mai puțin nevoia să intervină, cu cât sunt mai mulți oameni prezenți. Această difuzare a responsabilității are loc pentru că sunt mai mulți oameni care ar putea ajuta. Fiecare persoană crede că altcineva va face ceva în privința asta. Apoi, când nici ceilalți trecători nu reacționează, oamenii iau asta ca pe un semn că nu este nevoie să ajute.

Provocarea efectului spectatorului

Studiile moderne nu au susținut întotdeauna validitatea efectului spectatorului în lumea reală.
De exemplu, un studiu recent al luptelor publice reale surprinse de CCTV a arătat că trecătorii au intervenit 90% din situații pentru a ajuta victimele violenței (Philpot și colab., 2020).
Cele 219 lupte incluse în studiu au izbucnit pe străzile din Amsterdam, Cape Town și Leicester (în Țările de Jos, Africa de Sud și, respectiv, Marea Britanie). În nouă situații din zece, cel puțin o persoană a încercat să intervină, uneori mai mult de una. Acest lucru sugerează cu tărie că încercarea de a ajuta este norma în public, mai degrabă decât excepția, așa cum sugerează efectul spectatorului.

Pregătiți-vă în avans pentru a fi un ”spectator” mai implicat

Nu putem prezice cum vom reacționa când cineva jefuiește pe altcineva în fața noastră, dar ne putem antrena pentru a fi un spectator activ. Dacă nu te simți confortabil să te implici direct, poți totuși să ajuți. Înregistrarea incidentului poate salva informații esențiale pentru a ajuta victima mai târziu, dacă merge la poliție. De asemenea, puteți suna singuri poliția, dar fiți conștienți de faptul că aceștia pot interpreta greșit situația și pot provoca și mai mult rău. Dacă este posibil, întreabați victima dacă vrea să sunați la poliție înainte de a o face.

Alternativ, atrageți atenția celorlalți trecători și rugați-i să ajute victima. Semnalizarea indivizilor este deosebit de utilă.

V-ați întrebat vreodată de ce gândim și acționăm într-un anumit fel sau altul?
Ne naștem cu un anumit temperament, o structură genetică și o rețea neurologică. Factorii externi, cum ar fi cultura și statutul socio-economic, au o influență extraordinară asupra noastră.
Un alt factor care ne modelează sunt oamenii cu care am interacționat și interacționăm de-a lungul vieții. Având în vedere acest lucru, reflectând în urmă asupra celor care au influențat persoana care am devenit, putem lua o decizie mai conștientă cu privire la influențele pe care dorim să le lăsăm să ne modeleze personalitatea și luarea deciziilor în viață, de acum înainte.
Relațiile afectează modul în care relaționăm cu noi înșine, cu ceilalți și cu lumea din jurul nostru. Experiențele din copilărie, atât în nucleul familial, cât și în afara lui, sunt adesea fundamentale. De asemenea, experiențele mai recente cu ei continuă să fie adesea influente.
Alți oameni care pot avea un impact de durată sunt: colegii de școală sau job, prietenii, cei ce aparțin culturii orașului și a țării în care stăm sau chiar străinii. Pentru orice relație, influența poate fi pozitivă, negativă sau o combinație a celor două.

Ești genul de persoană care se lasă ușor influențată de alții? Ești de acord obiceiurile grupului doar pentru a păstra pacea sau doar pentru a face parte dintr-un grup?
Dacă da, asta înseamnă că nu ești cu adevărat sincer cu tine însuți. Nu permiți personalității, gândurilor și sentimentelor tale să iasă la iveală.
De multe ori este mai dificil să fii privit ca persoana deschisă sau cea care are un punct de vedere diferit. Dacă vrei să devii stăpânul propriei persoane, acesta este un pas pe care va fi nevoie să-l faci la un moment dat în viața ta. Atunci când discuți un subiect despre care ai opinii puternice, nu este nimic greșit în a-ți exprima gândurile și sentimentele pe această temă, chiar dacă alții nu sunt de acord cu părerile tale. Este sănătos să ai încredere să-ți arăți sentimentele. Nu este întotdeauna ușor, dar dacă vrei să trăiești o viață fericită și sănătoasă, este necesar să fii autentic.
Este nevoie de încredere pentru a fi cel care este în opoziție. Este mult mai ușor să taci sau să dai din cap în semn de acord. Este nevoie de curaj să vorbești, dar atunci când o faci, te vei simți atât de mândru de tine pentru că faci asta! Deși este relativ ușor să permiți altora să te influențeze, nu tot timpul este util să faci asta tot timpul.
Pentru a ieși din acest scenariu, este necesar să te înconjori de oameni care sunt deschiși, cărora le place să fie ei înșiși. Aceasta ar putea fi: să te îmbraci așa cum vrei, să ai opinii diferite sau să mănânci doar anumite alimente etc., să fumezi sau nu, să-ți placă mai mult vacanțele active etc. Nimeni nu are dreptul să te judece pentru unicitatea ta! Ar fi de preferat ca ei să aprecieze că acțiunile tale sunt doar o extensie a adevărului tău.

Cum poți reduce influența celorlați asupra ta.
Întotdeauna vor exista momente în care alții vor avea o influență pozitivă asupra gândurilor și sentimentelor tale. Este în regulă când este util, plăcut, sănătos, dar dacă ești influențat să gândești, să spui sau să faci lucruri cu care nu ești de acord și îți alterează starea de bine, este important să acționezi.

1. Explorează-ți gândurile și sentimentele pentru a înțelege din ce motiv gândești într-un anumit mod. Când vine vorba de subiecte de care îți pasă, este imperativ să fii pe deplin conștient de propriile gânduri și sentimente. Fă-ți timp să reflectezi asupra problemelor care te preocupă.

Ca ființe umane, ne dorim în mod natural să fim pe placul oamenilor, așa că acordăm o prea mare atenție gândurilor, opiniilor și intereselor lor în detrimentul a ceea ce este specific și potrivit nouă înșine. Consecința acestui lucru este că nu acordăm suficientă atenție propriilor noastre gânduri, opinii și interese. Este ușor să fii influențat de alții atunci când nu știi ce este important pentru tine.

Odată cu creșterea continuă în media, social media, marketing și publicitate, suntem mereu bombardați cu mesaje de la alții, spunându-ne ce ar trebui să fie important pentru noi.

Dacă nu îți faci timp să te înțelegi pe tine însuți, vei fi mereu la cheremul celorlalți și vei fi influențat mereu de ceea ce vor ei să faci, să spui sau cum sa acționezi.

