“Chiar atunci sosi şi vulpea:
-Bună ziua, zise vulpea.
-Bună ziua, răspunse cuviincios micul prinţ întorcându-se, dar nu văzu pe nimeni.
-Sunt aici, zise glasul, sub măr...
-Cine eşti tu? zise micul prinţ. Eşti tare frumoasă...
-Sunt o vulpe, zise vulpea.
-Vino să te joci cu mine, o pofti micul prinţ. Sunt atât de trist...
-Nu pot să mă joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.
-A! Iartă-mă, rosti micul prinţ.
Dar după un răstimp de gândire, adăugă:
-Ce înseamnă „a îmblânzi”?
- E un lucru de mult dat uitării, zise vulpea. Înseamnă „a-ţi crea legături”...
-A-ţi crea legături?
-Desigur, zise vulpea. Tu nu eşti deocamdată pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi.
Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume...
-Încep să înţeleg, zise micul prinţ. E undeva o floare... mi se pare că m-a îmblânzit...
Vulpea însă se întoarse la gândurile ei:
-Viaţa mea e veşnic aceeaşi. Eu vânez găinile, pe mine mă vânează oamenii. Toate găinile se aseamănă între ele, şi toţi oamenii se aseamană între ei. Aşa că mă cam plictisesc.
Dar dacă tu mă îmblânzeşti, viaţa mi se va însenina. Voi cunoaşte sunetul unor paşi deosebiţi de-ai tuturora. Paşii altora mă fac să intru sub pământ. Ai tăi mă vor chema din vizuină, ca o melodie.
Şi-apoi, priveşte! Vezi tu, colo, lanurile acelea de grâu? Eu nu mănânc pâine. Mie grâul nu mi-e de folos. Lanurile de grâu mie nu-mi trezesc nici o amintire. Şi asta-i trist! Tu însă ai părul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat când mă vei fi îmblânzit! Grâul, auriu şi el, îmi va aminti de tine.
Şi-mi va fi nespus de dragă murmurarea vântului prin grâu...
Vulpea tăcu şi se uită la micul prinţ.
-Te rog... îmblânzeşte-mă, zise apoi.
-Bucuros aş vrea, răspunse micul prinţ, numai că nu prea am timp. Am de căutat prieteni şi o mulţime de lucruri de cunoscut.
- Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim, zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei cu adevărat să ai un prieten, îmblânzeşte -mă!
-Ce trebuie să fac? zise micul prinţ.
-Trebuie să ai foarte multă răbdare, răspunse vulpea. La început, te vei aşeza ceva mai departe de mine, uite-aşa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei zice nimic. Graiul e izvor de neînţelegeri. Însă vei putea, pe zi ce trece, să te aşezi din ce în ce mai aproape de mine...
A doua zi, micul prinţ veni din nou.
-Ar fi fost mai bine dacă veneai şi astăzi la aceeaşi oră, zise vulpea.
Dacă tu, de pildă, vii la ora patru după-amiaza, eu încă de la ora trei voi începe să fiu fericită. Şi cu cât va trece timpul, cu-atât mai fericită mă voi simţi. La ora patru, mă va cuprinde un frământ şi o nelinişte: voi descoperi cât preţuieşte fericirea!
Dar dacă vii la voia întâmplării, niciodată nu voi şti la care ceas să-mi împodobesc sufletul. Ne trebuie rituri.
-Ce-i acela rit? zise micul prinţ.
-E încă un lucru de mult dat uitării, zise vulpea.
E ceea ce face ca o zi să se deosebească de celelalte zile, o oră, de celelalte ore. De pildă, vânătorii mei au un rit. Se duc să joace, joia, cu fetele din sat. Joia, prin urmare, e o zi minunată! Mă plimb şi eu atunci, până la vie. Dacă vânătorii s-ar duce la joc la voia întâmplării, toate zilele ar fi la fel, iar eu n-aş mai avea niciodată vacanţă.
Şi-aşa micul prinţ îmblânzi vulpea. Iar când ora despărţirii fu proape:
-Vai! zise vulpea... Am să plâng.
-Din vina ta, zise micul prinţ, eu nicidecum nu-ţi voiam răul, ci numai tu ai vrut să te-mblânzesc...
-Aşa e, zise vulpea.
-Dar ai să plângi! zise micul prinţ.
-Aşa e! zise vulpea.
-Şi-atunci nu dobândeşti nimic din asta!
-Ba dobândesc, zise vulpea, datorită culorii grâului.
Apoi adăugă:
-Te du cu bine, iată care-i taina mea. E foarte simplă:
Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor. Numai timpul împărţit cu floarea ta face ca floarea ta să fie atât de preţioasă.
Oamenii au dat uitării adevărul acesta, zise vulpea. Tu însă nu trebuie să-l uiţi. Devii răspunzător de -a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit.
Tu eşti răspunzător de floarea ta.
-Eu sunt răspunzător de floarea mea... spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.”
Antoine de Saint-Exupery, “Micul Prinţ”, din cap. XXI