A fost odata o printesa frumoasa si puternica care avea o intreaga legiune de servitori grijulii la dispozitia ei pentru a-i satisface orice dorinta si orice capriciu.
Intr-o noapte instelata printesa se afla in gradina castelului langa un lac in a carui luciu isi admira chipul perfect. Deodata coroana ei pretioasa ii aluneca de pe cap si cazu in lac. Printesa incepu sa tipe si in aceeasi clipa aparu un roi de servitori.
“Pretioasa mea coroana s-a pierdut in lac!” tipa printesa. “Scoateti-o imediat!”
Desigur ca servitorii sarira toti odata in lacul din gradina, se scufundara si cautara in graba si cu mare disperare coroana printesei incat de pe fundul lacului se ridicara nori de namol care intunecara apa iar efortul tuturor se dovedi inutil.
Deodata, batranul povestitor al printesei aparu in gradina. Privind calm invalmaseala de nedescris din jur, el se apropie de printesa si-i spuse: “Inaltimea voastra, permiteti-mi sa va spun o poveste.”
“Pleaca, batran nebun!” tipa ea. “Cum ma poate ajuta o poveste pentru copii sa recuperez ceea ce am pierdut?”
Fara sa tina seama de ocara printesei si ca si cand ea nici n-ar fi vorbit, povestitorul incepu sa-i povesteasca. Si-i povesti cu atata arta incat ea incepu sa vada personajele, locurile si intamplarile din povestire ca si cum ar fi fost toate aevea. Intr-atat de captivanta era povestirea incat pana si servitorii incetara cautarea coroanei pierdute si se odihnira pe malul lacului ascultandu-l pe povestitor.
Cand in sfarsit povestirea se termina, linistea puse din nou stapanire pe gradina castelului caci printesa si servitorii stateau ca vrajiti fara sa observe ca apa lacului era din nou limpede ca un cristal.
Atunci batranul povestitor scruta apa cu privirea si se scufunda intorcandu-se de indata la suprafata lacului cu pretioasa coroana a printesei.