„Maladaptive daydreaming” – când visarea devine o piedică și cum putem interveni
Visarea cu ochii deschiși — fie că ne amintim momente din trecut, ne imaginăm viitorul, ne pierdem într-o poveste inventată — este o experiență umană universală, naturală, creativă și adesea reconfortantă. Dar ce se întâmplă când acea evadare mentală devine atât de seducătoare, atât de absorbantă, încât să ne umbrească viața curentă? Când visarea se transformă într-un refugiu compulsiv, care ne subminează responsabilități, relații și chiar fericire? Atunci putem fi în fața unui fenomen studiat sub numele de maladaptive daydreaming (MD).
Cunoscut în literatura internațională de specialitate ca maladaptive daydreaming, termenul este tradus fie ca visare maladaptativă, fie visare excesivă dezadaptativă. În psihologie, adjectivul „dezadaptativ” descrie acele comportamente sau mecanisme de coping care, în loc să ne ajute să ne adaptăm mai bine la realitate, ajung să ne creeze dificultăți. De aceea, expresia „visare dezadaptativă” este considerată cea mai potrivită atunci când vorbim despre acest fenomen. Am ales să păstrez, totuși, în acest articol, termenul în varianta originală.
Am urmărit în cercetare autori importanți și recente studii pentru a vedea ce știm până acum despre această stare, cum se manifestă, ce o provoacă, și ce opțiuni avem de sprijin / intervenție. Scopul este să găsești mai multă claritate și speranță, dacă tu sau cineva drag ți-a pus întrebarea: „oare eu (sau el/ea) visez (visează) prea mult?”
Origini, definiție și delimitări
Termenul „maladaptive daydreaming” a fost introdus de psihologul Eli Somer în 2002, ca o încercare de a descrie o formă de visare cu ochii deschiși care depășește limitele normale (ocazionale) și interferează cu viața reală. Aceasta nu este încă inclusă ca diagnostic oficial în manualele precum DSM-5 sau ICD-11, dar cercetările din ultimele decenii au clarificat mult ce presupune, ce factori îi favorizează apariția și cum se poate măsura.
Maladaptive daydreaming se caracterizează prin:
- închipuiri elaborate, cu povești interne complexe, personaje, scenarii care pot dura ore (și care deseori se dezvoltă pe un termen lung);
- experiențe foarte vii, care implică adesea detalii senzoriale, imagini, sunete, poate muzică, și pot include mișcări repetitive (ex: mers înainte-înapoi, legănat, gesturi) care amplifică absorbția în visare.
- un grad de compulsiune: visarea devine ceva greu de controlat, cu dorințe intense de a reveni la visare, și deseori un sentiment de vinovăție, rușine sau disforie legat de faptul că ai pierdut timp sau nu ai realizat ce ți-ai propus.
- interferență semnificativă în viața de zi cu zi: în muncă / școală, relații sociale, activități obișnuite.
Este important de subliniat că MD nu înseamnă pierderea contactului cu realitatea (“deluzii”) și nu presupune halucinații, ci mai degrabă o disociere relativă, absorbție, distragere puternică.
Prevalență și factori de risc
Cât de des apare maladaptive daydreaming? Datele încă sunt limitate, pentru că nu există un statut oficial de tulburare și majoritatea studiilor sunt auto-raportate, cele mai multe online. Dar sunt totuși câteva studii recente care oferă repere:
- Un studiu în Israel a estimat că aproximativ 2,5 % dintre adulți au niveluri de maladaptive daydreaming considerate semnificative, iar printre tineri (studenți) procentul crește, până la 4-5 %.
- Adaptarea scalei MDS-16 în diverse culturi (Ungaria, Italia, Iran etc.) arată că prevalența pare să fie mai mare la adolescenți / adulți tineri decât la grupurile mai în vârstă.
