Teama, un semnal de alarmă conştient, o atenţionare pentru a te face să acţionezi în faţa unui pericol pentru înlăturarea lui, poate deveni, în funcţie de intensitate, un obstacol pentru modul de a gândi şi a acţiona. Teama te face să-ţi pui singur/ă bariere şi te opreşte să obţii ceea ce vrei şi să faci prezentă starea de bine în viaţa ta.
În relaţia de cuplu apar trei mari temeri: teama de singurătate, teama de a fi dezamăgit/ă şi teama de pierdere/schimbare, toate având la bază teama de suferinţă. Nimănui nu-i place să sufere, însă tocmai aceste clipe din viaţa noastră ne anunţă că este momentul să începem să căutăm nişte răspunsuri în noi înşine.
Prima, teama de singurătate, ne consumă toată energia, ne determină sa acceptăm anumite lucruri, vorbe, acţiuni şi comportamente din partea partenerului, lucuri care, de cele mai multe ori, par de neacceptat chiar şi pentru noi înşine. Imaginaţi-vă pentru un moment că o persoană importantă pentru voi, la care ţineţi foarte mult vă povesteşte că partenerul/a lui/ei are faţă de el/ea un comportament identic cu al partenerului/ei vostru/voastre. Dacă ceea ce vă vine să spuneţi seamănă cu: “îşi bate joc de tine!”, “nu e potrivit/ă pentru tine”, “nu vezi că nu ţi-e bine în această relaţie?”, “cum poţi accepta aşa ceva?”, “când ai de gând să-i pui stop?”, atunci o parte din voi vorbeşte despre propria voastră relaţie. În acest caz, ar fi bine să vă faceţi o revizie a propriei relaţii, a motivelor care vă ţin lângă acea persoană, să vă gândiţi dacă nu cumva singurătatea pentru o scurtă perioadă din viaţa voastră este de preferat unei singurătăţi în doi plină de nemulţumire şi tristeţe. Propriile goluri interioare pot fi acoperite în timp cu gânduri şi acţiuni mult mai sănătoase decât existenţa unei persoane nepotrivite în viaţa voastră!
Cea de-a doua, teama de a nu fi dezamagiţi, vine adesea dintr-o experienţă anterioară negativă, experienţă din care probabil aţi ieşit destul de “şifonaţi”. Uneori acesta poate deveni un motiv suficient pentru a evita angajarea într-o nouă relaţie care ar putea aduce din nou suferinţă. Sigur, nu vă garantează nimeni şi nimic că nu va fi aşa, deci puteţi alege liniştiţi să treceţi pe lângă posibilitatea unei relaţii reuşite sau măcar o relaţie care să vă aducă un plus de bucurie în vieţile voastre. Nu vă opreşte nimeni să vă autosabotaţi şi să renunţaţi la iubire, împlinire, bucurie, viaţă. Este o variantă. O altă variantă ar fi să luaţi în considerare câteva lucruri:
- Aţi fost dezamăgiţi... Trist şi dureros. Cine v-a dezamăgit? Nimeni altcineva decât propria voastră imaginaţie cum că partenerul ar fi cumva perfect sau ar putea să facă un efort să devină perfect pentru voi. Aţi crezut în vorbele sale… Ce v-a oprit să nu observaţi că faptele spuneau altceva? Sau poate aţi observat dar aţi sperat că se schimbă pentru voi? Nimeni nu se schimbă pentru altcineva decât pentru el/ea însuşi/însăşi!
- Într-o relaţie de cuplu vorbim despre două persoane. Dacă aţi suferit, vă reamintesc că aţi fost acolo, în acea suferinţă, de bunăvoie şi având o contribuţie personală, chiar dacă acesta a fost doar aceea de a accepta comportamentul celuilalt.
- Aveţi senzaţia că aţi dat în relaţia “nereuşită” mai mult decât aţi primit. Poate fi doar o senzaţie sau poate fi realitate. Fiţi sinceri cu voi înşivă dincolo de supărarea pe acea persoană! Şi dacă totuşi rămâneţi la concluzia că voi sunteţi persoana care a dat mai mult, întrebaţi-vă ce anume v-a făcut să vă neglijaţi propriile nevoi şi propriul drept la fericire epuizându-vă!? Dacă v-aţi gândit cumva că dând din ce în ce mai mult veţi primi şi voi ceva în schimb, v-aţi înşelat. De ce? Pentru că celuilalt nu i-a mai rămas loc să dea şi el (în caz că ar fi vrut s-o facă), ba mai mult, aţi transformat persoana de lângă voi într-un “handicapat” care nu mai ştie să se descurce singur şi să dăruiască iubire, atenţie, recunoaştere, respect. Sau poate era deja o persoana care nu ştia să dăruiască şi nu aţi făcut decât să-i întăriţi convingerea mai mult sau mai puţin conştientă că el/ea are dreptul la iubire şi e de datoria voastră să i-l împliniţi unidirecţional. Şi probabil că v-aţi descurcat bine!
- Atunci când intraţi într-o nouă relaţie aveţi şanse cel puţin 50%-50% să fie cum vă doriţi sau nu. Puteţi alege să nu mai intraţi într-o altă relaţie pentru a nu mai suferi şi astfel să rataţi cu siguranţă şansa de cel puţin 50% de a găsi persoana potrivită şi de a trăi împlinirea în doi sau puteţi alege să trăiţi şi să luaţi tot ceea ce vă oferă viaţa mai frumos. Depinde doar de voi.
Ataşamentul creează teamă. Ataşamentul de părerea şi aprecierea celorlalţi, de părerea şi aprecierea persoanei pe care o iubeşti, ataşamentul de lucruri, stări, situaţii, idei şi credinţe proprii, toate acestea creează teama de pierdere, teama de a rămâne fără aceste lucruri. Teama de a pierde un beneficiu care vine de la o anumită persoană sau de a pierde o anumită stare sau situaţie în legătură cu acea persoană vă opreşte să intraţi într-o relaţie cu acea persoană, vă opreşte să fiţi fericiţi, vă opreşte să trăiţi, vă opreşte să vă exprimaţi iubirea. Atunci când ne dăm voie să rămânem deschişi, reuşim să înţelegem şi să acceptăm faptul că lucrurile în viaţă sunt în continuă schimbare şi oricât ne-am strădui să le ţinem pe loc, ele evoluează cu sau fără voia noastră. Putem alege să rămânem paralizaţi în frică sau să ne bucurăm de prezent cu tot ceea ce ne oferă el!
Atunci când stai la distanţă de o experienţă lucrurile pot părea foarte dificile şi înfricoşătoare, însă atunci când te apropii, obstacolele imaginare, barierele pe care le-ai creat în jurul tău dispar treptat. Atunci când acţionezi, “misterul înfricoşător” se risipeşte şi începi să te simţi mai conectat/ă cu cei din jur şi mai ales cu tine însuţi/însăţi căpătând astfel putere, curaj şi încredere.
“Dragostea nu pune multe întrebări, deoarece, dacă începem să gândim, începe să ne fie frică (…)”, Paulo Coelho.
Ce să faci? Iubeşte! Iubirea înseamnă să renunţi la frică!
Cum? Acţionează! Acţiunea distruge teama! În final rămâne doar iubirea!