Euristicile judecatii
Remarcati cat de practice sunt ideile urmatoare : « daca o ecuatie sa afla intr-un manual de fizica, inseamna ca e corecta », « mai multe capete sunt mai bune decat unul singur », « daca o persoana este bronzata, inseamna ca si-a petrecut vacanta la mare », « expertii sunt demni de incredere », etc.
Aceste reguli simple nu cer un rationament profund, e de ajuns sa le aplici ca sa obtii deseori un rezultat corect.
Cercetatorii au numit « euristici » aceste judecati accelerate care, desigur, ne permit sa rationam rapid, dar, din pacate, adesea intr-o maniera aproximativa (Kahneman, Slovic si Tversky, 1982).
Exista mai multe tipuri de asemenea judecati, iar una dintre ele este numita « euristica disponibilitatii ». Aceasta este o judecata care utilizeaza nu frecventa reala de aparitie a unui eveniment, ci « disponibilitatea » sa in mintea noastra ...
Lichtenstein si colaboratorii sai (1978) le-au cerut unor persoane sa evalueze probabilitatea ca anumite evenimente sa se produca. Cercetatorii au aratat ca oamenii supraestimau frecventa anumitor fapte. Participantii isi imaginau, de exemplu, ca :
• tornadele fac mai multe victime decat crizele de astm (in realitate, lucrurile stau invers, in Statele Unite se inregistreaza de 20 de ori mai multi morti din cauza astmului decat din cauza tornadelor)
• mor la fel de multi oameni in accidente ca si din cauza bolilor (si aici situatia e diferita, inregistrandu-se de 16 ori mai multi morti rapusi de boli decat de accidente).
Explicatia acestor rezultate tine de faptul ca tornadele si accidentele constituie mai frecvent subiectul principal al jurnalelor decat astmul si bolile in general.
Exemplele cele mai disponibile in mintea noastra nu sunt intotdeauna cele mai pertinente pentru a emite o judecata. In plus, ele pot antrena si comportamente irationale:
- ne uitam in urma noastra, pe stada, dupa ce am vazut la cinema un film cu criminali in serie;
- punem zgomotele din casa pe seama unor spirite agitate, dupa ce am vazut un film cu fantome;
- credem ca o marca de masina este cea mai populara, pentru ca putem numi rapid cativa indivizi care o poseda;
- nu lasam copilul sa se intoarca singur de la scoala, pentru ca am auzit la stiri ca o fetita de 8 ani a fost violata si asasinata, chiar daca asta s-a intamplat la 600 de kilometri distanta de noi;
- ne imaginam ca o parte importanta din totalul deceselor pe sosele se produc in urma carambolajelor, pentru ca acestea apar pe primele pagini ale ziarelor, in timp ce, in realitate, ele sunt extrem de rare: accidentele implicand cel putin trei vehicule nu reprezinta in Franta decat 9% din numarul victimelor din 2001. Ne imaginam, de asemenea, ca pe sosea, pericolul este intotdeauna “celalalt”; totusi, aproape 40% dinte cei care isi pierd viata la volan ajung singuri in aceasta situatie, fara implicarea unui alt vehicul (exemplu: iesire de pe sosea).
Euristica disponibilitatii ne conduce la supraestimarea aparitiei unor evenimente improbabile. Astfel, atunci cand va bazati pe memorie pentru a evalua o probabilitate oarecare, nu uitati ca exemplele cu cele mai multe sanse sa va vina in minte sunt:
- cele care au fost imagazinate recent in memorie;
- cele care sunt incarcate afectiv (evenimente dramatice, surprinzatoare);
- cele care se potrivesc cu cerintele voastre;
- in sfarsit, cele mai cunoscute, cele mai familiare.
Numeroase cercetari indica si faptul ca recurgem la euristici (judecati accelerate) mai ales atunci cand nu suntem puternic motivati sa emitem o judecata fiabila.
De exemplu, in legatura cu un discurs a carui tema este foarte importanta pentru noi, ne putem forma o parere plecand nu de la argumentele prezentate de persoana care se exprima, ci de la indicii precum lungimea mesajului (“Cu cat mesajul e mai lung, cu atat este mai credibil”; Wood, Kallgreen si Priesler, 1985), credibilitatea sursei (“Este un expert, sigur are dreptate”; Hovland si Weiss, 1951), numarul de argumente (“Cu cat exista mai multe argumente, cu atat e mai adevarat; Maddux si Rogers, 1980), atitudinea auditoriului (“Daca toata lumea aplauda insemna ca e bun”; Silversthone si Mazmanian, 1975), atractia fizica a sursei (“Oamenii frumosi sunt mai credibili decat ceilalti”; Pallak, 1983; Debono si Telesca, 1990) sau aspectul “monolitic” al discursului (Dorna si Bromberg, 1985).