Factorii de risc identificați includ:
- istorii de traumă sau abuz în copilărie;
- prezența unor tulburări mentale comorbide: ADHD, anxietate, depresie, tulburări obsesiv-compulsive, tulburări disociative. Deseori MD însoțește aceste stări sau devine un mod de coping pentru ele.
- înclinații spre absorbție, fantasy proneness (capacitatea de a se pierde în imagini mentale), iar atașamente anxioase sau nesigure pot fi de asemenea implicate.
Impact și suferință
Deși MD nu este (încă) un diagnostic medical oficial, pentru mulți dintre cei care îl experimentează impactul este real și resimțit:
- Viața socială poate suferi: relațiile se îngheață, persoana se retrage, evită interacțiuni pentru că acceptă mai degrabă să evite realitatea.
- Productivitatea (școală, muncă) scade: deoarece timpul și energia mentală sunt consumate de visare, sarcinile reale pot fi amânate sau neîndeplinite.
- Suferință emoțională: include sentimente de vinovăție, rușine, stimă de sine scăzută, depresie, anxietate secundară. Pentru cineva care realizează că „a pierdut” ore în visare, poate exista autocritică severă.
- Legături cu disocierea: unele studii arată că persoanele cu MD pot avea și simptome disociative — de exemplu, senzația de detașare, depersonalizare sau derealizare, lipsa conexiunii cu corpul sau mediul.
De ce apare maladaptive daydreaming? Posibile mecanisme.
Cercetătorii încă nu au ajuns la un consens, dar există câteva teorii și constatări experimentale, promovate de autori precum Somer, Soffer-Dudek, Schimmenti etc.:
- Coping / evadare: visarea excesivă poate fi un răspuns la stres, suferință emoțională, traume nerezolvate, singurătate, insatisfacție în viața reală. Este o strategie de evitare a durerii sau anxietății.
- Sensibilitate la absorbție și fantasy-proneness: unii oameni au o predispoziție mai mare să devină absorbiți într-o lume imaginară, să descrie experiențe vizuale și senzoriale intense și să folosească imaginația ca refugiu. Aceste trăsături pot facilita instalarea MD.
- Comorbidități psihice: nu rareori apare alături de ADHD, dus de incapacitatea de a susține atenția, de depresie, anxietate, TOC, factorii disociativi. Aceasta poate fi atât o cauză, cât și un efect psiho-emoțional.
- Trauma și experiențe adverse în copilărie: numeroase studii arată corelații între experiențele de tip abuz, neglijență, instabilitate, și scorurile crescute de MD. Se presupune că visarea permite o evadare mentală din realitatea dureroasă din copilărie.
- Modelul disociativ / absorbție: visarea excesivă este văzută de unii cercetători ca o formă de disociere benignă, sau de disociere complexă, în care realitatea este relativă, pentru intervale, în ceea ce privește atenția și conștientizarea.
Ce facem dacă ne identificăm cu acest fenomen? Strategii și intervenții.
Speranța este că, deși MD poate fi dificil de gestionat, există mai multe abordări care s-au dovedit promițătoare sau sunt practicate de terapeuți și de cei care îl experimentează:
- Evaluare profesională
Dacă visarea excesivă provoacă stres, suferință, sau afectează calitatea vieții, este util să consulți un psihoterapeut sau psiholog clinic. Se poate folosi MDS-16 pentru screening, dar se poate face și o anamneză detaliată: ce evenimente din viață au fost premergătoare, cât timp durează episoadele, ce impact au asupra relațiilor / muncii, dacă sunt comorbidități (depresie, anxietate, ADHD etc.). - Psihoterapie
- Terapia cognitiv-comportamentală (CBT): ajută la identificarea gândurilor sau credințelor care facilitează visarea, la restructurare cognitivă, gestionarea timpului, schimbarea obiceiului de visare.
- Terapie centrată pe traumă: dacă există traume în istoric, terapia care explorează aceste traume (de exemplu EMDR, terapia narativă) poate ajuta să scadă nevoia de evadare mentală.