Cea mai importantă relație a ta, e bine să fie cu tine însuți. Când se întâmplă acest lucru, ești mai puțin vulnerabil la influența celorlalți.

2. Păstrează un jurnal. Te poate ajuta să te gândești la lucrurile care sunt cu adevărat importante pentru tine. În fiecare zi, poți scrie despre ceea ce ai în minte și despre ce simți în legătură cu asta. Când notezi aceste lucruri, te obligă să te gândești bine la ele. Nu trebuie să evaluezi și să judeci în timp ce scrii, doar scrie tot ce îți trece prin minte.

În curând vei descoperi că perspectiva ta asupra fiecărui subiect devine mai clară și, pe măsură ce se întâmplă, devine mai dificil pentru alții să-ți influențeze gândirea fără un argument coerent și convingător. Păstrarea unui jurnal este puternică, deoarece este un proces meditativ. Este nevoie să blochezi lumea exterioară și să privești în interior. Pe măsură ce o faci, obții o mai bună înțelegere despre tine însuți și ești mai capabil să te gândești la problemele și provocările cu care te confrunți. Când te-ai gândit bine la părerea ta, ești mai puțin susceptibil la influența celorlalți, deoarece ți-ai luat în considerare propriile opinii.

3. Exersează să spui „NU”. În ciuda faptului că este alcătuit din doar două litere, mulți oameni consideră că „NU” este cel mai dificil cuvânt din lume de spus. Acest lucru se întâmplă de obicei pentru că ei spun atât de rar „NU” celorlalți din teama de a nu supăra, de a nu pierde ceva, de a nu greși cumva. Dacă nu o spui atunci când este nevoie, atunci le dai altora control asupra vieții tale, asupra deciziilor tale și asupra timpului tău!

Cu cât devii mai obișnuit să rostești acest cuvânt, cu atât îți va fi ușor să te susții și să o spui atunci când apare ceva important. Ideea nu este să ignori în totalitate ce spun ceilalți și părerile lor, dar adăugarea cuvântului „NU” la vocabularul tău atunci când este depre starea ta de bine și valorile importante pentru tine, va avea un efect pozitiv asupra încrederii tale, asupra gestionării timpului și nu numai.

A spune „NU” nu înseamnă să fii nepoliticos sau egoist. Este vorba despre faptul că este necesar să realizezi că ești aici pentru a-ți trăi propria viață și este extrem de important să te pui în fruntea și în centrul propriei vieți. Este necesar să spui „NU” priorităților altora, ca să le poți spune „DA” celor personale, importante pentru tine și pentru starea ta de bine.

4. Renunță la a te scuza sau justifica atunci când: ai o nevoie, nu vrei să-ți încalci principiile și valorile, ai o opinie diferită și, mai ales când, în mod dovedibil, ai dreptate! Ar fi o lume incredibil de plictisitoare dacă am fi mereu de acord unul cu celălalt. Dacă nu ești de acord cu ceilalți, acest lucru este perfect acceptabil. Nu este logic să te scuzi sau să te justifici pentru că ai pur și simplu o opinie diferită.

Ceilalți ar fi bine să fie capabili să accepte că ești diferit și, dacă nu pot face asta, atunci problema este a lor, nu a ta. Când cineva refuză să accepte că nu ești de acord, nu este un semn al unei probleme cu tine. În general, este un semn al propriei lor nesiguranțe.

Gândește-te la asta un minut. Dacă ești în siguranță în propriile opinii; ar trebui să conteze că altcineva nu este de acord cu tine? Desigur că nu. Lumea nu este doar în alb-negru, majoritatea ”nuanțelor” vieții sunt ”griuri”. De obicei, există mai multe moduri corecte și mai multe moduri greșite cu privire la ceva. Deci, nu îți face griji pentru dezacord. În schimb, respectă faptul că tu și persoana cu care nu ești de acord aveți onestitatea și deschiderea de a vă exprima propriile opinii. Este important să îți păstrezi același standard, adică dacă cineva nu este de acord cu tine. De asemenea, nu ar fi firesc să îi ceri să-și scuze opinia diferită.

5. Alege-ți prietenii cu atenție. Există oameni în acest context care vor încerca întotdeauna să te preseze să fii de acord cu tot ce spun ei. Se vor strădui să te facă să te simți vinovat pentru că ai îndrăzneala de a exprima un punct de vedere alternativ. Acești oameni provoacă mai multe dureri de cap decât poate suporta orice persoană sănătoasă.

Ei iubesc sunetul propriei voci și au puțin, dacă este ceva, de oferit unei relații reciproc avantajoase. Chiar nu vrei ca astfel de oameni să îți fie prieteni sau colegi. Alternativ, există mulți oameni care vor fi întotdeauna încântați să îți audă părerea, chiar dacă nu sunt tot timpul de acord cu ea. Îți vor prețui gândurile, valorile și credințe și vor fi de fapt mai fericiți atunci când te ții de ceea ce crezi, mai degrabă decât să cauți un acord de dragul liniștii lor.

Nu numai că acești oameni sunt prieteni sau colegi mai buni; de asemenea, vor fi și un bun model de urmat. Nimeni nu are dreptul să te preseze sau să exercite o influență nedorită asupra ta. E bine să îndepărtezi acești oameni din viață și, în schimb, să te concentrezi asupra tuturor oamenilor grozavi care ar fi mai mult decât fericiți să facă parte din viața ta.

6. Ripostează – ia atitudine. Este inacceptabil când cineva încearcă să te preseze să-ți schimbi punctul de vedere.

Ar trebui să te simți liber să ripostezi, să iei atitudine si să le răspunzi: „Vrei doar să fiu de acord cu tine, dar în această situație nu pot face acest lucru”. Există o șansă să-și dea seama că au depășit limita și acest lucru îi va trezi la realitate. Sau nu, dar nu mai este treaba ta.

Există unii oameni care vor încerca să te preseze să fii de acord cu ei, deoarece cred sau speră că ești „ușor de influențat”. Ei cred că pot să te conducă și să te manipuleze. Când iei atitudine, vor încerca și mai asiduu să facă presiuni, însă, dacă-ți dezvolți o atitudine asertivă, nu vor avea de ales și vor aplica abordarea lor lipsită de respect în altă parte.

Poate fi foarte dificil să vorbești cu cei care te presează să fii de acord cu ei. Dar, odată ce începi să vorbești pentru tine, vei descoperi că acești oameni fie dau înapoi și te tratează cu respectul pe care îl meriți, fie dispar din viața ta.

