scris pe facebook, 01.06.2014, intr-o zi de Duminica ...
Deoarece este duminica (Ziua Domnului in crestinism), mi se pare cat se poate de potrivit sa vorbim putin despre "a fi spiritual".
Cumva "a fi spiritul" a devenit o moda, un deziderat cu care multi se bat in piept. Si spiritualitatea asta a capatat diverse forme pentru scuza de a fi orice altceva decat spiritual. Daca nu ai ajuns la timp undeva se cheama ca "cineva" a hotarat ca asa trebuia. Daca faci o promisiune si nu te tii de ea, se cheama ca ti-ai terminat misiunea acolo. Daca afirmi verbal un lucru si te manifesti diferit, se cheama ca trebuie sa-i inveti ceva pe cei din jur. Daca-ti faci concedii pe banii destul de multi pentru capacitatea pe care o declari, se cheama ca asa a vrut o forta superioara care te ajuta pentru ca esti spiritual (nu pentru ca ai avea mai mult decat te vaieti ca sa scapi de responsabilitati!). Daca refuzi sa-i ajuti/intelegi/iei in seama pe cei cu care ai pornit la drum, se cheama ca asta e destinul/karma/dharma si orice alt lucru de facut. Daca cineva te ajuta, la fel, inseamna ca meriti tu pur si simplu asta fara sa zici un multumesc si fiind indreptatit sa intorci spatele cand vrei, pentru ca esti "spiritual" si la oamenii "spirituali" asa trebuie sa fie.
Cumva cand cineva te calca pe bataturi, iti incurca timpul, planurile, ba chiar intra cu bocancii in starea ta de bine se cheama ca are o misiune! ... Si multe altele pe care sunt convinsa ca le stiti, le-ati auzit, citit, vazut si voi ...
In concluzie, orice rau sau neplacere cat de mica producem constient celor din jur, avem o scuza: spiritualitatea! Si mai avem ceva: dreptul de a da condescendent din cap catre cei carora le provocam asta: "saracii, ei nu inteleg ce inseamna sa fii spiritual!"
Nici eu ca persoana si ca experienta de viata nu cred in "coincidente", si eu sunt de parere ca ceea ce se intampla in lume, in vietile noastre, are un rost dincolo de ratiunea noastra, doar ca nu mi se pare potrivit sa folosim asta ca pe o scuza pentru a ne face coada colac si a fugi de responsabilitati. Cum ar fi ca toata lumea sa faca doar ce-i trece prin cap si ce are chef in momentul respectiv, fara sa tina cont de ceea ce produce in jur pe motiv ca "asa e spiritual" si "daca mi se permite sa fac rau si sa calc in picioare sufletele, timpul, starea de bine a celor din jur, sa neglijez ajutorul primit de la ei, inseamna ca asta e misiunea mea"!? Buna scuza!
Sa aveti o zi normala (era sa zic spirituala!), in care spiritualitatea sa devina ceea ce este ea la baza, frumusete, iubire, acceptare, recunostinta!