In schimb, cand predomina grija pentru exactitate (de exemplu, cand tema discursului este importanta), indivizii se centreaza mai mult pe calitatea argumentelor decat pe indicii “periferice” discursului. Ei utilizeaza atunci mult mai putine euristici pentru a-si forma o parere.
Ciccotti (2004) a pus in evidenta faptul ca, atunci cand auditoriul nu este foarte implicat de tema mesajului, activitatea sparancenelor locutorului poate antrena o adeziune la discurs, independent de forta argumentelor.
Intr-un experiment, un grup de studenti trebuiau sa-si exprime parerea in legatura cu o modificare a sistemului lor de notare. Aceasta schimbare era propusa de o persoana (Dna Fournier) ce se prezenta ca fiind consilier ministerial. Pentru a manipula interesul participantilor fata de chestiune, intr-o conditie (“implicare puternica”) se spunea ca aceasta schimbare va interveni in anul urmator (atingandu-i astfel direct pe studentii sondati) si ca opinia participantilor va parveni ministerului. In alta conditie (“implicare slaba”), studentilor li se spunea ca schimbarea se va opera peste cinci ani, iar parerea lor nu va depasi cadrul studiului respectiv.
Pentru a justifica schimbarea pe care voia sa o initieze, Dna Fournier folosea fie trei argumente slabe (“schimbarea ne permite sa nu cadem in rutina”) insotite de ridicari din sprancene si incretiri ale fruntii, fie trei argumente puternice, fara expresii faciale deosebite.
Rezultatele au aratat ca persoanele slab implicate de tema erau in mai mare masura de acord cu comunicatoarea atunci cand prezenta trei argumente slabe insotite de ridicari din sprancene, decat in fata a trei argumente puternice lipsite de aceste semnale nonverbale. In schimb, la persoanele puternic implicate, care ascultasera cu atentie argumentele, s-a remarcat un acord mai mare cu propunerea prezentata prin trei argumente puternice fara indicii nonverbale, decat cu trei argumete slabe insotite de miscari ale sprancenelor.
In opinia lui Ciccotti, exista probabilitatea ca persoanele slab implicate sa nu se fi aratat atente la argumente si sa fi preferat, din lene (vom spune din economie cognitiva), sa-si formeze o parere doar plecand de la expresia fizica a sursei, utilizand o euristica de genul: ”Oamenii expresivi sunt convinsi de ceea ce spun, inseamna deci ca au dreptate”.
Nu este si cazul persoanelor puternic implicate. Acestea nu au tinut seama de expresia comunicatoarei si s-au centrat doar pe forta argumentelor pentru a-si stabili pozitia.
Concluzie
Euristicile ne permit rapid sa emitem o judecata sau sa facem o alegere, dar trebuie sa fim constienti ca erorile sunt posibile si ca aceste scheme nu sunt intotdeauna potrivite. Din cauza “euristicii majoritatii”, credem ca o carte este buna pentru ca a fost cumparata de milioane de persoane. Din cauza “euristicii temporale”, credem ca un proiect este de mai buna calitate pentru ca intocmirea lui a necesitat mult timp. Amintim si “euristica recunoasterii”, din cauza careia credem ca orasele cele mai cunoscute sunt si cele mai populate (Volz, Schooler, Schubotz, Raab, Gigerenzer si Von Cramon, 2006).(...)
In numeroase situatii, judecam adesea ca suficienta informatia pe care ne-o furnizeaza aceste scheme. Nu ne obosim intotdeauna sa mergem pana la capat, cautand alte informatii pentru a emite o judecata si, mai grav, inainte de a lua o decizie. Acesta lipsa de informatii este in mod cert sursa multor esecuri si ne face adesea sa ne asumam multe riscuri.
Pentru a ilustra acest pericol intr-un mod amuzant, iata un exemplu referitor la transcrierea unei comunicatii radio intre un vas al marinei americane si autoritatile canadiene in largul coastelor Newfoundland-ului, in octombrie 1995:
Americanii – Va rugam sa va abateti cu 15 grade spre nord pentru a evita o coliziune. Stop.
Canadienii – Ar fi mai bine sa va abateti voi cu 15 grade spre sud pentru a evita o coliziune. Stop.
Americanii – Va vorbeste capitanul unui vas al fortelor navale americane. Repet: modificati-va cursul. Stop.
Canadienii – Nu, modificati-l voi, va rog. Stop.
Americanii – Suntem portavionul US Lincoln, a doua nava ca importanta din flota Statelor Unite ale Americii. Suntem insotiti de trei distrugatoare, trei crucisatoare si numeroase vase de escorta. Va cer sa va deviati cursul cu 15 grade spre nord, altfel vor fi luate masuri constrangatoare pentru a asigura securitatea navei noastre. Schimbati cursul acum! Stop.
Canadienii – Nu putem, pentru ca noi suntem farul din Newfoundland. Stop.
Evident, in acesta poveste, militarii americani nu avusesera grija sa culeaga toate informatiile necesare.
Serge Ciccotti