Concluzii
Așadar, dacă simți că nu îți trăiești viața așa cum ți-a fost menit să o faci, nu mai permite altora să ia decizii pentru tine sau să te influențeze!
Ia atitudine și susține-ti propriile convingeri și păreri!
Alege-ți propria cale și fii pregătit să accepți orice consecință, bună sau rea pe care aceasta le-ar putea implica.
Poți fi persoana care îți dorești cu adevărat să fii luând măsuri, începând de astăzi. Acest lucru necesită să devii mai conștient de cine ești, de ce crezi, de convingerile și de capacitățile tale. Apoi este bine să înveți să-ți exprimi și să-ți aperi poziția.
Când o faci, ești mult mai fericit și mai concentrat pe crearea vieții pe care ți-o dorești.

Mulți oameni confundă intuiția cu frica și instinctul, dar cele trei sunt foarte diferite.
Da, toate trei pot stimula acțiunea, dar acțiunile stimulate de frică și instinct nu te conduc în direcția corectă la fel de sigur ca intuiția. De aceea, a putea face distincția între cele trei este o parte importantă a perfecționării abilităților intuitive.
Deciziile luate din frică sunt adesea reacții neclintite la un eveniment sau o situație. Deși frica este un răspuns adecvat în situațiile în care te confrunți cu o amenințare reală, mediul nostru este atât de cufundat în mesaje bazate pe frică, încât totul pare amenințător în zilele noastre, chiar și atunci când nu este.

Mesajele bazate pe frică sunt, în general, critice la adresa noastră și a convingerilor noastre de bază și ne influențează moralul sau încrederea. În acest tip de mediu, este ușor să credem că suntem ghidați de intuiție atunci când reacționăm cu adevărat la frica pe care o detectăm din mass-media, mediul nostru de lucru (care este probabil axat pe supraviețuire) sau la noi înșine (temerile legate de securitatea personală sau financiară).
În schimb, intuiția aduce un sentiment calm și pașnic chiar și atunci când ne alertează asupra unor evenimente iminente. Adesea, implică imagini și senzații fizice pentru a clarifica ideea.

Trusa cu instrumente a intuiției conține câteva elemente semnificative:
• Sentimente intestinale: Acestea sunt literalmente simțite în intestin. Ele ne avertizează față de ceva la care trebuie să fim foarte atenți.
• Semnale „roșii”, de avertizare emoțională: aproape toți am experimentat aceste semnale de avertizare. Ele nu ne spun că ne așteaptă un pericol iminent după colț, dar ne spun că nu mergem pe calea cea bună.

Instinctul este asociat cu modele comportamentale prestabilite pe care ne bazăm pentru a ne menține în siguranță; și se referă la modul de gândire în termeni de luptă sau fugă. Sentimentul intestinal este un semnal visceral că ceva este sau nu este în regulă. Nu vrei să ignori niciunul din aceste semnale. În scopul de a înțelege modul de luare a deciziilor, este necesar să luăm în considerare atât instinctul, cât și sentimentele ca parte din trusa de instrumente a intuiției.

Într-o cultură care prosperă pe frică și tinde să distrugă intuiția, cum ne putem da seama că sentimentul de pericol pe care îl simțim vine mai degrabă din intuiție decât din frică?

Pentru a ne consolida sistemul de apărare împotriva luării deciziilor bazate pe frică, este necesar să aplicăm aceste strategii:
• Pune-ți cele mai mari temeri ”pe masă”, unde nu se pot ascunde. Întreabă-te: „Ce se poate întâmpla rău dacă iau această decizie?” Uneori, de ceea ce te temi... s-a întâmplat deja în trecutul tău, așa că acum poți decide mai obiectiv dacă frica ta deține puterea sau tu pe măsură ce mergi înainte.
• Identifică sursa fricii tale. Începi să observi sursa fricii, lucrul care te pune în alerta de luptă sau fugă. Întreabă-te: „De ce mă tem?”. Procedând astfel, separi frica irațională de un posibil risc pe care îl poți aborda. Frica își pierde puterea asupra ta.
• Îndepărtează-te de mediu pentru a câștiga perspectivă.Mergi la o plimbare, ascultă muzică clasică sau fă orice altceva care te relaxează, astfel încât undele cerebrale să se poată muta într-o stare relaxată, sursa gândirii creative.

Intuiție vs Instinct
Deși cuvintele intuiție și instinct par identice pentru majoritatea oamenilor, nu se referă la același lucru, deoarece există o diferență între ele.
Intuiția este capacitatea noastră de a înțelege sau de a cunoaște ceva fără raționament conștient. Este atunci când simțim că știm ce este pe cale să se întâmple sau ce să facem fără să ne bazăm pe fapte reale.
Instinctul este ceva diferit de intuiție. Este o tendință înnăscută. Instinctul este reacția noastră naturală; se întâmplă fără să ne gândim. Este mai mult o abilitate, spre deosebire de intuiție. Aceasta este principala diferență dintre intuiție și instinct.

Ce este Intuiția?
Intuiția este capacitatea de a înțelege sau de a cunoaște ceva fără raționament conștient. Este similar cu o perspectivă pe care o avem cu privire la o problemă. De exemplu, ați simțit că ceva nu este în regulă sau că ceva rău este pe cale să se întâmple fără a vă baza pe fapte concrete? Acest lucru se datorează intuiției noastre. Nu avem fapte reale sau o gândire rațională pentru sentimentul nostru, dar simțim că este corect.
Când intuiția vine în joc, nu analizăm situația. De asemenea, nu cântărim argumentele pro și contra, doar știm. De exemplu, înainte de a lua o decizie, oamenii o abordează în diferite moduri, se gândesc. Încearcă să elaboreze cel mai bun mod de a face ceva, verifică avantajele și dezavantajele. Cu toate acestea, cu intuiție, nu avem suficiente informații pentru a ne raționaliza decizia sau gândul. Este ca și cum individul poate vedea dincolo de ceea ce i se „prezintă”.

Ce este instinctul?
Instinctul se referă la o tendință înnăscută. Este o abilitate naturală. Instinctul nu este ceva ce am învățat, este un răspuns natural. De exemplu, să ne imaginăm că vedem cum un vehicul vine cu viteză mare spre noi. Ne dăm din drum, ne ferim, în mod natural. Într-o astfel de situație, cu greu ai timp suficient să te gândești, dar răspunzi automat. Asta din cauza instinctului nostru.

