"ORICATE SUISURI SI COBORASURI AR AVEA VIATA TA,

MERITA SA MERGI PANA LA CAPAT IN CAUTAREA

LOCULUI CEL MAI FRUMOS SI MAI POTRIVIT PENTRU TINE",

Psih. Laura-Maria Cojocaru

 

 

  

Sâmbătă 12 iulie 2014

Curs ORIGINAL FEELING TOUCH – nivel de bază

predat de prof. OFT Adrian Constantinescu și prof. OFT Alexandra Chiru

  

 

Original Feeling Touch (Senzaţia Atingerii Originare) este una dintre cele mai noi şi mai puternice practici terapeutice pentru vindecare emoţională. Pe cât de blândă, iubitoare şi relaxantă este această atingere, pe atât este de eficientă în a ne elibera de bagajul traumatic acumulat de-a lungul vieţii. Cu toţii ştim că emoţiile stagnante şi conflictele interioare nerezolvate la timp somatizează în corp şi conduc la boală. De la stresul cotidian al lumii moderne şi până la evenimente ce ne marchează puternic emoţional, toate acestea ne dezechilibrează energetic şi ne periclitează sănătatea la toate nivelurile.

Original Feeling Touch este un catalizator puternic pentru identificarea şi eliberarea „reziduurilor” energetice stagnante la nivelul corpului emoţional. Derivată din masajul terapeutic abdominal „Chi Nei Tzang”, metoda a fost rafinată pe parcursul a 20 de ani de experienţă de către Andrew Fretwell, instructor senior în sistemul universal al maestrului Mantak Chia.

Acest workshop se adresează atât terapeuţilor cât şi persoanelor care vor să ofere relaxare şi vindecare celorlalți. Această practică poate fi aplicată în cabinete, cât şi acasă, în beneficiul familiei sau prietenilor care au nevoie de susţinere.

Din acest motiv, practica terapeutică a fost distilată şi sintetizată la o manieră extrem de simplă de aplicare, accesibilă oricui şi folosind cea mai la îndemână „tehnologie” pe care o avem în dotare: atingerea. Persoanei ce primeşte această susţinere vindecătoare nu i se solicită niciun efort, ci doar să permită propriului sistem (corp) să-şi manifeste capacitatea de autovindecare pe care o deţine.

Metoda Original Feeling Touch, practicabilă în câţiva paşi foarte uşor de însuşit şi conducând la rezultate spectaculoase, invers proporţionale cu simplitatea ei, conduce la o relaxare şi curăţare profundă a întregului sistem uman pe calea optimă şi specifică fiecărui organism în parte. Prin atingerea blândă şi relaxarea strategică a unor zone importante ale corpului (coloana vetebrală, rinichi, suprarenale, colon, intestin), corpul este încurajat ca, folosindu-şi propria inteligenţă, să-şi activeze propriul potenţial de vindecare.

Tehnica, cu totul revoluţionară, este o expresie vie a simplităţii de care avem nevoie pentru a găsi soluţii noi la provocările lumii moderne. Ea este concepută în acord cu naturaleţea şi înţelepciunea întregii creaţii, pe principiul investiţiei minime de efort.

În România, această metodă este încă puţin cunoscută dar, datorită accesibilităţii ei la scară largă, va pătrunde în scurt timp în orice cămin unde este nevoie de autovindecare. De aceea, programul OFT Romania vă oferă posibilitatea de a deveni practicanţi sau ghizi OFT, în vederea susţinerii celor apropiaţi cât şi pentru a răspândi mai departe această cunoaştere.

 

CURSUL OFERĂ DIPLOMĂ DE PARTICIPARE RECUNOSCUTĂ INTERNAŢIONAL ŞI SEMNATĂ DE ANDREW FRETWELL.

 

Detalii despre OFT, ghizii OFT si profesorii acreditaţi le puteţi găsi pe site-urile oficiale:        

www.oft-touch.rowww.oft-touch.com  şi  http://andrewfretwell.com/

 

Participarea la curs face parte integrantă din procesul de acreditare pentru cei ce doresc să devină ghizi OFT.

La acest workshop locurile sunt limitate, pentru a putea oferi fiecărui participant timp şi ghidare individuală.

