Intr-o zi, o femeie îşi ridica carnetul de şofer. Când a fost întrebata care era profesia ei, ea a avut un gest de ezitare. Nu ştia cum să se autodefineasca. Funcţionarul insistă :” V-am întrebat dacă aveţi un serviciu ?” ”Sigur că da, am un serviciu” , exclamă Anne, “sunt mamă”. “Noi nu considerăm ăsta un serviciu. O să consemnez casnică”, spuse funcţionarul cu răceală.

Dupa o scurta perioada, Anne a revenit spunand: “Sunt doctor în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane”. Funcţionarul făcu o pauză şi a trebuit să repete cu pauze, subliniind cuvintele mai semnificative. După ce a notat totul, tânarul a vrut să verifice.“Pot să vă intreb, ce înseamnă că faceţi, mai exact ?”

Fără pic de nelinişte în glas, cu mult calm, Anne explică: “Desfăşor un program pe termen lung, în interiorul şi în exteriorul casei”. Gândindu-se la familia ei, ea continuă:”sunt răspunzătoare de o echipă şi am primit deja patru proiecte. Muncesc în regim de dedicare exclusivă. Marea exigenţă este de 14 ore pe zi, uneori chiar până la 24 ore”. Pe măsură ce îşi descria responsabilităţile, Anne observă creşterea tonului de respect în vocea funcţionarului.

Când se întoarse acasă, Anne a fost primită de echipa sa: o fetiţă de 13 ani, alta de 7 şi alta de 3.

Suind spre dormitoare, ea auzi pe cel mai „nou proiect” al ei: un bebelus de 6 luni, probând o nouă tonalitate a vocii.

Fericită, Anne luă bebelusul în braţe şi gândi la multitudinea de responsabilităţi şi orele interminabile de dedicaţie; ”Mama unde-mi sunt pantofii? Mama, mă ajuţi să-mi fac o fundă? Mama, bebe nu încetează din plâns. Mama, mă aştepţi la sfârşitul orelor? Mama, vii mâine să mă vezi dansând? Mama, mergi la cumpărături? Mama…”

Intr-o lume unde se dă atâta importanţă titlurilor, în care se cere mereu cea mai mare specializare în domeniul profesional transformă-te într-o specialistă în arta de a iubi. Succes !

Sursa: http://corneliudiaconita.wordpress.com/
Go to top