Spre deosebire de intuiție care este un gând, instinctul este cel mai mult un comportament sau o acțiune. De exemplu, dacă o minge vine în direcția ta, încerci instinctiv fie să o prinzi, fie să te îndepărtezi, astfel încât să nu te lovească. Nu ai timp să te gândești dacă ar trebui să te îndepărtezi sau să prinzi mingea. În câteva secunde, acționezi în funcție de asta. În psihologie, vorbim de două concepte: lupta și fuga. Fuga este atunci când individul se îndepărtează de situație; lupta este atunci când individul se confruntă cu situația, sau în acest caz prinde mingea. Acest lucru se întâmplă într-o perioadă foarte scurtă de timp.
După cum puteți vedea, intuiția este diferită de instinct. Este un gând și nu un răspuns sau o acțiune automată.

Care este diferența dintre instinct și intuiție?

Definiții ale instinctului și intuiției:
Intuiția: Intuiția este capacitatea de a înțelege sau de a cunoaște ceva fără raționament conștient.
Instinctul: Instinctul se referă la o tendință înnăscută.

Instinct vs intuiție:
Gând și reacție:
Intuiția: intuiția nu este o reacție; este o perspectivă sau un gând rapid.
Instinctul: instinctul este o reacție naturală, nu un gând; raspunzi automat la o situatie, fără să ai timp să te gândești.

Natură:
Intuiția: intuiția este atunci când individul vede ceva dincolo de ceea ce este prezentat.
Instinctul: vedem doar evidența.

Fapte:
Intuiție: în intuiție, individul ajunge la o decizie fără fapte.
Instinct: în instinct, individul răspunde automat la fapte/situații.

Este important să nu confundăm instinctul cu intuiția. Instinctul este un impuls. Intuiția este o înțelegere. Un instinct de a acționa versus o înțelegere a faptului dacă e nevoie să acționăm.
Intuiția încorporează logica, emoția și instinctul și este instrumentul nostru suprem de supraviețuire și succes.
Deciziile intuitive sunt luate în timp util și sunt întotdeauna decizia potrivită pentru momentul respectiv.
Factorii de decizie emoționali și logici îi numesc pe acești oameni norocoși, dar a lua decizii intuitive nu este noroc - este o abilitate pe care o putem cultiva.
Intuiția ne va spune dacă este timpul să cumpără o casă sau să ne îndrăgostim.
E suficient doar să înlăturăm toată logica înfricoșătoare și emoția țipătoare, astfel încât să putem asculta instrucțiunile intuitive.

Oricât de curios ar părea, copacii sunt ființe relaționale. Aceștia au nevoie de o multitudine de alte organisme vii pentru a-și continua viața, pentru a crește, pentru a se reproduce.Acestea se lipesc de rădăcinile copacilor și extind sistemele de rădăcini pentru a le ajuta să extragă apa și nutrienții din sol și să le transmită la cele mai înalte frunze.

În „Viața secretă a copacilor”, Wohlleben explorează aspecte atât de fascinante ale comunicării arboricole, cum ar fi modul în care copacii transmit înțelepciunea către generația următoare prin semințele lor, ceea ce îi face să trăiască atât de mult și să-și dezvolte modul în care ocupă teritoriile.

Relația dintre oameni și copaci este atât de specială și importantă, aceștia având mult mai multe lucruri în comun decât cunoaștem (sau dăm importanță) mulți dintre noi. Aces aspect include faptul că atât oamenii, cât și copacii conțin în mare parte apă, împărtășim caracteristici fizice similare și fiecare dintre noi este complet unic. În plus, oamenii și copacii sunt interdependenți – noi inspirăm oxigen și expirăm dioxid de carbon, în timp ce copacii iau dioxid de carbon și eliberează oxigen.

De ce sunt copacii ființe sociale? De ce împart hrana cu propria specie și, uneori, ajung chiar atât de departe încât să-și hrănească ”concurenții”?

Motivele sunt aceleași ca și pentru comunitățile umane: există avantaje în a lucra împreună. Un copac nu este o pădure. Pe cont propriu, un copac nu poate stabili un climat local consistent. Este la cheremul vântului și al vremii. Dar împreună, mulți copaci creează un ecosistem care moderează extremele de căldură și frig, stochează multă apă și generează multă umiditate. Și în acest mediu protejat, copacii pot trăi până la vârste foarte mari. Pentru a ajunge la acest punct, comunitatea trebuie să rămână intactă, indiferent de situație. Dacă fiecare copac s-ar adapta numai pentru el însuși, atunci mulți dintre ei nu ar ajunge niciodată la bătrânețe.
Uscările regulate ale unora ar duce la multe goluri mari în zona respectivă, ceea ce ar face mai ușor ca furtunile să pătrundă în pădure și să smulgă mai mulți copaci. Căldura verii ar ajunge la ”podeaua” pădurii și i-ar usca. Fiecare copac ar avea de suferit.

OAMENII ȘI COPACII - SIMILARITĂȚI

1. Caracteristici fizice

Oamenii și copacii, stau în poziție verticală, cu o coroană în vârf și membre care decurg dintr-un trunchi central. În plus, modelul de ramificare tubulară al plămânilor noștri seamănă cu sistemul radicular al multor copaci.

2. Unicitate și frumusețe

Fiecare om și fiecare copac este unic și nu există doi care să fie exact la fel. La copaci culorile pot varia, ramurile pot crește și se pot îndoi în unghiuri diferite, iar mugurii și florile apar în locuri diferite.
La fel ca oamenii, copacii au rate de creștere diferite, cu variații în înălțime și volum. Unii cresc înalți, în timp ce alții sunt scunzi. Unii rămân subțiri, iar alții cresc mai groși. Unicitatea și diversitatea evidente atât la copaci, cât și la oameni ajută la transformarea lumii într-un loc mai interesant și mai frumos!

3. Dependența de apă

Atât oamenii, cât și copacii sunt formați în mare parte din apă și se bazează pe această resursă pentru a supraviețui. Majoritatea copacilor sunt formați din mai mult de 50% apă. În mod similar, o persoană adultă este formată din aproximativ 70% apă. Fără apă, viața nu ar fi posibilă nici pentru oameni, nici pentru copaci.

4. Încrederea în alții

Știați că există la fel de mulți microbi pe corpul uman ca și celule umane reale? Chiar dacă acești microbi nu fac parte din organism, ei îndeplinesc funcții importante pentru viața umană. La fel ca oamenii, copacii se bazează și ei pe alte organisme vii pentru supraviețuire și reproducere. De exemplu, mulți copaci se bazează pe anumite ciuperci pentru a se lipi de rădăcini și pentru a le permite să extragă suficientă apă din sol. În plus, mulți copaci și arbuști (inclusiv cireșul, caisul, vișinul, mărul. părul, prunul, printre alții) se bazează pe insecte polenizatoare pentru a schimba polenul din florile lor pentru a se regenera și reproduce.