 

Workshop-ul va avea loc la Craiova, sâmbătă 12 iulie, între orele 9.30 – 19.30.

Locaţia va fi anunţată în timp util participanţilor.

Investiţie: 260 lei

Înscrieri:

Laura Maria Cojocaru - tel: 0725161169

e-mail: .

Detalii despre curs pe www.oft-touch.ro sau la:

Adrian Constantinescu - tel: 0733245271,

e-mail: .

Alexandra Chiru – tel: 0745171681,

e-mail: .

 

 

Duminică 13 iulie 2014

Curs GENE KEYS (cheile genelor) - secventa de activare

predat de prof. OFT Adrian Constantinescu și prof. OFT Alexandra Chiru

detalii aici: http://www.genekeys.com/

REVENDICA-TI GENIUL ASCUNS IN ADN-ul TAU

Stiai ca detii un potential nelimitat in ADN-ul tau?
Bazate pe intelepciunea I Ching, Cheile Genelor constituie o noua invatatura menita sa deblocheze cu adevarat cea mai inalta menire a ta in viata.

Imbarca-te intr-o calatorie incredibila care aduce transformarea si reinnoirea in viata ta!
Calea de Aur deschisa de Cheile Genelor este un proces de contemplatie si constientizare creat pentru viata moderna.

Pe baza cartii lui Richard Rudd – “Gene Keys - unlocking the higher purpose hidden in your DNA’” – “Cheile Genelor - deblocand potentialul cel mai inalt ascuns in ADN-ul tau” – Calea de Aur foloseste un sistem unic de realizare a profilului hologenetic, bazat pe I Ching, pentru a te conduce prin revelatii successive despre scopul vietii tale, relatii si prosperitate.

Exista 64 de Chei ale Genelor,
Si fiecare se manifesta in viata ta pe unul dintre cele 3 niveluri de frecventa:

Exemplu: Cheia Genei a 6-a:

- Siddhi-ul (Darul divin) Pacii
- Darul Diplomatiei
- Umbra CONFLICTULUI

Combinand o intelepciune fascinanta, discutii animate si puternice tehnici de incorporare, acest curs exploreaza:

- Cum gandurile tale zilnice, sentimentele si intentiile iti programeaza sistemul biologic
- Cum sa-ti folosesti sfera de discomfort pentru a-ti mari capacitatea de a iubi
- Profilul tau Hologenetic – o harta unica a Cheilor Genelor tale, descriindu-ti calea catre o constiinta treaza
- Arta Contemplarii – o tehnica la fel de puternica ca si meditatia, dar mult mai usor de stapanit si mult mai adaptabila la viata moderna.

Cheile Genelor reprezinta un limbaj universal interior al carui scop principal este acela de a ne ajuta sa devenim constienti de cel mai inalt potential al propriei vieti. Ele sunt create pornind de la ideea ca acest potential inalt este asemenea unui cod fixat in ADN-ul din celule, rolul Cheilor Genelor fiind acela de a dezvalui si activa acest cod si de a elibera geniul creativ deplin in lume.

Cheile Genelor constau din 64 de arhetipuri universale care stau la baza tesaturii intregului univers, reprezentand o transmisie de intelepciune vie. Ele sunt absorbite direct in viata fiecaruia printr-un proces de contemplare continua. Pe masura ce contemplam Cheile Genelor, fizic, mental si emotional, frecventa ADN-ului nostru incepe sa creasca. Acest lucru se petrece printr-o schimbare dimensionala a propriei atitudini, pe masura ce acceptam mai profund adevarata noastra natura nelimitata. Cheile Genelor ne permit sa intram intr-o intensa perioada de transformari in viata, rezultatul final fiind o profunda stare de relaxare in fiinta interioara. Acest nou sentiment are un efect benefic, eliberator in ce priveste toate aspectele vietii, de la sanatate la relatii si prosperitate.

Participand la acest curs veti primi Profilul Hologenetic personal si o intelegere clara a  SECVENTEI DE ACTIVARE a Cheilor Genelor.

Locurile sunt limitate la acest curs special!

             Important: veniti la curs cu profilul completat si listat.

Profilul il puteti completa si primi pe mail accesand link-ul: http://www.genekeys.com/profile/

 

Workshop-ul va avea loc la Craiova, duminică 13 iulie, între orele 10.00 – 14,00 .