- Psihoterapie focalizată pe disociere / integrare: lucrul cu simptome de disociere, absorbție, conștientizarea corpului (mindfulness, expunere graduală la realitate în mod conștient).
- Tehnici de autoreglare și mindfulness
Mindfulness este adesea recomandat: să devii conștient când începi să te pierzi în visare, fără judecată, și să aduci blând atenția înapoi la prezent. Exercițiile respiratorii, atenția asupra corpului, meditații scurte, pot fi instrumente care reduc absorbția automată. - Schimbări de stil de viață
- Somn bun, odihnă adecvată; oboseala adesea face visarea să fie mai greu de controlat.
- Activitate fizică regulată, care să ofere stimulare senzorială și să ocupe mintea într-un mod concret.
- Rutine de zi cu zi structurate, cu momente clare pentru muncă, relaxare, relaționare.
- Expunere la lumină naturală și timp petrecut afară, în natură — acestea pot ajuta starea mentală generală.
- Stabilirea de limite și strategii comportamentale
- Recunoașterea declanșatorilor care preced vizualizarea/visarea excesivă (ex: muzica, izolarea, plictiseala).
- Crearea unor distrageri sănătoase: hobby-uri, activități creative reale (scris, desen, muzică, sport) care să satisfacă nevoia de imaginație sau expresie.
- Stabilirea unor „zone” sau „pauze” de visare: să-ți permiți visarea, dar în limite — de exemplu, un timp scurt pe zi, după ce ai făcut treaba.
- Medicație, atunci când este necesar
Nu există un medicament aprobat specific pentru maladaptive daydreaming. Dar dacă există comorbidități (depresie, anxietate, ADHD, OCD), tratamentul acelor condiții poate reduce impulsul de visare. Unele studii de caz sugerează că, tratând ADHD sau cortexul anxios, apare o scădere a timpului petrecut în daydreaming compulsiv.
Perspective recente şi noutăţi
Un articol din 2025 propune un model de formulare psihologică pentru maladaptive daydreaming, care vede MD ca un ciclu compulsiv de absorbție disociativă în fantezie mentală, generând stres clinic și disfuncție. Autorii subliniază rolul povestirii interne, acea lume internă care se construiește pe parcursul multor ani.
Un alt studiu recent (Soffer-Dudek & colab.) a explorat variabilitatea zilnică a maladaptive daydreaming-ului, găsind că în zilele cu stres mai mare, acest tip de visare tinde să crească, sugerând că este foarte mult legat de starea emoțională de moment, dar și de factorii situaționali.
Limitări și întrebări deschise
Ca orice domeniu emergent, avem multe întrebări fără răspuns:
- Nu există criterii diagnostice formale recunoscute — astfel MD nu este oficial în DSM-5 sau ICD-11.
- Se cunoaște încă puțin despre prevalența exactă la populații largi, adulți vs adolescenți, diferențe culturale, de gen etc.
- Nu știm încă ce tratamente sunt cele mai eficiente, în ce combinații, pe ce durată, și care funcționează pentru ce persoane (fiecare caz pare diferit).
- Impactul pe termen lung (dacă nu este tratat) nu este bine caracterizat: risc de exacerbarea altor tulburări, posibile consecințe la nivel de relații, carieră, bunăstare emoțională.
Mesaj pentru tine, cititorule
Dacă citești asta și simți că te regăsești, amintește-ți că nu ești singur / singură și nu este ceva rușinos. Mulți oameni au aceste experiențe, dar nu toți știu cum să le gestioneze sau nici nu suspectează că ceea ce trăiesc are un nume și poate fi înțeles.
Primul pas este auto-observarea: să devii conștient(ă) când și cum apar episoadele de visare, ce le declanșează, ce simți înainte / după. Al doilea este să cauți sprijin — fie un prieten de încredere, fie un terapeut care să înțeleagă acest fenomen.