5. Trăiesc în comunități

Potrivit unui articol din Smithsonian din martie 2018, cercetătorii au adunat dovezi care arată că copacii aceleiași specii sunt de fapt organisme comunale (cum ar fi oamenii) și pot chiar să formeze alianțe cu copacii din alte specii. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că arborii pădurii au evoluat pentru a trăi în relații interdependente și de cooperare care sunt susținute de comunicare și o inteligență colectivă similară unei colonii de insecte sau unui oraș.

6. Relația simbiotică dintre oameni și copaci

Copacii și oamenii au o relație interdependentă. Un exemplu este că inspirăm oxigen și expirăm dioxid de carbon. Copacii, pe de altă parte, iau dioxid de carbon și eliberează oxigen în atmosferă. Rolul pe care îl joacă copacii în ecosistem este vital pentru viața umană și a altora ființe și organisme vii de pe pământ. În plus, copacii ne sprijină prin oferirea de umbră și adăpost, prevenirea eroziunii solului, servind drept scuturi de vânt, curățând apele subterane și furnizând hrană.

7. Copaci și simțul locului

Copacii ne conectează cu locul în care trăim. Ochii noștri sunt adesea atrași de copaci când ieșim în aer liber și ne pot servi drept repere și ne pot ajuta să ne găsim drumul. Mulți oameni își amintesc conștient sau subconștient un loc pe care l-au vizitat după tipul de copaci erau prezenți și pot avea un sentiment sau o amintire care le vină în minte când văd un copac.

CE AVEM DE ÎNVĂȚAT DE LA COPACI?

1. Acceptarea

a. propriei unicități
b. a importanței propriei existențe în univers, context, comunitate și a manifestării plenare a potențialului personal
c. vulnerabilității naturale ca formă de putere
d. ritmului diferit de creștere
e. vremurilor ”ploioase” (a provocărilor) ca potențial de creștere și pentru simțirea cu adevărat a bucuriei ”soarelui” (a reușitei, a stării de bine)
f. ritmicității anotimpurilor ca necesar de ”încărcare a bateriilor” (stagnările, pauzele, relaxarea pentru oameni)
g. desprinderii de trecut, de lucruri care nu mai au sens (frunzele, fructele care cad) și a bucuriei apariției noului (regenerarea)
h. responsabilității pentru propria creștere și a celor din jur

2. Flexibilitatea și adaptarea

a. mișcarea odată cu ”bătaia vântului” și revenirea în poziția verticală
b. ”împrietenirea” cu locul, situația și alte ”specii” (sau, în context uman, luarea în calcul a unor perspective diferite de ale noastre)

3. Lucrul în echipă și dăruirea/împărtășirea

a. ajutarea la nevoie a celor din jur, întelegând că, pe termen lung, acel ajutor se va întoarce la tine
b. aducerea de valoare în viețile celor din jur prin a fi ceea ce ești
c. înfrumusețarea vieților altora fără a aștepta nimic în schimb
d. îmbrățișarea (la propriu sau la figurat) pentru a dărui un strop de energie și iubire

4. Învățarea

a. răbdării de a crește
b. continuă pentru a ajunge mai mare, mai puternic, mai frumos
c. importanței trăirii clipei prezente
d. păstrării unei rezerve de energie în interiorul nostru, pe care s-o folosim ”iarna” (în situații mai dificile, mai solicitante)
e. privitului continuu către ”stele”, către creștere, către obiective mărețe
f. ieșirii din zona de confort, chiar și atunci când este ”soare” (copacul continuă să crească!)

5. Transformarea și creația

a. ia o parte din grijile, pesimismul, contextele neplăcute ție sau altora și transform-le în ”oxigen” (lecții de viață, energie pozitivă) și dăruiește-l mai departe
b. continuă să înflorești, să dai rod
c. compară-te doar cu tine însuți, cu propria ta creștere față de tine, cel de ieri

6. Recunoștința

a. amintește-ți de ”rădăcinile” tale și de ceea ce te-a format, crescut, hrănește în continuare – apa, soarele, pământul, comunitatea (părinții, strămoșii, vecinii, prietenii, profesorii etc., lecțiile învățate pe parcursul creșterii tale)
b. amintește-ți că, periodic, oricât de greu ar părea, al un moment dat, răsare din nou soarele

Persoanele care ne înconjoară joacă un rol foarte important în viața noastră. Partea bună rezidă din faptul că nu suntem toți la fel și, astfel, ne putem îmbunătăți continuu învățând unii de la alții. În fiecare etapă a vieții, fiecare dintre noi avem câte un dar de oferit celor din jur, fie el conștient sau nu. Unii oameni care trec prin viața noastră ne pot fi mentori, alții pot fi îndrumați de noi. Pe unii îi numim prieteni pentru că petrecem mult timp împreună și ne împărtășim secretele, alții au alte roluri față de noi: membrii familiei, partenerul/a de viață, colegul/a de școală sau de serviciu ș.a.m.d.

Când suntem copii credem că toți cei care intră în viața noastră vor rămâne pentru totdeauna și, o parte din noi, continuă mereu să-și dorească asta. Este firesc să ne dorim continuu feeedback-ul celorlalți legat de faptul că suntem bine așa cum suntem. Acest feedback înseamnă atenție, acceptare, iubire, prietenie, iertare, recunoștință, susținere emoțională. Acceptarea faptului că, totul în viață se schimbă, deci și noi și ceilalți, duce la o adaptare mai ușoară la transformări și la a înțelege că viața este o bucurie, o binecuvântare.

Roluri majore ale oamenilor în viața noastră:

1. Rolul convenabil
Rolul convenabil este ceva care funcționează bine pentru toți membrii unui grup și are ca scop socializarea pe același subiect de interes. Implicarea variază de la plăcerea momentului, până la o legătură mai profundă emoțional și situațional. Cei cu acest rol sunt cei pe care îi suni pentru un festival de muzică, cei pe care-i mobilizezi pentru a merge într-o excursie sau pentru o cafea în oraș. Este persoana pe o suni la orice oră din zi și din noapte pentru că știi că te va asculta/ajuta necondiționat, chiar dacă nu ați mai vorbit de o perioadă mare de timp. În general, ai deja în minte anumite persoane pe care le soliciți pentru anumite activități și socializezi cu aceiași oameni pentru anumite tipuri de evenimente.
Aceasta este o strategie funcțională și sănătoasă a inconștientului de a fi eficienți, de a ne conserva energia și de a ne odihni și încărca ”bateriile” interioare în mod rapid și sigur. Este ceva care funcționează în mod natural și reciproc.
Este posibil ca modelul de educație primit să ne condiționeze la a încerca să solicităm aceeași persoană pentru toate tipurile de contexte ale vieții. De aceea, recomandarea este să ne lărgim intenționat și conștient cercul de persoane a.î. să nu epuizăm pe nimeni ca energie și timp și, astfel, să avem acces la cât mai multe lucruri noi de învățat.

