respirare

 

Aflat între microcosmos şi macrocosmos, omul este o expresie a structurii fractale a Universului. În alcătuirea sa se găsesc toate pârghiile cu ajutorul cărora poate acţiona asupra sănătăţii sale fizice, cât şi asupra structurilor aflate la niveluri subtile de vibraţie.

“Daţi-mi un punct de sprijin şi voi muta Pământul din loc”, a spus Arhimede, în urmă cu 2300 de ani. Creatorul ne-a înzestrat cu un punct de sprijin solid, acela de a preda controlul unei instanţe supreme de judecată, care suntem tot noi la un nivel superior de conştiinţă. Iar pârghiile de acţiune pe care ni le-a oferit sunt multiple, ca şi perspectivele diferite din care putem aborda propriul drum evolutiv.

Respiraţia conştientă este mai mult decât o cale de a ne susţine fiziologic viaţa. Este una dintre hărţile arhetipale ale fiinţării, care ne ajută să găsim în siguranţă nordul. Ea coboară profund în subconştient, ca un fir nevăzut şi ne deschide accesul la ajustarea acelor tipare emoţionale care ne limitează evoluţia. Ea are capacitatea de a curăţa filtrele ce ne separă de zonele înalte de conştiinţă, de reziduurile emoţionale şi energiile stagnante ce nu ne mai servesc în viaţă.

Beneficiile respiraţiei conştiente sunt:
- Realizarea unei ancorări mai puternice în prezent;
- Creşterea nivelului de conştientizare a limbajului propriului corp;
- Creşterea clarităţii mentale;
- Eliberarea de bagajul emoţional traumatic dobândit de-a lungul vieţii;
- Conectarea mai profundă cu nivelele superioare de conştiinţă;
- Gestionarea pozitivă a tensiunilor şi a situaţiilor conflictuale, dificile.

Locatie: Sesiunea va avea loc în Craiova, locatia va fi stabilita in functie de numarul de participanti si va fi comunicata persoanelor inscrise.

Data: duminică 19.05.2014, între orele 18,30 - 21,30.


Preţ sesiune: 70 lei


Înscrieri:
Laura Maria Cojocaru (organizator) - tel: 0725161169 / e-mail: .">.
Adrian Constantinescu (trainer) - tel: 0733245271 / e-mail: adrian.constantinescu67@yahoo.com

Go to top