“Casa celor 1000 de oglinzi”– folclor japonez
“Cu mult timp in urma, intr-un satuc, se gasea un loc cunoscut drept “Casa celor 1000 de oglinzi”. Un catelus mititel, vesel din fire, afland de acest loc, s-a hotarat sa-l viziteze. Cand a ajuns, sarea fericit pe scari si a intrat in casa. S-a uitat pe hol cu urechiusele ridicate si dand din coada. Spre marea sa surpriza, s-a trezit privind la alti 1000 de catelusi fericiti, care dadeau din coada ca si el. A zambit, si a primit inapoi 1000 de zambete, la fel de calde si prietenoase. Cand a plecat, s-a gandit: “Este un loc minunat. Ma voi intoarce sa-l vizitez!” In acelasi sat, alt caine, care nu era la fel de fericit ca primul, s-a hotarat si el sa viziteze casa. A urcat cu greu scarile, cu coada intre picioare, si capul lasat. Cand a vazut 1000 de caini neprietenosi uitandu-se la el, s-a speriat si s-a zbarlit pe spate, maraind. Cand ceilati 1000 de caini au inceput si ei sa maraie, a fugit speriat. O data iesit afara, s-a gandit: “E un loc ingrozitor, nu ma mai intorc acolo niciodata”.
In cresterea si dezvoltarea sa, omul se intalneste cu diferite situatii mai mult sau mai putin placute din care capata ceea ce se numeste experienta. Pentru a-si satisface nevoi ca acceptarea, aprecierea, s.a., omul „gaseste” anumite modalitati de adaptare la cerintele celor din jur si nu in ultimul rand modalitati de evitare a suferintei. Aceste modalitati le numim mecanisme de aparare.
Dupa ce, initial, tatal sau S. Freud, propune un numar de noua mecanisme de aparare, la inceputul lucrarii sale „Eul si mecanismele de aparare” A. Freud ofera o lista, devenita clasica, in care sunt incluse zece mecanisme de aparare. La intrebarea: "Cate mecanisme de aparare exista?", Vaillant G.E. (1993) raspunde: "Exista tot atatea aparari cate ne permit sa inventariem imaginatia, temeritatea sau usurinta cu care ne exprimam." S. Ionescu, M-M Javquet, Cl. Lhote propun urmatoarea definitie a mecanismelor de aparare: „Mecanismele de aparare sunt procese psihice inconstiente care vizeaza reducerea sau anularea efectelor neplacute ale pericolelor reale sau imaginare, remaniind realitatea interna si/sau externa si ale caror manifestari comportamente (aceste manifestari sunt adeseori desemnate ca derivati ai mecanismelor de aparare) idei sau afecte - pot fi constiente sau inconstiente.”
Una dintre aceste aparari ale Eului este proiectia, mecanism folosit adesea de fiecare dintre noi probabil de cateva ori pe zi fara sa-l constientizam.
Cel care “proiecteaza” manifesta in lumea exterioara ganduri, sentimente si dorinte pe care nu le stie si pe care si le refuza din diverse motive, atribuindu-le in mod eronat altor persoane sau lucruri din mediul sau inconjurator. Cand nu ne place cineva, tocmai acel cineva ne aminteste de o trasatura din noi insine, pe care nu o acceptam din diverse motive. Cand spunem ca cineva e rau de fapt proiectam propria noastra rautate in acea persoana. Proiectia consta in principal in atribuirea celorlalti a propriilor intentii, tendinte, pulsiuni si dorinte.
Datorita unui ecou al inconstientului propriu, atunci cand cineva critica pe altul isi critica de fapt propriile slabiciuni, neindraznind sa-si recunoasca aceste trasaturi, percepe la cei din jur ceea ce nu poate recunoste in el insusi. Persoana dominata de acest mecanism de aparare este o persoana banuitoare, orgolioasa, sensibila si pare de asemenea, un fel de colectionar al greselilor celor din jur.
Ceea ce ne deranjeaza la altii sunt adesea propriile noastre defecte, ele aratandu-ne chiar acea trasatura de caracter pe care ni se cere s-o observam, la care ni se cere sa reflectam si s-o vindecam. “Ceilalti” pe care ii judecam si ii respingem cat se poate de vehement, lucrurile pe care le resimtim ca iritare, prejudecata, critica, minciuna, tradare, nedreptate, trezesc tocmai acea parte din noi care are nevoie de ajustari. Inainte de a-i izola pe cei care ne fac sa suferim ar fi bine sa ne oprim putin si sa ne gandim daca nu cumva ar trebui sa le multumim pentru ca ne-au oferit ocazia unei auto-examinari benefice daca ne hotaram sa schimbam ceva la noi.
De ce atragem langa noi oameni care ne “deranjeaza”?
1. Privind din prisma legii rezonantei, atragem in jurul nostru oameni si situatii care rezoneaza cu ceva din noi. Sufletul nostru atrage catre noi lucruri si persoane care ne seamana deoarece latura noastra superioara nu are nici o obiectiune fata de nimeni, dar apoi mintea le judeca, le condamna si apoi le respinge. Toate aceste se intampla din nou cu o alta persoana sau situatie pentru ca sufletul nostru asteapta sa “vedem” si sa-l vindecam. Atunci cand astfel de persoane sau situatii “dispar” din viata noastra este o dovada ca acea lectie a fost invatata si suntem pregatiti pentru a continua evolutia.
2. Acesta rezonanta, ne aduce langa noi, de asemenea, si persoane pe care ne simtim indemnati sa le indragim si ale caror calitati le admiram. In acelasi mod, sunt lucruri care sunt in noi si stau ca o confirmare a ceea ce este minunat in fiecare om.
3. Atragem catre noi trasaturi pe care eul nostru superior ne cere sa le dezvoltam, trasaturi pe care le avem in noi dar am invatat sa le reprimam datorita educatiei, societatii careia incercam sa-i facem pe plac sau altor temeri proprii fiecaruia dintre noi. Este vorba de trasaturi care ne pot ajuta sa ne relaxam, sa ne imbunatatim calitatea vietii, sa ne amintim sa ne bucuram ca un copil de fiecare moment frumos din viata noastra. Cu cat suntem mai rigizi intr-un anumit punct al vietii noastre, cu atat vom atrage cat mai multe persoane care se vor comporta invers, de la care putem invata sa facem si altfel. Astfel se explica faptul ca cel mai adesea “contrariile se atrag”, din minunata ratiune a faptului ca astfel ne putem “completa” cu experienta celuilalt.
4. Si nu in ultimul rand cei care se afla pe drumul unei evolutii spirituale pot chema la ei orice experienta, fara prejudecati ori sentimente de superioritate, fiindca un maestru nu se enerveaza pe nimeni, in nici un fel de conditii ci doar evolueaza.
Chipurile celor din jurul nostru sunt oglinzi. Oglinzi ale noastre, oglinzi ale sufletului nostru, oglinzi menite sa ne arate unde gresim si in acelasi timp ceea ce este minunat si frumos in noi, oglinzi menite sa ne ajute atunci cand mergem pe o cale spirituala. Daca ati citit acest articol poate ca este momentul sa va intrebati ce fel de chipuri aveti in jurul vostru si ce puteti invata de la ele. Depinde de fiecare cat de curata hotaraste sa fie oglinda in care se priveste!
Bibliografie:
- A.Freud (1936), Eul si mecanismele de aparare, Bucuresti, Ed. Fundatia Generatia.
- Ionescu S., Jacquet Marie-Madeleine, Lhote Cl. (2002), Mecanismele de aparare, Iasi, Ed. Polirom.