2. Rolul situațional
Rolul situațional este jucat de obicei de un coleg de școală sau de serviciu, o persoană prezentă ocazional într-un grup de prieteni etc. Unii oameni sunt prezenți în viața noastră doar la anumite ore din săptămână sau doar o singură dată. Este posibil să nu ne placă foarte mult să fim în preajma lor, însă contextul ne cere să petrecem ceva timp împreună. În plus, acea persoană poate deține niște răspunsuri legate de context sau poate aduce ceva nou. Situația poate fi reciproc benefică.

3. Rolul obligatoriu
Nu ne putem alege familia, iar acest tip de relație este ”obligatorie”, deoarece nu ne putem schimba legăturile de sânge. Poate că nu ți-ai alege părinții ca prieteni dacă nu ai fi rudă cu ei, poate nu ai vrea să-l vezi pe fratele tău la fiecare Crăciun dacă nu ar fi fratele tău, poate nu ai ieși cu sora ta la cumpărături ca să-și aleagă rochia de mireasă, dacă nu ar fi sora ta etc. Relațiile pe care le stabilim cu familiile noastre sunt unice și individuale. Dacă te simți presat să te înțelegi și să interacționezi cu cineva, ar putea fi o relație ”obligatorie”.
Situația poate fi benefică pentru toți cei implicați, dacă există suficientă iubire, iertare, acceptare, flexibilitate, comunicare, recunoștință, susținere emoțională. Dacă nu, situația poate deveni benefică acceptând - și de-o parte și de alta - că ne este mai bine să renunțăm la forțări.

4. Rolul “îmi permite să fiu EU”
Aceste persoane reprezintă ceea ce numim ”suflete pereche”. Sunt persoanele pe care noi le alegem și care ne aleg. Aceștia sunt cei cu care alegem să petrecem timp pentru că ne dorim cu adevărat, pentru că, alături de ei, simțim că putem să fim noi înșine. Poate fi un prieten, un coleg, ar putea fi desigur și un membru al familiei.
Fie că realizăm sau nu, devenim treptat ca cei cu care petrecem cel mai mult timp. Începem să ne comportăm ca ei, să gândim ca ei, să arătăm ca ei, chiar să luăm decizii pe baza a ceea ce observăm la ei. Responsabili de acest lucru sunt neuronii oglindă, un set de neuroni ai creierului nostru care ne permit să învățăm prin imitare în mod inconștient, fără să percepem vreun efort. De aceea, este indicat ca aceste persoane ”de suflet” să fie persoane cu un mod de gândire pozitiv și motivant, să aibă exersate strategii de succes cel puțin într-un domeniu de viață sau, măcar, să aibă deschiderea și dorința de a învăța, de a evolua.

5. Rolul “am nevoie”
Oamenii sunt în viața noastră din diferite motive. Relațiile cu ei pot fi frustrante sau uimitoare. Realizarea și acceptarea faptului că, toată lumea joacă un rol diferit în creșterea personală poate fi extrem de benefică, mai ales atunci când oamenii nu acționează în felul în care dorim. Propune-ți să observi, să înțelegi și să accepți rolul acestora în viața ta și ceea ce înseamnă ei pentru tine la nivel de lecții de viață. Caută să rămâi centrat pe felul în care, interacțiunea cu acea persoană te-a provocat să te descurci singur, să-ți asumi responsabilități, să dobândești noi cunoștințe, noi abilități, să te exprimi mai liber și mai sigur pe tine. Oamenii ”deranjanți” te mai pot învăța curajul de a îndepărta oamenii negativi din viața ta și renunțarea la relațiile care nu servesc creșterii tale.

Modul în care răspunzi la comportamentul celorlalți se află în controlul tău! Poți alege să te plângi sau poți alege să crești!

Amintește-ți constant că oamenii din jurul tău au o influență critică asupra energiei, creșterii și probabilității tale de succes!

Terapia prin joc și artă este un tip de terapie similară consilierii. Este o formă de psihoterapie care folosește jocul și artele creative ca metodă de exprimare. Sesiunea are loc într-un mediu sigur și limitat, în care copilul (sau adultul) își va rezolva propriile conflicte și provocări alături de terapeut. Terapeutul poate obține o perspectivă asupra lumii copilului sau tânărului observând temele lor de joc și semnificația simbolică a jocului copilului prin metaforă.

Jocul este distractiv, plăcut și ne ridică spiritul, desigur. Dar face mult mai mult. Îndepărtează stresul și plictiseala și ne conectează cu oamenii în moduri pozitive. În plus, reglează emoțiile, inspiră gândirea creativă și explorarea și ne stimulează ego-ul. Jocul este terapeutic. De aceea, acest tip de cadru poate fi folosit și în terapia copilului – se numește Terapie prin Joc și Artă.

Originile terapiei prin joc și artă

Practica formală a terapiei prin artă își are originile în Europa de la mijlocul secolului al XX-lea, inventarea termenului fiind atribuită artistului britanic Adrian Hill în 1942.
Într-o perioadă în care mii de oameni sufereau în sanatorii de tuberculoză, s-a observat că desenul și pictura erau o ieșire creativă pentru pacienți, care le oferea libertatea pe care nu o aveau limitele lor.
Practicile în terapia prin artă s-au răspândit curând în spitalele mintale prin munca lui Edward Adamson, care a observat și a studiat în continuare legătura dintre expresia artistică și eliberarea emoțională.

Utilizarea jocului în terapie a fost elucidată pentru prima dată de pionierii Psihoterapiei Copilului. Anna Freud (1928, 1964, 1965), Margaret Lowenfeld (1935, 1970) și Melanie Klein (1961, 1987) au postulat premisa teoretică pentru utilizarea jocului, de exemplu, Klein (1961, 1987) a stipulat că jocul spontan al unui copil a fost un substitut pentru asocierea liberă folosită în psihanaliza adulților.