Locaţia va fi anunţată în timp util participanţilor.

Investiţie: 100 lei

Înscrieri:

Laura Maria Cojocaru - tel: 0725161169

e-mail: .

Detalii despre curs pe http://www.genekeys.com/ sau la:

Adrian Constantinescu - tel: 0733245271,

e-mail: .

Alexandra Chiru – tel: 0745171681,

e-mail: .

 

 

Duminică 13 iulie 2014

Curs RESPIRATIE CONSTIENTA

"INTOARCEREA ACASA"

predat de prof. OFT Adrian Constantinescu

 

Respiraţia se învârte odată cu gândurile şi sentimentele noastre. Clipă de clipă ea surprinde, înregistrează şi exprimă într-o manieră codificată şi personală toate stările noastre fizice, mentale şi emoţionale. Şi deţine totodată cheia restaurării sau modificării acestor stări.

Conştientizarea respiraţiei este una dintre pârghiile pe care le avem la îndemână pentru a mişca ceva la nivelul sistemului nostru fizic, emoţional şi de gândire, ajutându-ne să ne conectăm la prezent şi să fim ghizii propriei noastre vieţi. Extrăgând-o din subconştient, aducând-o la lumină şi reprogramând-o cu intenţiile ce ne servesc dezvoltarea personală, respiraţia poate deveni “făuritorul de chei” capabil să ne deschidă orice poartă către un nivel mai înalt de conştiinţă.

“Întoarcerea acasă” prin respiraţie este un proces de reconectare la prezent, o cale de reabilitare a curgerii naturale şi continue a fluxului de energie şi informaţii care ne sunt destinate şi ne susţin viaţa. Este modul prin care ne reamintim de fiecare dată că respiraţia este profund conectată cu viaţa şi folosind-o, animăm acele aspectele ale existenţei asupra cărora ne concentrăm atenţia. În felul acesta, putem ajunge să fim din ce în ce mai conştienţi şi responsabili faţă rolul pe care îl avem în influenţarea realităţii care ne înconjoară.

 “Daţi-mi un punct de sprijin şi voi muta Pământul din loc”, a spus Arhimede, în urmă cu 2300 de ani. Creatorul ne-a înzestrat cu suficiente puncte de sprijin şi hărţi pentru a găsi drumul spre casă, iar respiraţia este unul dintre ele. Tiparele sale ne reflectă cu fidelitate zona de confort în care ne găsim, emoţiile care ne traversează, temerile pe care le avem,  precum şi măsura în care suntem conectaţi la momentul prezent. Schimbând conştient aceste tipare, ceea ce este la îndemâna oricui, întrucât respiraţia ne însoţeşte în permanenţă pretutindeni, avem un instrument la purtător cu care putem schimba frecvenţa canalului prin intermediul căruia ne percepem viaţa. Iar dacă integrăm această conştientizare în modul nostru de a trăi, rezultatele ajung să fie cu adevărat spectaculoase.

Cele mai importante beneficii ale “întoarcerii acasă” prin respiraţie conştientă sunt:

·        Un plus de claritate şi intuiţie în alegerea soluţiilor optime

·        Relaxare, mai mult confort la nivel fizic, mental şi emoţional

·        Stoparea scurgerilor de energie necontrolate

·        O mai mare abilitate de a reacţiona pro-activ în faţa provocărilor vieţii

·        Recunoaşterea şi conştientizarea tiparelor comportamentale

·        Longevitate sporită

 

Workshop-ul va avea loc la Craiova, duminică 13 iulie, între orele 16,30 – 19,00 .

Locaţia va fi anunţată în timp util participanţilor.

Investiţie: 70 lei

Înscrieri:

Laura Maria Cojocaru - tel: 0725161169

e-mail: .

Detalii despre curs la:

Adrian Constantinescu - tel: 0733245271,

e-mail: .

 

Pe parcursul acestor 2 zile, Ghizii OFT Adrian Constantinescu (tel: 0733245271) si Alexandra Chiru (tel: 0745171681), vor acorda sedinte terapeutice de OFT(100 Ron/sedinta). Sunati din timp pentru a va programa la organizator, Psih. Laura Maria Cojocaru (tel: 0725161169) sau direct la Ghizii OFT!

 

Go to top