Teoriile și practica în jurul jocului diferă în cadrul fiecărei tradiții de Psihoterapie a Copilului. Cu toate acestea, fiecare tradiție este legată de propunerea centrală că jocul transmite și comunică experiențele inconștiente, dorințele, gândurile și emoțiile copilului.

Terapia prin joc a apărut din elementele Psihoterapiei Copilului cu fundamentele teoretice specifice care reies din tradiția Psihologiei Umaniste și teoria atașamentului.

În anii 1940, Carl Rogers (1951, 1955) a stabilit un nou model de psihoterapie – terapia centrată pe client (denumită mai târziu terapie centrată pe persoană). Această nouă tradiție a luat naștere ca un protest împotriva perspectivelor diagnostice, prescriptive ale acelei vremuri. Accentul a fost pus pe o relație între terapeut și client bazată pe autenticitate, acceptare și încredere. Ca atare, abordarea centrată pe persoană a postulat o perspectivă teoretică nouă și originală a structurii personalității, a sănătății psihologice, a dobândirii dificultății psihologice și a procesului de schimbare în cadrul terapiei.

Ce este terapia prin artă și joc?

Copiii – în special cei mici – nu au întotdeauna capacitatea de a exprima ceea ce îi deranjează. Poate că le lipsesc abilitățile verbale de a-și descrie sentimentele sau nu știu exact ce simt. Sau pur și simplu se simt nesiguri vorbind despre emoțiile lor cele mai adânc înrădăcinate.

Oricare ar fi cazul, terapia prin joc și artă pot depăși aceste obstacole, deoarece se bazează pe modul natural în care copiii învață și se exprimă – jucându-se și fiind creativi. Oferă o distanță emoțională sigură față de problemele lor și poate ajuta să scoată la suprafață sentimentele suprimate. Acest lucru permite terapeutului și părinților să obțină înțelegere în lumea interioară a copilului.

În timpul sesiunilor de terapie prin joc și artă, un terapeut și un copil lucrează împreună într-o cameră de joacă. Fiecare jucărie și material de artă din cameră este ales în mod special pentru a simboliza potențial diferite părți ale experienței interioare a copilului. Pot exista lucruri precum o cutie de nisip mică, păpuși, jucării de pluș, îmbrăcăminte, jucării de construcție, jocuri de interior și markere. Toate aceste articole încurajează copilul să exploreze sentimentele, problemele și relațiile într-un cadru relaxat și imaginativ.

Rolul unui părinte în timpul sesiunilor de terapie prin artă și joc

Relația părinte-copil este cea mai primară relație, iar un părinte este primul profesor al copilului. Onorăm această relație importantă și lucrăm pentru a rezolva conflictele din interior prin repararea sau îmbunătățirea conexiunii dintre un părinte și un copil. În situații de stres și conflict, nu este neobișnuit ca tiparele de comunicare să fi devenit tensionate între părinți și copii atunci când pot fi anticipate așteptări continue pentru conflicte sau comportament problematic. Sprijinim părinții să aibă instrumentele pentru a-și susține copiii și nevoile familiei lor. În unele cazuri, lucrăm cu întreaga familie pentru a îmbunătăți conexiunea și sprijinul sănătos al familiei.

Prima sesiune pentru copii sau tineri este o sesiune numai pentru părinți și le permite părinților să discute despre dezvoltarea copilului lor și preocupările curente aduse la terapie. Ambii părinți sunt încurajați să participe, deoarece ambii părinți au propria lor perspectivă și rutine cu copilul lor. Fiecare părinte este important în înțelegerea de către terapeut a copilului dumneavoastră.
Ședințele durează în mod normal între 30-50 de minute. Implicarea activă a părintelui este crucială pentru obținerea celor mai pozitive efecte ale tratamentului. De asemenea, percepția și înțelegerea pe care părinții le obțin despre structura interioară unică a copilului lor, gama lor de abilități de adaptare și nivelul de dezvoltare specific îi pot ajuta să se individualizeze și să-și maximizeze sprijinul.

Cum poate arta și terapia prin joc să ajute copilul?

Copiii arată prin comportamentul lor că se confruntă cu anumite probleme. În plus, atunci când un copil încearcă să-și rezolve propriile probleme, dar nu poate face acest lucru, poate începe să se afișeze un comportament nervos, izbucniri de furie sau să devină anxios și retras. Confruntându-și problemele în terapia prin joc și artă, ei pot învăța să facă față emoțiilor dificile și să găsească soluții viabile. Prin urmare, ei pot repeta, stăpâni și adapta aceste strategii pentru utilizare pe tot parcursul vieții.

Acest tip de abordare poate ajuta copilul să:

1. să se vindece în urma experiențelor stresante și traumatice din trecut – terapia ajută la înțelegerea evenimentelor; îmbunătățește adaptarea și adaptarea la situația lor actuală; dezvoltă soluții noi și creative la problemele lor;
2. experimenteze și să își exprime sentimentele – terapia sprijină dezvoltarea unei perspective adaptative la o anumită situație; reglează intensitatea emoțiilor; crește respectul și acceptarea față de ei înșiși;
3. învețe noi abilități sociale și relaționale – terapia dezvoltă empatia și respectul pentru sentimentele și gândurile celorlalți prin jocul de rol;
4. dezvolte bune abilități de luare a deciziilor (simțul intern de autocontrol) – terapia încurajează asumarea responsabilității pentru acțiunile lor; observă consecințele; dezvoltă strategii de succes pentru a lua decizii mai bune.

Terapia prin și joc artă este eficientă pentru copiii cu o mare varietate de probleme emoționale, sociale, comportamentale și de învățare. Acestea includ probleme legate de experiențe atât de dificile și traumatizante, cum ar fi divorțul părinților, moartea unei persoane iubite, violența domestică, abuzul fizic și sexual, bolile cronice sau dezastrele naturale. În plus, ajută la gestionarea furiei, dizabilități fizice și de învățare și o varietate de afecțiuni de sănătate mintală - cum ar fi anxietatea, depresia, ADHD sau autismul.
Acest tip de terapie este benefic și pentru tineri, mai ales că ședința este nedirectivă și este alegerea clientului să se exprime în modul ales, de exemplu, autoexprimarea verbală. Nu există nicio judecată din partea terapeutului, astfel încât copilul sau tânărul să poată lucra prin procesul într-un mod în care să se simtă confortabil la orice vârstă, indiferent dacă este tânăr sau mai în vârstă.

Numeroși părinți au raportat că, după ce copilul lor a participat la sesiuni de terapie prin joc și artă, au observat că copilul lor demonstrează mai puțină anxietate, izbucniri de furie, o concentrare mai mare, o vorbire de sine pozitivă, obiceiuri îmbunătățite de somn și relații cu colegii și membrii familiei. Rezultatele variază și sunt unice pentru fiecare situație; cu toate acestea, aceste rezultate reflectă reglarea emoțională și abilitățile inter-relaționale care pot fi obținute prin artă, joc, modalități expresive și terapie cognitiv-comportamentală cu copii și tineri.

Cum recunoaștem violența domestică?
Vorbim de violență domestică atunci când o persoană exercită un abuz asupra partenerului/partenerei, încercând să-l/o controleze și să-și impună puterea asupra sa în cadrul relației. Abuzul poate fi fizic, psiho-emoțional, sexual sau financiar. În majoritatea cazurilor, violența domestică este săvârșită de bărbați și experimentată de femei, însă sunt și cazuri inverse.

Abuzul fizic
Cea mai des întâlnită formă de abuz este cea fizică. Această formă de abuz poate duce la răniri fizice grave, în unele cazuri chiar la pierderea vieții. Este considerat abuz fizic: împingerea, scuipatul, astuparea gurii pentru a nu țipa, pălmuitul, trasul de păr, lovitul sau înjunghiatul cu diverse obiecte, sexul fără consimțământ (sexul nu este o obligativitate care reiese din actul de căsătorie!).

Abuzul psiho-emoțional - la fel de grav și dăunător ca și cel fizic
Abuzul psiho-emoțional este un modalitate mai subtilă de a stabili un dezechilibru de putere într-o relație. Adesea nu poate fi definit clar de către cei din afara relației deoarece nu este văzut cu ochiul liber. De multe ori este greu de definit acest tip de abuz chiar de către victimă în sine, deoarece are un istoric asemanător al familiei de proveniență și consideră ”normal” un astfel de comportament, fiindu-i greu să explice concret de unde-i vine suferința. Abuzul psiho-emoțional presupune: înjosiri și critici constante; control și monitorizare în mod constant prin folosirea tehnologiei (de exp. utilizarea programelor spion pentru verificarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, acces la conturi de socializare, instalarea pe ascuns a unor camere în casă etc.); amenințări atât către victimă cât și către rudele și prietenii acestora; distrugerea proprietăților/obiectelor victimei; victima nu este lăsată niciodată singură a. î. să nu poată căuta/cere ajutor.

Abuzul sexual
Atunci când există o dinamică a abuzului și controlului într-o relație, riscul de a duce această atitudine și către un abuz sexual este foarte mare. Acesta presupune: forțarea victimei să întrețină relații intime fără dorința ei; i se spune că e datoria ei să întrețină relații sexuale cu abuzatorul; viol în fața copiilor; viol în cazuri de vulnerabilitate fizică, de exemplu în timpul sarcinii sau chiar în perioada imediată nașterii unui copil; interzicerea accesului la servicii vitale privind sănătatea sexuală și reproductivă a femeii; degradarea emoțional-sexuală prin folosirea pornografiei grafice și explicite.

Abuzul financiar
Prin această formă de violență domestică, abuzatorul folosește banii ca modalitate de a-și controla partenerul, câștigând putere și dominare asupra sa și are ca scop izolarea persoanei într-o stare de completă dependență financiară. Astfel abuzatorul se asigură că femeia este forțată să aleagă între a rămâne în relația abuzivă cu el sau să facă față unei sărăcii extreme.
Este conisderat abuz financiar: interdicția de a avea un venit independent; interdicția de a cumpăra lucruri personale (de exp. tampoane sanitare); controlul excesiv asupra finanțelor familiei prin cerința de a justifica toate cheltuielile; interdicția/confiscarea cardurilor bancare; a nu da bani în casă pentru mâncare sau pentru plata facturilor de întreținere; găsirea de diverse motive pentru a-și justifica abuzul.

Cum îi afectează pe copii violența domestică?
Copiii din familia respectivă sau care intră în contact cu respectivul cuplul (trăiesc în acceași casă), cad victime la rândul lor formelor de abuz fizic (inclusiv sexual) și psiho-emoțional. Acest lucru poate să apară ca o manifestare directă asupra lor sau indirect prin lipsă de lipsa de afecțiune, înțelegere, comunicare, empatie, inducându-le stări de frică, nesiguranță, ducând la atacuri de panică, tentația de abandon școlar, depresie, chiar gânduri de suicid.

Ce riscuri presupune violența domestică în perioada izolării la domiciliu (COVID 19)?
1. Victima este non-stop în prezența agresorului, fapt care face ca agresiunea să crească atât cantitativ cât și ”calitativ”.
2. Riscul ca abuzul să devieze către lucruri grave (afectarea gravă a sănătății victimei sau chiar moartea) crește considerabil.
3. Se accentuează deteriorarea stărilor psiho-emoționale ale victimei.
4. Creșterea riscului ca agresiunea să se răsfrângă și asupra copilului/copiilor sau să se diversifice dacă este deja prezentă.

În această perioadă, centrele de criză, adăposturile, serviciile de asistență juridică și de protecție sunt mai reduse, diminuându-se astfel și mai mult accesul la, și așa insuficientele, surse de ajutor la care ar fi putut apela persoanele abuzate. Rămân în picioare serviciile de asistență telefonică, cel puțin teoretic, deoarece victima va evita să sune în prezența agresorului.

Ce resurse are victima?

1. Menținerea de activități care au ajutat în trecut la gestionarea situațiilor dificile.

2. Ținerea la îndemână (a. î. partenerul să nu afle) de informații despre liniile de asistență telefonică, asistența socială, protecția copiilor, cea mai apropiată secție de poliție și adăposturi sau servicii de suport disponibile.

3. Asigurarea de sprijin din partea rudelor și a prietenilor de încredere (telefon, e-mail, sms-uri) care le pot acorda ajutor emoțional și practic (adăpost, mâncare, îngrijire pentru copiii lor).

4. Elaborarea unui plan de scăpare pentru ele și copiii lor în cazul în care situația se agravează (modalități - exersate înainte de mai multe ori împreună cu copiii - prin care pot fugi de acasă și se pot adăposti undeva în siguranță): motiv de a ieși din casă, mod de transport, pe cine sună, unde se adăpostesc etc.

5. Ținerea la îndemână (ascunse) a documentelor importante (buletine, certificate de naștere, certificate de proprietate, carnete de sănătate etc.), bani, câteva obiecte personale strict necesare pe care să le ia în caz că trebuie să plece de urgență.